Archive for the 'Stiri Generale' Category

Sep 20 2007

Profile Image of Ted
Ted

the seven year itch

Îţi mai aminteşti de filmul cu Marlin Monroe?  Ea e blonda voluptoasă, mutată într-un apartament deasupra celui în care locuieşte Richard Sherman (rolul jucat de Tom Ewell).  Sherman şi-a trimis familia în vacanţă la ţară, el rămânând în oraş pentru a munci.  Bucurându-se încă o dată de viaţa de burlac, Sherman decide ca totuşi să se ferească de ispitele şi păcatele celorlalţi burlaci.  Doar că blonda e tare frumoasă şi sipititoare!  Noroc că învinge raţiunea şi credincioşia faţă de familie!

 De ce mi-a venit asta în minte?  Deoarece o politiciană din Germania, pe nume Gabriele Pauli vrea să modifice legea în Bavaria.  Adică, legea cu privire la căsătorie.  Pauli doreşte ca o căsătorie să fie automat dizolvată după 7 ani.  Apoi, dacă cei doi doresc să mai rămână căsătoriţi, o pot face pe încă 7 ani!

Alte amănunte citiţi aici.

4 responses so far

Sep 17 2007

Profile Image of Ted
Ted

Razbunare

Filed under Comentarii, Stiri Generale

oj.jpg

Despre OJ Simpson, ştiu sau au auzit o mulţime de oameni. Jucătorul de fotbal american şi starul de cinema care acum câţiva ani (în 1995 mai precis) a avut un proces televizat, proces în care a fost acuzat că ar fi ucis cu sălbăticie pe soţia sa şi un prieten al acesteia. Beneficiind de o echipă de avocaţi excepţionali, de nişte greşeli a poliţiei, de atitudini rasiste a poliţistului principal şi de un juriu alcătuit dintr-un număr de oameni de culoare, OJ a fost achitat. Cei ce au urmărit procesul s-au împărţit în două tabere: unii care credeau că este nevinovat, şi alţii care credeau că e vinovat dar a scăpat basma curată din cauză că era om de culoare. Continue Reading »

2 responses so far

Sep 06 2007

Profile Image of Ted
Ted

S-a dus si Pavarotti la cele vesnice…

Filed under Cultura, Stiri Generale

Laut de cancer la pancreas, la vârsta de doar 71 de ani (ştiaţi că datorită creşterii longevităţii umane, vârsta de 60 de ani începe să se considere a fi… o vârstă tânără?!) Luciano Pavarotti a plecat în veşnicie. Rămân amintirile şi înregistrările care să ni le stârnească din când în când.

Alături de Enrico Caruso, Pavarotti rămâne una dintre cele mai importante figuri ale operei italiene. Cu o voce răsunătoare, care putea atinge tonurile înalte fără nici un efort sau forţare, cu un timbru ce-l făcea recunoscut de la primele câteva sunete emise, cu faţa rotundă (poate prea rotundă! Cred că ŞI de la asta i s-a tras) şi luminoasă, jovial, mereu cu o batistă albă desfăcută într-o mână (de obicei mâna stângă) cu care gesticula sau îşi ştergea traspiraţia abundentă, Pavarotti şi-a săpat numele şi memoria cu litere de aur în istoria muzicii. Interpretările sale (Riccardo în Un Ballo Maschera de Verdi, Manrico în Il Trovatore de acelaşi Verdi, Calaf în Turandot de Puccini, Radames în Aida lui Verdi, şi altele) rămân memorabile.

Păcat. Îmi pare rău.
Iata citeva clipuri muzicale:

No responses yet

Sep 05 2007

Profile Image of Ted
Ted

Scientologia condamnată în Belgia.

Filed under Religii, Stiri Generale

Conform unui articol publicat de ABC News (http://abcnews.go.com/International/wireStory?id=3555811) Scientologia, secta la care aparțin staruri ale cinematografiei, cum sunt Tom Cruise și John Travolta este dată în judecată în Belgia pentru fraudă și înșelăciune. Un procuror al statului a condus o investigație pe parcursul a peste 10 ani și a conchis că secta este o organizație criminală.

Printre capetele de acuzare sunt practicarea medicinei cu metode neștiințifice, violarea legilor intimității și întrebuințarea unor contracte de afacere ilegale. Scientologia a fost considerată de către Parlamentul belgian ca „sectă” în anul 1997, când a început investigarea practicilor financiare ale religiei, cum ar fi testele de personalitate la care au fost supuși noii membri. Investigarea a fost inițiată după mai multe plângeri ale foștilor membri cum că ar fi fost victime ale intimidării și înșelăciunii.

Birourile mai multor firme de consultanță care aveau legături cu secta au fost cercetate de poliția belgiană. În alte țări, cum ar fi Germania, Scientologia este considerată o intreprindere comercială care se folosește de oamenii vulnerabili.

Departamentul de Stat al US a condamnat acțiunile poliției belgiene. Americanii au spus că Belgia ar trebui să protejeze libertatea de gândire, de conștiință și de religie, conform documentelor internaționale la care a aderat Belgia.

Scientologia a fost fondată la anul 1954 de către L. Ron Hubbard care a folosit inițial metode psihoterapeutice numite „dianetics”. Dianetics folosește psihologia regresivă (întoarcerea în trecut la o stare de comportament sau sentimente mai puțin adaptate, sau neafectate de cauze ulterioare). În timp, Scientologia a fost denumită religie, pentru a beneficia de statutul de care beneficiază religiile în SUA (religiile sunt scutite de taxe).

Scientologia numără peste 10 milioane de membri în lumea întreagă și este în expansiune în unele țări europene, și datorită celebrităților care-i aparțin.

4 responses so far

Aug 29 2007

Profile Image of Ted
Ted

Cind e mai bine sa fii caine!

Miliardara Leona Helmsley a decedat recent; era în vârstă de 87 de ani.  Acum s-a deschis testamentul ei.  A lăsat 12 milioane de dolari cațelului ei, un maltez alb pe nume Trouble, și nu a lăsat nimic celor doi nepoți ai ei!  Cățelul urmează să fie îngropat împreună cu ea și soțul ei, într-un cavou de peste un milion de dolari.  Hmm…  Până și fratele ei a primit mai puțin decât cățelul!  Doar 10 milioane!

Zilele astea, pe-aici prin America e mai bine sa fii câine, balenă, bufniță, sau aproape orice altel de animal, decât om!  Dacă ești om, nu ai voie nici să cerșești pâinea!  Dacă nu ai adăpost, nu ai voie sa dormi nici in parc, pe bancă!  Banca nu-i pat de dormit ci pe ea stau domnii, câteodată împreună cu cățeii!  Dar nu tu, omule!  Nu e voie să dormi nici în vreun gang al unei clădiri, nu e voie nici sub boscheți, nicăieri!  Undeva pe sub un pod, poate!  Dar să nu te vadă nimeni!  Dacă dormi undeva vizibil, ai încurcat-o!  Si nu ai voie nici să cauți prin gunoaie, unde s-ar putea sa găsești resturile de la vreo pizza.  Dacă e stricată pizza?  Si te îmbolnăvești?  Si apoi suferi!?  Doamne ferește să suferi!  Nu!  Nu-i voie sa mănânci mâncare care te îmbolnăvește!  Mai bine să nu mănânci deloc!  E preferabil să mori decât să te îmbolnăvești!  Nu ai voie nici să te speli la chiuveta wc-ului public!  Mai bine să puți si să stea zoaiele pe tine de-un deget de groase, decât să murdarești chiuveta la care se spală domnii pe miini!

Dar dacă ești câine!  Pisică!  Altă viață!  Călătorești cu cele mai scumpe masini, mănânci mâncare cumpărată special pentru tine.  Ai asigurare medicală, și mergi la dentist de două ori pe an.  Primești toate vaccinurile la timp, și-ți faci toate analizele.  Dacă nu ai unde locui, nu-i problema că esti luat la un refugiu pentru animale și se caută “părinți” adoptivi pentru tine!  Daca ești balenă, se vor aduna milioane de dolari ca să fii strămutat de pe coasta Pacificului în Marea Nordului, adică în locurile tale natale.  Dacă ești porumbel, lumea o sa vină la tine zilnic cu saci de mâncare: miezuri de pâine și semințe!  Așa că e mai bine sa fii balenă sau porumbel decât om!

M-aș reîncarna balenă (dimensiunile corespund) sau câine… dar acum e interzis să te mai reîncarnezi fără aprobare de la guvernul chinez!  Na, că nici asta nu mai pot face!  Ah!  O să rămân om, n-am ce face!  Intr-o țară în care e mai bine să fii câine decât om!

15 responses so far

Aug 28 2007

Profile Image of Ted
Ted

L-am găsit pe Isus! (în mare viteză).

Noi toţi facem greşeli şi păcătuim. În multe feluri, zice Biblia. Unele greşeli sunt mai mari, altele mai mici. La unele „păcate” suntem parcă împinşi. Înţeleptul se ruga astfel: Proverbe 30:8-9 Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pâinea care-mi trebuie. Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine, şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului Meu. Dacă eşti sărac şi ai nevoie de pâine, se poate admite că ai fost împins să furi o bucată de pâine. Până şi judecătorul, dacă ajungi cumva în faţa lui, te condamnă, dacă trebuie s-o facă, cu inima strânsă, ca şi cum a făcut o nedreptate… Continue Reading »

3 responses so far

Aug 23 2007

Profile Image of Ted
Ted

Tablou Incomplet

unfinished-slave-sculpture-by-michelangelo.jpg

Statuia unui sclav, sculptura neterminata, de Michelangelo 

Asurzit de vacarmul cotidian, preocupat de recentul „deces” al computerului ce mi-a robit vreo patru ani, eram gata-gata să uit de un documentar important, dat marţi, miercuri şi azi (joi) pe CNN.  Christiana Amanpour a pregătit trei prezentări a câte 2 ore sub titlul :„God´s Warrior…” adică războinicii lui Dumnezeu.  În prima seară a prezentat luptători însufleţiţi de religia evreiască, aseară terorişti musulmani şi mâine seara activişti creştini. Continue Reading »

14 responses so far

Aug 17 2007

Profile Image of Ted
Ted

Presedintele Bush

bush.jpg

Am ascultat acum două zile la un interviu dat de Karl Rove, fostul consilier personal al preşedintelui Bush într-un interviu dat celebrului Rush Limbaugh. Am reţinut următoarele lucruri spuse de Karl Rove despre preşedintele Bush şi despre sine. Poate că ştie Karl despre ce vorbeşte! Doar e prieten cu Bush de peste 30 de ani!

- Preşedintele are obiceiul de a reacţiona la critici în felul următor: „noi am venit aici pentru un scop. Noi avem o obligaţie faţă de ţară, nu faţă de fiecare ziarist sau oponent politic. Nu vă îngrijoraţi: vom fi judecaţi de istorie şi probabil că după ce nu vom mai fi aici sau pe lumea aceasta, istoria ne va face dreptate!”

- Karl Rove are o relaţie de prietenie cu preşedintele pe care nu toţi cei care lucrează la Casa Albă o au; dar preşedintele Bush ştie cum să-l facă pe fiecare participant la politică şi hotărâri să se simtă important! Stă de vorbă cu fiecare, le cunoaşte aspiraţiile, visurile, frustrările şi-i face să se simtă bine prin încurajări repetate. Continue Reading »

22 responses so far

Aug 16 2007

Profile Image of Ted
Ted

Elvis

Filed under Muzica, Stiri Generale

elvis.JPGNumele de „Elvis” era destul de necunoscut până acum 53 de ani. Nu ştiu să fi fost cineva faimos cu numele acesta, până când l-a făcut unic Elvis Aaron Presley, băiatul născut în Tupelo Mississippi în 1935 şi care cu începere de la anul 1954 l-a făcut atât de faimos încât lumea l-a cunoscut pe purtătorul lui doar ca „Elvis” sau ca „The King” sau de ce nu, „The King of Rock ´n Roll”. De origine scandinavă şi însemnând „atot-înţelept” numele a fost adus în proeminenţă de Elvis Presley. Şi astăzi, dacă zici „Elvis”, puţini se gândesc la Elvis Costello (deşi şi acest cântăreţ este faimos şi bun) sau la alţi „elvişi”, şi cei mai mulţi se gândesc la cântăreţul de la a cărui moarte azi se împlinesc 30 de ani.

Între 1992 şi1997 am locuit în Brentwood Tennessee (o suburbie a Nashville-ului) şi când am călătorit la Memphis, capitala statului, am avut dorinţa de a vizita Graceland. elvis-living-room-in-basement-at-graceland.JPG

Din nefericire, nu am avut aparat de fotografiat cu mine, deoarece aveam treabă la guvernul local şi mă gândeam că după ce mă voi familiariza cu împrejurimile, voi reveni (Memphis fiind doar la vreo 200 km de Nashville) cu soţia, echipaţi cu tot ce trebuie pentru a face turul fostei reşedinţe aşa cum se cuvine. Era o zi de luni, prin decembrie, memorialul era închis pentru public, m-am uitat împrejur, şi am plecat mai hotărât ca oricând să revin… Din păcate nu s-a mai întâmplat până astăzi! Noi ne-am mutat din Tennessee fără să ne mai reîntoarcem la Memphis. Nu că îmi pare foarte rău, dar este ca un lucru ce ţi l-ai propus şi la care ai ţinut oarecum, şi nu s-a împlinit! Poate altădată… elvis_tomb.jpg

Oricum, azi împreună cu alţii care am crescut în perioada de „domnie a regelui Elvis” nu am putut să nu-mi amintesc de muzica lui. Viaţa lui Elvis? M-a întristat şi mă întristează oridecâte ori mă gândesc la valori risipite. La lipsa de înţelepciune de a trăi sublim când poţi. Şi mi-e ciudă în acelaşi timp! Ce i-a lipsit băiatului din Mississippi care avea la picioare tot ce şi-ar dori (pe pământ) un om? De ce la tot ceea ce a avut a simţit că avea nevoie de droguri, de medicamente, de analgezice? Ce suferinţă teribilă era în spatele strălucirii? Ce gol imens încerca Elvis să umple? Întrebarea de la urmă este retorică! Noi avem cu toţii acel gol în inimă! E golul lăsat de Dumnezeu, după ce L-am dat afară din viaţa noastră! Şi nimic altceva nu poate înlocui spaţiul lui Dumnezeu în viaţa noastră, oricât încercăm iluzia bogăţiei, faimei, petreceriii, orgiilor, alcoolului, drogurilor, sexului, sau orice altceva! Cred că Elvis, care şi-a petrecut copilăria în biserică şi a cunoscut pe Dumnezeu, simţea nevoia după El!

Am ascultat de atâte ori „crying in the chapel” şi ştiu că în afară de analgezice, Elvis se întorcea din când în când la Dumnezeu aşa cum un copil se întoarce la sânul mamei când s-a lovit şi-l doare, şi când îmbrăţişarea mamei îl linişteşte… ca apoi copilul să uite de durere şi să se ducă mai departe la joacă, până o altă nevoie îl va împinge către mama sa!

Astăzi, o mulţime de admiratori aşteptau la Graceland într-o căldură de peste 100 grade Fahrenheit (peste 38 grade celsius) să re-apară „regele” despre care unii mai cred încă că ar fi în viaţă…

Am pus mai în jos nişte clipuri cu Elvis. Nu toate-s religioase, dar sunt toate frumoase.

6 responses so far

Aug 13 2007

Profile Image of Ted
Ted

Primul Hotel spaţial se va deschide în 2012

Filed under Stiri Generale

space-image.jpg

Un arhitect din Barcelona a nunţat că în 2012 se va deschide „The Galactic Suite”, primul hotel din spaţiul extraterestru. La anul viitor vor începe să ia rezervări pentru doritori. Ocupanţii hotelului vor avea posibilitatea de a înconjra pământul în 80 de minute a spus Xavuer Claramunt, directorul proiectului.

Hotelul va fi construit din aluminiu şi va avea cinci module. Din cauza lipsei de spaţiu camerele nu vor fi foarte spaţioase şi mobilierul va fi de dimensiuni reduse. De asemenea se va ţine cont şi de lipsa de gravitaţie; duşul se va lua într-o baie de tip spa, în care apa va pluti prin aer. „Zburând” la o altitudine de peste 450 km deasupra pământului, locatarii hotelului vor avea ocazia să participe în diferite experimente ştiinţifice.

Preţul? Cam 3 milioane de euro pentru o şedere de 3 zile (timp în care locatarii vor vedea răsăritul soarelui de 15 ori). Si nvestitorii din Emiratele Arabe şi Japonia speră ca circa 40 de mii de oameni să fie interesaţi să călătorească cu hotelul spaţial. Sursa imaginii: NASA/JPL

6 responses so far

Aug 11 2007

Profile Image of Ted
Ted

Da-mi degetul sa-ti iau mina!

almontaser.jpg

Acum, după tevatura şi comoţia cauzate de deschiderea primei şcoli în limba arabă la New York, urmează povestea asta: Debbie Almontaser (vezi poza) directoarea şcolii care urmează să se deschidă peste câteva zile a fost văzută purtând o bluză pe pieptul căreia stătea înscris: „Intifada NYC”. După ce directoarea a sucit-o pe toate părţile, că „intifada” se referă la oportunitatea oferită femeilor din New York de a-şi exprima apartenenţa la societatea New York-ului şi de a scutura jugul oprimării (unii oameni chiar cred că ceilalţi sunt cu toţii nişte proşti! Ca şi cum acum am făcut ochi şi nu ştim ce înseamnă „intifada”!) directoarea a demisionat pentru a nu mai destabiliza posibilitatea deschiderii şcolii.

Şi când te gândeşti că directoarei i-a mers vestea că e o doamnă de treabă! Dacă o „doamnă de treabă” face aşa ceva, atunci ce face o doamnă care nu e de treabă? Îşi pune dinamită în jurul brâului şi explodează în public, într-o piaţă aglomerată de „necredincioşi”? Continue Reading »

16 responses so far

Aug 03 2007

Profile Image of Ted
Ted

Lecţia unei tragedii.

Filed under Stiri Generale

minn-bridge.jpgM-am săturat de discuţii politice! Republicanii-s aşa, democraţii-s aşa! Unii vor să dezbată pe youtube, ceilalţi nu vor! Unii promit servicii sociale mai bune, taxe mai multe, şcoli mai bune, alţii promit taxe mai mici, securitate de atacuri, etc.. Fiecare are tolba plină de promisiuni! Dar în clipe ce acestea, când se prăbuşesc podurile şi zeci de oameni mor, ne trezim dintr-o dată la realitate!

Nu veau politică! Vreau ca cine este alesul meu, să aibă grijă de poduri! Să aibă grijă de drumuri! Să aibă grijă ca să fie linişte în cartier! Să nu se mai deschidă magazinul de articole pentru adulţi de peste drum. Să nu se mai împuşte copiii în şcoli! Să nu se mai deseneze grafitti pe pereţi şi pe vagoane şi pe semnele de circulaţie! Vreau ca guvernantul să fie un bun administrator, un bun gospodar. Nu vreau discursuri politice, şi nici promisiuni care nu le poate respecta, pentru că depinde de alţii. De exemplu, democraţii au preluat conducerea Congresului pe baza promisiunii că vor pune stop războiului din Irak şi vor aduce acasă soldaţii. Dar pentru a se ţine de cuvânt, aveau în primul rând de o majoritate confortabilă în Congres, ceea ce nu au. Apoi, le trebuia aprobarea poporului american. Continue Reading »

16 responses so far

Jul 31 2007

Profile Image of Ted
Ted

Vizite ‘conjugale’ ale homosexualilor

Cu începere de astăzi, în Mexico City se permit partenerilor homosexuali aflaţi în libertate să îşi viziteze partenerii din închisoare ca „rudenii sau familie”.  Vizitele se încadrează în cele de natură conjugală.  Acum, nu înţeleg de ce-s conjugale vizitele!?  Conform dicţionarului, conjugal ţine de cei căsătoriţi, este privitor la un bărbat şi o femeie uniţi în căsătorie.

O să se modifice dicţionarele?  Cum s-au modificat unele Biblii (New Inclusiv Translation de la Oxford) din care s-a scos pronumele personal masculin EL referitor desigur la Dumnezeu şi s-a înlocuit cu „el sau ea”.  Astfel, „Fiul Omului” a devenit „Cel Uman”, „Dumnezeu” a devenit „Tatăl-Mamă”.

Revoluţia feministă începută la 1970-1980 a învins în minţile şi inimile teologilor liberali.  Problema este însă că în ebraică şi respectiv greacă, adam şi anthropos înseamnă om la genul masculin (bărbat).  Epistolele Noului Testament au fost adreate „fraţilor” (adelphoi în greacă).  Adresarea aceasta aparţine limbilor originale în care a fost scrisă Biblia şi nu au nici o intenţie de a fi „sexiste”.  Ele nu exclud femeile, deşi Biblia oferă mereu nume de bărbaţi, dă exemple de bărbaţi şi presupune existenţa unei audienţe masculine, în timp ce audienţa feminină este undeva în fundal.  Asta nu pentru că femeile nu sunt importante, ci pentru că bărbatul ARE un rol de „preot” în casa lui şi TREBUIE să şi-l asume în virtutea a ceea ce a fost desemnat de către Dumnezeu să fie: un învăţător, un lider spiritual şi social al casei sale şi al poporului său.  Problema asta o voi discuta într-un post viitor (oh, câte proiecte am!  Când o să am timp să mă, apuc de ele?!)

Dar tot nu m-am lămurit cu vizitele „conjugale” ale homosexualilor!  Poate mă lămureşte cineva?

One response so far

Jul 31 2007

Profile Image of Ted
Ted

Anglicanii conservativi nu mai au nădejde pentru Biserica Episcopală.

Urmărim de un timp încoace frământările din sânul uneia dintre cele mai liberale denominaţii creştine, Biserica Episcopală.  Este acea denominaţie care a admis în August 2003 primul episcop homosexual (Rev. Gene Robinson, episcop al statului New Hampshire) şi care de atunci încoace a experimentat desprinderea a zeci de biserici locale şi preoţi din sânul ei.

Ieri (30 iulie)  au început în Bedford, Texas lucrările grupului The Anglican Communion Network, grupare formată din peste 80 de lideri Anglicani ortodocşi care-s nemulţumiţi cu direcţia în care a pornit denominaţia căreia îi erau afiliaţi (Biserica Episcopală este ramura americană a Bisericii Anglicane). Continue Reading »

One response so far

Jul 31 2007

Profile Image of Ted
Ted

Vizite „conjugale” ale homosexualilor

Cu începere de astăzi, în Mexico City se permit partenerilor homosexuali aflaţi în libertate să îşi viziteze partenerii din închisoare ca „rudenii sau familie”.  Vizitele se încadrează în cele de natură conjugală.  Acum, nu înţeleg de ce-s conjugale vizitele!?  Conform dicţionarului, conjugal ţine de cei căsătoriţi, este privitor la un bărbat şi o femeie uniţi în căsătorie. Continue Reading »

2 responses so far

Jul 30 2007

Profile Image of Ted
Ted

Câini de închiriat

Filed under Cultura, Stiri Generale

O companie din San Francisco închiriază câini şi alte animale de casă celor ce nu au timp să deţină astfel de animale.  Marlena Cervantes a înfiinţat FlexPetz acum cinci luni şi se pare că ideea ei a fost excelentă pentru afaceri.  Amatorii de închiriat animale, se încriu într-un program cum este cel al sălilor de gimnastică, în care contra unei sume lunare, au dreptul să „folosească” animalul preferat câteva ore pe lună sau săptămână.  La expirarea timpului alocat, animalul trebuie returnat.

FlexPetz s-a deschis cu succes în San Francisco, Los Angeles şi San Diego.  Până la sfârşitul anului se vor deschide sucursale la New York şi Londra.  Cât costă?  $99.95 pe an, plus $49.95 lunar, plus $39.95 pe ziua în care închiriezi animalul (deocamdată au în vedere doar câini).  Rasele preferate?  Ogarii afgani, Labrador retrievers şi Boston Terriers.  Sumele de mai sus acoperă cheltuielile de aducerea a câinilor acasă sau la biroul membrului, hrana şi îngrijirea animalului precum şi o zgardă care are incorporat un sistem GPS (în cazul în care animalul se pierde).  De asemenea, odată cu animalul primeşti o lesă, boluri pentru mâncare şi mâncarea acestuia pentru timpul cât îl foloseşti.

Maşini de închiriat am văzut, mobilă am văzut şi de-aia, electronice da, plăcere de închiriat (la casele de toleranţă legale sau ilegale) da, acum mai nou câini…  Oare ce se va mai închiria?  Nu-mi vine în minte!  Dar sunt convins că se vor găsi şi alte lucruri!  Că am şi văzut mame-surogat, şi spermatozoizi îngheţaţi.  Orice, numai să scăpăm de responsabilitatea care ne-ar cade pe umeri de nu am închiria lururile respective!

Azi-mâine vor fi anunţul de genul: „Mamă-surogat!  Port copilul dvs. contra sumei de $50 mii euro!  Nu am mai fost însămânţată!  Sunt la prima sarcină!  Am pedigree bun!  Părinţii sunt de rasă bună!  În vinele noastre nu curge nici sânge evreiesc, nici ţigănesc, nici turcesc, nici un alt fel de sânge cu probleme!  Doar pur-sânge nemţesc!  Am fost premiantă la şcoală, am terminat cu media 9.84 facultatea, am Master în Ştiinţe Sociale, şi sunt doctorand în filozofie!  Am fost bună la sport, am câştigat medaliea de aur la campionatele naţionale de înot.  Vă garantez un copil robust, sănătos, deştept şi atletic (dacă şi spermatozoizii sunt corespunzători).  Cine mă sună în trei ore, are reducere 5%!”

Pfiu!  Ce chestii!

One response so far

Jul 24 2007

Profile Image of Ted
Ted

Poponarii din nou!

Majoritatea liberală a Congresului statului Washington a votat ieri o lege care permite celor ce trăiesc împreună ca homosexuali aceleaşi drepturi ca ale celor căsătoriţi legal.  Azi dimineaţă la orele 4, deja era coadă la biroul de înregistrări.

150 de cupluri s-au înregistrat astăzi, ca nu cumva să piardă o zi de „beneficii”.  Printre acestea, dreptul de a-ţi vizita „partenerul” la spital ca „rudenie”, dreptul de a participa în deciziile medicale (dacă de exemplu unul dintre cei doi/cele două este pe „life support” sau pe ventilator şi nu mai are speranţă de viaţă, „partenerul” are dreptul de a solicita întreruperea asisitenţei medicale, chiar dacă familia reală a bolnavului mai doreşte continuarea asistenţei medicale), dreptul de a moşteni pe cel decedat. Continue Reading »

30 responses so far

Jul 24 2007

Profile Image of Ted
Ted

Costul unei palme date unor colege peste fund

În orăşelul McMinnville, statul Oregon, într-o zi de şcoală, doi puştani de 12-13 ani, alergau pe coridoarele şcolii lor, dând peste fund fetelor.  Râdeau de se prăpădeau, însoţiţi de colegi şi colege care urmăreau distracţia.  Unele fete atinse peste fund le dădeau câte o palmă după ceafă, altele se amuzau iar altele se enervau.  Continue Reading »

22 responses so far

Jul 18 2007

Profile Image of Ted
Ted

Crestinul si Media partea a 3-a (ultima)

Continuare de ieri 

7. Fii atent să nu fii dus de mulţime.  Întrecându-se pentru a captura atenţia privitorilor, industria mass-media, fiind de natură comercială, se străduieşte să facă cât mai mulţi clienţi.  Astfel, canalele care produc cele mai controversate emisiuni, care transmit evenimentele cele mai senzaţionale şi mai dramatice, atrag cel mai mare humăr de privitori.  La fel şi cu ziarele: cele care sunt cele mai senzaţionale, şi cele mai superficiale, atrag cei mai mulţi cititori.  Cu alte cuvinte, mulţimea e atrasă de spectacol, ca în vechea Romă.  Continue Reading »

One response so far

Jul 17 2007

Profile Image of Ted
Ted

O nouă pacoste pe SUA!

Filed under Cultura, Stiri Generale

Ca şi când nu ne-ar fi de-ajuns Paris Hilton, Lindsay Lohan şi Britney Spears, acum o avem şi pe Victoria Beckham!  Ştiţi care!  Soţia lui David Beckham, celebrul fotbalist englez, care a fost adus la o echipă de fotbal din Los Angeles (LA GALAXY) într-o tentativă de a populariza fotbalul în America. Continue Reading »

19 responses so far

« Newer Posts - Older Posts »