Meditaţie în stil de… mini-predică! Read the rest of this entry »

Viewed 3426 times by 456 viewers

2 Cronici 7:14 dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.  Asta spune Biblia.

Acum, pe un trotuar din New York un designer a plasat o cabină de rugăciune.  Telefonul celular a făcut inutilă cabina telefonică.  Poluarea face ca-n anumite metropole să se instaleze cabine de oxigen, unde poţi inspira o gură de aer proaspăt.  Popularele magazine de inchiriat DVD-uri încep să fie înlocuite de cabine de închiriere, care oferă un DVD pentru $1/noapte!  În comparaţie cu $3.99/noapte, cerut de Blockbuster şi alţii…  Apoi, pentru oameni fascinaţi de imaginea proprie, întâlnim tot mai des automate care-ţi fac fotografia la minut.

Toate aceste aparate, şi altele ca ele, costă bani.  Singura care nu costă bani este cabina de rugăciune.  Dar te costă altceva: umilinţă.  Să te pleci pe genunchi între oameni.  Să recunoşti că ai o problemă care te depăşeşte şi-n care doar Dumnezeu te poate ajuta.  Să recunoşti că ai o credinţă în existenţa lui Dumnezeu.

O gură de oxigen îţi face bine.  Un film te distrează pentru două ore.  O fotografie poate prelungi păstrarea unei amintiri.  Dar o rugăciune… are o bătaie atât de lungă!  Unele rugăciuni sunt ascultate la zeci de ani după lansarea lor!  Am stat pe marginea unui mormânt şi un fiu de 60 de ani se întorcea „acasă” la Tatăl în timp ce-şi îngropa tatăl biologic.  Fiul recunoştea că tatăl său s-a rugat pentru el de peste 40 de ani!

Sunt şi rugăciuni care nu vor fi ascultate niciodată.  Nu ştim de ce, dar ştim că este spre binele nostru.  Mi se pare că-ţi trebuie mai multă încredere într-un Dumnezeu care nu ascultă o rugăciune spre binele tău, decât într-un Dumnezeu care ascultă toate rugăciunile!  Dar, orice fel de rugăciune, şi ascultată şi neascultată, te transformă.  Orice timp petrecut în apropierea lui Dumnezeu are efect asupra ta!

Aşa că, bun venit cabinelor de rugăciune!  Sperăm ca experimentul să se întindă.  Acum când sute de nudişti au protestat împotriva maşinilor mergând pe biciclete în pielea goală prin centrul Portlandului, când căsătoria între gay este acceptată, câînd un preşedinte pro-avort este alesul poporului, poate se vor găsi tot mai mulţi americani care să-şi plece genunchii în faţa lui Dumnezeu pentru a se întoarce la El.  Trebuie să ni se ierte păcatul de a-L fi uitat pe Dumnezeu de atâta vreme!

Viewed 2384 times by 431 viewers

Thought you might enjoy this interesting prayer given in Kansas at the opening session of their Senate. It seems prayer still upsets some people. When Minister Joe Wright was asked to open the new session of the Kansas Senate, everyone was expecting the usual generalities, but this is what they heard:

‘Heavenly Father, we come before you today to ask your forgiveness and to seek your direction and guidance. We know Your Word says, ‘Woe to those who call evil good,’ but that is exactly what we have done.

Guide and bless these men and women who have been sent to direct us to the center of your will. I ask it in the Name of Your Son, the living Savior, Jesus Christ.  Amen!’

Viewed 185 times by 87 viewers

1 Tesaloniceni 5:17 Rugaţi-vă neîncetat.

Suntem aşa de ocupaţi!  Programul nostru este atât de încărcat încât nu mai încape în el nici un articol!  Viaţa e o continuă alergare.  Avem impresia că acum-acum atingem ţinta şi ne vom odihni în sfârşit, numai ca alte probleme să apară parcă din neant pentru a ne re-încărca orarul.  Nemulţumirea ne instigă mereu să căutăm realizarea care, odată dobâbdită, ne nemulţumeşte iarăşi.  Suntem ca un hârciog care aleargă în roata sa la nesfârşit, nemaisosind niciodată la capăt.

De cealaltă parte, ne-a ieşit Dumnezeu înainte cu timp în urmă şi nu-L putem ignora!  Ne amintim de El când ne izbim cu privirea de Biblie, din când în când duminica la adunare, sau când vreo durere ne săgeată corpul.  În clipe ca acelea regretăm că nu I-am dat voie Domnului să fie mai implicat în vieţile noastre, că nu am citit mai mult şi nu ne-am rugat mai des…  Dar, cum să-L împăcăm pe Domnul cu prgramul nostru încărcat?  De ce de câte ori ne amintim de El avem sentimentul că trăim un paradox, în care avem de-a face cu doi stăpâni pe care nu-i putem împăca niciodată?

Ne-am ruga mai des, am citi mai mult, dar ne este frică de ceea ce ne-ar putea face Domnul sau cere dacă i-am oferi mai mult din timpul nostru!  Că am citit sau am ascultat mărturiile unora pe care Domnul i-a trimis în misiune cu nevasta şi trei copii mici după ei.  Am auzit de alţii, undeva parcă scrie-n Biblie, la care Domnul le-a cerut să-şi dea averea la săraci şi apoi să-l urmeze pe El!  Am văzut la televizor pe femeia aceea bătrână, cum o chemat-o?  Parcă Tereza?  Da, Mama Tereza!   A trăit între săracii Indiei!  Aşa ceva noi nu am suporta!  Să fie clar!

Şi astfel, slujim unui stăpîn, uitându-ne cu coada ochiului către celălalt, spercând că n-o să se supere prea tare pe noi ca să facă urât!  Doar, de-asta mergem la adunare câteodată, şi punem bani la colectă!  Ba, am mai ajutat şi pe misionarii aceia, atunci când am dat ăia 20 de dolari!  Cum e puţin!?  În India 20 de dolari ajung o lună de zile!  Noi am făcut asta!  Pentru Domnul!  Că dacă Domnul nu uită şi răsplăteşte un pahar de apă rece, cum o să uite 20 de dolari?  Ia să calculăm, o sticlă de apă filtrată de izvor, din aceea de care bem noi, costă 50 de centi.  În ea sunt 3 pahare de apă.  Deci, de un dolar se pot cumpăra 6 pahare de apă, de 20 de dolari se pot cumpăra120 de pahare de apă!  Vezi?  Noi am dat în numele Domnului 120 de pahare de apă!

Ei, dar Dumnezeu şi viaţa de zi cu zi, aceea obişnuită, în care alergăm de ne rupem picioarele, nu sunt incompatibili!  Dacă-L invităm pe Domnul să se implice în ea, desigur că este absolut sigur că El va face ordine şi ne va cere disciplină spirituală.  El vine ca Stăpân; altfel, nu vine!  Dacă îl inviţi altfel, nu realizezi nimic decât îţi prelungeşti agonia!

Dar venirea Sa şi implicarea Domnului în cele mai mici şi aparent nesemnificative detaliii ale vieţii noastre va transforma ordinarul în extraordinar!  El va aduce lumină în întuneric, un cântec în liniştea apăsătoare, o alinare în durere, o mângăiere în frustrare.

Uită-te la realizarea psalmistului: Psalm 73:21-23 Când mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie, eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta.  Însă eu Sunt totdeauna cu Tine…!  Observi cum prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul amărăciunilor l-a făcut pe psalmist să realizeze că toate frustrările nu trag atât de greu în balanţa vieţii ca prezenţa Domnului în viaţa sa?

Aşa că, porunca lui Pavel de a ne ruga necontenit nu este o cerinţă de a ne abandona meseriile, familiile, banii, realizările, viaţa, activităţile.  Este o poruncă de a-l include pe Domnul în viaţa noastră, în toate aspectele acesteia.  Şi pentru aceasta nu trebuie decât să te rogi la volan, la strung, la birou, când mănânci.  Să ai gândul mereu la Domnul.  Să ai ochii aţintiţi asupra Lui.  Să-i zici, înainte de a face orice, de a începe o nouă activitate, „Doamne, îţi mulţumesc că eşti cu mine!  Ce zici, cum să face asta?  E bine aşa?  E voia ta astfel?”  Crede-mă, El se va îngriji de restul!

Viewed 98 times by 50 viewers

Astăzi e 1 Mai şi-n SUA este Ziua Naţională de Rugăciune. Subiectul rugăciunilor este… rugăciunea! Una dintre cele mai uitate discipline spirituale, o activitate despre care s-a scris pe larg, despre care s-au făcut afirmaţii mari, dar care ne scapă mereu şi mereu. Read the rest of this entry »

Viewed 292 times by 132 viewers

De două ori pe an, înainte de sărbătoarea paştelor şi înainte de anul nou evreesc (în toamnă) se duc la Zidul Plângerii şi scot bucăţelele de hârtie îndesate între crăpăturile acestuia, apoi le duc pe Muntele Măslinilor unde le îngroapă.  Anul acesta sarcina a revenit rabinului Shmuel Rabinowitz.  Rabinul şi ajutoarele sale au scos milioane de bucăţi de hârtie din toate crăpăturile zidului, pentru a face loc noilor rugăciuni.  El a spus că răvaşele conţinând rugăciuni sunt sfinte, cum sfinte sunt orice scrieri care conţin Numele lui Dumnezeu sau adresate lui Dumnezeu.  Rabinul a amintit că după cum s-a rugat Solomon la dedicarea templului, casa aceasta este o casă de rugăciune şi este pentru toate popoarele.  Apoi a adăugat că rugăciunile rostite aici vor fi ascultate de Dumnezeu. Read the rest of this entry »

Viewed 124 times by 65 viewers

Netanyahu cu soţia sa, Sarah.  Sursa fotografiei: Israel.post.com

Se ştie că pastorul John Hagee din San Antonio este unul dintre cei mai aprigi susţinători ai Israelului.  Pentru sprijinul său diferitelor cauze ale evreilor, Hagee a primit diverse distincţii şi medalii.  Recent a condus o delegaţie de peste o mie de participanţi la o conferinţă organizată în Ierusalim.  Cu ocazia aceasta, unul dintre invitaţi, fostul premier israelian Benjamin Netanyahu a declarat că „Israel nu are prieteni mai buni în lume decât creştinii sionişti.  Această prietenie este a inimii, o prietenie a unor rădăcini comune, o prietenie a unei civilizaţii comune.”

Să fie acestea cuvintele unui politician care ştim că ar spune orice se cuvine momentului?  Să fie cuvinte sincere?  Să fie cuvinte spuse din politeţe, unei audienţe care tocmai a donat suma de $6 milioane unor cauze israeliene?  Nu ştim.  Dar ştim că Israel are din ce în ce mai puţini prieteni adevăraţi şi din ce în ce mai mulţi duşmani.  Ameninţările împotriva lor se multiplică.

Indiferent de care ar fi poziţia noastră escatologică, indiferent de ce rol credem că va mai juca Israelul ca naţiune (dacă credem că va mai juca vreun rol sau nu) în viitor, Biblia ne învaţă pe noi, creştinii să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului (Ps 122:6).  Domnul Dumnezeu promitea lui Avraam că-l va face un neam mare şi va binecuvânta pe cine îl va binecuvânta (Gen 12:1-3).  Una dintre explicaţiile ilustraţiei Domnului Isus din Matei 25:31-46 cu privire la lucruri făcute unor neînsemnaţi fraţi ai Lui este că aceşti fraţi neînsemnaţi sunt evreii.  Iată deci suficiente îndemnuri pentru (măcar) a ne ruga pentru poporul care a dat lumii pe Mântuitorul.  Oricum, lepădarea lor temporară a făcut posibilă primirea noastră, a celor dintre neamuri.  Re-primirea lor va însemna viaţă din morţi, după cum spunea Pavel (Rom 11:15).

Viewed 141 times by 71 viewers

 Westminster Chapel va găzdui mâine (vineri) sfârşitul maratonului de rugăciune pentru Marea Britanie, şi începutul activităţii „Global Day of Prayer London 2008″.  După site-ul Christian Today, în fiecare zi a anului 2007 mii de creştini din toate denominaţiunile s-au adunat pentru a se ruga pentru Londra.  Global Day of Prayer (GDOP) va înălţa şi ea ca şi maratonul de rugăciune din anul trecut cererea ca Dumnzezeu să interevină şi să schimbe oameni şi oraşe ale Angliei.

GDOP va întruni la 11 Mai 2008, după cum se aşteaptă organizatorii, peste 30 de mii de creştini.  Întrunirea va avea loc pe Milwall Stadium.  Anul trecut, întâlnirea omonimă a avut loc pe West Ham Stadium şi a adunat în duminica Cincizecimii 2007 peste 20 de mii de creştini.

Unul dintre organizatori, Pastorul Jonathan Oloyede de la biserica londoneză Glory House a spus: „Istoria Bisericii este istoria rugăciunii.  Când se roagă creştinii într-o rugăciune unită, încep să se întâmple lucrurile: se mişcă continentele, încep mişcări (spirituale) şi se scrie istoria.  Eu cred cu adevărat că acum este timpul ca să se producă transformarea Angliei.  Speranţa noastră este ca sute de biserici să se unească, ca mii de creştini să se mobilizeze, pentru a putea vedea inima lui Dumnezeu care bate pentru reconciliere, înoire spirituală şi tranformarea comunităţii.”

Se spune că GDOP a fost începută de către Graham Power în Africa de Sud şi că în 2007 a atras participarea a peste 200 de milioane de creştini din lumea întreagă.

Mă întreb dacă România a participat la activitate şi dacă nu, de ce nu?  Când vom putea vedea pastorii români interesaţi măcar în egală măsură în rugăciune şi umilinţă înaintea Domnului, cum sunt de interesaţi în desconspirarea colaboratorilor cu securitatea?  Interesaţi în Cuvântul lui Dumnezeu (nu doar pentru pregătirea unei predici în ultima clip) pe care să-l studieze constant şi cu râvnă cel puţin la fel cât studiază blogurile?  Desigur că cei ce se roagă şi mănâncă Cuvântul, nu vor fi deranjaţi de presupunerile mele! 

Viewed 66 times by 45 viewers

2 Petru 3:9  Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

Oare primim toate lucrurile pentru care ne rugăm?  Nu chiar!  Nu m-am gândit şi nici nu am auzit să fi făcut cineva o statistică cu procentajul rugăciunilor împlinite.  Şi dacă ar fi făcut cineva un astfel de sondaj, cred că ar fi extrem de inexact!  Cunosc oameni ale căror rugăciuni au fost ascultate după ce au plecat la Domnul.  Ei nu mai pot fi chestionaţi în sondaj, nu-i aşa? Read the rest of this entry »

Viewed 92 times by 62 viewers

Din când în când, în biserică, apare câte un zgomot inedit, puternic. Suntem la timpul de rugăciune. (Aproape) toţi suntem cu ochii închişi şi ori ne rugăm, ori ascultăm la rugăciunea altora. Păstor grijuliu ce sunt, mai deschid ochii să văd dacă nu s-a întâmplat ceva care ar necesita intervenţia mea.

Îmi aduc aminte că în tinereţe, păstorul nostru m-a interpelat într-o zi după serviciul de dimineaţa şi m-a întrebat de ce am deschis ochii şi m-am uitat în jur la rugăciune. Mie mi-a fost ruşine şi mi-am cerut scuze, am promis că nu voi mai face. Apoi, l-am întrebat pe păstor cu nonşalanţă, de unde ştie că eu am deschis ochii? Şi mi-a spus că şi el i-a deschis, dar ca păstor, are dreptul s-o facă, aşa pentru a supraveghea turma! Am reţinut asta!

Zic deci, mă mai uit la rugăciune. Şi ce văd? N-o să vă spun tot ce văd, doar aşa, câteva chestii, ca să iscăm poate o discuţie pe tema asta! Unii se roagă încruntaţi. De ce ne încruntăm la rugăciune? Nu ar trebui ca momentul acesta să fie momentul cel mai destins al vieţii noastre? Doar ne aflăm în prezenţa Tatălui! Aici, orice griji am fi avut înainte (acum vorbesc ca şi când NU am fi tot timpul în prezenţa Lui! Dar noi ŞTIM că El nu ne părăseşte niciodată, pentru că aşa a promis, şi El se ţine de cuvânt, nu-i aşa?) dispar şi putem fi calmi, liniştiţi. Noi alegem să ne încruntăm.
OK. O să-mi ziceţi că ne încruntăm pentru că ne concentrăm. Am văzut că unii, la examen, în timp ce scriu scot un colţ de limbă. Din cauza concentrării. De ce nu scoatem limba la rugăciune, dacă suntem concentraţi? Alţii, tot la examene îşi muşcă buzele. Alţii transpiră abundent. Alţii (dacă pot) trag cu coada ochiului la lucrarea vecinului, ca să copieze. De ce nu ne muşcăm buza, de ce nu transpirăm la rugăciune? De ce nu copiem rugăciunea celui dinaintea noastră (a celui care urmează după noi, n-o putem copia, nu-i aşa)? De ce nu ne scărpinăm vârtos în ceafă sau oriunde în altă parte, între urechi? Alţii se bat cu capul de masă.. de ce nu ne…

De ce ne încruntăm la rugăciune? De câte ori vorbim cu soţul/soţia/prietenul/prietena ne încruntăm? Sau numai când vorbim cu Domnul o facem? De ce? Înţeleg să plângi sau să zâmbeşti la rugăciune, sau să ai faţa calmă… dar de ce să te rogi încruntat?
Dar de ce ne rugăm cu ochii închişi? Cineva mi-a spus că tot din cauza că suntem concentraţi, atenţi. Dar de ce nu conducem maşina cu ochii închişi? Ce, când suntem la volan, nu suntem atenţi? Dar când mergem pe trotuar? De ce nu mergem cu ochii închişi? A! ca să nu ne lovim de oameni! Am înţeles. De Dumnezeu, care este DUH nu ni-e frică că ne… ciocnim? Păi eu mă rog adesea cu ochii deschişi şi am descoperit că atunci când o fac am nu mai multe distracţii ci mai multe motive de mulţumire!

Şi de ce stăm în genunchi la rugăciune? Din umilinţă, ar zice cineva. Din reverenţă, ar zice altcineva. Dar atunci, de ce nu alegem poziţia cea mai umilită şi reverentă, adică de ce nu ne rugăm proşternuţi cu faţa la pământ? Dacă tot ne umilim, de ce-o facem pe jumătate? De ce nu mergem „până la capăt”?

Şi de ce ne rugăm cu mâinile împreunate? De ce nu le ţinem în buzunar? Aha! Vorbim cu Dumnezeu şi nu ar fi „civilizat” să vorbim cu mâinile în buzunar. Ce, cu directoru´ de la fabrică vorbim cu mâinile în buzunar? Păi, nu! Atunci? Dar ce, cu directoru´ de la fabrică vorbim cu mâinile împreunate, la piept?

De ce nu ridicăm mâinile la rugăciune? Cei din vechime o făceau frecvent! Poate nu ar fi rău să încercăm şi noi! Nu, să nu începem s-o facem în adunare, doamne fereşte! Că s-ar poticni cineva sau cineva ar crede că ne-am pierdut minţile, sau am devenit carismatici! Dar aşa, când ne rugăm singuri, în cămăruţa noastră… acolo unde nu ne vede nimeni!? Cum, NU ne rugăm acasă, în cămăruţă? Dar de ce ne rugăm atunci la adunare? De ce nu suntem consecvenţi: nu ne rugăm nici acasă, nici la adunare! Nu ne rugăm deloc, niciodată!
Păi, vin examenele, vine operaţia aia, o să-mi zici tu. Mai avem nevoie câteodată şi de Domnul. De cele mai multe ori, ne descurcăm singuri… dar când trebe să umblăm pe apă… mai bine să fim siguri. Da, la operaţie, mergem la doctorul cel mai bun cu mâna cea mai sigură şi cu cea mai mare experienţă. 99% ne încredem în doctor, dar nu se ştie niciodată! 1% acela care a mai rămas, ne poate da peste cap! Nu se zice că buturuga mică… aşa că pentru acel 1% apelăm la Dumnezeu. De-aia ne rugăm la biserică! Să nu pierdem de tot legătura cu Domnul. Să nu uite de noi! Şi, să ne vadă fraţii cât suntem de religioşi! De-aia ne rugăm la biserică!

Îţi aduce aminte de tipul acela, care a venit la biserică şi a îngenunchiat şi s-a rugat astfel: Doamne, nu te-am deranjat deloc timp de 30 de ani, dar mâine o să fiu operat la inimă, şi dacă mă scapi din asta cu viaţă, îţi promit că nu o să te mai deranjez încă 30 de ani!

La rugăciune! Câte întrebări! Poate, îndrăzniţi vreun răspuns, aşa ca să „strike a conversation”? Acum mă duc să mă îmbrac, că plec la adunare… să mă rog! Nu, nu o să fiu încruntat! Şi o să ridic mâinile! Şi o să zâmbesc în faţa Domnului că-s bucuros că El e al meu şi că eu sunt al Lui! Aleluia!

Viewed 108 times by 62 viewers