În Septembrie 1990 un grup de tineri din Texas se întruneau pentru o rugăciune. Activitatea a adoptat numele „See you at the pole” (Să ne vedem la catargul drapelului – fiecare şcoală sau universitate având de obicei într-un scuar din faţa intrării principale un catarg pe care de obicei flutură drapelul instituţiei sau al SUA). Acum zece ani, la 15 Septembrie 1999 întrunirea de rugăciune s-a ţinut la biserica Wedgewood Baptis Church din Forth Worth, TX. Atunci un bărbat înarmat a intrat în biserică şi a împuşcat mortal 7 oameni dintre care 4 adolescenţi. Anul acesta se este comemorarea acelei tragedii.
Întrunirea de rugăciune speră să atragă peste 3 miliane de tineri din întreaga lume, care în 23 Septembrie să se roage pentru şcolile lor, pentru profesori, guvernele ţărilor lor, şi naţiunile lor, pentru a-i cere lui Dumnezeu să aducă o trezire spirituală în ţările lor şi pe campusurile universităţilor la care învaţă ei.
Mişcarea nu este politică, nu este o demonstraţie şi nu se opune nici unui partid politic, personalităţi politice sau guvern. Este doar un prilej oferit elevilor şi studenţilor de a se aduna în vederea rugăciunii şi a unităţii şi trecând cu vederea etichetele lor religioase.
Bisericile de provenienţă a tinerilor îi vor sprijini rugându-se pentru copii şi pentru reuşita evenimentului. Textul pentru încurajare este din 2 Regi 22:13 “Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine, pentru popor şi pentru Iuda, unde unele traduceri spun „duceţi-vă şi rugaţi-vă Domnului pentru mine…”. AICI aveţi mai multe informaţii.
Cea mai mare biserică evanghelică din Belarus este în pericol de a i se confica clădirea în care se adună cei peste o mie de credincioşi. Pastorul acesteia, Slava Goncharenko s-a întâlnit în 25 August la ambasada franceză din Minsk cu ambasadori la EU din mai multe ţări, printre care şi România, pentru a-i informa cu privire la situaţia bisericii.
Dorinţa enoriaşilor de la Biserica Viaţa Nouă este ca să obţină fie un teren nou ori o altă clădire potrivită nevoilor adunării. Autorităţile au interzis bisericilor protestante să închirieze spaţii în Minsk. Între 1999 şi 2002 Biserica Viaţa Nouă a ţinut întâlniri în aer liber. Apoi la 2002 a cumpărat un grajd pentru vite pe care l-a trasformat în sanctuar. Acum însă li s-a dat dispoziţie de a părăsi localul până la 20 August a.c.
În situaţia aceasta sunt zeci de pastori evanghelici, care sunt ameninţaţi de autorităţi, amendaţi şi cărora li se interzice ţinerea de servicii divine „ilegale”. Să ne rugăm pentru schimbarea regimului tiranic al lui Lukashenko şi pentru libertatea de a se aduna la închinare a creştinilor evanghelici din Belarus.
Pe la sfârşitul anilor 1700, Jonathan Edwards scria, „dacă nu va apare o trezire în curând, vom vedea un holocaust al creştinilor.” Istoria se repetă (ea are caracteristica aceasta, nu-i aşa?) şi suntem foarte aproape de punctul, cel puţin aici în America, să vedem cum cei care şi-au adus o importantă contribuţie la Constituţia acestei ţări şi la Declaraţia de Independenţă, cei ce-au fugit de prigonirile din ţările lor de baştină şi-au venit aici pentru a făuri o societate în care să se poată închina liberi lui Dumnezeu şi să-şi crească copiiîn frică de Domnul vor deveni o minoritate prigonită. Şi asta şi din cauza lor, a creştinilor. Un creştinism în care nu-l cunoşti pe Dumnezeu, nu trăieşti permanent VIAŢA şi nu duci o viaţă care să invite la credinţă îşi va tăia craca de sub picioare.
Nu rămâne decât o întoarcere la Dumnezeu a fiecăruia dintre noi şi post şi rugăciune pentru venirea unei treziri. Whatever it takes!
Te-ai gândit vreodată cum ar suna mesajul de pe robotul lui Dumnezeu dacă el ar avea telefon? Poate ar suna cam aşa: ˝vă mulţumesc că aţi sunat în cer. Pentru limba engleză,a păsaţi 1, pentru limba spaniolă apăsaţi 2, pentru celelalte limbi, apăsaţi 3. Vă rog să selectaţi una din următoarele opţiuni: Apăsaţi 1 pentru călăuzire, 2 pentru cereri, 3 pentru mulţumiri şi 4 pentru întrebarea „de ce mi se întâmplă chestaia asta?”
Pentru a găsi pe un membru de familie plecat la cer, apăsaţi 5, apoi apăsaţi numărul personal de securitate socială urmată de cifra 1. Dacă aveţi întrebări despre dinozauri şi alte planete, apăsaţi cifra 6, pentru scopul vieţii voastre citiţi cartea lui Rick Warren…
Andy Beckett (jucat de Tom Hanks) este un avocat homosexual care a contractat AIDS şi care a fost concediat de firma de avocatură la care lucra. Beckett vrea să dea în judecată firmă, şi-l angajează ca reprezentant pe Joe Miller (Denzel Washington). Filmul se numeşte Philadelphia şi a fost produs în 1993. Hanks a luat Oscar pentru interpretare.
La un moment dat, preagătindu-se pentru proces, Beckett îl întreabă pe Miller dacă se roagă. Acesta nu înţelege întrebarea, apoi când este întrebat din nou, spune că da, se roagă ca echipa de fotbal american Phillies să câştige, ca familia să-i fie în siguranţă, ca să fie sănătos, ca să nu plouă…
Miller nu reprezintă un avocat creştin. El este un om care ocazional se roagă. Atât. Poate pretinde că se roagă unui Dumnezeu „creştin” deoarece şi el a fost „creştin”, dar asta nu reiese din dialog. Dar nu aşa facem şi noi, care pretindem că suntem „creştini”? Cum? Jignesc câteva vaci sfinte!? Hai să fim serioşi: unii ne rugăm doar ca personajul Miller, pentru sănătate, bani şi experienţe fericite. Voia şi planul lui Dumnezeu nu ne interesează decât dacă acestea se potrivesc cu dorinţele noastre. În rest, Dumnezeu să ne lase în pace să ne vedem de trebuirile noastre.
Ne rugăm puţin, pe fugă, neatenţi şi preocupaţi de altceva, preocupaţi de problemele noastre… Hai răspunde serios: te rogi? Cât? Pentru ce? Serios? Ca dacă ai avea… cancer şi ai avea nevoie de vindecare?
Situaţia economică a Americii a făcu ca preţul unei case de prin anumite zone să ajungă ridicol de scăzut. Primele trei zone cu cele mai scăzute preţuri sunt Detroit Michigan, Phoenix Arizona şi Sacramento California. Într-o zi, prietenul meu Dan şi cu mine ne decidem să ne ducem la Phoenix, să vedem cu ochii noştri ce se întâmplă, şi dacă nu putem cumpăra şi noi nişte case de-astea ieftine, aşa ca investiţie. Zis şi făcut.
Phoenixul a ajuns dezolant în anumite zone. Am văzut parcări de o mie de maşini goale de tot; magazinele din jur erau în faliment. Case de peste $250 de mii au ajuns la $30-$40 de mii. Am petrecut două azile acolo, uitându-ne la câte case de-astea am putut, şi am ales câteva la care am depus oferte. În prima seara, tragem să dormim la prietenul meu, CS. CS a rămas într-o casă uriaşă doar el şi soţia. Copiii i s-au căsătorit sau au plecat de acasă la lucru prin alte oraşe. Dan mă întreabă ce fel de om este CS. I-am spus că e un om extrem de vesel, că ne va hrăni bine şi ne va trata excelent şi că ne va şi întreţine cu poveştile lui până dimineaţa la 2-3. Aşa că, va trebui să fim atenţi şi să ne retragem la culcare dacă dorim să fim buni de ceva a doua zi.
Spre mirarea noastră, CS nu a fost de loc „în formă”. Am cinat, am povestit câteva minute şi ne-a spus că se duce la culcare. Era clar, CS nu se simţea în apele lui. L-am întrebat ce are. Mi-a spus că nu se simte bine. Ieri, (luni), a fost la medic şi i s-a descoperit ceva la inimă. Unul dintre by-passurile de acum câţiva ani i s-a blocat din nou. Mâine trebuie să se ducă de dimineaţă la doctor pentru investigaţii. Acestea sunt complexe şi nu ne vom vedea mâine, deoarece CS trebuie să stea în spital câteva zile pentru refacere. Iar dacă problema e gravă, va fi pregătit de operaţie de îndată şi atunci chiar va sta câteva zile în spital!
O voce mică îmi spunea, aşa cum stăteam în picioare, să îmi pun mâna pe CS şi să mă rog pentru el. Acum, când am auzit de problemele lui, îi promisesem că o să ne rugăm pentru el. Dar vocea aceea îmi spunea că „acum” să mă rog. Aşa că i-am zis lui Dan, care stătea cu noi în picioare, să ne punem mâinile pe CS şi să ne rugăm înainte de a pleca la culcare. Şi ne-am rugat. L-am rugat pe Tatăl ca să facă ca mâine, la investigaţii, doctorii să găsească totul în ordine, şi CS să nu aibă nevoie de operaţie sau de nimic altceva, pentru că Domnul a lucrat. Am zis „amin” şi ne-am dus la culcare.
De CS am uitat. A doua zi ne-am întocmit o nouă listă de case la care să ne uităm şi eram cu agenta noastră pe la amiază, când a sunat celularul: era CS. Mi-a zis, „Doru, sunt în faţa spitalului şi-mi aştept fiul să mă ducă acasă. Doctorii nu au găsit nici o problemă la inima mea. Domnul a lucrat, aşa cum ne-am rugat aseară!” Am rămas tăcut. Dan m-a întrebat ce este? I-am spus şi lui vestea bună.
Ziua a trecut. Obosiţi, transpiraţi, eram în fotoliile noastre de avion aşteptând ca să decolăm. Dan zice, „Ted, nu ştiu dacă ni se va accepta vreuna dintre oferte. Dar, şi dacă nu se va accepta, noi nu am venit degeaba aici la Phoenix. Adevărata investiţie a fost făcută în ascultare unei rugăciuni pentru CS. Pentru asta, s-a meritat să venim!
Știm că Domnul răspunde la rugăciune. Și știm de asemenea că cel mai adesea El răspunde prin … tăcere. E greu să interpretezi tăcerea cuiva. Dar a lui Dumnezeu poate fi interpretată, după părerea mea, în cel puțin două feluri: ori înseamnă NU la cererea noastră, ori înseamnă NU ÎNCĂ.
Acum, dacă Dumnezeu spune NU, ar fi ușor să faci stânga împrejur și să-ți vezi de treabă. Dar mă chinuie gândurile: de ce a zis Dumnezeu nu? Ce anume a văzut El și nu a putut să-mi arate și mie, ca să înțeleg și eu mai ușor? Cum ar fi fost schimbată (în rău) viața mea dacă ar fi zis DA? Dar în bine? Înţeleg rolul credinţei în viaţa de… credinţă, dar chiar sunt necesare atâtea NU-uri din partea Domnului ca să-mi dovedească credinţa? Atâta tăcere ca să-mi întărească încrederea? Atâta întuneric, încât să nu mai trebuiască să închid ochii când mă arunc în gol, deoarece şi aşa nu văd nimic?
Dacă NU la cererea asta, şi NU la cererea următoare, şi NU la încă 10 cereri consecutive, atunci este ceva rău cu mine şi cu cererile mele? Nu pot cere ceva ce să merite un răspuns pozitiv de la Domnul? Nu pot concepe o nevoie merituoasă? Reală? Şi dacă experienţa mea este une de felul acesta, este a altora mai bună? NU la 10 cereri poate însemna să continui să cer, sau să tac? Oricum, cererile-mi dau ghes, şi chiar şi-n absenţa lor, sau în pofida unui refuz perpetuu, fiinţa mea întreagă strigă după Dumnezeu care se ascunde, dar pe care-L simt mereu acolo, aproape!
Dar cum stăm cu NU ÎNCĂ? Şi răspunsul acesta vine cu problemele sale. Dacă nu încă acum, atunci când? Mâine? Poimâine? Săptămâna viitoare? Vechea întrebare stereotipă, „are we there yet?” Dar cum stăm cu NU ÎNCĂ repetate? Nu sunt oare echivalentul unui NU timpuriu? În faşă?
Cum aş vrea să fie mai simplu! Dar nu este şi asta mă lasă perplex.
‘Lord, in the memory of all the saints who from their labors rest, and in the joy of a new beginning, we ask you to help us work for that day when black will not be asked to get in back, when brown can stick around… when the red man can get ahead, man; and when white will embrace what is right. That all those who do justice and love mercy say Amen. Say Amen’ Read more »
Almighty God, our Father, everything we see, and everything we can’t see, exists because of you alone.
It all comes from you, it all belongs to you, it all exists for your glory.
History is your story. Read more »
M-a întrebat cineva despre principiile Noului Testament asupra zeciuielii. Aş putea bdesigur să elaborez aici răspunsul meu. Şi sunt convins că majoritatea celor ce mă citesc au auzit învăţături pe tema aceasta de nenumărate ori. Read more »
2 Cronici 7:14 dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara. Asta spune Biblia.
Acum, pe un trotuar din New York un designer a plasat o cabină de rugăciune. Telefonul celular a făcut inutilă cabina telefonică. Poluarea face ca-n anumite metropole să se instaleze cabine de oxigen, unde poţi inspira o gură de aer proaspăt. Popularele magazine de inchiriat DVD-uri încep să fie înlocuite de cabine de închiriere, care oferă un DVD pentru $1/noapte! În comparaţie cu $3.99/noapte, cerut de Blockbuster şi alţii… Apoi, pentru oameni fascinaţi de imaginea proprie, întâlnim tot mai des automate care-ţi fac fotografia la minut.
Toate aceste aparate, şi altele ca ele, costă bani. Singura care nu costă bani este cabina de rugăciune. Dar te costă altceva: umilinţă. Să te pleci pe genunchi între oameni. Să recunoşti că ai o problemă care te depăşeşte şi-n care doar Dumnezeu te poate ajuta. Să recunoşti că ai o credinţă în existenţa lui Dumnezeu.
O gură de oxigen îţi face bine. Un film te distrează pentru două ore. O fotografie poate prelungi păstrarea unei amintiri. Dar o rugăciune… are o bătaie atât de lungă! Unele rugăciuni sunt ascultate la zeci de ani după lansarea lor! Am stat pe marginea unui mormânt şi un fiu de 60 de ani se întorcea „acasă” la Tatăl în timp ce-şi îngropa tatăl biologic. Fiul recunoştea că tatăl său s-a rugat pentru el de peste 40 de ani!
Sunt şi rugăciuni care nu vor fi ascultate niciodată. Nu ştim de ce, dar ştim că este spre binele nostru. Mi se pare că-ţi trebuie mai multă încredere într-un Dumnezeu care nu ascultă o rugăciune spre binele tău, decât într-un Dumnezeu care ascultă toate rugăciunile! Dar, orice fel de rugăciune, şi ascultată şi neascultată, te transformă. Orice timp petrecut în apropierea lui Dumnezeu are efect asupra ta!
Aşa că, bun venit cabinelor de rugăciune! Sperăm ca experimentul să se întindă. Acum când sute de nudişti au protestat împotriva maşinilor mergând pe biciclete în pielea goală prin centrul Portlandului, când căsătoria între gay este acceptată, câînd un preşedinte pro-avort este alesul poporului, poate se vor găsi tot mai mulţi americani care să-şi plece genunchii în faţa lui Dumnezeu pentru a se întoarce la El. Trebuie să ni se ierte păcatul de a-L fi uitat pe Dumnezeu de atâta vreme!
Thought you might enjoy this interesting prayer given in Kansas at the opening session of their Senate. It seems prayer still upsets some people. When Minister Joe Wright was asked to open the new session of the Kansas Senate, everyone was expecting the usual generalities, but this is what they heard:
‘Heavenly Father, we come before you today to ask your forgiveness and to seek your direction and guidance. We know Your Word says, ‘Woe to those who call evil good,’ but that is exactly what we have done.
We have lost our spiritual equilibrium and reversed our values.
We have exploited the poor and called it the lottery.
We have rewarded laziness and called it welfare .
We have killed our unborn and called it choice.
We have shot abortionists and called it justifiable.
We have neglected to discipline our children and called it building self esteem.
We have abused power and called it politics.
We have coveted our neighbor’s possessions and called it ambition.
We have polluted the air with profanity and pornography and called it freedom of expression.
We have ridiculed the time-honored values of our forefathers and called it enlightenment.
Search us, Oh, God, and know our hearts today; cleanse us from every sin and set us free.
Guide and bless these men and women who have been sent to direct us to the center of your will. I ask it in the Name of Your Son, the living Savior, Jesus Christ. Amen!’
Suntem aşa de ocupaţi! Programul nostru este atât de încărcat încât nu mai încape în el nici un articol! Viaţa e o continuă alergare. Avem impresia că acum-acum atingem ţinta şi ne vom odihni în sfârşit, numai ca alte probleme să apară parcă din neant pentru a ne re-încărca orarul. Nemulţumirea ne instigă mereu să căutăm realizarea care, odată dobâbdită, ne nemulţumeşte iarăşi. Suntem ca un hârciog care aleargă în roata sa la nesfârşit, nemaisosind niciodată la capăt.
De cealaltă parte, ne-a ieşit Dumnezeu înainte cu timp în urmă şi nu-L putem ignora! Ne amintim de El când ne izbim cu privirea de Biblie, din când în când duminica la adunare, sau când vreo durere ne săgeată corpul. În clipe ca acelea regretăm că nu I-am dat voie Domnului să fie mai implicat în vieţile noastre, că nu am citit mai mult şi nu ne-am rugat mai des… Dar, cum să-L împăcăm pe Domnul cu prgramul nostru încărcat? De ce de câte ori ne amintim de El avem sentimentul că trăim un paradox, în care avem de-a face cu doi stăpâni pe care nu-i putem împăca niciodată?
Ne-am ruga mai des, am citi mai mult, dar ne este frică de ceea ce ne-ar putea face Domnul sau cere dacă i-am oferi mai mult din timpul nostru! Că am citit sau am ascultat mărturiile unora pe care Domnul i-a trimis în misiune cu nevasta şi trei copii mici după ei. Am auzit de alţii, undeva parcă scrie-n Biblie, la care Domnul le-a cerut să-şi dea averea la săraci şi apoi să-l urmeze pe El! Am văzut la televizor pe femeia aceea bătrână, cum o chemat-o? Parcă Tereza? Da, Mama Tereza! A trăit între săracii Indiei! Aşa ceva noi nu am suporta! Să fie clar!
Şi astfel, slujim unui stăpîn, uitându-ne cu coada ochiului către celălalt, spercând că n-o să se supere prea tare pe noi ca să facă urât! Doar, de-asta mergem la adunare câteodată, şi punem bani la colectă! Ba, am mai ajutat şi pe misionarii aceia, atunci când am dat ăia 20 de dolari! Cum e puţin!? În India 20 de dolari ajung o lună de zile! Noi am făcut asta! Pentru Domnul! Că dacă Domnul nu uită şi răsplăteşte un pahar de apă rece, cum o să uite 20 de dolari? Ia să calculăm, o sticlă de apă filtrată de izvor, din aceea de care bem noi, costă 50 de centi. În ea sunt 3 pahare de apă. Deci, de un dolar se pot cumpăra 6 pahare de apă, de 20 de dolari se pot cumpăra120 de pahare de apă! Vezi? Noi am dat în numele Domnului 120 de pahare de apă!
Ei, dar Dumnezeu şi viaţa de zi cu zi, aceea obişnuită, în care alergăm de ne rupem picioarele, nu sunt incompatibili! Dacă-L invităm pe Domnul să se implice în ea, desigur că este absolut sigur că El va face ordine şi ne va cere disciplină spirituală. El vine ca Stăpân; altfel, nu vine! Dacă îl inviţi altfel, nu realizezi nimic decât îţi prelungeşti agonia!
Dar venirea Sa şi implicarea Domnului în cele mai mici şi aparent nesemnificative detaliii ale vieţii noastre va transforma ordinarul în extraordinar! El va aduce lumină în întuneric, un cântec în liniştea apăsătoare, o alinare în durere, o mângăiere în frustrare.
Uită-te la realizarea psalmistului: Psalm 73:21-23 Când mi se amăra inima, şi mă simţeam străpuns în măruntaie, eram prost şi fără judecată, eram ca un dobitoc înaintea Ta. Însă eu Sunt totdeauna cu Tine…! Observi cum prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul amărăciunilor l-a făcut pe psalmist să realizeze că toate frustrările nu trag atât de greu în balanţa vieţii ca prezenţa Domnului în viaţa sa?
Aşa că, porunca lui Pavel de a ne ruga necontenit nu este o cerinţă de a ne abandona meseriile, familiile, banii, realizările, viaţa, activităţile. Este o poruncă de a-l include pe Domnul în viaţa noastră, în toate aspectele acesteia. Şi pentru aceasta nu trebuie decât să te rogi la volan, la strung, la birou, când mănânci. Să ai gândul mereu la Domnul. Să ai ochii aţintiţi asupra Lui. Să-i zici, înainte de a face orice, de a începe o nouă activitate, „Doamne, îţi mulţumesc că eşti cu mine! Ce zici, cum să face asta? E bine aşa? E voia ta astfel?” Crede-mă, El se va îngriji de restul!
Astăzi e 1 Mai şi-n SUA este Ziua Naţională de Rugăciune. Subiectul rugăciunilor este… rugăciunea! Una dintre cele mai uitate discipline spirituale, o activitate despre care s-a scris pe larg, despre care s-au făcut afirmaţii mari, dar care ne scapă mereu şi mereu. Read more »
De două ori pe an, înainte de sărbătoarea paştelor şi înainte de anul nou evreesc (în toamnă) se duc la Zidul Plângerii şi scot bucăţelele de hârtie îndesate între crăpăturile acestuia, apoi le duc pe Muntele Măslinilor unde le îngroapă. Anul acesta sarcina a revenit rabinului Shmuel Rabinowitz. Rabinul şi ajutoarele sale au scos milioane de bucăţi de hârtie din toate crăpăturile zidului, pentru a face loc noilor rugăciuni. El a spus că răvaşele conţinând rugăciuni sunt sfinte, cum sfinte sunt orice scrieri care conţin Numele lui Dumnezeu sau adresate lui Dumnezeu. Rabinul a amintit că după cum s-a rugat Solomon la dedicarea templului, casa aceasta este o casă de rugăciune şi este pentru toate popoarele. Apoi a adăugat că rugăciunile rostite aici vor fi ascultate de Dumnezeu. Read more »
Netanyahu cu soţia sa, Sarah. Sursa fotografiei: Israel.post.com
Se ştie că pastorul John Hagee din San Antonio este unul dintre cei mai aprigi susţinători ai Israelului. Pentru sprijinul său diferitelor cauze ale evreilor, Hagee a primit diverse distincţii şi medalii. Recent a condus o delegaţie de peste o mie de participanţi la o conferinţă organizată în Ierusalim. Cu ocazia aceasta, unul dintre invitaţi, fostul premier israelian Benjamin Netanyahu a declarat că „Israel nu are prieteni mai buni în lume decât creştinii sionişti. Această prietenie este a inimii, o prietenie a unor rădăcini comune, o prietenie a unei civilizaţii comune.”
Să fie acestea cuvintele unui politician care ştim că ar spune orice se cuvine momentului? Să fie cuvinte sincere? Să fie cuvinte spuse din politeţe, unei audienţe care tocmai a donat suma de $6 milioane unor cauze israeliene? Nu ştim. Dar ştim că Israel are din ce în ce mai puţini prieteni adevăraţi şi din ce în ce mai mulţi duşmani. Ameninţările împotriva lor se multiplică.
Indiferent de care ar fi poziţia noastră escatologică, indiferent de ce rol credem că va mai juca Israelul ca naţiune (dacă credem că va mai juca vreun rol sau nu) în viitor, Biblia ne învaţă pe noi, creştinii să ne rugăm pentru pacea Ierusalimului (Ps 122:6). Domnul Dumnezeu promitea lui Avraam că-l va face un neam mare şi va binecuvânta pe cine îl va binecuvânta (Gen 12:1-3). Una dintre explicaţiile ilustraţiei Domnului Isus din Matei 25:31-46 cu privire la lucruri făcute unor neînsemnaţi fraţi ai Lui este că aceşti fraţi neînsemnaţi sunt evreii. Iată deci suficiente îndemnuri pentru (măcar) a ne ruga pentru poporul care a dat lumii pe Mântuitorul. Oricum, lepădarea lor temporară a făcut posibilă primirea noastră, a celor dintre neamuri. Re-primirea lor va însemna viaţă din morţi, după cum spunea Pavel (Rom 11:15).
Westminster Chapel va găzdui mâine (vineri) sfârşitul maratonului de rugăciune pentru Marea Britanie, şi începutul activităţii „Global Day of Prayer London 2008″. După site-ul Christian Today, în fiecare zi a anului 2007 mii de creştini din toate denominaţiunile s-au adunat pentru a se ruga pentru Londra. Global Day of Prayer (GDOP) va înălţa şi ea ca şi maratonul de rugăciune din anul trecut cererea ca Dumnzezeu să interevină şi să schimbe oameni şi oraşe ale Angliei.
GDOP va întruni la 11 Mai 2008, după cum se aşteaptă organizatorii, peste 30 de mii de creştini. Întrunirea va avea loc pe Milwall Stadium. Anul trecut, întâlnirea omonimă a avut loc pe West Ham Stadium şi a adunat în duminica Cincizecimii 2007 peste 20 de mii de creştini.
Unul dintre organizatori, Pastorul Jonathan Oloyede de la biserica londoneză Glory House a spus: „Istoria Bisericii este istoria rugăciunii. Când se roagă creştinii într-o rugăciune unită, încep să se întâmple lucrurile: se mişcă continentele, încep mişcări (spirituale) şi se scrie istoria. Eu cred cu adevărat că acum este timpul ca să se producă transformarea Angliei. Speranţa noastră este ca sute de biserici să se unească, ca mii de creştini să se mobilizeze, pentru a putea vedea inima lui Dumnezeu care bate pentru reconciliere, înoire spirituală şi tranformarea comunităţii.”
Se spune că GDOP a fost începută de către Graham Power în Africa de Sud şi că în 2007 a atras participarea a peste 200 de milioane de creştini din lumea întreagă.
Mă întreb dacă România a participat la activitate şi dacă nu, de ce nu? Când vom putea vedea pastorii români interesaţi măcar în egală măsură în rugăciune şi umilinţă înaintea Domnului, cum sunt de interesaţi în desconspirarea colaboratorilor cu securitatea? Interesaţi în Cuvântul lui Dumnezeu (nu doar pentru pregătirea unei predici în ultima clip) pe care să-l studieze constant şi cu râvnă cel puţin la fel cât studiază blogurile? Desigur că cei ce se roagă şi mănâncă Cuvântul, nu vor fi deranjaţi de presupunerile mele!
2 Petru 3:9 Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei Lui, cum cred unii; ci are o îndelungă răbdare pentru voi, şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.
Oare primim toate lucrurile pentru care ne rugăm? Nu chiar! Nu m-am gândit şi nici nu am auzit să fi făcut cineva o statistică cu procentajul rugăciunilor împlinite. Şi dacă ar fi făcut cineva un astfel de sondaj, cred că ar fi extrem de inexact! Cunosc oameni ale căror rugăciuni au fost ascultate după ce au plecat la Domnul. Ei nu mai pot fi chestionaţi în sondaj, nu-i aşa? Read more »
Din când în când, în biserică, apare câte un zgomot inedit, puternic. Suntem la timpul de rugăciune. (Aproape) toţi suntem cu ochii închişi şi ori ne rugăm, ori ascultăm la rugăciunea altora. Păstor grijuliu ce sunt, mai deschid ochii să văd dacă nu s-a întâmplat ceva care ar necesita intervenţia mea.
Îmi aduc aminte că în tinereţe, păstorul nostru m-a interpelat într-o zi după serviciul de dimineaţa şi m-a întrebat de ce am deschis ochii şi m-am uitat în jur la rugăciune. Mie mi-a fost ruşine şi mi-am cerut scuze, am promis că nu voi mai face. Apoi, l-am întrebat pe păstor cu nonşalanţă, de unde ştie că eu am deschis ochii? Şi mi-a spus că şi el i-a deschis, dar ca păstor, are dreptul s-o facă, aşa pentru a supraveghea turma! Am reţinut asta!
Zic deci, mă mai uit la rugăciune. Şi ce văd? N-o să vă spun tot ce văd, doar aşa, câteva chestii, ca să iscăm poate o discuţie pe tema asta! Unii se roagă încruntaţi. De ce ne încruntăm la rugăciune? Nu ar trebui ca momentul acesta să fie momentul cel mai destins al vieţii noastre? Doar ne aflăm în prezenţa Tatălui! Aici, orice griji am fi avut înainte (acum vorbesc ca şi când NU am fi tot timpul în prezenţa Lui! Dar noi ŞTIM că El nu ne părăseşte niciodată, pentru că aşa a promis, şi El se ţine de cuvânt, nu-i aşa?) dispar şi putem fi calmi, liniştiţi. Noi alegem să ne încruntăm.
OK. O să-mi ziceţi că ne încruntăm pentru că ne concentrăm. Am văzut că unii, la examen, în timp ce scriu scot un colţ de limbă. Din cauza concentrării. De ce nu scoatem limba la rugăciune, dacă suntem concentraţi? Alţii, tot la examene îşi muşcă buzele. Alţii transpiră abundent. Alţii (dacă pot) trag cu coada ochiului la lucrarea vecinului, ca să copieze. De ce nu ne muşcăm buza, de ce nu transpirăm la rugăciune? De ce nu copiem rugăciunea celui dinaintea noastră (a celui care urmează după noi, n-o putem copia, nu-i aşa)? De ce nu ne scărpinăm vârtos în ceafă sau oriunde în altă parte, între urechi? Alţii se bat cu capul de masă.. de ce nu ne…
De ce ne încruntăm la rugăciune? De câte ori vorbim cu soţul/soţia/prietenul/prietena ne încruntăm? Sau numai când vorbim cu Domnul o facem? De ce? Înţeleg să plângi sau să zâmbeşti la rugăciune, sau să ai faţa calmă… dar de ce să te rogi încruntat?
Dar de ce ne rugăm cu ochii închişi? Cineva mi-a spus că tot din cauza că suntem concentraţi, atenţi. Dar de ce nu conducem maşina cu ochii închişi? Ce, când suntem la volan, nu suntem atenţi? Dar când mergem pe trotuar? De ce nu mergem cu ochii închişi? A! ca să nu ne lovim de oameni! Am înţeles. De Dumnezeu, care este DUH nu ni-e frică că ne… ciocnim? Păi eu mă rog adesea cu ochii deschişi şi am descoperit că atunci când o fac am nu mai multe distracţii ci mai multe motive de mulţumire!
Şi de ce stăm în genunchi la rugăciune? Din umilinţă, ar zice cineva. Din reverenţă, ar zice altcineva. Dar atunci, de ce nu alegem poziţia cea mai umilită şi reverentă, adică de ce nu ne rugăm proşternuţi cu faţa la pământ? Dacă tot ne umilim, de ce-o facem pe jumătate? De ce nu mergem „până la capăt”?
Şi de ce ne rugăm cu mâinile împreunate? De ce nu le ţinem în buzunar? Aha! Vorbim cu Dumnezeu şi nu ar fi „civilizat” să vorbim cu mâinile în buzunar. Ce, cu directoru´ de la fabrică vorbim cu mâinile în buzunar? Păi, nu! Atunci? Dar ce, cu directoru´ de la fabrică vorbim cu mâinile împreunate, la piept?
De ce nu ridicăm mâinile la rugăciune? Cei din vechime o făceau frecvent! Poate nu ar fi rău să încercăm şi noi! Nu, să nu începem s-o facem în adunare, doamne fereşte! Că s-ar poticni cineva sau cineva ar crede că ne-am pierdut minţile, sau am devenit carismatici! Dar aşa, când ne rugăm singuri, în cămăruţa noastră… acolo unde nu ne vede nimeni!? Cum, NU ne rugăm acasă, în cămăruţă? Dar de ce ne rugăm atunci la adunare? De ce nu suntem consecvenţi: nu ne rugăm nici acasă, nici la adunare! Nu ne rugăm deloc, niciodată!
Păi, vin examenele, vine operaţia aia, o să-mi zici tu. Mai avem nevoie câteodată şi de Domnul. De cele mai multe ori, ne descurcăm singuri… dar când trebe să umblăm pe apă… mai bine să fim siguri. Da, la operaţie, mergem la doctorul cel mai bun cu mâna cea mai sigură şi cu cea mai mare experienţă. 99% ne încredem în doctor, dar nu se ştie niciodată! 1% acela care a mai rămas, ne poate da peste cap! Nu se zice că buturuga mică… aşa că pentru acel 1% apelăm la Dumnezeu. De-aia ne rugăm la biserică! Să nu pierdem de tot legătura cu Domnul. Să nu uite de noi! Şi, să ne vadă fraţii cât suntem de religioşi! De-aia ne rugăm la biserică!
Îţi aduce aminte de tipul acela, care a venit la biserică şi a îngenunchiat şi s-a rugat astfel: Doamne, nu te-am deranjat deloc timp de 30 de ani, dar mâine o să fiu operat la inimă, şi dacă mă scapi din asta cu viaţă, îţi promit că nu o să te mai deranjez încă 30 de ani!
La rugăciune! Câte întrebări! Poate, îndrăzniţi vreun răspuns, aşa ca să „strike a conversation”? Acum mă duc să mă îmbrac, că plec la adunare… să mă rog! Nu, nu o să fiu încruntat! Şi o să ridic mâinile! Şi o să zâmbesc în faţa Domnului că-s bucuros că El e al meu şi că eu sunt al Lui! Aleluia!
on 
on 
