PERSPECTIVE CRESTINE

Un poliţist interoga doi suspecţi şi-l întrebă pe primul:

- Unde zici locuieşti?
- Domnule poliţist, eu nu am o adresă permanentă
- Dar tu – îl întrebă pe al doilea?
- Eu sunt vecin cu prietenul meu de aici.

* **

De la munţi la Dumnezeu

Psalmi 121:1-2 Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul?  Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.

Când trecem prin încercări, prin probleme, şi avem nevoie de ajutor, avem tendinţa de a ne uita după el, de-al căuta.  Poate e vorba de bani, poate un sfat, poate o boală, o neînţelegere.  Mintea ne aleargă cu febrilitate la prieteni: care dintre ei ne va putea ajuta?  Ne gândim la rudenii, căutăm un sfat, un medic bun.  Avem nevoie de un loc de adăpost, de nişte braţe care să ne ţină strâns, de un piept la care să putem respira uşuraţi.

Pe vremea psalmistului, cetăţile erau zidite pe forme de relief înalte.  Muntele sau dealul erau bariere naturale în calea vreunui atac.  Matei 5:14 vorbeşte despre „o cetate aşezată pe un munte”.  Ierusalimul este aşezat pe un munte care la rândul său este înconjurat de munţi.  Pentru evrei, Ierusalimul era ultimul loc de ajutor.  Solomon se ruga că, dacă iudeii vor fi risipiţi printre popoare, şi-şi vor îndrepta ochii către locul acela (2 Cronici 6:36-38).  Aşa că, psalmistul asta face.  Nu ne spune care este problema în care se află, dar oricare ar fi aceasta, el se uită cu ochii către munţi.

Deşi unii comentatori preferă punctuaţia din traducerea de mai sus, nu este greşită nici aceea în care psalmistul se uită către munţi, de unde-i va veni ajutorul.  Pentru că el nu se roagă la dumnezeii înălţimilor, idoli răspândiţi pe vremea sa, ci la Dumnezeul lui Israel.  Mai ales că psalmistul încheie paragraful citat cu afirmaţia că el aşteaptă ajutorul de al Domnul.

Trei mişcări deosebim în aceste versete:
- căutarea
- întrebarea, şi
- afirmarea sau credinţa.

Aceste întrebări sunt loc comun tuturor oamenilor.  Deşi trepte importante, căutarea şi întrebarea nu-şi au finalitate decât în afirmare, în credinţă.  Doar câdn poţi crede că ajutorul tău e la Domnul ajungi la soluţie sau la pacea de care ai nevoie pentru a străbate încercarea.

Psalmistul se uită în sus, la munţi: dar el nu vede munţii, sau numai munţii!  Dincolo de munţi, este un întreg pământ.  Dincolo de pământ este Cel ce l-a creat.  Dincolo de munţi şi pământ este cerul.  Dincolo de cer este Cel ce a creat totul.  Şi acest personaj, numit Domnul este Acela care-l va ajuta pe psalmist.

Nu-i greşit să cauţi.  Nu-i greşit să întrebi.  Ba chiar şi pe Dumnezeu, deoarece lui Dumnezeu nu-i este frică de întrebările mele dificile.  Nu va fi luat niciodată prin surprindere, nu se va scărpina niciodată în cap zicând, „la asta încă nu m-am gândit!”  Căutarea şi întrebarea sunt doar paşi către vedere.  Când dincolo de oamenii care te ajută, de medicii care te operează, de formele de relief ce-ţi înalţă sufletul în descoperi pe Dumnezeu şi rămâi cu El, atunci ai găsit sursa oricărui ajutor, oricărui bine.  Şi când descoperi pe Dumnezeu, să ştii că te poţi lăsa în grija şi bunătatea Sa.  El nu este doar Suveran peste toate lucrurile, dar El este Tatăl tău.  Ce alt ajutor mai ai nevoie?  Ce mai este pe munţi, prin văi, la oameni, care să nu si la Dumnezeu, numai de un milion de ori mai mult şi mai bine?  Bine până la… perfercţiune?  Gândeşte-te la asta.  Amin.

* **

Purtaţi pe umeri veşnici

Isaia 46:4 până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaş, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mântuiesc.

Neschimbabilitatea lui Dumnezeu este una din bazele încrederii pe care o avem în promisiunile Sale şi-n capacitatea Sa de a le duce la capăt. Noi ne schimbăm mereu. Cei ce cred în evoluţia, ar spune că.. evoluăm! Schimbarea este certă. Nu numai în aspectul fizic şi-n capacităţile trupului dar şi-n alte aspecte. E de aşteptat ca, dacă omul din afară se trece, cel dinăuntru să se înoiască (2 Cor 4:16)… sau măcar să se facă mai înţelept! Dar cele trei părţi ale fiinţei noastre (trup, suflet şi duh – 1 Tes 5:23) sunt într-o corelaţie atât de strânsă (ca să scăpăm de poftele trupului şi mădularele sale, Pavel spune că trebuie să-l „răstignim”, adică să-l omorâm) încât se influenţează mereu una pe cealaltă (3 Ioan 1:2  Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale să-ţi meargă bine, şi sănătatea ta să sporească tot aşa cum sporeşte sufletul tău).

Aşa că, junghiurile şi durerile, nesiguranţele şi slăbiciunile vârstei înaintate au repercursiuni asupra întregii fiinţe. Atunci ne umplem de neîncredere. Avem îndoieli. Întrebări. „Unde este Dumnezeu în toată chestia asta!?” Ne va purta Domnul de grijă? Nu avem pe nimeni: cum o va face? Prin cine? Cât timp?

De aceea vine Dumnezeu la Isaia şi-l inspiră cu cuvintele de mai sus: Domnul va fi acelaşi care a fost odinioară, neschimbat, şi ne va sprijini. Imaginea adusă în mintea mea, nu este numai a unui bătrân sprijinindu-se în cârja sa (deşi, dintr-un anume punct de vedere, noi toţi suntem handicapaţi şi avem nevoie de sprijinul divin!) ci a unui bătrân care este prin de braţ de unul mai puternic, şi ajutat în umbletul său.

Poate că de unul singur, te-ai clătina. Ai dovedi nesiguranţă. Am iarăşi imaginea unui bătrân ce se ridică cu greu de pe un scaun, şi-şi caută echilibrul. Care face primii paşi cu incertitudine: va ajunge la ţintă? Nişte mâini tremurânde, ochi umezi, obraz brăzdat de vreme. Totul prevesteşte… moarte!

Dar de-a lungul bătrânului, vine unul.. tânăr, mereu tânăr! Puternic, mereu puternic! În stare, mereu în stare! Fără să fei afectat de trecerea timpului. „Cum te cheamă?” „Eu sunt Cel ce sunt!” Pentru Dumnezeu totul este într-un prezent continuu. Şi ceea ce a făcut odinioară (ne-a purtat, ne-a sprijinit şi ne-a mântuit) va continua să facă până la sfârşit!

Verstul 3 spune că Domnul ne-a purtat pe umăr… Ciudată imagine, să vezi un bătrân purtat pe umăr! Pe umeri porţi un copil, nu un bătrân! Dar dacă Domnul te-a mântuit, atunci El este Tatăl tău şi e normal ca un Tată să-şi poarte copilul pe umeri!

Prin furtunile vieţii, prin foc şi prin apă, prin neînţelegerile cu ceilalţi, prin ură şi prigonire, în faţa potrivnicilor sau între prieteni, confruntat cu boala sau cu singurătatea, Domnul te poartă mereu pe umerii Săi, în braţele Sale! Asta da promisiune! Doamne, ajută-ne să ne lăsăm purtaţi de Tine fără împotrivire! Amin.

* **

După ce în prealabil, ajunsesem la rangul de „etichetă” în blogul domnului Alin Cristea (România Evanghelică) am avansat la acelaşi grad şi-n blogul domnului Dănuţ Mănăstireanu. Cum tăcerea domnului Alin Cristea era suspectă, mai ales după ce am ironizat o postare a lui în numele României Evanghelice în care mi s-a părut nepotrivit unul dintre termenii folosiţi în titlu, am chiar început să cred că neînfricatul şi redutabilul polemist într-ale „dreptăţii şi adevărului” s-a înmuiat… Dar nu era aşa! Aştepta ajutor bărbătesc!  Dacă au fost doi pe unul, să fie doi pe doi!

Admiraţia domnului Alin Cristea faţă de domnul Dănuţ Mănăstireanu (îmi cer iertare că nu pot pune toate linkurile aici, pentru că sunt multe!) nu a rămas nerăsplătită de ultimul.  Acesta, adică domnul Dănuţ Mănăstrireanu, proaspăt întors dintr-un retreat spiritual din Grecia (sau poate că şi-a găsit încărcătorul), l-a trasnformat pe domnul Alin Cristea în „caz”, pe mine în „etichetă”, alături de domnul Marius Cruceru şi doamna Rodica Botan.  Se anunţă o iarnă fierbinte!

Între timp, aştept ca domnul Dănuţ Mănăstireanu să pună linkurile la postările Rodicăi şi ale mele, care justifică presupoziţia sa:

Cei doi il considera pe domnul Alin Cristea pur si simplu periculos pentru blogosfera evanghelica si ar dori sa-l reduca la tacere.

Este oricum incredibil ca doamna Rodica, o „novice” într-ale blogosferei (caracterizarea aparţine domnului Alin Cristea) şi subsemnatul (pastorul, cu blogul în evidentă eclipsă calitativă în ultimele luni – tot domnul Alin Cristea) să putem reduce la tăcere ditamai România Evanghelică!  Mai ales că, domnul Alin Cristea trăieşte în România, munceşte în România, scrie în România şi pentru România, în numele României, etc etc.  Iar doamna Rodica Botan şi cu mine… pripăşiţi prin diaspora, citiţi de o mână de oameni… având locuri de muncă de câte (sau la mine de peste) 8 ore pe zi într-un domeniu nu al scrisului (Rodica) şi nu al patoratului (la mine, pastoratul fiind … voluntar! deşi full-time şi acesta!)  Cum să reduci la tăcere un… Mogul?

Deocamdată atât, aşteptând continuările la „cazul”domnului Alin Cristea.  Şi corecturile de rigoare, desigur, în baza propunerii domnului Dănuţ Mănăstireanu din finalul primului episod din „caz”, în care  propune să se facă curăţenie prin ogrăzile noastre, şi mărinimos s-a plasat pe sine primul în această nevoie de curăţenie.  Sau poate, va urma un cometariu de la domnul Alin Cristea, care-i va aduce precizările necesare întru corectitudine, adevăr şi dreptate.  (Ce naiv sunt!)

Închei cu un comentariu care i-a scăpat Domnului Mănăstireanu, scris de mine în finalul postării ce-am ironizat-o:

trebe să îl iubim (pe Alin) aşa cum este, e de-al nostru că-i de-al lui Isus. Şi să ne rugăm pentru el.

Va urma (dacă VA URMA).

* **

Când am crezut că am văzut cam tot ce se poate vedea, am descoperit asta!  Enjoy!

* **

„Bunicul meu se plânge mereu despre cât de rău este să fii bătrân!” spune Carmen

„Şi al meu, la fel!” – spune Robert.  „Se pare că zbârciturile alea-s foarte dureroase!”

* **

* **

Am fost mereu inspirat de versetul zilei care apare şi-n blogul meu în manşeta din dreapta, dar şi-n atâtea alte bloguri.  O să încep de astăzi să scriu câte un scurt comentariu la fiecare verset postat acolo prin grija siteului Bible Gateway.  Sper să fie folositor cuiva.  Să inspire pe unii, să ajute pe alţii şi să ne îmbogăţească pe toţi.

* **

Ştiu că-n lume există oameni care nu-şi iubesc semenii.  Eu urăsc astfel de oameni!

* **

A fost Labor Day pe-aici.  Sfârşitul vacanţei de vară, sau începutul noului an şcolar, depinde cum vrei s-o iei!  Pentru unii, e acelaşi lucru, pentru că nici sfârşitul vacanţei nici începutul şcolii nu-i o bucurie.  Dar a fost zi liberă pentru majoritatea lumii.  Asta e întotdeauna o bucurie!  Au muncit doar cei din comerţ şi entertainmaint.  Restul, am stat la cozi interminabile pe autostrăzi sau prin cartiere.  Toată lumea era pe drum, mergând sau venind de undeva.

Mi-am amintit de spusele cuiva care  a zis, „dacă ai avea toate maşinile din lume înşirate una după alta, atunci ar fi… Labor Day”.  Pentru că ploaia ne-a stricat ultima ieşire la irbă verde cu biserica, am vizitat nişte prieteni ce ne-au chemat la mici la ei acasă.  Eu nu-s cu micii, dar sunt cu somonul, aşa că au aranjat să fie şi de-acela.  Şi au fost de toate.  Am acceptat invitaţia din cauza prieteniei şi părtăşiei, dar mai ales pentru că de la ei se vede bine un braţ al oceanului, iar eu care stau „pe un vârf de deal” apreciez schimbarea de scenariu.  La mine-n spatele casei, liziera pădurii a început să dea semne de veştejire.  Căprioarele şi rar, urşii, vin să se pregătească de iarnă.  Frunzele gălbejite, se deprind din copaci şi se aştern pe jos.  Încă nu-i pandemică chestia asta, dar va fi-n curând.  Acum, doar cazuri mai rare.

Labor Day semnelează venirea toamnei.  Unde a dispărut restul anului?  De ce a trecut atât de repede?  După Labor Day aproape că intrăm în cursă dreaptă pentru pachetul sărbătorilor de toamnă/iarnă.  Ziua Mulţumirii, apoi Crăciunul şi Anul Nou….  Încă un an s-a dus de parcă nici nu ar fi fost.

Deci, ce altceva am făcut, pentru a scăpa de nostalgie şi melancolie, sentimente ce m-au copleşit într-un cocktail periculos?  Am urmărit un spici al lui John Shelby Spong, episcopul „creştin” care de 20 de ani încoace este pe meterezele demontării Bibliei, a lui Isus şi a creştinismului în general, pentru ca acesta din urmă să fie „o nouă conştiinţă”, după cum zice el, care să învingă în cele din urmă „o definiţie învechită” despre Dumnezeu, Biblie, Isus şi viaţă în general.

După o prezentare generală a „textelor teribile ale Bibliei”, Spong atacă alegerea făcută de Dumnezeu lui Israel şi implicit a oricui altcuiva.  Arată crimele împotriva umanităţii făcute în numele lui Dumnezeu (împotriva egiptenilor, amoniţilor, amaleciţilor, etc.).  Biblia este vinovată de faptul că sclavia a dăinuit până-n secolul trecut (desigur că, se uită că slavia este mai răspândită astăzi ca oricând, şi asta nu în ţări creştine…), Biblia e vinovată de rolul şi poziţia în care au fost ţinute femeile până nu demult, Biblia este vinovată de disciplinarea copiilor prin bătaie, Biblia este vinovată de antisemitismul unot părinţi bisericeşti şi de antisemitism în general, Biblia este vinovată de susţinerea unor măsuri anti-ecologice, Biblia e vinovată de homofobie şi patriarhism.  Biblia e vinovată de rasism, şi acesta împreună cu toate celelalte „păcate” ale Bibliei locuiesc în inima… creştinului fundamentalist, care crede că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu şi o interpretează în mod literal.

Aveţi AICI clipul youtube cu ceea ce am privit şi eu.  Ei bine, era gata-gata să scap de melancolie şi să intru în.. depresie!  Mai ales că mi-am amintit că până şi Domnul Isus întreabă dacă va găsi Fiul Omului credinţă pe pământ la venirea Sa (Luca 18:8).  Adăugat la aceasta, e imposibil să nu observi că Biblia este interpretată şi reinterpretată, că creştinismul este „purificat” de tot ce e supranatural şi este reinventat, e imposibil să nu observi o răcire a dragostei de Dumnezeu (da, manifestată prin iubirea de oameni! – şi mai ales prin acea iubire care te face să-L mărturiseşti pe Domnul celor pierduţi).  Dar apoi mi-am reamintit că, ultimul cuvânt îl are tot Dumnezeu.  Când toate vor fi spuse şi făcute, când istoria va fi „împachetată” şi trecută în… istorie, atunci, va rămâne cineva care este Acelaşi ieri, azi şi-n veci!  Aşa că, m-am înviorat în credinţa mea şi mâine, va fi o altă zi.  Labor Day, adică, de muncă!

* **

An antequated notion of God is trying to deprive God’s people of the right to use their minds and hearts to attend to new truth.
O noţiune învechită despre Dumnezeu încearcă să sărăcească pe oamenii lui Dumnezeu de dreptul de a-şi folosi minţile şi inimile pentru dobândirea unui adevăr nou.
Scris de Louie Crew, profesor universitar de limba engleză şi secretar al Bisericii Episcopale între anii 2000 – 2006.  Crew este un aprig luptător pentru drepturile homosexualilor şi lesbienelor de a fi acceptaţi în structurile de slujire şi conducere a denominaţiilor creştine în general, şi a bisericii Episcopale în special.  Adevărul nou despre care vorbea este cu privire la lupta sa…  Documentul se numeşte Is There an Heretic in the House şi a fost prezentat acum câţiva ani la un proces care practic a decis în forurile de conducere a bisericii Episcopale ordinarea homosexualilor.

* **

Didache, sau Învăţătura celor 12 Apostoli, cea mai timpurie scriere sub-apostolică (cca. 50-120 A.D.) începe prin arăta că în viaţă există două căi, una care duce la viaţă, alta care duce la moarte.  După consideraţii generale, în stilul spuselor lui Isus din Evanghelii, paragraful al doilea vorbeşte despre interdicţia de a comite unele păcate grave.  printre acestea, câteva sunt păcate ale suxului, cum ar fi: adulterul, pederastia (homosexualismul), şi curvia.   Apoi aminteşte şi alte păcate (omuciderea, avortul, mărturia mincinoasă, invidia, etc).

Faptul că Didache aminteşte aceste păcate ale suxului, şi-n special homosexualismul printre păcatele interzise, infirmă supoziţiile unor teologi liberali că homosexualismul nu ar fi fost practicat sau răspândit pe vremea lui Isus, şi că de aceea nu a amintit Domnul despre acest păcat.  Oricum, cum ar fi posibil ca Domnul care a vorbit în termeni atât de înalţi despre puritatea sexuală, încât a spus că privirea spre o femeie şi poftirea ei în imaginaţie este schivalent cu curvia, să accepte sexul între doi bărbaţi sau două femei?  Imposibil, nu-i aşa?  Şi apoi, Vechiul Testament vorbeşte pe lard, în special în Lege despre aceste păcate.  Isus şi-a bazat învăţăturile pe Lege şi Prooroci, şi a incorporat în predicile Sale mare parte din Lege.  Isus a ridicat la nivel de păcat păcatele comise cu gândirea, ciar dacă nu au fost comise cu fapta.  Asta pentru că cel ce crede în Isus devine un Templu al Duhului, şi are un trup, o minte, un spirit în întregime aparţinând lui Isus.

* **

Se pare că mii de americani bogați renunță la cetățenia americană (ei, și câți românași am venit pe-aici pentru această cetățenie, și câți ne-am scos pieptul cu mândrie când am obținut-o!) pentru a nu mai plăti taxe către statul American.  Lunile trecute banca UBS a dat în vileag departamentului de taxe numele a peste 5 mii de americani ce-și țineau banii în bănci elvețiene.  Acum aceștia sunt cercetați pentru evaziune fiscală.  Așa că, bogații au decis să renunțe la a mai fi americani, pentru a nu mai plăti taxe.  Ai aici articolul cu mai multe informații.

* **

Am urmărit un interviu al unui păstor.  TV reporterul i-a pus două întrebări, care mi s-au părut total nepotrivite, mai ales adresate unii păstor (creştin):
- crezi în naşterea din fecioară a lui Isus Christos?
- crezi în învierea din morţi?

Ciudat este că răspunsurile pastorului nu au fost cum te-ai aştepta: adică, un răzunător şi convingător „da” la ambele întrebări.  El dimpotrivă s-a lansat într-o lungă explicaţie cum că aceste două evenimente ce sunt pietrele de căpătâi a doctrinelor creştine sunt de fapt numai simbolice, că nu este important să crezi în ele, că poţi fi „om” şi fără această credinţă.

Apoi, reporterul a întrebat despre ordinarea de preoţi homosexuali în denominaţia lor.  Aici pastorul a început iarăşi o listă de explicaţii, cum că pe vremea lui Isus homosexualismul nu era o problemă între evrei, de aceea Isus nu a spus nici un cuvânt despre asta.  Şi că în cultura de atunci a altor popoare, homosexualismul nu era atât de răspândit ca în cultura noastră.  Că Biblia este o carte ca un fel de jurnal cultural al scriitorilor ei.  Dacă s-ar mai scrie azi o asemenea carte, atunci referirile la homosexualitate ar fi mult mai numeroase, deoarece este un fapt relativ răspândit şi în cultura zilelor noastre, este chiar acceptabil.  Numai retrograzii înregimentaţi prin denominaţii fundamentaliste mai cred că homosexualismul este un păcat.  Dar creştinii care gândesc, ştiu altfel.  Aşa cum acum 25 de ani era nepopular să ai femei ordinate ca preoţi sau pastori, dar lucrul acesta a devenit acceptabil şi chiar răspândit, aşa este şi cu homosexualismul.  Denominaţia lui este astăi pionieră într-un domeniu ce-n 25 de ani va fi la fel de răspândit cum este astăzi femeia-păstor sau preot.

Am ascultat cam atât, apoi gândurile m-au purtat într-un fel de disperare.  Nu am înţeles niciodată ce înseamnă ca oamenii să-şi dea sufletul din cauza lucrurilor ce vor urma, lucruri îngrozitoare (Luca 21:26  oamenii îşi vor da sufletul de groază, în aşteptarea lucrurilor care se vor întâmpla pe pământ; căci puterile cerurilor vor fi clătinate).  Acum m-a cuprins un fel de disperare.  Am mai experimentat-o în ultimele luni.  Ascultam „pe viu” cum era întoarsă Biblia cu susul în jos, şi cum ceea ce a fost întotdeauna păcat, şi este şi va fi păcat indiferent de schimbările culturilor lumii, era acum acceptat şi chiar sărbătorit.  Acultam cum unul ce trebuia să fie slujitor al adevărului şi al lui Dumnezeu, să transmită în locul lui Dumnezeu adevărul etern, îşi bătea joc de chemarea sa, de creştinism şi de Dumnezeu.

Mai este mirare de ce se golesc bisericile progresiste?  Nu, nu mai este!  Pentru că atâta timp cât omul merge la biserică pentru a sta incomod în banca sa şi pentru a asculta un mesaj despre toleranţă, pacifism, încălzirea globală şi alte puncte de discurs din discursul politicienilor şi activiştilor de stânga, nu este mai confortabil să stea acasă în fotoliu în faţa televizorului şi să asculte acelaşi mesaj predat de politicienii de profesie, ajutaţi de staţii şi programe de televiziune aservite cauzelor liberale?  Ba da!

În aceeaşi ordine de idei, este la fel de zadarnic să mergi la biserică şi să asculţi discursuri împotriva punctelor de discurs politic al celor de dreapta.  Soluţia?  Biserica să se întoarcă la predicarea mesajului lui Isus Christos, la predicarea pocăinţei, a sfinţirii, a Marii Însărcinări.  Odată acestea făcute, oamenii vor avea lumina pe baza căreia să decidă pentru ei înşişi cum stau lucrurile, vor putea face deosebirea între bine şi rău.

* **

- Doreşti din toată inima să nu-l ai.
- Dacă îl ai, speri să nu-l pierzi.  Despre ce este vorba?
- Proces (la tribunal).

* **

Denominațiile creștine au pornit de un timp pe o pantă alunecoasă.  Atunci, de ce să se întoarcă înapoi?  De ce să nu alunece și mai departe, și de data asta, voit, accelerat, cu scop, pentru a ajunge cât mai jos!   De ce să nu-și facă tradiție din a scăpa de tradiții!

* **

“There is a common worldly kind of Christianity in this day, which many have and think they have enough – a cheap Christianity which offends nobody, and requires no sacrifice – which cost nothing, and is worth nothing.”  – J.C. Ryle, Holiness, p. 204

* **

„Unul dintre voi Mă va vinde” – momentul crizei
„nu cumva sunt eu, Doamne?” – introspecţia
vă dau o poruncă nouă, să vă iubiţi unii pe alţii!” – o nouă însărcinare

Criză, introspecţie, examinare de sine.  Situaţia se schimbă radical: apare un divorţ, moartea unei fiinţe iubite, apariţia unei boli incurabile, o catastrofă.  Te întrebi dacă ai greşit undva, dacă ai fi putut face ceva, altceva, mai bine, pentru a evita situaţia asta.  Unde te potriveşti în criza aceasta?  Ce urmează?  Ce va trebui să faci mai departe?  Mai poţi merge înainte?  Mai merită?

Oamenii din jurul tău au cuvinte frumoase, te încurajează.  Dar ei nu ating nici cu degetul mic CRIZA TA!  Or fi avut şi ei crizele lor la care tu ai reacţionat aşa cum reacţionează ei acum, vizavi de tine.  Te uiţi la obiectele ce te înconjoară, lucruri pe care le-ai adunat dealungul anilor şi ai crezut că reprezintă ceva special.  Acum, în criză, nu mai au nici o importanţă: nici bibelourile, nici ţoalele, nici bijuteriile, nici mobilele, nici produsele electronice.

Ce semnificaţie are viaţa?  Să se termine totul în …nimic?

Isus le anunţă ucenicilor inimaginabilul: unul dintre cei mai apropiaţi îl va vinde.  În clipa aceasta, în cine mai poţi avea încredere?  Mai merită să ai prieteni, oameni apropiaţi?  Să mai contezi pe cineva?   Nu adună oare toţi cei ce par prietenoşi informaţii pentru a te trăda mai devreme sau mai târziu?  Nu-i mai bine să te închizi în tine?  Să nu împărtăşeşti?

Isus le spune ucenicilor să-şi aţintească privirile… asupra celorlalţi!  Dar nu cu precauţie, nu cu circuspecţie, nu cu neîncredere, ci cu iubire!

În criză este cel mai greu să iubeşti!  Atunci, tu ai nevoie de iubire!  Cum poate să-ţi ceară Domnul să iubeşti?  Pe cine să iubeşti?  Pe cei ce acum trădează pe unul, ca mâine să te trădeze pe tine?  Pe cei cărora nu le pasă de criza ta?

Şi cum să-i iubeşti?  Când ai chef? Când o să te simţi mai bine?  Nu, să-i iubeşti acum, cum a iubit şi iubeşte Isus.  Până la capăt.  Şi pe duşmani.  Până la sacrificiu.

Responsabilitatea.  Calea de ieşire din criză.

* **

Brian McLaren, unul dintre liderii mişcării emergente din America, împreună cu alţi creştini s-au unit în postul de 30 de azile al musulmanilor, Ramadanul.  McLaren spune că face aceasta din solidaritate cu musulmanii…

We, as Christians, humbly seek to join Muslims in this observance of Ramadan as a God-honoring expression of peace, fellowship, and neighborliness. Each of us will have at least one Muslim friend who will serve as our partner in the fast. These friends welcome us in the same spirit of peace, fellowship, and neighborliness.

We will seek to avoid being disrespectful or unfaithful to our own faith tradition in our desire to be respectful to the faith tradition of our friends. For example, since the Bible teaches us the importance of fasting and being generous to the poor, we can participate as Christians in fidelity to the Bible as our Muslim friends do so in fidelity to the Quran.

Among the core values of Ramadan are self control, expressing kindness, and resolving conflicts. For this reason, if we are criticized or misunderstood by Christians, Muslims, or others for this endeavor, we will avoid defending ourselves or engaging in arguments. Instead, we will seek to explain ourselves humbly, simply, and briefly when necessary, connecting with empathy to the needs and feelings of others as we express our own.

Our main purpose for participating will be our own spiritual growth, health, learning, and maturity, but we also hope that our experience will inspire others to pray and work for peace and the common good, together with people of other faith traditions.
May God bless all people, and teach us to love God and love one another, and so fulfill our calling as human beings.

* **

- Avocatul: şi cum s-a sfârşit prima dumneavoastră căsnicie?
- Martorul: prin moarte.
- Moartea soţiei, presupun?

* **