„Dacă nu ar fi fost ultimul moment, am fi terminat la timp o mulţime de lucruri!” 
cip-cirip-cirip
on Desenînd cu nisip…
on Traducere pentru limbajul femeilor on Ajutor pentru cei stăpâniți de pornografie on un pic de oscar peterson…
Home > Vorbind Vorbe
Zilele acestea am fost cam „slow” cu scrisul. Am călătorit puţin, am fost şi ocupat, şi, drept să spun, nici nu am avut chef de asta. Dar, aveţi puţintică răbdare! O să ajung şi eu la timp!
Se spune că melcul a început să urce pe trunchiul mărului către coroana acestuia. O vrabie l-a văzut şi i-a ciripit: „Nu ştii că încă nu sunt mere în pom?” La care, melcul i-a răspuns, „ştiu că nu sunt, dar vor fi pe când ajung şi eu!”
There’s a good reason some people can’t seem to mind their own business. Usually, it’s because they have either (1) no mind or (2), no business.
Fascinat de personalitatea şi lucrarea lui Rick Warren (deşi nu-s 100% de acord cu el într-o mulţime de domenii) m-am înscris să primesc email updates de la el acum vreo 5-6 ani. Majoritatea corespondenţei o scanez doar din ochi şi o arunc la trash. De vreo două săptămâni însă, am remarcat parcă un design nou în newsletterul lui care m-a făcut să-l citesc. Rick anunţa webcast-ul live de la conferinţa sa anuală „Recovery” care a început săptămâna aceasta la el la biserică. De asemenea anunţa că în sfârşit, Rick a cedat presiunii colegilor săi de a începe să folosească twitterul şi desigur, era acolo o invitaţie de a îi urmări mesajele postate acolo.
Am făcut asta, apoi mi-am adus aminte că nu mi-am instalat twitterul pe celular (am facebook acolo) şi m-am dus să caut aplicaţia să mi-o downloadez. Dar unde s-o găsesc? La ce categorie? A! „Social Media!” Mi-am instalat programul şi acum, I’m good to go!
Social Media! Ce fel de relaţii poţi închega online? Sunt aceste relaţii semnificative, adânci, consistente, reale? Primeşti o invitaţie de a adăuga pe nuşcine ca „prieten” la facebook. Nu l-ai văzut nicioddată, nu i-ai ascultat intonaţiile vocii, nu i-ai simţit strângerea de mână, nu „l-ai mirosit”, nu l-ai privit în ochi. Dar îl cunoşti… de pe internet! Aşa că nu ai nimic împotrivă să-ţi devină „prieten” de „social media”. Te uiţi la pozele lui, el la ale tale. Persoane pe care de asemenea nu le cunoşti. După câteva poze, îţi zici „asta-i soţia lui, astea-s fetiţele, cine-or fi ăştia?”. No, acuma ştim că nu prea avem timp de astea prea mult! Cât putem sta contemplând poze? Cât timp avem de citit bloguri? De comentat? E clar că nu prea mult. Totul devine chair şi mai superficial decât „prietenie” de pe social media.
Când vorbim despre biserica noastră, folosim adesea termenul de „comunitate.” Asta presupune că ne întâlnim împreună în lumea reală, nu-n cea virtuală. Că participăm la acţiuni comune, că ne cunoaştem, că vorbim adesea, mâncăm împreună sau bem o cafea din când în când, ne vizită, ne ştim familiile, copiii, contactul este nemijlocit. Pe parcusul interacţiunii îndelungate, ne-am format credinţe oarecum asemănătoare, sau dacă sunt diferite pe alocuri, am învăţat să ne acceptăm diferenţele de dragul comunităţii. Ne împletim vieţile în dezamăgiri şi bucurii comune. Plângem cu cei ce plâng, ne bucurăm cu cei ce se bucură. Ne rugăm unii pentru alţii, ne lipsim unii altora. Abia aşteptăm să ne întâlnim.
Social Media? Numiţi-mă „old fashined”, dar pentru mine nu este acelaşi lucru! Acum, pot respecta lucrarea cuiva, pot admira personalitatea altcuiva, şi putem avea o comunicaţie cât de cât pe social media. Putem fi civilizaţi, respectuoşi,dar pentru mine relaţia aceasta nu are multă adâncime. Poate greşesc, dar asta este! Tu cum vezi problema?
Vrei să dai chix, acum că ai devenit lider? Am o reţetă care reuşeşte garantat! Vrei să fii un bun lider? Fă exact pe dos şi-o să fii.
Un păstor a fost invitat să vorbească puşcăriaşilor de la închisoarea din localitate. Inima lui era plină şi de bucurie, dar şi de emoţie! Nu a mai vorbit niciodată unui asemenea public! Aşa că, ajuns în faţa deţinuţilor, păstorul nostru se îndreptă spre podium şi începu vorbirea astfel:
- Bună dimineaţa! Dragii mei, mă bucur nespus de mult să văd că sunteţi aici!
Întrebat ce impresie are despre faptul că un om de culoare a ajuns preşedinte la Casa Albă, Larry King a spus că e minunat! Şi că nu ar fi de mirat ca-n 10 ani să fie preşedinte o… lesbiancă! Ce legătură are o lesbiancă cu un preşedinte de culoare? Care este logica progresiei de la un negru preşedinte la o lebiancă preşedinte? Nu ştiu.
Dar ştiu că alegerile-s din 4 în 4 ani… aşa că, 10 ani de acum înainte? Cred că Larry King era după ora de culcare a copiilor şi era obosit.
Îl ştiţi pe Larry King, cred! Dinozaurul acela care poartă bretele ca să nu se prăbuşească în pantaloni şi ia interviuri la CNN? Din când în când îl urmăresc, dacă are pe cineva interesant. Deunăzi spunea că fiul său în vârstă de 8 ani (King are 75 de ani) a spus că ar fi dorit să fi fost negru… că-s atâtea avantaje în zilele noastre să fii negru!
Ca şi când a fi negru sau alb este o chestie de modă. Adică, Michael Jackson a încercat să se facă alb. Cum ar fi ca alţii să încerce să fie negri? Şi ce avantaje au negri? Nu ştiu, dar e clar că Larry King a dat în mintea fiului său.
