Între 20-23 iunie, în fiecare vară ajungem aici la Seattle WA să experimentăm zilele cele mai lungi din an.  Este începutul verii în jumătatea de nord a pământului, începutul iernii în cea de sud (solstiţiul de vară la 21 iunie în emisfera de nord, de iarnă în sud).  Razele soarelui cad perpendicular pe Tropicul Cancerului (Lat. nordică 23º30´), scaldă în 24 de ore de lumină Polul Nord şi in absenţa sa, lasă 24 de ore de întuneric la Cercul Arctic şi orice altceva între întuneric şi lumină.

De ce vă împărtăşeşsc aceste gânduri?  Pentru că producătorii filmului Evan Almighty (cei care au creiat Bruce Almighty acum câţiva ani) au încercat să popularizeze noul lor film şi să-l promoveze în cercuri creştine, în ideea că istoria filmului s-ar baza pe Biblie şi că ar fi un film la care părinţii pot să-şi ducă şi copiii (Bruce Almighty a fost destinat unei audienţe mature).  Astfel în jurul Seattle-lui producătorii au închiriat săli de vizionare (nu cinematografe, deoarece la cinema va fi lansat doar vineri) şi au invitat membrii ai unor biserici şi clerul să vizioneze filmul în avans, pentru ca apoi să vorbească despre el prietenilor lor, sau membrilor bisericilor păstorite de ei. Read the rest of this entry »

Viewed 18 times by 10 viewers

Ieri am acordat radioul din maşină la o staţie locală.  Drumul de la biroul meu până acasă este de cca. 15-30 minute (depinde de trafic) şi este singurul timp pe care-l acord ascultării acestui post de radio.  Este o staţie care transmite programe creştine.  Acasă mai urmăresc seara ½ de oră de ştiri, şi apoi citesc ştiri pe internet.  Radioul mai merge în surdină, câteodată, indiferent ce lucrez, acordat pe un post de muzică. 

Ceea ce auzeam la radio în ziua aceea m-a făcut să mă gândesc la rândurile de mai jos.  Cel ce vorbea amintea că misiunea lor era datoare peste şapte sute de mii de dolari şi insista la ascultători să trimită contribuţiile lor înainte de 30 a lunii curente, că altfel vor trebui să renunţe la parte din misiunea lor.  Nu ştiu de ce, dar cumva nu simţeam nici un imbold să le trimit bani.  Aproape că îmi era indiferent dacă rămân în transmisie sau nu.  Ştiam că dacă ei dispar, golul lăsat va fi umplut de altă misiune…  Read the rest of this entry »

Viewed 8 times by 7 viewers

Anii tinereţii lui Franklin Graham (fiul lui Billy şi Ruth Graham) au fost caracterizaţi pe de o parte de beţii, bătăi, confruntări cu poliţia din partea lui Franklin şi răbdare, dragoste şi rugăciuni din partea părinţilor lui.  El era la petreceri noapte de noapte, dar maică-sa îl aştepta întotdeauna trează, până se întocea în siguranţă acasă.

„Era trează până mă întorceam eu” îşi aminteşte Franklin.  „Asta chiar că mă necăjea.  Nu ştiu de câte ori am încercat să mă strecor în casă pe neauzite la orele mici ale dimineţii.  Dar ea stătea acolo, în balansoarul ei, având fie Biblia fie o altă carte deschisă în poalele ei şi eu ştiam că ea se roagă pentru mine.  Slavă Domnului că eşti bine zicea ea, şi atât.  Nu mi-a ţinut ´predici´niciodată, nici nu m-a ameninţat.  În toţi anii rebeliunii mele ea a păstrat deschise toate liniile comunicaţiei între noi”

„Ea m-a încurajat – continuă Franklin – şi mi-a spus ca oriunde voi fi, dacă trebuie sau vreau să sun acasă, să sun cu taxă inversă.  Mi-a spus că acasă voi întotdeauna iubit şi binevenit.”

Rugăciunile lui Ruth Graham au primit răspuns de la Domnul în 1974.  În anul acela, aflat într-o cameră a unui hotel din Ierusalim, Franklin a îngenunchiat înaintea lui Dumnezeu.  Se simţea obosit şi sătul de păcate.  Şi-a stins ţigara aprinsă şi pe genunchi i-a cerut Domnului să-l ierte şi să-l curăţească.  Anii alergării şi îndepărtării de Dumnezeu se sfârşiseră.  Răvrătitul primea o viaţă nouă şi o nouă însărcinare de la Domnul.

Cum îşi aduc aminte copiii tăi despre tine?  Vorbeam cu un prieten astăzi şi-l întrebam despre un coleg de-al lui, dacă merge la biserică.  Mi-a spus că nu, şi de asemenea mi-a spus că colegul lui a încetat să mai meargă la biserică după ce a plecat de acasă.  Încă din copilărie destul de fragedă, îşi amintea de părinţii săi cum tratau cu multă indiferenţă biserica.  Pe el îl duceau la şcoala duminicală, iar ei mergeau să servească micul dejun undeva la un restaurant.  Veneau să-l ia din nou să-l ducă acasă.  Rugăciune la ei în familie nu a fost, citirea Bibliei nu a existat, doar indiferenţă faţă de Domnul şi biserica Sa.  Asta l-a făcut şi pe el să desconsidere toate aceste lucruri, şi se luptă şi astăzi cu problemele moştenite de la părinţii săi.

Noi ne marcăm fără să ne dăm seama copiii pentru viaţa aceasta şi pentru veşnicie.  Cum îşi amintesc de noi copiii noştri?  Ce frumoasă amintirea lui Franklin Graham despre mama sa, astăzi când ea era dusă pe ultimul drum.

Viewed 8 times by 6 viewers

Exod 2:1-10  Un om din casa lui Levi luase de nevastă pe o fată a lui Levi.  Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni.  Nemaiputând să-l ascundă, a luat un sicriaş de papură pe care l-a uns cu lut şi cu smoală; a pus copilul în el şi l-a aşezat între trestii, pe malul râului.  Sora copilului pândea la o depărtare oarecare ca să vadă ce are să i se întâmple.  Fata lui Faraon s-a pogorât la râu, să se scalde; şi fetele care o însoţeau se plimbau pe marginea râului. Ea a zărit sicriaşul în mijlocul trestiilor şi a trimis pe roaba ei să-l ia.  L-a deschis şi a văzut copilul: era un băieţaş care plângea. I-a fost milă de el şi a zis: „Este un copil de al Evreilor!”  Atunci sora copilului a zis fetei lui Faraon: „Să mă duc să-ţi chem o doică dintre femeile Evreilor, ca să-ţi alăpteze copilul?”  „Du-te” i-a răspuns fata lui Faraon. Şi fata s-a dus şi a chemat pe mama copilului.  Fata lui Faraon i-a zis: „Ia copilul acesta, alăptează-mi-l şi îţi voi plăti.” Femeia a luat copilul şi l-a alăptat.  Copilul a crescut şi ea l-a adus fetei lui Faraon; şi el i-a fost fiu. I-a pus numele Moise (Scos) „căci” a zis ea „l-am scos din ape.”
Evrei 11:23  Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui, când s-a născut: pentru că vedeau că era frumos copilul, şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.

Planul de eliberarea a lui Dumnezeu pare din nou că atârnă de câte un fir de aţă ici şi colo.  Doi robi evrei, un bărbat şi o femeie al căror nume nici nu-l aflăm din povestire.  Apoi un copilaş firav şi plăpând, ameninţat de puterea unui stat, cel mai mare din vremea sa.  Dar aşa lucrează Dumnezeu!  El a ales lucrurile nebune ale lumii pentru a face de ruşine pe cele înţelepte; a ales pe cele slabe, pentru a face de ruşine pe cele tari.  A ales lucrurile care nu sunt ca să facă de ruşine pe cele ce sunt! (1 Cor 1:27-28).

Din nou soarta lucrării lui Dumnezeu depinde de un om!  Un om din casa lui Levi…  Apoi, un alt om, (de fapt o femeie), tot din casa lui Levi.  Măiestria lui Dumnezeu stă în faptul că El poate decanta Universul, Pământul, naţiunile, poporul unei ţări, ca să ajungă la un singur individ cu care are de gând să lucreze pentru a influenţa poporul, naţiunile, Pământul şi de ce nu, în cele din urmă chiar Universul.  In Ezechiel 22:30 Dumnezeu caută un singur om, care să împlinească pentru popor ceea ce este de fapt nevoia lui Dumnezeu: o mijlocire.  Omul acesta trebuie să stea pentru popor între dezastru şi răscumpărare.

Intâmplarea cu naşterea lui Moise este atât de plină de frumos!  Un alt om folosit de Dumnezeu este fiica lui Faraon; în timp ce tatăl ei persecută poporul, fiica sa este folosită de Dumnezeu pentru a salva viaţa celui ce va fi eliberatorul poporului!  Apoi, sora copilului apare în imagine, la timpul potrivit.

Cert este că doi oameni, un bărbat şi o femeie din seminţia lui Levi se căsătoresc, şi lucru normal la aproape toţi căsătoriţii, soţia rămâne gravidă şi naşte un copil.  Traducerea Cornilescu ne spune că părinţii au văzut frumuseţea copilului.  La fel face şi Stefan în Fapte 7:20 şi Pavel în Evrei 11:23.  Alte traduceri englezeşti ne spun că părinţii au văzut cât de proporţionat era copilul, sau au perceput cumva supranatural, că acest copil este deosebit de toţi copiii născuţi în vremea aceea, şi că Dumnezeu are un plan cu el…

Nici una dintre traduceri nu mi se pare că ne lasă să înţelegem exact ce s-a petrecut.  Adică ce!  era copilul prea frumos ca să fie aruncat la crocodili?  Evrei 11:23 ne spune mult mai multe despre actul ascunderii lui Moise: spune că părinţii lui Moise au avut credinţă!  Ce fel de credinţă au avut părinţii aceştia?

1.) Vezi, din perspectiva biblică, copiii sunt o moştenire şi o răsplată  de la Domnul (Psalmul 127:3).  Fiecare copil este o creaţie specială a lui Dumnezeu.  Si ceea cred eu este că Amram şi Iochebed (Exod 6:20 ne spune numele părinţilor lui Moise) au respectat creaţiunea lui Dumnezeu, darul Lui şi răsplătirea Lui!  Părinţii lui Moise au văzut mâna lui Dumnezeu şi voinţa Lui în naşterea copilului lor. De aceea părinţii au decis că vor fi protectorii darului lui Dumnezeu.  Nu la toţi părinţii li se va cere să facă sacrificiul acestor doi părinţi, dar protectori ai copiilor lor vor trebui să fie toţi părinţii!  Fizic, moral şi spiritulal, copiii noştri sunt în grija şi protecţia noastră primii ani ai vieţii lor.

Cât de departe s-a ajuns de la această credinţă acum la începutul secolului al 21-lea!  Acum copiii sunt priviţi ca un accident; ca rezultatul unei neatenţii.  Embrionul format în uterul unei femei este privit ca ceva ce poate fi avortat, ca ceva ce nu are viaţă, personalitate, valoare.  Duhul lui Faraon de odinioară, lucrează de zor în secolul nostru.  In zilele noastre se scanează pântecele mamei şi dacă se descoperă malformaţii la făt, i se spune mamei că ar trebui să considere avortul; societatea noastră se pare că nu mai vrea să accepte ´rebuturile´ sau bătrânii, sau bolnavii.  De aceea, ni se spune că putem să ne debarasăm de aceste balasturi, ca să fim liberi, fericiţi şi fără poveri!
Părinţii zilelor noastre trebuie să fie astfel de oameni ai credinţei, care privesc Legea şi Cuvântul lui Dumnezeu mai presus decât moda zilelor noastre, obiceiurile timpurilor, practica altora.

2.) Părinţii lui Moise s-au temut mai mult de Dumnezeu decât de porunca lui Faraon.  Credinţa nu înseamnă nimic fără ascultare şi fără frică de Dumnezeu.  Si credinţa găseşte întotdeauna mijloace de împlinire a ascultării; părinţii lui Moise au ştiut cum să ascundă copilul timp de trei luni!  Credinţa caută răspunsuri, explorează posibilităţi, cercetează imposibilul şi-l transformă în mod inventiv în posibil.  De aceea au reuşit oamenii credinţei dintotdeauna să uimească omenirea prin rezultatele lor, pentru că ei nu s-au lăsat dobotâţi de obstacole, ci le-au luat cu asalt şi le-au biruit.

Cei mai mulţi oameni nu experimentează niciodată puterea lui Dumnezeu deoarece rămân toată viaţa lor într-o zonă a comfortului personal.  Frica de ceea ce s-ar putea întâmpla rău îi ţine departe de realizarea a ceea ce s-ar putea prin credinţă!
Părinţii zilelor noastre trebuie să fie astfel de oameni ai credinţei, care vor explora imposibilul pentru a-l transforma în posibil, prin credinţă.  Lumea cere copiii noştri, după cum odinioară moarte acerea copiii iudeilor.  Dar noi îi vom ascunde lângă noi şi lângă Domnul!

3.) Părinţii lui Moise au ştiut când nu mai este posibil să ţină copilul ascuns.  Credinţă nu înseamnă numai să te ţii de anumite lucruri, ci înseamnă şi să ştii când să abandonezi anumite lucruri pentru a merge mai departe spre alte posibilităţi.  Prin credinţă, nu ai sosit niciodată la un asemenea vârf, încât să nu existe de acolo încolo mai departe, sau mai sus!.. Credinţa care se plafonează, nu este credinţă ci necredinţă.  Credinţa este ca un grăunte de muştar: ea se transformă mereu în ceva mai mare, se concretizează mereu în ceva mai frumos.

De aceea, părinţii lui Moise, constatând imposibilitatea de a mai ascunde pe Moise, au găsit (tot prin credinţă) o altă cale de salvare a sa.  Nilul, în apa căruia au pus copilul  într-un sicriaş de papură.  Actul acestea al credinţei, înseamnă abandonarea copilului în păstrarea şi grija lui Dumnezeu.
Părinţii zilelor noastre trebuie să ştie că şi a ţine prea strâns un copil, poate fi un semn al necredinţei; credinţa va şti când, ce şi cum să pună copilul în grija lui Dumnezeu.  Adică, după ceea ce ai făcut ceea ce ţi s-a cerut şi s-a aşteptat de la tine, îl laşi pe Dumnezeu să continue.

4.) Credinţa lor s-a manifestat prin punerea sorei copilului să-i supravegheze de departe sicriaşul dintre trestii (v 4).  Credinţa nu scapă niciodată din vedere subiectul ei.  Credinţa explorează în continuare posibilităţile, dar căutând un singur scop: salvarea, mântuirea.  In creşterea copiilor, fraţii şi surorile mai mari sunt deosebit de importanţi în devenirea copiilor mai mici.

5.) Propunerea sorei lui Moise este încă un act al credinţei părinţilor copilului.  Adică, posibilitatea aceasta fiind prevăzută, s-au pregătit şi propunerile în cazul ei.

Răsplata credinţei şi credincioşiei acestor părinţi?  Moise a ajuns un mare om al lui Dumnezeu!  Este vreo răsplată mai de dorit pentru un părinte credincos?  Nu cred!

HAPPY FATHERS DAY!  Adica, O ZI FERICITĂ TUTUROR TAŢILOR!

Viewed 11 times by 7 viewers

Aşa cum spuneam într-un post anterior, în SUA duminica viitoare este ziua tatălui. Vreau să vă povestesc în continuare o întâmplare citită undeva.

Dr. Fred Craddock povesteşte o întâmplare frumoasă. Intr-o vară, Craddock şi soţia erau în concediu în Gatlinburg, statul Tennessee. Seară fiind, au dat peste un restaurant liniştit şi discret. Cei doi s-au aşezat la o masă anticipând o seară plăcută şi o mâncare bună. În timp ce-şi aşteptau mâncarea, au observat un domn în vârstă, cu părul alb şi o figură plină de caracter, trecând de la o masă la alta şi întreţinându-se cu mesenii. Craddock s-a aplecat către soţie şi a şoptit “Sper să nu vină şi la masa noastră!”. Nu ar fi vrut ca să le fie tulburată seara. Dar, bărbatul acela veni şi la masa lor. “De unde sunteţi voi, oameni buni?” întrebă el cu o voce prietenoasă. “Din Oklahoma” răspunse scurt Craddock.

Read the rest of this entry »

Viewed 23 times by 15 viewers

Soţia lui Billy Graham, Ruth (1920-2007) a plecat la Domnul acum câteva ore…  A fost în vârstă de 87 de ani.  Tânăra care visa cândva să devină misionară, şi care a cedat la visul ei pentru a se căsători cu Billy Graham, omul ce avea să devină unul dintree cei mai mari evanghelişti ai tuturor timpurilor şi cu siguranţă cel mai mare al timpurilor noastre, a murit astăzi, Joi 14 Iunie 2007, la casa familiei Graham din Montreat, Carolina de Nord.  „Ruth a fost partenerul meu de o viaţă, şi noi am fost chemaţi de Dumnezeu ca echipă” a comentat scurt Billy Graham.  El a continuat: „Nimeni nu ar fi putut duce povoara pe care a dus-o ea.  A fost o parte integrală şi vitală a misiunii noastre, iar lucrarea mea dealungul anilor, ar fi fost imposibilă fără suportul şi încurajarea ei”.

 Ruth s-a ocupat cu treburile gospodăreşti şi cu creşterea celor cinci copiii ai familiei Graham.  „Îmi asum responsabilităţile casei” i-a spus Ruth lui Billy la începutul căsniciei lor, „pentru ca tu să fii liber pentru ceea ce este important pentru tine”.  Tot ea a scris următoarele în jurnalul ei: „Dacă mă căsătoresc cu Bill, o fac cu ochii deschişi.  El va purta o povoară din ce în ce mai grea pentru sufletele pierdute şi va fi din ce în ce mai activ în lucrarea Domnului…  Eu voi aluneca încet pem planul doi… Pe scurt, voi fi o viaţă pierdută.  Pierdută în viaţa lui Bill”

Aveţi aici link-ul în limba engleză: http://www.latimes.com/news/obituaries/la-me-graham15jun15,0,56499.story?coll=la-home-center.  De asemenea, aici: http://www.whas11.com/topstories/stories/061407whasmjdTopGrahamObit.2e513cb.html

Viewed 14 times by 8 viewers

Duminica va fi ziua tatilor aici in America. Nu stiu daca se mai sarbatoreste undeva (stiu ca si in Canada) dar aici este. O sarbatoare care pe noi, veneticii de prin Rominia ne-a luat prin surprindere, nefiind obisnuiti cu o astfel de sarbatoare prin partile noastre. Acolo aduceam femeilor din viata noastra ghiocei de 1 Martie, si flori de 8 martie. Imi amintesc din copilarie ca in biserica baptista maghiara din Tg Mures, unde am crescut eu se sarbatoarea ziua mamei, dar e o amintire ca prin ceata. Nu stiu cind se sarbatorea.

Oricum, cred ca meritau si barbatii o zi a lor, in special tatii, deoarece asta este o specie din ce in ce mai rara (nu biologic vorbind, ci social). O sa incerc sa public citeva ginduri pe tema aceasta mai larga a barbatilor si specific a tatilor, acum in intimpinarea sarbatorii lor.

Mai intii, ceea ce este usor de observat de cum intri intr-o biserica americana, este ca sunt putini barbati si multe femei. Cineva zicea ca din punctul de vedere al impartirii pe sexe, bisericile americane arata ca departamentul de lenjerie feminina de la un magazin universal. Barbatii evita mersul la adunare in numar din ce in ce mai mare si fenomenul este ingrijorator.
Vezi tot mai putini barbati maturi, care sa fie responsabili, care sa iubeasca rolul de conducator, care sa confrunte raul si care sa fie fara inhibitii cind este vorba de a-si arata atasamentul fata de Christos. Asta cu atit mai mult cu cit prin comparatie, in alte religii, cum ar fi islamul de exemplu, majoritari in activitatile religioase sunt barbatii, nu femeile! Sa nu ofere destula provocare “masculina” biserica? Poate fi una dintre cauze. Conform unor statistici, in media vei gasi intr-un serviciu al unei adunari 39% barbati si 61% femei. Femeile au inceput sa ocupe un rol din ce in ce mai mare in biserici, participind in conducerea comitetelor, a studiilor biblice, a activitatilor de copii, adolescenti dar si de adulti, oferindu-se voluntar pentru diverse nevoi ale bisericii. Astfel atmosfera bisericii americane a devenit prea feminizata pentru un barbat. Femeile fiind preponderente numeric, serviciile au inceput sa fie tot mai mult “croite” tinind cont de preferintele lor.

Absenta spiritului “masculin” a marcat amvoanele si activitatile bisericii, si asta i-a alungat pe barbati. Isus i-a atras pe barbati, pentru ca i-a provocat in continuu! Barbatii iubesc provocarea! Barbatii iubesc aventura, doresc sa se ia de piept cu “imposibilul”, le place sa cucereasca, sa descopere, sa experimenteze emotii puternice. Asta le spunea mereu Isus. Sa fie atit de puternci incit sa se poata abtine de la a da o palma cind au primit una si sa intoarca celalalt obraz; sa tina sabia in teaca cind s-ar putea apara cu ea. Sa caute adinc cind zidesc o casa, sa gaseasca temelia de piatra. Sa merga si sa infrunte orice inhibitie, ducind mesajul pocaintei de la om la om. Sa fie prigonit si sa nu se teama. Sa fie umilit si sa-si gaseasca “mindria” in faptul ca este umilit pentru Christos. Sa descopere adevarul si sa stea in fata unui demnitar religios sau politic, vorbind despre adevar. Sa umble pe apa. Sa nu se teama de furtuna. Sa nu-i fie frica de nimeni si de nimic, nici macar de moarte!

Citeste Evangheliile… pline de provocari barbatesti! Mesajele de la amvoanele de astazi? Inmultite cu apa chioara! Predici mieroase care vorbesc numai despre trecutul eroilor lui Dumnezeu fara sa faca vreo aplicatie pentru eroii de astazi. Mesaje menite sa tina bisericile intr-o stare de vesnica copilarie. Muzica? Unde sunt cintarile de odinioara despre “onward Christian soldiers”? (inainte soldati crestini!). Cintarile de astazi parca ar fi piesele de linistire pe cale ti le pune psihiatrul cind esti in cabinetul lui, ca sa te linisteasca si sa te afca sa te relaxezi.

Barbatilor le trebuie competitie, initiere, lupta, provocare. Biserica are neboie de barbati, care sa fie lideri, sa inceapa afaceri, care sa fie implicati in politica, in comitete, care sa fie lasati sa conduca. Care sa traiasca intr-o zona de pericol, de aventura. Care sa simta ca pot proteja, salva de la moarte, duce o veste buna, fi de folos. Care sa fie agresivi si curajosi.

Dar daca astepti de la barbati sa fie foarte ingrijiti, foarte manierati, foarte politicosi, respectuosi, daca vrei ca ei sa fie linistiti, tacuti, i-ai pierdut! Nu cunosc nici un barbat care sa se potriveasca intr-un astfel de tipar! Problemele pe care le aud mereu de la sotiile lor, cind fac consiliere, este ca “barbatul meu lasa hainele peste tot, nu aduna dupa el, rigaie dupa ce maninca, nu-l intereseaza curatenia, nu-i tandru cu mine, nu vrea sa ne tinem de mina cind stam pe canapea si ne uitam la filmul acela lacrimogen, nu-l intereseaza decit sexul, si asta cit mai repede, ca apoi sa-si poata vedea de treaba sau de somn…, ride zgomotos, este aventurier, nu-i casnic, ii place sa mearga la pescuit si vinatoare, nu cere directii cind mergem undeva cu masina, e tacut si nu “impartaseste cu mine ce s-a intimplat ziua la lucru, comunicatia este scurta, sacadata si sumara… etc etc.

PAI!? E barbat! E conceput diferit de catre Dumnezeu! E facut asa nu din greseala ci cu un anume scop! Sa conduca familia (si ca preot in casa lui!), sa cistige piinea, sa fie dur ca sa nu se fringa usor in fata poverilor si impotrivirilor zilnice. Este concentrat asupra a ceea ce e de facut! Este stimulat prin vedere nu prin atingere. Are imaginatie bogata, ii place spatiul, provocarea, aventura!

Biserica trebuie sa se schimbe daca vrea sa atraga barbatii. Cam asta e.

Viewed 12 times by 8 viewers

În drum spre casă, în maşină, dacă este între 4 şi 7 după-masa mai acordez radioul la un post local să mai văd despre ce vorbesc oamenii. Vocea ce am auzit-o prin difuzor era necunoscută: cu un puternic accent (pe care nu l-am identificat dar puteam jura că ar fi african), vorbea cu putere, patos şi convingere; era vocea unui bărbat pe care nu l-am mai auzit niciodată. După câteva fraze, am auzit şi vocea cunoscută a comentatorului programului. Am înţeles că el lua interviu unui om pe nume Emmanuel Ziga. Apoi, captivat de discuţie dar în special de “focul” şi patosul cu care Emmanuel Ziga vorbea despre Domnul, despre importanţa postului şi rugăciunii în viaţa sa, despre necesitatea ca Biserica lui Christos de pretutindeni să se întoarcă la Domnul cu toată inima, am venit acasă şi m-am gândit la lucruri pe care le citisem în ultima vreme şi la vremea respectivă nu le-am acordat suficientă importanţă.

Ce-l făcea pe acest om din Africa (am înţeles că este din Ghana?) să se mute aici în America şi să-l intereseze starea bisericilor de aici? Nu ştie câţi colegi de-ai lui au ajuns aici şi şi-au cumpărat taxiuri pe care lucrează zi-şi-nopate de ani de zile pentru a se îmbogăţi? De ce nu şi-a cumpărat o staţie de benzină, sau un magazin de mărunţişuri, sau un atelier de reparaţii auto sau o staţie de schimbare a uleiului!? Nu ştie câţi români au venit aici şi au declarat la plecare că pleacă pentru a-L sluji mai bine şi mai în libertate pe Domnul, sau pentru a-şi creşte copiii într-o “ţară creştină” (asta e chiar o glumă bună de tot, doar că nu e de râs…), dar după ce au ajuns aici au uitat imediat de ce au plecat şi s-au apucat ca nebunii de făcut bani sau şi mai tragic, şi-au pierdut copiii? Deci, nu ştie Emmanuel Ziga că aici e ţara tuturor posibilităţilor materiale (mai bine ca aici am auzit că este doar în Rusia şi România) de-l mai interesează lucrurile spirituale? I-auzi la el: “trezire, post, rugăciune, viziune, scop, etc… Între 8 şi 10 Iunie a închiriat o sală de conferinţe la un hotel scump din centrul oraşului Seattle şi invita gratis pe oricine era interesat să participe la un cuclu de învăţături şi rugăciuni pentru trezire spirituală! Wow!

Read the rest of this entry »

Viewed 9 times by 4 viewers

Comunitatea bisericilor Anglicane conduse de Arhiepiscopul Rowan Williams vor avea o Conferinţă care va începe în Iulie 2008 în Anglia, la Universitatea din Kent. Doi episcopi americani nu au primit invitaţia de a participa: episcopul homosexual V. Gene Robinson şi episcopul Martyn Minn, care este cel mai feroce oponent al liberalismului care a început să bată la porţile anglicanismului. Martyn Minn este liderul bisericilor anglicane americane care s-au alipit de Biserica Anglicană a Nigeriei, condusă de Arhiepiscopul Peter Akinola.

Eu aş fi foarte atent la ce se va întâmpla în această denominaţie în următoarele 14 luni cu privire la homosexualism deoarece asta ar putea stabili un precedent pentru alte denominaţii. Frământările de acum vor determina dacă anglicanii vor rămâne uniţi de dragul unităţii, trecând peste ceea ce spune Biblia cu privire la acest păcat, sau dacă alte grupuri de biserici se vor despărţi şi se vor lipi de exemplu de Biserica Nigeriană, care este conservatoare. Aici găsiţi mai multe amănunte în limba engleză. Eu cred că Biserica Metodistă din America (care în anii trecuţi a admis şi ea clerici homosexuali) şi Biserica United Church of Christ (care a început să recunoască şi să practice căsătorii între indivizi de acelaşi sex) au ochii aţintiţi asupra a ceea ce se întâmplă cu Anglicanii. O schismă serioasă a anglicanilor va da de gândit altor denominaţiuni. Continuarea pe un drum al unităţii în pofida divergenţelor majore cu privire la homosexualism, va da curaj şi altora.

Să nu uităm de asemenea că şi banul joacă aici un rol important: pierderea de membri înseamnă implicit şi pierdere de capital… Din nefericire, Mamona e mai slujit decât Dumnezeu în multe biserici!

Viewed 8 times by 5 viewers

Mă gândeam astăzi că aici în America există două-trei probleme care sunt mereu amintite de unii dintre creştini ca fiind problemele ce trebuie rezolvate cu precădere. Una dintre problemele mereu amintite este cea a avortului. Ascultam azi la radio la un talk-show în care unul dintre participanţi a început aproape să strige de indignare când s-a amintit de un alt participant problema avorturilor. Aşa cum ştiţi, anul viitor vor fi alegeri la preşedinţia Americii şi unul dintre republicanii care candidează este pro-choice, adică în favoarea lăsării la discreţia mamei să aleagă ce vrea să facă cu sarcina ei.

Mă întrebam dacă atâta indignare din partea unui creştin este scuzabilă. Dacă nu ar trebui să fim mai moderaţi şi mai sensibili la ceea ce simte “cealaltă partidă” cu privire la problema aceasta. Ştiu că aici în SUA, din 1973 încoace avortul este legal, deci problema ilegalităţii cade. Din 1973 până astăzi, peste 52 de milioane de femei au avortat cel puţin o dată. Rămâne problema păcatului.

Psalmul 139 aminteşte adesea despre felul în care fiecare dintre noi a fost creiat de către Dumnezeu în pântecele mamei noastre: Psalmi 139:13-16 13 Tu mi-ai întocmit rinichii, Tu m-ai ţesut în pântecele mamei mele: 14 Te laud că Sunt o făptură aşa de minunată. Minunate Sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! 15 Trupul meu nu era ascuns de Tine, când am fost făcut într-un loc tainic, ţesut în chip ciudat, ca în adâncimile pământului. 16 Când nu eram decât un plod fără chip, ochii Tăi mă vedeau; şi în cartea Ta erau scrise toate zilele cari-mi erau rânduite, mai înainte de a fi fost vreuna din ele. Oamenii pot prelua materia şi face din ea o mulţime de lucruri. Chiar materia de care a fost “agăţată” viaţa, ca în cazul clonării din meterie care conţine DNA. Dar nimeni nu poate produce “VIAŢA” în laborator, din materie amorfă. Originea vieţii nu poate fi explicată decât prin Dumnezeu.

Dacă-L scoţi pe Dumnezeu din ecuaţia vieţii, nimic nu mai este “rău”, deoarece nimic nu mai este “bine”. Aşa se explică de ce promotoarea avortului, Norma McCorvey (Jane Roe din celebrul proces american Roe vs. Wade, care a adus legalizarea avorturilor) după ce a pledat pentru avortu, acum, dacă L-a recunoscut pe Dumnezeu în viaţa ei, doreşte ca rezultatul procesului ei să fie reversat şi încă o dată avortul să fie ilegal. Dumnezeu schimbă întreaga perspectivă asupra faptelor!

Dar, nu o să mă întind prea mult asupra acestui subiect la ora aceasta a dimineţii! O să postez mai jos doar o poză, care vorbeşte de la sine! Este o fotografie făcută în 1999 la un spital din Tennessee (Vanderbilt) unde un făt de 24 de săptămâni (o fetiţă pe care părinţii au numit-o Sarah Marie Switzer) a fost scoasă din pântecele mamei, lichidul amniotic a fost scurs din uter, şi timp de o oră, doi medici au operat fătul pentru o malformaţie la şira spinării (spina bifida); fătul a fost plasat înapoi în uter, la loc cu lichidul amniotic, apoi uterul suturat la loc şi plasat de unde a fost scos, pentru ca sarcina să continue normal. Poza arată mânuţa fătului apucând degetul medicului! Cum poţi termina o astfel de viaţă?

Iar aici, aveţi un link la un web site cu alte zeci de imagini în 3D şi 4D a unor feţi! Minunat!

Viewed 8 times by 5 viewers

Preotul parohiei participa la un dineu organizat în cinstea sa cu ocazia aniversării a 25 de ani de când venise în parohia aceasta. Un politician din loc, cu mare vază, era aşteptat ca să ţină un discurs omagial. Din nefericire, politicianul întârzia aşa că Maestrul Ceremoniei întrebă pe preot dacă vrea să spună el câteva cuvinte, înainte de a se începe servitul mesei.

Preotul se ridică, merse la podium şi spuse următoarele cuvinte: Prima părere despre parohia voastră nu a fost din cele mai bune. Sper că înţelegeţi că din cauza secretului confesiunii, eu nu vă pot spune cine a fost cel dintâi suflet a cărui mărturisire a păcatelor am primit-o, dar vă pot spune că în urma mărturisirii sale, mi-am format părerea aceea rea despre comunitatea voastră. Deci acum 25 de ani mă gândeam că am fost trimis într-un loc teribil. Cel ce a venit la mărturisire, mi-a spus că a furat un televizor, cum atunci când a fost oprit de poliţie aproape că l-a omorât pe poliţist, cum a furat bani de la locul său de muncă şi cum a curvit cu o mulţime de femei, printre care şi soţia şefului său. Eram consternat! Dar, timpul a trecut şi am descoperit nu toţi oamenii de aici erau ca bărbatul acela, şi am descoperit că de fapt voi sunteţi o comunitate formată din oameni buni, oameni de treabă.

Chiar pe când sfârşea preotul micul său discurs, în sală intră politicianul aşteptat. Maestrul de Ceremonii îl invită îndată să-şi ţină şi el speechul. Politicianul începu:

Mai întâi, îmi cer scuze că am întârziat, dar pe autostradă era o aglomeraţie teribilă. Apoi, vreau să vă spun că nu voi uita niciodată ziua în care preotul a venit în parohia noastră! De fapt, eu am avut chiar cinstea de a fi cel dintâi care m-am mărturisit lui!

Viewed 9 times by 6 viewers

Mă gândeam azi la biserica din Fapte 2. În special meditam la aspectul părtășiei. In lumea de azi noi devenim din ce în ce mai singuratici. Am mai spus că mă mir când văd pe cineva mergând la restaurant să servească masa de prânz, și-și comandă mâncarea pentru a o lua la paachet, apoi se duce afară din restaurant și mănâncă singur în mașina parcată în fața restaurantului! Nu era mai practic să mănânce la masă? Să mănânce împreună cu alți oameni? Era… dar omul a preferat singurătatea. Mi-am zis că probabil în mașină asculta un program care-l interesa la un post de radio, sau poate că a dorit să vorbească cu cineva la telefon… Nu știu, dar observațiile mele mă fac să cred că noi trăim într-o lume formată din indivizi din ce în ce mai singuratici. Read the rest of this entry »

Viewed 8 times by 3 viewers

Jerry Falwell a plecat acasă. Păstorul, politicianul, moralistul şi tele-evanghelistul în vârstă de 73 de ani a fost găsit în dimineaţa zilei de marţi 15 Mai 2007 fără viaţă în biroul său de la Universitatea Liberty, şcoală întemeiată şi condusă de el până pe culmile uneia dintre cele mai bune şcoli din categoria ei. Falwell suferise cu sănătatea în ultimii ani. Asta nu l-a determinat însă să reducă viteza… ci doar să-şi “pună casa în rânduială”. Un fiul al său îl va urma la cârma Universităţii, celălalt fiu la cârma mega-bisericii sale, Thomas Road Baptist Church, o biserică cu peste 24 mii de membri din Lynchburg, Virginia.

Mă gândeam să scriu în câteva rânduri despre moştenirea lăsată pentru America de acest bărbat al lui Dumnezeu. Ştiu că rândurile acestea nu-i vor face dreptate, că ce altceva face un blog, decât să reprezinte gândurile adesea sumare ale autorului dintr-un moment dat cu privire la un anume subiect. În cazul meu, ce scriu în CLIPA aceasta asta nu înseamnă că îmi voi schimba părerea cu privire la ceea ce gândesc despre Falwell, ci doar că este atît de inadecvat în comparaţie cu personalitatea puternică, impactul covârşitor şi domeniile multiple în care Falwel a lăsat amprente vizibile pentru încă multă vreme de acum înainte. Şi încă ceva: ceea ce scriu este din ceea ce m-a impresionat la el în ultimii 20 de ani de când îl urmăresc fie în interviuri, fie în predici fie în alte apariţii publice. Şi aici trebuie să admit că raportul dintre ceea ce se vede şi ceea ce nu se vede probabil că este proporţional cu cele două părţi ale icebergului: partea mică ce pluteşte la vedere şi partea mare de sub apă. Read the rest of this entry »

Viewed 7 times by 3 viewers

Lui Guillermo Gonzalez, Ph.D., profesor asistent de astronomie şi fizică la Universitatea Statului Iowa i-a fost refuzat postul pe catedră din cauza credinţei sale că Universul ar fi creiat de un Creiator şi că faptul acesta se poate dovedi prin designul inteligent (ID) care există în întreaga creaţie. Emigrant cubanez venit aici în copilărie, Gonzalez este acuzat că ar avea legături cu talibanii, că vrea să stabilească în SUA o republică… teocratică şi că de altfel, în pofida multiplelor publicaţii şi articole ştiinţifice, el nu este un om de ştiinţă în toată puterea cuvântului, ci unul care îşi trage concluziile din credinţa sa religioasă.

Deşi Universitatea Statului Iowa cere ca un profesor pe catedră să aibă cel puţin 15 lucrări ştiinţifice evaluate de alţi profesori, profesorul Gonzalez are peste 65 de astfel de lucrări. Problema însă este publicarea unei cărţi (The Privileged Planet - Planeta Privilegiată) în care, fără a face apel la religie sau Biblie, Gonzalez demonstrează că Dumnezeu trebuie să fi creiat Pământul şi că a făcut-o avându-ne pe noi, oamenii, în vedere. O altă problemă este faptul că Gonzalez este membru al Discovery Institute din Seattle, o organizaţie care studiază multiplele faţete ale vieţii după o viziune asupra lumii în conformitate cu creaţionismul. Aveţi aici linkul la răspunsul profesorului Gonzalez cu privire la respingerea sa ca profesor pe catedră. Read the rest of this entry »

Viewed 9 times by 5 viewers

Pe-aici prin America, avem un sezon al furtunilor şi acestea este pe coasta Atlanticului. El începe la 1 Iunie a fiecărui an şi ţine de obicei până la 30 Noiembrie a aceluiaş an. Furtunile care apar înainte de sezon, sunt considerate a fi pre-seson. Lumea evanghelică a fost cutremurată anul trecut de o furtună puternică, în “sezonul uraganelor”. Ted Haggard a produs un puternic cutremur moral. Luna Mai a.c. cu apoape o lună înainte de “sezon”, o altă furtună bântuie lumea evanghelică (din America şi nu numai!). Este o furtună ideologică şi teologică.

Profesorul Francis J. Beckwithde la Universitatea Baylor şi până acum 2-3 zile preşedintele E.T.S. (Evangelical Theological Society) a părăsit lumea evanghelică a principiului Sola Scriptura pentru lumea mai complexă a principiilor Scriptura + tradiţia + istoricitatea + etc. a catolicismului. Ca formare şi predilecţie filozof, Frank Beckwith a studiat cu precădere relaţiile dintre stat şi biserică, cu corolariile politică, religie, etică aplicată şi jurisprudenţă.

Crescut în religia catolică şi participând la prima sa comuniune la vârsta de 14 ani, Beckwith a devenit evanghelic în adolescenţă. El însă mărturiseşte că nu doar în ultimii ani a fost bântuit de gândul de a se reîntoarce. Cei ce citesc engleza, găsiţi aiciarticolul în care Beckwith explică procesul şi motivele întoarcerii sale la catolicism. Read the rest of this entry »

Viewed 8 times by 5 viewers