2. Cel omniprezent este cu mine în micul meu loc în care trăiesc. Majoritatea dintre noi nu am părăsit niciodată ţara în care ne-am născut. Unii nu am ieşit prea departe nici de oraşul în care ne-am născut. Noi ne naştem aici, învăţăm aici, ne căsătorim şi ne naştem copiii aici, muncim aici, murim aici. Cam la atât se rezumă viaţa celor mai mulţi dintre oamnei. La un loc mic în care îşi desfăşoară viaţa. Domnul Dumnezeu? El străbate cerurile cerurilor şi acestea nu îl pot cuprinde. Ca un fulger se arată pretutindeni şi este prezent oriunde. Nici un colţ din univers nu se poate lăuda că este lipsit de prezenţa Sa. Psalmistul a încercat să se ascundă de Dumnezeu cu o ocazie (Ps 139:1-12).
Dar chiar aici, Cel care a creat spaţiile incomensurabile, care a creat constelaţiile şi galaxiile care le conţin, El este chiar aici, în micuţul meu loc. El este în casa mea. El este în inima mea. Când merg la serviciu El este cu mine. Când mă culc, El este cu mine. Când sunt pe patul de suferinţă, El este cu mine. Emanuel, Dumnezeu este cu mine în micul meu loc.
- Domnule arbitru, există vreo pedeapsă pentru ceea ce crede un jucător?
- Nu. De ce întrebi?
- Pentru că eu cred că aveţi orbul găinii şi nu ştiţi nici să arbitraţi!
Psalmi 119:63 Sunt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine, şi cu cei ce păzesc poruncile Tale.
Prietenii ce-i avem ne influenţează viaţa şi calitatea acesteia. „Cine se aseamănă se adună” zice proverbul. Adică, vulturul poate creşte cu găinile… dar când va fi mare, îşi va întinde într-o zi aripile şi va pluti spre înălţime, în timp ce găinile rămân sî râcăie în ţărână. Puiul de tigru poate trăi cu purceii şi să sugă la ţâţa scroafei, dar în scurte luni, „frăţiorii” vor deveni micul dejun pentru tigru şi mama adoptivă va deveni cina.
Eu cred că poţi şi trebuie să îţi alegi prietenii cu atenţie şi discernământ. Oamenii cu care te asociezi şi cei pe care-i laşi să fie asociaţii tăi. Membrii grupului de prieteni îşi vor influenţa reciproc caracterul. Şi viitorul. Merele stricate vor strica merele bune. Cel ce este jos va coborâ pe cel ce este sus. Dacă te antrenezi cu cei ce aleargă sub standardele campionilor nu vei fi niciodată campion. Dacă continui să joci în „liga cartierului” nu vei juca niciodată în „Liga Campionilor.”
Deci, ce fel de prieteni ai? Ce viitor ai cu ei şi din cauza lor? Sau, pusă şi altfel întrebarea, ce fel de prieten eşti? Ce vor deveni cei ce te consideră prieten? Ce viitor au ei din cauza ta? Ce caracter?
Bătrânul doctor îşi luă ca partener pe fiul său, după ce acesta îşi luase diploma de medic. Apoi bătrânul doctor plecă într0-un concediu de două săptămâni, primul de felul acesta după mulţi ani de muncă.
La întoarcerea sa, bătrânul doctor îşi întrebă fiul dacă în absenţa sa au fost probleme la ccabinetul lor. Fiul i-a comunicat că toate-s în regulă. De fapt, zise fiul, „îţi aminteşti de văduva aceea bogată, doamna Ferguson? Am vindecat-o de indigestia de care suferea de peste zece ani!”
„E în regulă, răspunse tatăl. Indigestia doamnei Ferguson ţi-a plătit facultatea de medicină. Acum, să fie sănătoasă!”
Obama a numit pe Van Jones caonsilier al său pe probleme de energie „verde” şi locuri de muncă în acest domeniu. Mai târziu s-a dovedit că Van Jones a afirmat în 2005 că este comunist, şi s-au descoperit video clipuri cu spiciuri inflamante ale consilierului. În cele din urmă, Van Jones a demisionat. Uite o caricatură a evenimentului:
Între 16 noiembrie şi 21 decembrie 1864, 60 de mii de soldaţi americani, (Armata Vestului, alcătuită din ţărani, oameni simpli şi câţiva muncitori) conduşi de William Sherman a pornit într-un marş triumfător împotriva confederaţilor georgieni şi nu s-a oprit decât în oraşul Savannah de la coasta Atlanticului. După cele puţin peste o lună de lupte, faţa şi soarta Războiului Civil American era schimbată datoriă acestui singur act de război. Lovitura psihologică şi materială dată confederaţilor va face ca aceştia să nu mai aibă nici un câştig de cauză. Mii de sclavi au fost eliberaţi între timp, şi confederaţii au rămas ruşinaţi în faţa femeilor şi copiilor lor.
Acum, am citit cu toţii prin Scripturi despre răzbunare. Că nu este a noastră, că aparţine lui Dumnezeu. Dar am mai citit şi aspectul vechi-testamental al răzbunării, în care cineva avea voie să răzbune sângele vărsat. Dacă cineva a comis o crimă fără intenţie şi a omorât pe cineva, deşi urmărit de răzbunător, dacă va ajunge într-una din cetăţile de scăpare puse la dispoziţia sa, răzbunătorul nu-l va putea ajunge (Num 35). Dar dacă a omorât cu voia, atunci nimeni nu-l mai salva, şi era pus la discreţia răzbunătorului (Deut 19:12).
Apoi am urmărit cu toţii filme ale căror subiect în mare parte, este răzbunarea unei nedreptăţi şi victoria justiţiei asupra oricărei injustiţii şi a celor ce-o produc. Cumva dacă filmul se sfârşeşte fără ca dreptatea să fi biruit, avem un sentiment de insatisfacţie, de neîmplinire. Nu s-a ajuns la echilibru, la rezultat. Este înscris în noi sentimentul dreptăţii şi necesitatea aducerii acesteia la îndeplinire.
În general, oamenii lasă răzbunarea în seama lui Dumnezeu, sau a justiţiei, ca reprezentantă a Cerului. Dar sunt puţini cei ce duc dorul de răzbunare şi ura peste secole şi peste generaţii. Am amintit istoria cuceririi lui Sherman deoarece pe la 1998, Henry Ingram Jr., un sudist bogat îşi scria testamentul şi stipula într-un paragraf al acestuia că nici un om cu numele „Sherman” nu avea voie să devină vreodată proprietarul plantaţiei sale şi nu doar unul numit „Sherman” (chiar dacă nu ar fi avut nici o legătură genealogică cu luptătorul de acum peste 100 de ani), dar nici unul din rasa… „Yakee-lor” nu avea voie să devină în nici un fel proprietarul averii sale. Shermanii nu aveau voie nici măcar să pună piciorul pe plantaţia lui Ingram!
Asta da ură şi răzbunare, dusă din tată-n fiu, peste generaţii, la distanţă de 100 de ani! De ce? Pentru că la 1964 Sherman şi oamenii săi au distru ferma Ingramilor şi i-au eliberat pe robii acestora.
Cuidat animal demonic mai e şi ura aceasta, cu tovarăşa ei nedezlipită, răzbunarea
Tu suferi de ele? Ai grijă că înrobit de aceşti demoni, o să-ţi sfârşeşti viaţa în temniţa întunericului veşnic, ca să nu mai vorbim de potenţialul unei vieţi irosite şi risipite în cheltuirea energiei pe ceva ce nu-ţi aparţine!
Citeste rândurile de mai jos, adresate mie de unul din membrii bisericii în care păstoresc:
Pace frate Doru,
…..
Am o veste buna
in urma cu o saptamana ati predicat despre “Dumnezeu credincios fata de cel cazut” mi-a placut mesajul predici, Domnul mi-a vorbit prin acest mesaj. La un moment data ati spus in predica urmatoarele lucruri:
Spiritul de razbunare si de ura o sa te distruga.
Ei bine, Dumnezeu inca o data mi-a vorbit si ma facut sa inteleg ca drumul pe care sunt nu este bun.
De mai multe luni de zile, chiar mai bine de jumatate de an m-am confruntat cu resentimente de dusmanie, manie si ura fata de o anumita persona care din punctul meu de vedere mi-a gresit. A fost o cearta intre mine si cineva si nu il puteam ierta…
Erau zile cand in timp ce lucram la serviciu ma confruntam cu aceste resentimente si duceam o lupta la nivelul miniti si ma certam mereu si mereu in mintea mea cu peroana respectiva…
Sigur ca mi-am dorit sa scap de aceste resentimente, dar mi se parea ca este imposibil. Am crezut ca timpul o sa rezolve aceasta problema. Dar am ajuns sa inteleg ca timpul nu rezolva nimic ci doar te macina si te face urat in interiorul tau.
Mi-a placut ca la incheirea predici ati facut aplicatia lectiei.
Dupa ce sa terimnat serviciul de la biserica, am vazut ca persona respectiva era pe holul biserici si am ezitat putin, dar i-am spus ca vreau sa vorbesc cu el putin.
Am iesit cu el afara si i-am spus ca:
In seara asta Dumnezeu mi-a vorbit, si ca ma facut sa inteleg ca spiritul de ura si de dusmanie o sa ma distruga…Vreau sa imi cer iertare pt. ca te-am dusmanit si te-am urat in inima mea. M-am confrutat de mult timp cu aceste resentimente si nu mai vreau. Am vrut sa stau de vorba cu tine de mai mult timp dar am tot ezitat. Apoi am mai vorbit putin cu el si apoi am dat mana unul cu celalalt.
Ei bine, vreau sa va spun ca acum simt pace in inima mea si nu ma mai lupt cu acele ganduri.
Ce-i de făcut? Ce trebuie să facă un evanghelic dacă se găseşte într-o biserică catolică şi primeşte eucharistul (pâinea reprezentând trupul Domnului, sau în tradiţie catolică, care s-a transubtanţiat, adică a devenit în realitate în urma rugăciunii preotului, trupul Domnului). Obiceiul preoţilor catolici este de a anunţa înainte de împărţirea Cinei că numai catolicii pot să se împărtăşească. Ceilalţi pot să-şi încrucişeze braţele pe piept, ca semn că nu se împărtăşesc, dar acceptă în schimb binecuvântarea preotului. În unele biserici ortodoxe, este obiceiul ca cel ce se împărtăşeşte să stea cu braţele încrucişate, deci invers ca la catolici.
Unii, care nu se împărtăşesc, dau semnalul acesta prin a-şi ţine mâinile în buzunar şi prin a mesteca gumă de mestecat
Chestia cu împărtăşirea a deveni problemă zilele trecute, când prim-ministrul Canadei, Dl. Stephen Harper care este evanghelic, a participat la funeraliile fostului guvernator Romeo LeBlanc. Preotul oficiant a oferit pâinea şi prim ministrului care în clipul de mai jos, ia pâinea şi o pune în pliantul ce-l ţine în mână. Mai târziu, unii zic că a pus-o în buzunar, alţii că au mâncat-o. Catolicii care cred că a pus-o în buzunar se simt jigniţi, evanghelicii care cred că a mâncat-o nu ştiu dacă a făcut bine sau rău.
Eu zic că, dacă şi aşa trebuia să se întâlnească la 11 Iulie cu papa, mai bine s-o fi băgat în buzunar şi s-o fi dat papei s-o… pape! Dar, lăsând gluma, ce-i de făcut în astfel de situaţii?
În Ft Lauderdale, Florida, nişte atei au pus o pancartă într-un cartier. Mesajul acesteia spune, „nu ai nevoie de Dumnezeu pentru a fi un om bun. Nu crezi în Dumnezeu? Află că nu eşti singur”. Trecătorii şi oamenii din cartier, stânjeniţi de reclamă, au început să frecventeze tot mai puţin afacerile şi restaurantele din zonă. Proprietarii de afaceri au început să piardă bani; sunt puţini cei ce vor să facă afaceri cu.. ateii! Aşa că vecinii au cerut ca pancarta să fie dată jos. Mai laes, zic ei, când cartierul lor este o comunitate spirituală.
No, asta da! Cunoscutul cântăreţ şi umanitar Bono, alături de Carly Fiorina (fost şefă de la HP), David Gergen (un comentator politic de la un post de TV), Tony Blair (fost premier britanic) şi alţii, alături de Tim Keller şi Billy Hybels vor fi printre vorbitorii la conferinţa pentru lideri a bisericii Willow Creek din Illinois. Ce caută nişte oameni neregeneraţi să înveţe Biserica lui Christos? Ştiu că e un summit pentru lideri, şi nu spun că liderii bisericii nu ar avea de învăţat un lucru sau două de la liderii lumii. Dar au pierit liderii din Biblie? Nu mai are Dumnezeu oamenii Săi printre noi de trebuie să învăţăm de la oamenii lumii?
Hmm. Poate am îmbătrânit, sau sunt demodat. Înţeleg Tim Keller, care este un om al lui Dumnezeu. Dar ceilalţi amintiţi?
De ce a învăţat Isus pe ucenici să se adreseze lui Dumnezeu în felul acesta: Tatăl nostru? Doar rugăciunea este o „afacere intimă”, personală. De aceea Domnul Isus a vorbit despre rugăciunea în cămăruţă, în odăiţă. Solitudinea este necesară adesea în rugăciune. Liniştea, o poziţie fără stres, calmul sunt necesare. De ce atunci recomandă Domnul Isus să începem prin a ne ruga Tatăl nostru?
De ce nu Tatăl meu. Dar dacă rugăciunea e o chestiune personală, de ce aduce Domnul Isus aici în imagine întreg corpul de fraţi şi surori? De ce trebuie să zic ”Tatăl nostru”, şi nu este suficient ”Tatăl meu”!? De ce să mă rog la plural?
Mie personal nu-mi prea place când ne rugăm în felul acesta. Ştii, dacă eu am păcătuit, e mai uşor să cer iertare zicând „te rog iartă-NE”! Dacă cer ceva, e mai uşor să zic „te rog dă-NE”! E mai uşor să zic „ajută-NE să ne pocăim” decât „ajută-MĂ să MĂ pocăiesc”.
Dar aici, pluralul are alt scop. Eu aparţin la un trup mai mare decât mine, cu nevoi mai mari decât ale mele, cu interese mai importante decât ale mele însumi. Nu, Dumnezeu nu vrea ca eu să mă topesc în plural şi astfel să-mi pierd personalitatea! Nici gând! Dumnezeu vrea ca eu să nu uit niciodată când mă rog, că mai sunt şi alţi fii ai lui Dumnezeu.
În timp ce eu trebuie să mă întorc la Domnul SINGUR, şi să răspund despre mine PERSONAL, eu nu exist în afara TRUPULUI. Domnul mă vede şi SINGUR şi în TRUP. Chemarea mea la mântuire are în vedere atât mântuirea mea personală, cât şi un loc pentru mine în trup. Pentru Domnul trupul e la fel de important ca şi mine. Şi-n timp ce eu am un rol în trup, de a îmi da aportul prin tot ce sunt şi ce am la creşterea trupului, rolul trupului este de a mă feri de egoism, de mândrie şi de individualism.
Să nu uităm niciodată când ne rugăm de nevoile celorlalţi. Domnului nu-i place asta. El ne-a învăţat să nu uităm. Aducerea aminte este mereu acolo, în cuvântul „nostru”.
Dorim cu toţii ca la evenimentele familiei noastre (nunţi, botezuri, etc) să avem parte de „slujitori celebri” (ce oximoron!). Căutăm febril pe cei mai… căutaţi predicatori sau cântăreţi. Cam atât. Încă nu am auzit pe nimeni solicitând „serviciile” celui mai asiduu postitor rugativ (iată un temen nou, fabricat în bucătăria mea). Rugăciunea o putem face cu toţii, nu-i aşa? Dar predicarea profesionistă… asta e o altă poveste!
Dar aste nu-i caracteristic doa nouă, creştinilor români. Televiziunea creştină americană caută şi ea celebrităţile. Oameni care şi-au făcut un nume, care au urmaşi cu miile, care au perfecţionat practici de manipulare în masă, fie pentru dobândirea de „mântuiţi”, fie pentru umplerea pungilor organizaţiilor lor. Şi pentru un procentaj (cum am auzit că unii participă la „fund-raising” pentru să zicem, 10-15% din banii strânşi), batem palma! Doar e o afacere, nu-i aşa?
Problema constă însă în faptul că noi nu suntem altceva decât nişte mesageri care au un Stăpân. Ni s-a încredinţat un mesaj, o vestire. Noi nu avem altă treabă decât să-l transmitem cu credincioşie mai departe. Noi nu ne predicăm pe noi, nici metodele noastre. Noi nu zidim un imperiu personal ci o Împărăţia a lui Dumnezeu. Dacă credincioşia noastră, dacă acurateţea şi puterea mesajului va duce la constituirea unei bune reputaţii şi vom fi mai „căutaţi” decât alţi slujitori, asta nu-i altceva decât încă un har revărsat peste noi din partea Domnului, har ce trebuie folosit tot pentru scopul lucrării. Noi nu suntem celebrităţi şi viaţa pe care o trăim nu-i ruptă din Hollywood. Dacă mai avem îndoieli cu privire la cum trebuie să fie trăită viaţa, nu avem decât să mergem alături de Domnul în săptămâna mare şi să purtăm crucea alături de El pe Via Dolorosa. Sau dacă preferăm o altă ilustraţie a vieţii, mai aproape de condiţia noastră de slujitori, atunci putem alege pe oricare dintre ucenici, sau pe Apostolul Pavel. Nici unul dintre aceştia nu au căutat celebritatea sau faima personală, ci au dorit să fie credincioşi. Orice altceva nu-i decât paie, trestie şi fân şi va arde, după cum suspectez eu, până la venirea judecîţii.
Nu cred că urmărim careva dintre noi să-L mâhnim pe Domnul prin a susţine că-L slujim pe El în timp ce ne slujim interesele, pierzând ocaziile în timpul procesului şi ratând propria mântuire. Noi suntem doar nişte slujitori.
Adică, ocupat nevoie mare! Îmi cer iertare de la cei ce au venit pe aici cu speranța că vor găsi ceva nou… dar am fost extrem de ocupat zilele trecute. O să revin la un program „normal” (dar ce este normal, zilele astea!?) de săptămâna viitoare și promit să mai scriu.
voi fi plecat în călătorie pentru 4 săptămâni. Dacă voi avea internet pe unde voi fi (în China) o să ne mai „vedem”. Dacă nu, peste patru săptămâni din nou!
48 de state ammericane stau cu mâna întinsă să primească bani de la guvernul federal. Câteva sunt falimentare, printre care şi California. Un stat, Louisiana unde este guvernator Bobby Jindal, cel care sper că-l va detrona pe socialistul Obama peste 4 ani, se gândeşte dacă să accepte banii sau nu. Dacă sunt destinaţi infrastructurilor şi nu vor veni cu tinicheaua de coadă (cum de exemplu li s-au dat bani băncilor cu condiţia ca să cumpere cu ei băncile falimentare! Wells Fargo nu avea nevoie de bani, dar guvernul le-a băgat banii pe gât cu forţa şi le-a spus şi ce bănci falimentare să cumpere cu ei!), Bobby Jindal s-ar putea să-i accepte.
Celălalt stat care nu cere, nu are nevoie şi nu va accepta nici un cent de la guvernul federal este Alaska lui Sarah Palin! A râs de ea toată lumea, că e o proastă, că e o ţărancă, că e pocăită, că… mai ştiu eu ce! Dar ar fi fost un gospodar mult mai bun decât Obama! Categoric! Statul ei are un excedent de peste 6 miliarde de dolari, dar continuă să lucreze în profit şi să economisească bani! Cred că doamna Palin s-a răzbunat. Obama în câteva săptămâni de preşedinţia şi-a prins urechile în liderşip, şi s-a apucat din nou de umblat prin America să ţină discursuri, că numai la asta e bun, şi şi la asta, când discursul este scris pe monitor şi Obama îl citeşte. Altfel, este mai bâlbâit decât Bush! Dar nu-i bagă nimeni de vină, că băgătorii de vină erau cu toţii democraţi!
America şi-a ales la vreme de nevoie să fie condusă de un demagog (Obama), un mincinos (Biden) şi nişte neisprăviţi (congresmanii!). Vorba doamnei de Pompadour: apres moi le deluge! (după mine, potopul!)
dacă veniţi aici şi comentaţi şi faceţi atac la persoană sau întrebuinţaţi cuvinte vulgare, măcar daţi-vă adresa de email corectă, ca să vă pot atenţiona cu privire la chestiile de mai sus. Dacă nici măcar atâta responsabilitate nu vă asumaţi de a vă da adresa de emai, şi doriţi să vă păstraţi anonimatul, o să vă trec la spam fără nici un regret.
Tuturor cititorilor mei, vă doresc la mulţi ani din toată inima mea. V-am simţit mereu alături şi lucrul acesta mi-a dat un motiv de a continua a scrie, în pofida timpului meu extrem de limitat. Uitându-mă în urmă, cred că lucrul cel mai bun făcut împreună, a fost citirea Bibliei într-un an. Ce ce nu aţi citit încă Biblia din scoarţă-n scoarţă, căutaţi un program de citire şi citiţi-o! Scrisoarea de iubire a Tatălui nostru!
Încă nu ştiu ce vom face în 2009, dar vă voi ţine la curent, cu începere de… mâine, dacă Domnul va îngădui. Până atunci, o rugăciune: Habacuc 3:2Când am auzit, Doamne, ce ai vestit, m-am îngrozit. Însufleţeşte-Ţi lucrarea în cursul anilor, Doamne! Fă-Te cunoscut în trecerea anilor! Dar, în mânia Ta, adu-ţi aminte de îndurările Tale!
A trebuit să schimb design-ul anterior! Era (mai) interesant, dar se bloca în Internet Explorer! Oricum, după sărbători, se zice că va trece zăpada la noi şi o să revin la vechiul design, de toate zilele!
Iaua răspundea lui Pilat: Ioan 18:37„Atunci un Împărat tot eşti!” I-a zis Pilat. „Da” a răspuns Isus. „Eu Sunt Împărat. Eu pentru aceasta M-am născut şi am venit în lume, ca să mărturisesc despre adevăr. Oricine este din adevăr ascultă glasul Meu.” Noi uităm adesea de ce ne-am născut şi de ce trăim. Vorbesc în general despre oameni, şi-n special despre creştini. Că dincolo de creştinism există indivizi cărora nu le pasă de unde vin, de ce sunt aici şi-ncotro se-ndreaptă, nu mă miră. Mă miră când noi, creştinii, uităm de scopul vieţii noastre.
La acest Crăciun, amintindu-ne de Naşterea Domnului, să ne amintim şi de faptul că El a ştiut exact de ce s-a născut şi de ce este aici. Sfârşitul vieţii Sale i-a dominat prezentul şi lucrarea. El vorbea mereu despre un „ceas” anume care urma să sosească. Şi-n Ioan 17, se roagă şi exclamă plin de anticipaţie, „a sosit ceasul!”
Această privire către „sfârşit” i-a dominat şi pe ucenicii Domnului. Au copiat de la Maestrul lor atitudinea aceasta. Mai târziu, s-a spus, „să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus.” Doar astfel putem cuceri Imperiul Lumii acesteia, fără să fim biruiţi de el.
Thomas Merton a spsu şi el, Viaţa ta este modelată de scopurile pentru care trăieşti. Tu te formezi după chipul dorinţelor tale!
on 
on 
