Biologul canadian Mitch Taylor, cel mai mare expert în urşi polari a fost rugat să nu participe la o conferinţă pe tema urşilor polari din Danemarca.  De ce?  Deoarece vederile sale stânjenesc obiectivele conferinţei.  taylor crede că încălzirea globală este o aberaţie, că nu există, iar dacă atmosfera se încălzeşte din când în când, este un rezultat al… naturii şi nu al activităţii umane.

De asemenea, el are dovezi că populaţia urşilor polari a crescut de la 850 pe la mijlocul anilor 1980 la peste 2100 astăzi.  Adică, există mult mai mulţi urşi polari şi ei o duc de minune de bine!  Încă o dată, încălzirea globală este doar o chestie politică pentru unii, şi una de afaceri pentru alţii.  Al Gore a câştigat de pe urma ei peste 150 milioane de dolari în ultimii 2 ani.

Doamna care a făcut fotografia de mai jos, fotografie folosită de Gore ca să demonstreze încălzirea globală, a recunoscut că a fotografiat urşii aflaţi din întâmplare pe un aisberg în derivă.

Manuel Zelaya, fostul preşedinte al Hondurasului a fost exilat în urma unei lovituri de stat.  Dar ce i-a supărat pe concetăţenii săi şi pe militari?  Ah, o bagatelă!  Ar fi dorit să modifice constituţia pentru a putea fi reales fără limită de termen… adică pe viaţă!   Hondurasul avea ca şi America, un sistem de conducere tricameral: executivul (preşedintele şi guvernul său), Judiciarul (Curtea Supremă) şi Legislativul (Congresul).  Astfel, în faţa ilegalităţii flagrante, Curtea Supremă a dat ordin armatei ca Zelaya să fie înlăturat, iar Congresul l-a înlocuit cu un preşedinte interimar, Roberto Micheletti.

Ghici cine a comentat evenimentul fără întârziere?  Aţi ghicit!  Cei cu musca pe căciulă:  Chavez al Venezuelei şi Castro al Cubei!  Şintr-o plăcută prietenie cu ei, Barack Hussein Obama!  Da, acel Obama care, când Iranienii cputau libertate şi dreptate, tăcea chitic.  Problema este că Chavez a ameninţat că va invada Honduras.  Acum, poate s-o facă şi pe baza cuvintelor lui Obama.

Apropo: marxismul este bine merci în America, şi am constatat cu plăcere că comuniştii americani îl susţin pe Obama cu plăcere şi entuziasm: aici.   Spune-mi cu cine te însoţeşti, ca să-ţi spun cine eşti.

Conform unui articol din Washington Post, regimurile totalitare ale Chinei, Cubei şi Burmei au cenzurat ştirile din Iran.  Nu de alta, dar istoria are caracterul de a se repeta.  Noi ştim cum de-a ajuns să explodeze mămăliga românească pe la 1989, luîndu-se după polonezi, maghiari (ăştia de pe la 1956 se tot luptau cu totalitarismul), germani şi Perestroika lui Gorbaciov.

Păcat că suportul american a fost atât de târziu şi aşa de puţin!  Mă gândesc că de aceea erau atâtea panouri şi afişe scrise în engleză, ca să le citească restul lumii şi SUA!  Şi ce folos că am tăcut?  Că acum, şi aşa Ahmadinejad dă vina pe SUA!  Energia atâtor demonstranţi trebuie deturnată de la nemulţumirea cu distatoria la ura împotriva Americii!  Şi poate că pentru moment, se va lăsa liniştea.  Dar ştiu precis că dorinţa de libertate a omului e mai puternică decât orice oprimare şi încătuşare politică sau socială.

Sper că după plecarea americanilor din Irak, aceştia să-şi găsească un ritm propriu de manifestare a libertăţii.  Şi sper de asemenea că ceea ce s-a început zilele trecute în Iran să ducă în cele din urmă la răsturnarea dictaturii prin ayatolahi şi la restaurarea unei democraţii.

China, Cuba şi Burma nu-s departe nici ele.  După vizita recentă din China mi-am dat seama că temporal, chinezii sunt preocupaţi de dezvoltarea economică ce-a devenit posibilă prin relaxarea legilor privind proprietatea individuală şi schimburile comerciale.  Dar majoritatea covârşitoare a chinezilor trăiesc în sărăcie şi-n apăsare socială.  Poate că vom vedea în următorul deceniu o explozie a mămăligii (pardon, tofu-ului) chinezeşti şi a celei cubaneze.

Ceea ce nu înţeleg însă, este cum de mai existăp popoare fascinate de socialism, când acesta a fost falimentar în repetate rânduri şi-n atâtea ţări!  Singura explicaţie este că, pe platforma socialismului este posibilă dictatura personală.  De aici cred că provine atracţia liderilor.  Iar masele, ele sunt dornice de … pâine şi circ!  Dacă guvernul le promite gratuităţi, le-a prins!  Masele!  Proşti, da mulţi, sau mulţi, da proşti!  Cum doreşti!

Nu de mult, Newt Gingrich, cel ce a stabilit şi pus în practică „Contractul cu America” la a993 când era Speaker-ul Camerei reprezentanţilor din Congresul SUA a afirmat într-unspici ţinut într-o biserică evanghelică americană că SUA este asediată de păgânism şi că adevărata luptă în America este o luptă spirituală, cu forţe care doresc să-L scoată pe Dumnezeu din America.  iată mai jos clipul video:

Mai întâi, o glumă.  Se zice că era odată un căpitan de vas de piraţi foarte curajos.  Venea aghiotantul la el şi-i zicea, „căpitane, suntem atacaţi de un alt vas de piraţi!” şi curajosul căpitan cerea cămaşa roşie.  După câteva ocazii, aghiotantul îl întrebă curios, de ce cere mereu o cămaşă roşie de câte ori sunt în faţa luptei cu un alt vas de piraţi?  La care căpitanul răspunse că, dacă va fi rănit în luptă, roşul va ascunde vederea culorii sângelui şi astfel va evita să-i descurajeze pe marinarii săi aflaţi în luptă.

Într-o zi, aghiotantul veni repede şi spuse „căpitane, suntem atacaţi de zece nave cu piraţi!” La care căpitanul ceru: „adu-mi pantalonii maro!”

Lăsând gluma la o parte, Coreea de Nord tocmai a anunţat că va şterge America de pe faţa pământului!  Serios?  Cu ce?  Acum, nu neg că s-au mai văzut buturugi miculuţe răsturnând ditamai căruţe!  Dar rachetele lansate de Coreea de N în probele nucleare de până acum au făcu „plici” în balta din faţa casei lor la câteva secunde de la lansare.  Ameninţarea asta sună a „luaţi-l de pe  mine că-l omor!”

Nu, nu neg posibilitatea unei confruntări armate cu Coreea de Nord.  SUA are în Coreea de Sud peste 28 de mii de soldaţi.  Dar tocmai existenţa lor îi împiedică pe cei din nord să invadeze sudul.  În timp ce fiecare dintre părţi (mai mult coreenii din nord) flutură securea războiului, eu cred că Kim Jong-il ar trebui să-şi pregătească pantalonii maro!

Ar fi fost bine ca Obama să fi zis măcar un cuvânt de încurajare în favoarea protestatarilor din Iran.  Nu că oponentul lui Ahmadinejad ar fi mai bun, deoarece nu este!  Dar el a oferit o speranţă mulţimilor: speranţa că se poate schimba ceva.  Când eşti închis într-o cutie şi apare o breşă, o gaură undeva, prin care se strecoară o rază de lumină, se aprind dintr-o dată visele şi imaginaţia!  Începi să-ţi închipui că ai putea scăpa, că breşa s-ar putea lărgi pentu a te strecura afară.

Poate să se fi copt vremea pentru reforme în Iran.  Sau poate s-au inspirat de la vecinii irakieni… Cine ştie?  SUA mai este încă o apărătoare a celor ce se luptă pentru libertate, şi un semn de aprobare ar fi contat mult.  Dar acesta nu a venit, şi azi aiatolahul Khamenei a vorbit şi le-a spus protestatarilor să înceteze cu prostiile şi să-şi vadă de treabă, nu au fost fraude electorale!  Şi ca de obicei, a încheiat cu un discurs împotriva Americii, ca să le ofere un ţap ispăşitor celor ce au prea multă ură.

Vom vedea ce va aduce ziua de mâine, dar părerea mea este că s-a irosit o ocazie de schimbare.

Trei musulmani slujesc în guvernul Obama, ajutând la realizarea afirmaţiei lui Obama, cum că America ar fi una dintre cele mai mari ţări musulmane din lume.  Iată dovada:

Deci, Barack Hussein Obama a fost în Egipt.  Acum nu mai trebuie să ne reţinem de la a folosi numele mijlociu al preşedintelui.  În alegeri, am fost mustraţi aspru de către acoliţii lui Obama că cei ce folosim acest nume vrem să-i speriem pe alegători.  Acum nu se mai sperie nimeni, deoarece ceea ce-şi face omul cu mâna lui, lucru manual se numeşte!  Şi, noi ne-am făcut-o!

Iată că putem să-i zicem „alesului” Hussein, şi de asemenea nu mai este nici un pericol să amintim faptul că a fost crescut în casa unor musulmani în ţări musulmane.  Pe vremea alegerilor, asemenea menţionări erau şi ele tabu.

Ce se poate citi în rândurile şi printre rândurile mesajului lui Obama de la Cairo?

1. Eu citesc că lui Obama îi place să spună adevărul.  Asta m-a surprin destul de tare, deoarece sunt deja obişnuit că Obama NU spune adevărul.  Îl spune ciuntit, parţial, de convenienţă, după cum cere ocazia sau este cazul.  Nu ne-a spus adevărul despre unde s-a născut, unde a studiat,cine-i sunt colegii (dar nici aceştia nu iasă la suprafaţă!), care-i sunt lucrările de diplomă (deşi-i place să promoveze alte scrieri de-a sale, cum a făcut-o recent la Universitatea Notre Dame), care i-au fost relaţiile cu comuniştii, socialiştii, teroriştii, şi JeremiahWright, cine i-a finanţat studiile pentru că e clar că el nu a avut mijloace financiare.  Ca să amintim doar câteva domenii în care preşedintele Obama nu a spus (încă) adevărul.

2. Apoi citesc că preşedintele vrea să aibă parte de un nou început.  Dar cum?  Vorbind mereu America de rău?  Cerând mereu scuze?  Început cu cine?  Deoarece lumea musulmană (deşi el o priveşte ca un tot unitar), este foarte fragmentată.  Şi chiar cei cărora li s-a adresat Obama, adică reprezentanţi ai Arabiei Saudite, Egiptului, universităţilor şi clerici musulmani, chiar ei ţin aprinsă flacăra extremismului (cum în repetate rânduri l-a numit Obama, evitând să folosească cuvântul mai potrivit „terorişti”).  Discursuri ideologice, strângere de fonduri, instigare la ură şi violenţă, sunt modurile de operare a celor cărora Obama le vorbeşte de un nou început.  Domnule Obama, aceştia vor accepta un singur nou început: când Israel nu va mai fi, şi de SUA nu va mai fi nevoie, atunci musulmanii vor avea parte de începutul pentru care se luptă de secole.

Noul început spunea Obama, trebuie să fie bazat pe respect reciproc.  Care dintre musulmani respectă SUA?

3. Un termen frecvent folosit de Obama este „pace”.  Despre „pace, pace” citesc din copilărie!  Să fi venit oare vremea aceea?  Că sincer să fiu, eu o aştept!  Numai că acea „pace” despre care vorbeşte Obama şi nu doar el, ci şi chiar unii din lumea evanghelică, NU SE POATE REALIZA cu mijloace omeneşti.  Nu cu discursuri, nu prin conferinţe, nu în Absenţa Prinţului Păcii.   Pacea adevărată şi reală apare numai când unul dintre duşmani va fi înfrânt pentru totdeauna.  În timp ce Obama VORBEŞTE despre pace, consens şi diplomaţie, Coreea de Nord se joacă cu armament nuclear, la fel şi Iranul.

Obama a amintit Dialogul Inter-religios promovat de Arabia Saudită şi Alianţa Civilizaţiilor promovată de Turcia.  Nu spun că nu au fost încercări în găsirea unui teren comun între creştinism şi islam.  Anii recenţi au fost presăraţi cu întâlniri în cadrul Dialogului Creştino-Musulman.  S-au schimbat declaraţii.  Una dintre acestea, semnată de câţiva evanghelici a făcut să curgă multă cerneală pro şi contra.  Toate aceste iniţiative caută să definească punctele comune, care pot deveni bazele unui dialog civilizat care să ducă la înţelegere.  Puncte comune există, aşa cum s-a arătat adesea şi din abundenţă: monoteismul ambelor religii, credinţa într-un dumnezeu personal, care a creat lumea şi pe om, promovarea unei atitudini de compasiune pentru cel lipsit, şi alte câteva.  Nu punctele comune ne fac probleme, ci diferenţele!  Şi acestea vor fi insurmontabile, cât vor ţinea vremurile.  Printre acestea, avem deosebiri teologice (la care evanghelicii ţin mai puternic decât reprezentanţii bisericilor tradiţionale şi emergente) şi avem atitudinea faţă de Israel.  Mare parte din creştini susţin dreptul la existenţă al Israelului, mare parte dintre musulmani susţin dreptul la… inexistenţă al Israelului.  În domeniul acesta, Obama vrea şi să aibă prăjitura, şi s-o mănânce.  De aceea, „pace” nu va fi.

4. Obama a vorbit despre democraţie.  Conceptul de democraţie trebuie că este străin societăţilor islamice.  ISLAM înseamnă supunere, şi supunerea este importantă şi pentru cei ce supun, şi pentru supuşi.  Ancorat adânc în perioada formării islamului, ţările musulmane nu îmbrăţişează democraţia şi fie dictatura, fie haosul.  Acuzarea de către Obama a colonialismului şi a interzicerii musulmanilor la progres şi oportunităţi a dat apă la moara multora.  Doar că, Obama a uitat că America nu a avut nici o colonie în nici o ţară musulmană.  Dar pentru Obama, asta puţin contează.  Democraţia este o temă utilă, deoarece chiar şi vizita aceasta şi spiciul de la Cairo are în vedere nu realizarea unor lucruri concrete (spiciul a fost îmbibat în generalităţi) ci promovarea unei personalităţi: a lui Obama.  Interesele Americii sunt susţinute de Obama doar atâta vreme cât acestea coincid cu ale sale.  Şi deocamdată, SUA i-a oferit platforma de a ieşi la scena internaţională.

Se zice că Obama vrea să numească un hispanic la Curtea Supremă, acum când Justice Souter se va pensiona.  Dar nu cu mult timp în urmă, când Bush a numit pe Mihuel Estrada ca judecaător la Curtea Supremă de apel a DC-ului, democraţii s-au împotrivit şi au blocat votarea înplenul senatului, ştiind că dacă o vor permite, domnl Estrada va fi nominalizat.  Acum Obama vrea şi el să onoreze contribuţia hispanicilor la cultura americană.  Dacă-i propus de Obama este bun?  Dar propus de Bush, nu a fost bun?  Hmm.

PS.  Despre Obama nu am mai scris de mult… că nu este nimic nou!  Tot către socialism mergem…

Joia trecută, Comitetul Judiciar din Congresul American a votat cu o majoritate de 15 la 12 un proiect de lege cu privire la „hate crimes” (crime provocate de ură).  Printre cei asupra cărora se pot comite asemenea crime, homosexualii, lesbiencele şi trans-sexualii.  Proiectul va fi trimis la plenul Congressului, şi dacă va fi votat acolo (ceea ce-i posibil, datorită majorităţii confortabile de care se bucură democretinii în acesta) va merge la Senat (acolo de asemenea majoritate demo) apoi la Obama.  Ha!  Obama-l va semna 100%!  Aşa că, atenţiune dragi păstori!  Nu veţi mai putea predica împotriva homosexualităţii!  Nu veţi mai putea înfiera acest păcat, deoarece veţi fi pasibili la pedeapsă!

Încă o palmă dată celui de-al doilea amendament, cel care protejează dreptul la libera exprimare a opiniilor.  Nu toate opiniiloe sunt la fel de libere, pentru că nu toate sunt la fel de egale.  unele-s mai egale între ele ca altele.

Deunăzi un membru al organizaţiei homosexualilor afirma că unii dintre creştini sunt bigoţi.  Chia aşa?

Dicţionarul Webster din 1978 defineşte ca fiind „bigot” individul care „ţine morţiş şi fără toleranţă la grupul, credinţele şi opiniile sale”.   Conform acestei definiţii, gay-ii sunt cei mai bigoţi oameni din lume!

Mi-ar place să fie şi creştinii atât de devotaţi cauzei lui Christos, precum sunt gay-ii devotaţi cauzei lor!  Desigur, fără obrăznicia, violenţa şi imoralitatea gay-ilor.  Şi fără vorbirea pe la ambele colţuri ale gurii!  Că, atunci când gay-ii urmăresc obţinerea de „drepturi”, atunci ei caută libertăţi civile şi discursul lor este justificat, pe când dacă creştinii vocalizează opiniile lor, atunci actul este calificat drept „vorbire cu ură, intoleranţă şi extremişti de dreapta”.

Reuters anunță că anul trecut s-au mutat în Elveția în orășelul Zug peste 1200 de companii.  Toate străine, unele dintre acestea petroliere.  Și motivul?  Le e frică de taxele impuse de Obama.  Până nu demult, Bermudele erau un astfel de adăpost, dar acum Obama și-ar putea întinde brațul după ele și acolo, așa că s-a preferat Elveția.  Zug are o taxă pe corporații de circa 10% pentru corporațiile care își desfășoară activitatea în afara Elveției.  Nu-i rău, nu-i așa?

Încă o acțiune de-a lui Obama la dosar: alungarea corporațiilor!  Și cum o să se creeze noi locuri de muncă?  Din acelea 5 milioane anunțate de președinte?

Abia am lipsit un pic din State și deja niște oameni de știință (vezi aici) au și anunțat că-n următorii 5 la 10 ani se va creea viață artificială!  Și dacă se va ajunge ca să se facă o astfel de viață, atunci cum vor arăta organismele care o vor avea?  Și se va creea o amoebă, lăsând ca aceasta să evolueze, pentru demonstrarea teoriei lui Darwin?  Iar dacă se va da această viață unor… oameni creați și ei în laborator, atunci de ce nu ar fi putut Dumnezeu face … oameni mari, cu capacitățile ce iată, astăzi pretind că pot face… viață!?

De fapt chestia asta vine pe urmele ridicării de către Obama a restricției impuse de Bush cu privire la repartizarea de fonduri de la guvern pentru cercetarea celulară care impune distrugerea embrionilor umani.  Speranța oamenilor de știință este de a se dezvolta din „stem cells” (celule de bază care se găsesc în mai toate organismele multicelulare, și care au o capacitate de înmulțire miotică, precum și de devenire a lor în apropae orice fel de altă celulă sau chiar organ) tot felul de organe necesare transplanturilor.  Cu privire la distrugerea embrionilor umani pentru a se colecta celulele, lumea este destul de împărțită, și nu doar cei religioși.  Majoritatea evanghelicilor sunt împotriva folosirii acestor embrioni, fiind și împotriva avorturilor.  Prin aprobarea fondurilor de la guvern, clinicile de avorturi pot deveni adevărate pepiniere de astfel de embrioni.  Femeile dornice de avor vor putea avea unul chiar gândind că fac un gest nobil, o favoare științei, punând la dispoziția acesteia materia primă pentru cercetare și dezvoltare.

Recent s-au obținut realizări și din celulele de adult, așa că nu ar fi fost cazul să se distrugă embrionii pentru acestea.  dar lumea merge într-o singură direcție: din rău în mai rău.  Esta ca și când omenirea și-ar căuta cu lumânarea pedeapsa lui Dumnezeu.

Dacă se va obține vreodată viață în laborator?  Nu cred.  Mai întâi va trebui să se răspundă corect la întrebarea, Ce este viața?  Din punctul de vedere al ateului, între viața unei celule și viața ta și a mea nu există nici o diferență.  Ba mai mult, după ce John Stuart Mill în cartea sa Utilitarianism a revitalizat ideile filozofice a lui Epicur cu privire la importanța plăcerii/durerii în viață, și a aplicat principiul Celei Mai Mari Fericiri la întreaga existență și deci la toate viețuitoarele, calitatea fericirii și a durerii este judecatăm de toate viețuitoarele.  Dar cum știm noi oamenii, ce înseamnă „durerea” deoarece noi reprezentăm o infimă minoritate în raport cu alte viețuitoare, care experimentează și ele fericire și durere?  Ideile lui JS Mill au fost prelaute de apărătorii moderni ai animalelor, aceia care pretind că este o cruzime să tai găina pentru hrană, deoarece îi provoci durere.

Este viața unei găini identică cu viața unui om?  Deci, ce este viața?  Și ce fel de viață se va realiza în laborator?  O protocelulă?  Un ribozom?  Viața de.. găină?  De om?

Și dacă Se va face viață, cui i se va da această viață?  Oh, dar prea tare ne complicăm.  Și fiecare monedă are două fețe.  Pe de o parte, m-aș bucura dacă unul ce așteaptă de ani de zile să apară un organ de care are nevoie în vederea unui transplant l-ar putea obține fără să aștepte, să existe o bancă de organe pentru transplant.  Unul care suferă de Parkinson, sau de alte maladii incurabile să găsească soluție la boala lor.  Dar de cealaltă parte, nu aș vrea ca să se instaureze o cultură a morții, ca acelea ce au mai apărut dealungul istoriei omenirii, cum a fost pe vremea lui Hitler.  Că dacă azi distrugi un embrion prin avort, mâine, în condiții economice precare vei elimina un bătrân ce a devenit o povoară, apoi o rasă ce te stânjenește…  Și toate acestea nu sunt decât ramificații ale ateismului și darwinismului.

Conform acestora, nu există nici Dumnezeu, nici păcat originar.  Și dacă nu există Dumnezeu, atunci devenim noi dumnezei, iar dacă nu există  păcat, nu avema de-a face nici cu pedeapsa pentru păcat (boala face parte din această pedeapsă) și atunci trebuie să facem tot ce putem pentru a elimina efectele (boala) în absența cauzei (păcatul).  Boala e doar o chestie socială, o alterare a organismului datorită stilului de viață, a alimentației, a nefuncționării legii evoluției care pretinde că nu supraviețuiește decât cel mai tare…

Rupt de casă și de presa scrisă și vorbită, fără timp de ce se mai întâmplă, dau să citesc ceva despre B. Hussein O. și ce să vezi!  Lipsa sa de clasă și de experiență în ceea ce privește politica internațională este aspru criticată de englezi.  Citește AICI.  Dar ce-a făcut?  Nu a știut cum să-l primescă pe prim ministrul Angliei, cel mai prețios și singurul aliat serios al Americii în războiul contra terorii.  D’apoi, nici nu ne-am așteptat de la Obama să aibă clasă!  Cel mult, două, cât aveau trenurile din țară!  Din păcate, lipsa de clasă, cumulată cu lipsa de experiență, cumulată cu demagogia înnăscută, cumulată cu megalomania, ne va strepezi dinții tuturora!

Acum merg să-mi văd de treabă.  O să am timp de Obama după ce revin în SUA.  Prea mult timp, din nefericire!  Că 4 ani vor părea… o veșnicie!

După promisa schimbare, Obama continuă politica lui Bush în ceea ce priveşte deţinuţii războiului împotriva terorii.  E adevărat că a liniştit vreo doi-trei pacifişti cu promisiunea de a închide Gitmo într-un an, dar pe de altă parte, Obama continuă politica lui Bush.

Dovezi?  Aici: http://www.nytimes.com/2009/02/18/us/politics/18policy.html

Printre acestea (ca să vă uşurez sarcina),membrii ai guvernului muncind în domeniul de informaţii au continuat să susţină programul CIA de a transfera deţinuţi SUSPECTAŢI de terorism în alte ţări, unde urmează să fie reţinuţi fără a li se intenta proces, ani de zile.  Apoi, deţinuţilor li se ia în continuare dreptul de a da în judecată pentru daune organizaţia CIA, pe baza doctrinei secretelor de stat.  De asemenea, Elena Kagan (candidată la postul de avocat al guvernului) a spus că cineva suspectat că ajuta Al Qaeda prin orice mijloce, şi financiare, poate fi deţinut sub incidenţa legii de „prizonier de război” chiar dacă a fost prins în Filipine şi nu pe vreun câmp de luptă.  Iar în sfârşit, Leon Panetta, noul şef al CIA a spus cu privire la tehnicile de obţinere a informaţiilor prin tortură că dacă metodele legale nu dau rezultatele aşteptate, se va putea apela la cererea de autoritate suplimentară, pentru aplicarea de tehnici mai dure… cum ar fi aceea de înecare!  Repudiata tehnică aplicată de guvernul lui Bush în trei cazuri.

Halal Schimbare!  Doar de culoare, sau cum se zice pe la noi, aceeaşi Mărie cu altă pălărie!

Ca poporul american să nu carecumva să rămână fără distracţii în aceste zile de restrişte şi debusolare,  Barack bin Obama a pus deoparte 650 milioane de dolari cu care să-i ajute pe americani să-şi cumpere cutiile acelea minunate care îi vor ajuta să privească la noua televiziune digitală americană.  Asta pentru că aşa zice constituţia noilor locuri de muncă creeate pe canapele în faţa televizoarelor, că aceste aparate minunate care iau minţile oamenilor trebuie menţinute în stare de funcţionare permanentă, pentru imbecilizarea întregului popor!

Măcar aici socialismul american diferă de cel românesc: acolo televizorul dădea purici 22 de ore şi programe doar două, şi acelea cu cel mai iubit fiul al popolului!

Acum două luni în urmă când directorii fabricilor de automobile americane s-au dus cu săru-mâna la congress să ceară nişte bani, congresmanii înfuriaţi i-au întrebat dacă au călătorit la Washington DC cu avioanele personale (mă rog, ale fabricilor) sau cu avioane comerciale.  Ruşinaţi, toţi trei au admis că au păcătuit şi că au folosit jet-urile personale.  Au acceptat mustrarea şi au promis că se vor pocăi.   Apoi congresmanii le-a spus directorilor că vor primi niscaiva bani, dar pentru asta vor trebui să aducă în faţa congresului nişte planuri bine puse la punct, care să arate cuse vor reabilita aceşti trei producători.

Apoi congresul a pus la punct un document de peste o mie de pagini, pe care nu l-a citit în întregime nici un congresman, dar pe care l-au votat cu toţii plini de voie bună.  Apoi Nancy Pelosi, şefa camerei debutanţilor a plecat la Paris, nu cu un jet ci cu avioane militare şi escortă militară.  Nu singură, că ce folos să mergi la Paris de unul singul!  A luat cu ea şi familia!  Pe banii cui?  Pe ai poporului!

Poporul american trăieşte din nou bine.  Dar aşa cum făceau şi românaşii acum 20 de ani: prin reprezentanţii săi!  Ipocrizia politicienilor noştri îmi produce greaţă.  Am venit să trăim într-o ţară în care lipsa de efort, de caracter, de reuşite este răsplătită, iar celor ce se străduiesc, li se dă în cap!  Adică, cine nu-şi poate plăti casa pentru că nu ar fi avut dreptul s-o cumpere fără avans, cu creditul prost şi la rate lunare imposibile vor fi salvaţi de guvern de la faliment, ca să-şi poată păstra casele.  Cei ce au fost reţinuţi, circumspecţi, echilibraţi, au economisit şi plătesc ratele lună de lună, să plătească mai departe!

Vorba cuiva: am ajuns să fie mai rentabil să fii mincinos, leneş, prost (sau să faci pe prostul), hoţ, înşelător, şi să trăieşti pe wellfare decât să munceşti cinstit şi cu hărnicie.

O tânără domnişoară era în ultimul an la facultate. Ca o mulţime de studenţi de vârsta ei, tânăra înclina spre poziţii politice liberale şi era de acord cu redistribuirea averilor. Pe de altă parte, tatăl ei era republican convins şi era bogat; tinerei îi era ruşine de tatăl ei şi-i spusese şi acestuia nu o dată.

Pe baza prelegerilor profesorilor ei şi a discuţiilor particulare cu aceştia, tânăra avea convingerea că tatăl ei nutrea o diabolică şi egoistă dorinţă de a păstra averea pentru care muncise şi care el considera că i se cuvine ca răsplată a eforturilor sale.

Într-o zi fata îl confruntă pe tatăl ei, care se opunea vehement unei rate ridicate a taxelor aplicate bogaţilor şi lărgirii programelor de ajutor guvernamental pentru cei ce nu lucrau în America. Tânăra încercă să-şi convingă tatăl cu privire la obiectivitatea învăţăturilor profesorilor ei. Tatăl o ascultă, apoi o întrebă ce fel de note are la şcoală.

Fata surprinsă, tăcu o clipă, apoi răspunse că bine. Ea avea o media generală de 4.0 GPA (similar cu 10 în România) şi spuse tatălui ei că nu-i era uşor să menţină standardul. Recent a început să ia nişte ore la un curs deosebit de greu, şi-şi cheltuia tot timpul învăţând, fără să-i mai rămână timp de a ieşi la distracţii cu prietenii. Nu-şi permitea nici măcar să aibă un prieten pentru că-şi petrecea tot timpul studiind.

Tatăl ei ascultă, apoi o întrebă ce face prietena ei, Audrey. Tânăra răspunse că Audrey nu-şi bate capul cu învăţătura. Are note de abia trece examenele. De fapt nota ei medie este de 2.0 GPA(5 în România). În schimb, este foarte populară între studenţi, merge la toate petrecerile, adesea lipseşte a doua zi de la studii, deoarece o doare capul de la băutura din noaptea precedentă.

Atunci tatăl o întrebă pe fiică-sa de ce nu merge la biroul decanului, şi să-i spună acestuia că ea renunţa la un punct din media ei, în favoarea lui Audrey. Astfel, amândouă vor avea o medie de 3.0 GPA şi asta ar fi minunat, o redistribuire generoasă şi corectă a mediei.

Brusc mânioasă, fata răspunse tatălui: „Asta nu ar fi deloc corect! Eu am muncit greu pentru rezultatele mele! Am investit timp şi efort în ele! Audrey nu munceşte deloc pentru notele ei! În timp ce eu muncesc, ea se distrează!”

Cu un zâmbet pe faţă, tatăl îi spuse fiicei sale: „Bine ai venit în partidul Republican!”

Astăzi am aflat că şcolile care cer ajutor financiar de la guvern şi-l obţin, nu por permite desfăşurarea de rugăciuni şi alte activităţi religioase pe proprietatea lor.  Nu că până acum ar fi avut multă libertate, dar acum aceasta este şi mai restrânsă.

Pe de altă parte, duminică după Super Bowl mi-am adus aminte de România comunistă, când mulţumeam conducătorului „iubit”.  Antrenorul echipei câştigătoare, şi-a început interviul prin a mulţumi preşedintelui Obama pentru sprijin…