Un grup de analiză favorizat de premierul Gordon Brown a sugerat că Marea Britanie nu mai poate fi considerată o „ţară creştină”. Astfel, The Institute for Public Policy Research (IPPR) a spus că sărbătoarea crăciunului nu este mai specială decât alte sărbători religioase care ar trebuie recunoscute de către guvernul britanic, acum când stâlpii tradiţionali ai identităţii Marii Britanii au dispărut total sau sunt extrem de slabi.
Participarea la serviciile bisericilor a ajuns la puctul cel mai de jos din intreaga istorie, Imperiul Britanic a încetat să existe, monarhia nu mai este populară iar amintirea celui de-al doilea război mondial este tot mai slabă. Astfel, IPPR propune ca guvernul să creeze o nouă identitate, mult mai inclusivă, care să recunoască şi alte culturi aprticipante la viaţa Marii Britanii. Guvernele care discriminează împotriva altor culturi subminează dreptul cetăţenilor lor de a fi respectaţi, au mai spus autorii raportului. Minorităţile care până acum s-au concentrat în oraşe, ar trebui să fie încurajate să se mute şi-n suburbii (care au rămas predominant populate de „albi”), iar episcopii Anglicani nu ar mai trebui să aibă scaune în Camera Lorzilor. De asemenea, s-ar impune o nouă constituţie care să garanteze drepturile cetăţenilor de a practica ce religie doresc ei, propune IPPR.
Ştirea acesta era de aşteptat! Am privit dealungul anilor cum ţesătura din care este alcătuită societatea oraşelor în care am locuit s-a schimbat radical. Într-unele zone predomină populaţia de origine mexicană. Ei au adus cu ei nu doar limba (bănci şi spitale angajează vorbitori de limba spaniolă; auzi spaniola vorbită prin magazine, restaurnate, pretutindeni! Unele magazine îşi afişează produsele în engleză şi spaniolă) ci şi obcieiurile. „Cinco de Mayo”, adică ziua de 5 Mai, sărbătoarea naţională a Mexicului a devenit un prilej de sărbătoare pentru mulţi americani!
Într-alte zone, asiaticii. În oraşe întregi din California numele străzilor şi inscripţiile pe spaţiile comerciale, pieţe, etc. sunt în engleză şi o limbă din Asia (chineză, vietnameză, etc). Prin restaurante, coafuri şi alte business-uri în proprietatea asiaticilor au apărut statuete de-a lui Buddha şi-n faţa lor, ofranda zilnică a unui închinător.
Deci pe de-o parte avem imigranţii care au adus cu ei religiile lor, obiceiurile lor, limba lor. La venirea lor, au profitat de avantajele economice ale SUA, de ordinea de aici, curăţenia şi insfrastructura Americii. Au adoptat ceea ce era convenabil din cultura americană. Exemplul de mai sus, al Marii Britanii, vorbea despre sărbătoarea crăciunului. Aceasta a fost adoptată rapid de budişti şi de musulmani! De ce nu! Un prilej de a împodobi un „pom de iarnă” pentru copii, de a primi şi oferi cadouri, de a beneficia de două-trei zile libere de la muncă.
Sărbătorile tradiţional creştine i-au cucerit pe noii veniţi doar cu aspectul lor cultural şi comercial. Dar ei nu au înţeles, nici nu i-a interesat ce stă dincolo de sărbătoare, ce comemorează ea cu adevărat. Nici creştinii nu s-au străduit să le explice. Ca să nu mai vorbim despre faptul că şi creştinii, aşa cum se spunea în raportul IPPR, au scăzut nu doar participarea la programele bisericilor, ci au renunţat la practicare creştinismului! Au reţinut din creştinism doar ceea ce li s-a părut moral, dar lipsit de radicalitate. Doar cea ce poate fi explicat sau justificat şi din punct de vedere uman. Doar ceea ce poate fi găsit şi-n alte religii. Doar ceea ce nu surprinde ca fiind ieşit din comun.
De exemplu, islamicii nu au nici o problemă de a se ruga de 5 ori pe zi în şcolile americane. Ba chiar conducerile şcolilor facilitează rugăciunea islamicilor. Creştinii? Ei nu vor să amestece religia cu statul.. aşa că ei au renunţat la a se ruga sau a se lupta pentru libertatea de a se ruga. Oricum, este prea radical să te rogi! Este radical şi să impui altuia religia ta! Musulmanii, mormonii, martorii lui iehova nu au problema asta! Doar creştinii! Trimişi odinioară ca nişte oi în mijlocul lupilor, trebuind să se sprijinească pe ajutorul şi protecţia Marelui Păstor al oilor, creştinii au ajuns să fie nişte cameleoni care au împrumutat mereu culoarea locală cea mai discretă şi inofensivă.
Te mai miri deci că se întâmplă ceea ce se întâmplă în Marea Britanie? Nu că m-ar durea prea tare că o ţară nu se mai consideră „creştină”. De fapt, creştinismul nici nu poate fi atribuit unei ţări, este o caracteristică a individului. Doar că suma indivizilor din Anglia, ce ar trebui să fie creştini, nu mai sunt! Pierderea acestei identităţi colective va veni curând şi peste alte ţări. Exemplul Angliei va fi curând urmat de ţările scandinavice, de alte ţări din occidentul Europei. Va veni şi peste SUA. Iar cei ce vor să trăiescă cu evlavie, vor fi nu doar din ce în ce mai puţini, dar şi din ce în ce mai izolaţi.
Eu nu pot face altceva decât să trag semnale de alarmă, decât să mă rog şi în mod personal să trăiesc astfel încât să menţin identitatea mea creştină. Pentru că odată pierdută legătura cu trecutul, viitorul va fi atât de nesigur!
