PERSPECTIVE CRESTINE

Am urmărit un interviu al unui păstor.  TV reporterul i-a pus două întrebări, care mi s-au părut total nepotrivite, mai ales adresate unii păstor (creştin):
- crezi în naşterea din fecioară a lui Isus Christos?
- crezi în învierea din morţi?

Ciudat este că răspunsurile pastorului nu au fost cum te-ai aştepta: adică, un răzunător şi convingător „da” la ambele întrebări.  El dimpotrivă s-a lansat într-o lungă explicaţie cum că aceste două evenimente ce sunt pietrele de căpătâi a doctrinelor creştine sunt de fapt numai simbolice, că nu este important să crezi în ele, că poţi fi „om” şi fără această credinţă.

Apoi, reporterul a întrebat despre ordinarea de preoţi homosexuali în denominaţia lor.  Aici pastorul a început iarăşi o listă de explicaţii, cum că pe vremea lui Isus homosexualismul nu era o problemă între evrei, de aceea Isus nu a spus nici un cuvânt despre asta.  Şi că în cultura de atunci a altor popoare, homosexualismul nu era atât de răspândit ca în cultura noastră.  Că Biblia este o carte ca un fel de jurnal cultural al scriitorilor ei.  Dacă s-ar mai scrie azi o asemenea carte, atunci referirile la homosexualitate ar fi mult mai numeroase, deoarece este un fapt relativ răspândit şi în cultura zilelor noastre, este chiar acceptabil.  Numai retrograzii înregimentaţi prin denominaţii fundamentaliste mai cred că homosexualismul este un păcat.  Dar creştinii care gândesc, ştiu altfel.  Aşa cum acum 25 de ani era nepopular să ai femei ordinate ca preoţi sau pastori, dar lucrul acesta a devenit acceptabil şi chiar răspândit, aşa este şi cu homosexualismul.  Denominaţia lui este astăi pionieră într-un domeniu ce-n 25 de ani va fi la fel de răspândit cum este astăzi femeia-păstor sau preot.

Am ascultat cam atât, apoi gândurile m-au purtat într-un fel de disperare.  Nu am înţeles niciodată ce înseamnă ca oamenii să-şi dea sufletul din cauza lucrurilor ce vor urma, lucruri îngrozitoare (Luca 21:26  oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate).  Acum m-a cuprins un fel de disperare.  Am mai experimentat-o în ultimele luni.  Ascultam „pe viu” cum era întoarsă Biblia cu susul în jos, şi cum ceea ce a fost întotdeauna păcat, şi este şi va fi păcat indiferent de schimbările culturilor lumii, era acum acceptat şi chiar sărbătorit.  Acultam cum unul ce trebuia să fie slujitor al adevărului şi al lui Dumnezeu, să transmită în locul lui Dumnezeu adevărul etern, îşi bătea joc de chemarea sa, de creştinism şi de Dumnezeu.

Mai este mirare de ce se golesc bisericile progresiste?  Nu, nu mai este!  Pentru că atâta timp cât omul merge la biserică pentru a sta incomod în banca sa şi pentru a asculta un mesaj despre toleranţă, pacifism, încălzirea globală şi alte puncte de discurs din discursul politicienilor şi activiştilor de stânga, nu este mai confortabil să stea acasă în fotoliu în faţa televizorului şi să asculte acelaşi mesaj predat de politicienii de profesie, ajutaţi de staţii şi programe de televiziune aservite cauzelor liberale?  Ba da!

În aceeaşi ordine de idei, este la fel de zadarnic să mergi la biserică şi să asculţi discursuri împotriva punctelor de discurs politic al celor de dreapta.  Soluţia?  Biserica să se întoarcă la predicarea mesajului lui Isus Christos, la predicarea pocăinţei, a sfinţirii, a Marii Însărcinări.  Odată acestea făcute, oamenii vor avea lumina pe baza căreia să decidă pentru ei înşişi cum stau lucrurile, vor putea face deosebirea între bine şi rău.

* **

Luca 2:49 El le-a zis: „Dece M-aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?”
Luke 2:49 And he said unto them, How is it that ye sought me? wist ye not that I must be about my Father’s business?(KJV).

M-am mirat întotdeauna cu privire la traducerea KJV a versetului de mai sus.  Isus era angajat în… afacerea Tatălui Său!  Eu cred că această abordare nu este (total) greşită, deoarece într-un anume sens, „marfa” creştinului este… mântuira oferită de Dumnezeu.  Faptele noastre şi cuvintele noastre vorbesc despre asta.  Ceea ce face creştinul arată mereu către calitatea mărfii.  Creştinul este ca un spot publicitar ambulant.

Kartika Sari Dewi Shukarno - Sursa fotografiei: AP

Lucrul acesta trebuie să se vadă mai bine în biserică.  Gândindu-mă zilele acestea la creşterea influenţei islamului într-o mare parte a lumii (de exemplu, foto-modelul Kartika Sari Dewi Shukarno a fost condamnată la bătaie cu nuiele ca pedeapsă pentru că a băut bere în public.  Musulmanii sunt o minoritate în Malaezia… dar ştiu cum să îşi promoveze religia) şi nu doar la creşterea islamului ci şi a altor religii false (mormonii, martorii, etc), m-am gândit la ce se întâmplă în creştinism.

Uite, oamenii ce vin la bisericile creştine nu-s interesaţi în părerile politice ale pastorului lor.  Aceste păreri, de stânga sau de dreapta sunt propagate zi şi noapte pe zeci de canale de televiziune şi de radio.  Oamenii vin la biserică să fie învăţaţi despre Dumnezeu, despre adevărul transcendent.  Pe ei nu-i interesează să audă despre război sau pace, homosexualism, dreptate socială, încălzirea globală, protejarea bufniţei cu pete, a balenelor şi altele de genul acesta.  Opinia păstorului contează prea puţin pentru ei.  Ei vor să audă Evanghelia, despre iertarea lui Dumnezeu, despre soluţia împotriva păcatului şi pierzării.  Vor să-l cunoască pe Dumnezeu.

Bisericile care au abandonat acest mesaj (episcopaliene, prezbiteriene USA, United Methodist, Church of Christ) au pierdut sute de mii de membri în ultimii zece ani (conform unui studiu din anul 2000 publicat de Glenmary Research Center, studiu care se publică o dată la zece ani).  Presbyterian Church USA a pierdut 11.6% din membri, United Methodist 6.7%, Episcopal Church 5.3%, Church of Christ 14.8%.

Dar sunt oare şi biserici care au crescut?  Da!  Ştii care?  Bisericile conservatoare, cu o învăţătură mai „fundamentalistă”: Southern Baptist au crescut 5%, Traditionalist Presbyterian Church cu 42.4%, Evangelical Free Church cu 57.2%, Pentecostal denominations cu 18.5%, Church of God (tot penticostali) 40.2% şi Christian and Missionary Alliance cu 21.8%.  Bisericile care cer ceva de la membrii lor, cresc!  Ce anume să ceară?  Dedicare, moralitate, nevoia de mântuire personală, seriozitate în ceea ce priveşte slujirea voluntară şi zeciuielile, toate acestea însoţite de o învăţătură conservativă.  Bisericile progresive, liberale şi chiar şi cele moderate au pierdut membri.  Bisericile care s-au definit ca „inclusive” şi „tolerante”, bisericile care au lăsat ca să fie modelate de cultura politică imorală au pierdut membri!

La 1967 Southern Baptists au avut o mare luptă între tradiţionalişti şi progresivi.  Aceştia din urmă au pierdut.  Ceea ce a urma este uimitor:  în anii următori, Southern Baptists se înmulţeau cu o rată de 750 membri şi cu 5 biserici săptămânal.  În aceeaşi perioadă, Assemblies of God (penticostali) au crescut cu 121%, Adventiştii cu 92%, Church of God cu 183%, Nazarene Church cu 63%.

Concluzia?  Bisericile care se aseamănă din ce în ce mai mult cu nişte organizaţii de caritate ce oferă doar servicii sociale, vor pierde membri, cele conservatoare vor câştiga membri.  Aceasta este o prezicere bazată pe istoria mai recentă a bisericilor din America.  Şi chestia aceasta o puteţi pune într-un seif şi s-o scoateţi de acolo peste 10 ani.  Va fi adevărată.

De aceea cresc musulmanii şi alţii ca ei: aceştia cer ceva de la membrii lor.  Ceea ce cer este riguros şi legalistic.  Dar este ancorat în tradiţia lor, cere dedicare, perseverare, seriozitate.  De aşa natură era „afacerea” (cum zice KJV) în care era angajat Isus.  Era afacerea Tatălui, şi era, ca orice afacere, serioasă!  Tatăl nu angajează diletanţi, voluntari, oameni care muncesc după ureche, după curentul la modă în politica zilei sau după cum cred ei că e mai potrivit.  Numai după prescripţii.  Numai după Biblie 100%.

Ştiu că printre bloggeri sunt unii care mă critică ca fiind „fundamentalist” şi că m-aş afla în „cantonament ideologic”.  E în regulă.  Mai bine să stau mai departe de buza prăpastiei decât să mă aventurez prea aproape de ea!  Oricum eu nu mă pregătesc să-mi iau zborul de unul singur sau de capul meu, ci împreună cu Isus.  Şi, mai vreau să duc cu mine cât mai mulţi oameni!  Cred că aceasta este afacerea Tatălui nostru.  Doamne ajută-ne pe toţi!

* **

Dr. Donal Haynes, director la  United Methodist Studies at Hood Theological Seminary explică într-un articol în care deplânge faptul că neo-calviniştii câştigă teren că totuşi, el dă dreptate calviniştilor într-o privinţă: I respect the concern of Reformed Theology, that we Arminians bought into Enlightenment philosophy and shifted faith from God’s grace over to human free will. I regret our long journey into a naïve and blasé concept of evil. We “sowed the wind and have reaped the whirlwind.” Adică, respect punctul de vedere al Teologiei Reformate că noi, Arminienii am adoptat filozofia Iluminismului şi am mutat credinţa de la harul lui Dumnezeu la libertatea voinţei umane.  Regret îndelungata noastră călătorie într-un concept naiv şi blazat despre rău.  Noi am „semănat vânt şi am cules furtună”.

Poate că nu ar fi rău ca arminianiştii să citească ce zice The London Baptist Confession de la 1869 cu privire la voinţa liberă (vezi mai ales punctul 4):

9. Free Will

1. God has indued the will of man, by nature, with liberty and the power to choose and to act upon his choice. This free will is neither forced, nor destined by any necessity of nature to do good or evil.

2. Man, in his state of innocency, had freedom and power to will and to do that which was good and well-pleasing to God, but he was unstable, so that he might fall from this condition.

3. Man, by his fall into a state of sin, has completely lost all ability of will to perform any of the spiritual good which accompanies salvation. As a natural man, he is altogether averse to spiritual good, and dead in sin. He is not able by his own strength to convert himself, or to prepare himself for conversion.

4. When God converts a sinner, and translates him into a state of grace, He frees him from his natural bondage to sin, and by grace alone He enables him freely to will and to do that which is spiritually good. But because of his remaining corruptions he does not only (or perfectly) will that which is good, but also wills that which is evil.

5. The will of man will only be made perfectly and immutably free to will good alone in the state of glory.

Deci, probabil că în libertatea voinţei arminianului, el nu voieşte în mod perfect numai ceea ce este bine, ci şi ceea ce este rău.  Adică, mai mult ceea ce este rău şi destructiv, cum ar fi cazul de mai sus.  Sau, altfel spus, bazarea pe libertăţile noastre mai mult decât pe voia şi harul lui Dumnezeu nu duce niciodată la bine!

* **

Un tailandez povestea despre viaţa de dinainte de a fi mântuit.

„Când am fost un budist, mă simţeam parcă în mijlocul unui lac mare, cu apa adâncă, în care mă înecam fără să ştiu cum se înoată.  Am ieşit la suprafaţă pentru a doua oară pentru a trage o gură de aer, când l-am văzut pe însuşi Buddha, stând pe malul apei.  De departe lam auzit strigând, înoată, dă din mâini şi din picioare, hai, vino la mal!  Ajută-te singur! Disperat, am încercat să-l ascult, dar m-am cufundat pentru a treia oară.  Când am ieşit la suprafaţă, l-am văzut pe Isus fugind către apă.  El nu s-a oprit pe mal, ci a sărit în apă, a venit până la mine şi m-a salvat.  După ce m-a scos la mal, m-a învăţat cum să înot, pentru a putea salva şi eu pe alţii”.

Religia este o încercare omenească de îndreptare a vieţii, de aducere a acesteia în acord cu Dumnezeu.  Metodele folosite sunt faptele bune, sacrificii, ritualuri, tradiţii strămoşeşti, şi bani, pentru mituirea divinităţii.  Metodele acestea nu-s străine nici unei denominaţii, nici denominaţiilor protestante, nici neo-protestanţilor, nici aparţinătorilor bisericilor istorice.  Creştinismul este invadarea omenirii de către Dumnezeu care s-a întrupat, pentru ca, de la nivelul de om să moară pentru omenire şi să o mântuiască.  Mântuirea înseamnă o aducere a omului înapoi în familia lui Dumnezeu.  Dumnezeu devine omului Tată, Stăpân şi Rege.  Ştiu, „tată” e ok pentru mulţi… dar stăpân, rege… nu prea!  Părerea ta, preferinţele tale nu au importanţă în domeniul acesta.  E ca legea gravitaţiei: ai prefera ca vaza de cristal să nu-ţi cadă din mână şi să se zdrobească de podea.  Dar, indiferent de preferinţa ta, pământul atrage spre sine şi zdrobeşte tot ce e fragil.  Aşa că, Dumnezeu este Rege şi Stăpîn oricum.  Dacă nu este peste viaţa ta, aceasta este doar temporar.

Isus vorbea depre Sine ca despre o piatră uriaşă: unii se vor lovi de ea şi se vor zdrobi (prin mântuire), peste alţii va cade piatra aceasta şi-i va zdrobi (la judecata finală).

Religiile învaţă pe oamenii ce se îneacă în mijlocul lacului cum să înoate, cum să se salveze.  Poţi fi practicant sau nu, devotat sau nu, lacul acesta te va mânca până la urmă.  Este marea de păcate, şi este atât de imensă, încât nici o religie nu salvează, şi nici un om nu se poate mântui nici măcar pe sine.  A fost nevoie de însuşi Dumnezeu să salveze oamenii.  De aici provine exclusivismul creştinismului.  De aici intoleranţa de care suntem acuzaţi.  E normal să fie aşa.  Dar despre asta, altă dată.

* **

Trăim într-o lume în care fiecare dintre noi are adevărul său.  Toleranţa promovată pretutindeni ne face să acceptăm faptul acesta şi să considerăm adevărul acceptat de noi ca o chestiune strict personală.  Afirmarea unui adevăr ca fiind „absolut” este considerată intoleranţă.  De aceea mulţi păstrează credinţa lor pentru ei înşişi. Read more »

* **

Deunăzi, trecând pe la bibliotecă să las nişte cărţi şi să iau altele, am trecut pe la standul unde se vând cărţi ce nu au mai fost împrumutate în ultimii 3 ani.  Se vând cu 50 de cenţi cărţi uneori interesante, şi merită să te opreşti măcar o dată pe săptămână.  De data aceasta mi-au căzut ochii peste o carte al cărei autor nu-mi era necunoscut: David Wilkerson.  Tipul din New York care a lucrat printre bandele oraşului şi care a fost instrumental la mântuirea unora dintre ei, cum ar fi de exemplu Nicky Cruz. Read more »

* **

Ne apropiem de sfârşitul experimentului cu citirea zilnică a Cuvântului.  De-acum într-o lună, cei care aţi citit împreună cu mine, aţi parcurs Biblia într-un an.  A meritat?  Desigur!  Read more »

* **

Meditaţie în stil de… mini-predică! Read more »

* **

Zilele trecute am descoperit că un „pastor” de primprejur lansa zvonuri şi intrigi pentru a destabiliza o lucrare cu care era la concurenţă.  Cineva a remarcat: „cum poate face aşa ceva domnule, doar are doctoratul!”  Eu am tăcut chitic şi am început a mă gândi. Read more »

* **

Duminică seara biserica Speranţa de aici din Seattle a avut un dineu pentru strângere de fonduri în vederea cumpărării unei noi clădiri.  S-au strâns vreo 300 de mii de dolari şi mai trebuie vreo 200 de mii pentru avans.  Unul dintre lucrurile cu care s-au confruntat unii, mai ales în criza aceasta economică, este cât îşi pot permite să doneze.  Dacă dau suma „x”, cât le mai rămâne?  Au suficient ca să le ajungă acum când situaţia economică se va înrăutăţi (Obama nu-i deloc Mesia cel aşteptat!  Şi dacă oamenii nu au realizat lucrul acesta, pieţele de capital ştiu mai bine!)? Read more »

* **

Joel Osteen, pastorul celei mai mari biserici americane (Lakewood Church din Houston, Texas, biserică cu peste 47 de mii de membri) a publicat a doua sa carte întitulată „Become a Better You”.  Cartea vine pe urmele primei sale cărţi (Your Best Life Now, vândută în peste 5 milioane de exemplare) şi-n stilul ei şi a predicilor lui Osteen din slujbele ţinute la biserica sa: a îmbunătăţirii de sine, fără ajutorul lui Dumnezeu!  Accentul principal al lui Osteen nu este pe stricăciunea omului, nevoia de pocăinţă, naşterea din nou, credinţă în Domnul Isus Christos, ci pe gândirea pozitivă, succes şi îmbogăţire.  Evanghelia aceasta nu este a lui Isus Christos ci este New Age, este omenească şi drăcească. Read more »

* **

Rev. Daniel McCormack, preot al bisericii Sf. Agatha din arhidioceza oraşului Chicago a declarat că este vinovat şi că  acuzaţiile de a fi abuzat sexual 5 băieţi de vârsta între 8 şi 12 ani în incinta bisericii sunt adevărate.  Pentru vina sa a fost condamnat la 5 ani de închisoare şi va fi scos din rândurile preoţilor catolici.  Încă o dată Biserica Catolică se face de ruşine într-o problemă care ar fi parţial rezolvată dacă ar renunţa la celibatul preoţilor şi le-ar permite să se căsătorească!  Câte astfel de păcate trebuie să păteze faţa Bisericii Catolice până când să renunţe la una dintre cele mai îndrăgite tradiţii omeneşti ale ei, legea celibatului?

Se ştie că cel considerat de către catolici ca fiind primul episcop (primul „papă”) şi anume apostolul Petru a fost căsătorit.  De asemenea istoria bisericii arată că şi următorii „preoţi” au fost bărbaţi căsătoriţi şi cu familii.  Dar au venit secolele 2 şi 3 în care biserica s-a luptat cu gnosticismul.  Materia (deci şi trupul) cu toate aspectele ai era rea, reprezenta întunerecul, în timp ce spiritul reprezenta partea bună, lumina din om.  In lupta aceasta biserica a decis să despartă lumina de întuneric, eliminând fapte ale trpului care sunt în întunerec, cum ar fi… sexul!  Gnosticismul a influenţat astfel poziţia catolică vizavi de căsătoria preoţilor.  Iată un foarte surt istoric: Read more »

* **