PERSPECTIVE CRESTINE

De ce zboară păsările iarna în ţările calde?

Păi, pentru că e prea departe ca să meargă pe jos până acolo!

* **

De câţi psihiatri este nevoie ca să schimbe un bec?

Doar de unul, dar becul trebuie să VREA să se schimbe!

* **

Joi am mers să mă rog pentru o soră de aici din localitate.  Are 11 copii, și doar 34 de ani.  Suferă de cancer și doctorii nu i-au oferit multe săptămâni de viață.  M-am așezat la picioarele ei.  Nu a mai rămas decât un pumn de femeie….  Am luat-o de o mână să încep să mă rog.  Ea mi-a prins mâna și cu cealaltă mână a ei.  În pofida slăbiciunii, strângerea ei de mână era puternică.  Simțeam ca un fel de disperae în ea!  Era ca și cum se agăța de Dumnezeu… și eu nu mă simțeam nicidecum “calificat” pentru ceea ce avea ea nevoie!  Totuși, ne-am rugat, că asta este partea în care noi trebuie să fim credincioși: să ne rugăm unii pentru alții!  Dacă dragostea de Domnul se vede din ascultarea de El, oare nu este la fel și cu credința?  Cred că este!  Bartimeu și-a manifestat credința și prin faptul că nu a încetat să strige, când toți îi spuneau să tacă!

Sper, cred ca sora noastră să fie vindecată!  Eu nu am fost singurul ce s-a rugat pentru ea; probabil că eu am fost cel mai nevrednic dintre toți!  Și biserici întregi continuă să se roage!  Domnul să asculte!

E mare binecuvântare să fii sănătos!  Uită-te la clipul de mai jos, și gândește-te din câte boli te scapă Domnul!  Câte atentate la sănătatea și viața ta sunt zilnic, și Domnul te protejează mereu!  Spune-i Domnului un “mulțumesc “ din inimă!

* **

Geneza 2:25 Omul şi nevasta lui erau amândoi goi şi nu le era ruşine.

Goliciune, intimitate,… ruşine!  În calitate de păstor aud câteodată o mărturisire de genul „am fost intimi cu X” în care X nu este soţia/soţul celui ce confesează.  Asta înseamnă că cei doi au avut sex.  Intimitatea se pare că implică trupurile noastre.  Dar intimitatea este mai mult decât goliciune trupească.  Implică o goliciune emoţională, o etalare a sentimentelor şi gândurilor ce trece dincolo de suprafaţă şi coboară în adâncimile fiinţei cuiva.

Acum, Adam şi Eva erai goi dar le lipsea cunoaşterea binelui şi a răului, pentru a descoperi că sunt goi şi pentru a le fi ruşine.  Putem spune că ruşinea a venit odată cu cunoaşterea.  Cunoaşterea este ciudată: nu doar că ne aduce lumină asupra a ceea ce este rău sau bine, dar ne oferă mijloacele de a judeca pe alţii şi ne umple de frica că putem fi judecaţi.

Orice descoperire de sine ne lasă vulnerabili, ne deschide posibilităţii de a fi judecaţi într-un fel sau altul.  Uite, scrii ceva într-un blog, şi gata!  Te-ai deschis criticii unora, judecăţii altora, sau de ce nu, şi aprecierilor (câteodată…)!  Dar când ai scris, pe lângă etalarea acestei „goliciuni”, ai îmbogăţit lumea cu ceva unic, ceva ce nu a existat până atunci!

Unii de frica de a fi ridiculizaţi sau criticaţi nu fac nimic toată viaţa.  Multe daruri rămân astfel ascunse între cutele ştergarelor sufletelor noastre.  În familia lui Dumnezeu, nu ar trebui să fie aşa!  Oricum, nu de frica criticilor!  Numai că, între creştinii (români) se practică criticarea, judecarea şi condamnarea cu o singură bidinea, dintr-o mişcare!  Asta trebuie să se schimbe!  Prea mare e paguba de a nu împărtăşi şi de a nu avea parte de talentele şi lucrarea altora!

* **

Stimularea economiei!  Ce idee faină!  S-au aprobat peste $7 sute de miliarde de dolari.  Banii ajunşi la state se folosesc pentru re-pavarea străzilor.  Cică s-au creeat locuri de muncă!  Serios?  Adică, te angajează cineva de pe stradă ca să conduci maşinăriile alea complicate, ce pavează străzile?  Nu cred!  Sau, ca să lucrezi în mijlocul străzii, printre circulaţia nebună a maşinilor, aşa fără să ai experienţă sau calificare?  Nu cred!  Deci, de lucru au primit tot angajaţii guvernului, care aveau de lucru oricum şi al căror servicii nu au fost oricum în pericol.  O altă păcăleală.

În spiritul celor de mai sus, propun unor fraieri să-şi dea foc la case.  Ele vor trebui reconstruite, şi se vor crea astfel locuri de muncă şi va fi stimulată economia.  Ideea aceasta este oferită în mod gratuit; nu-mi datoraţi nimic pentru ea!

* **

Poate ai auzit sau văzut asta!

Cash for clunkers!  Adică, dealerul de maşini îţi oferă $4,500 pentru o maşină ce-o aduci la ei, banii îi poţi folosi ca avans pentru cumpărarea unei noi maşini din lista celor aprobate de guvern, trebuie să te califici pentru rate, şi… eşti om!  Lumea a început să cumpere maşini… gunoaie!  De 20-30 de ani, bune de dus la fie vechi.  Mergeau la dealer cu ele, şi-şi cumpărau maşini noi! (despre asta, vorbim îndată!).  Apoi guvernul şi-a dat seamă că este „păcălit” şi a trasat nişte parametri pentru ce maşini se califică la a primi cei $4,500.  Nu orice gunoi… doar o rablă!

Dar, lăsând la o parte faptul că se folosesc banii mei şi ai tăi de taxe pentru a finanţa maşina lui Gheorghe şi Maria (pentru că guvernul nu face bani, doar percepe taxe, guvernul nu face locuri de muncă, doar prin reducerea taxelor se încurajează investiţiile, etc) şi eu sunt absolut împotrivă, sunt contra şi la păcăleala în care sunt aduşi oamenii.

Hai s-o luăm pe îndelete: ai o maşină, după parametri guvernului, de până în 15 ani.  Încă merge şi eşti mulţumit cu ea.  Nu valorează decât vreo $4-5 mii.   Dar te atrage posibilitatea de a conduce o maşină nouă!  De când nu ai mai inspirat mirosul de piele nouă… de când nu au mai întors vecinii capul după tine cu admiraţie şi invidie…  Te duci cu maşina la dealer.  Despărţirea nu ţi-e uşoară!  Adică, o fi veche, cu vopseaua mai ştearsă, ezită puţin la pornire, scaunele au pielea coaptă pe alocuri,  dar te-a servit cu credincioşie atâţia ani!  Ai fost la munte şi la mare, la socri…  Ţi-ai dus copiii la şcoală, în vacanţe.  Ai fost la cules de cireşe şi mere şi ai umplut-o vârf!  (Pe-aici se pot culege mere şi alte cele… dacă vrei!)  A pornit întotdeauna, în afară de data aceea… când a fost slabă bateria; dar ai schimbat-o şi-s iată peste 5 ani de atunci!  Nici o problemă.  I-ai pus cauciucuri noi de câteva ori, i-ai schimbat uleiul, câteva curele… dar în rest, nimic.

Ei, fiecare lucru îşi are vremea lui, zice Înţeleptul.  Dacă ar fi ştiut, ar fi scris că „cumpăratul unei maşini noi îşi are vremea lui, despărţirea de o maşină veche îşi are vremea ei!”  Ajungi la dealer, faci „tai-tai” vechiturii, alegi una nouă… faină de tot!  Cât costă?  A, $45, 000!  Scazi mintal avansul de patru mii cinci sute primit pentru vechitura ta… rămâi cu o datorie de $40,500.  Pe 5 ani, $782.98 pe lună!  Wow!  Ai vrea să dai înapoi, şi ai mai putea, dar maşina nouă ţi-a prins inima, şi mai ales pe cea a soţiei!  O iei.  Cinci ani vor trece…

Ajuns acasă, suni la compania de asigurări.  Altă pleoaşcă: plăteai $50/lună asigurare totală pentru maşina veche, acum te costă $200/lună!  Acum chiar nu mai poţi da înapoi!  Te-ai băgat în laţ, şi trebuie să supravieţuieşti.

Mergi la benzinărie.  Altă descoperire.  Maşina nouă nu e cu mult mai economică decât cea veche.  Poate economiseşti vreo $2-300 pe an… dacă atâta!

Oamenii nu învaţă că în relaţia cu un guvern, guvernul nu pierde niciodată!  Individul pierde mereu, dar nu se învaţă minte.  Constatarea mea e că e plină lumea de… am vrut să zic naivi, dar termenul cel mai potrivit este PROŞTI!

* **

Megastar în Romania

X-Factor în Anglia

American Idol în SUA

Olanda

* **

Am găsit undeva lista asta.  Mi -sa părut interesantă.  Şi adevărată!  Dar oare, numai creştinii din SUA suferă de aceste păcate?  Cei din România au scăpat de ele?  Sau încă nu au ajuns la ele?  Sau le-au depăşit?  Iată lista:

1. Vor bogăţie fără muncă
2. Cred că există plăcere fără consecinţe
3. Cred că cunoaşterea fără caracter are valoare
4. Cred că există comerţ fără moralitate
5. Cred că există ştiinţă fără umanitate
6. Cred că există politică fără principii
7. Cred că există închinare fără jertfă (religie care nu costă nimic).

* **

Pastor Craddock povesteşte că a fost invitat odată să predice într-o localitate.  Persoana care l-a aşteptat la aeroport l-a dus în faţa unei clădiri, i-a dat o cheie, şi i-a spus că în clădire este apartamentul pentru musafirii bisericii, apoi l-a lăsat în faţa clădirii.  Cum a deschis uşa, a observat că pe podea erau vopsite semne mari, care arătau spre „dormitor”, „baie”, şi „bucătărie”.

Pentru că era târziu, a făcut un duş şi s-a culcat.  Proaspăt şi odihnit, a doua zi s-a dus la „bucătărie” şi a deschis frigiderul.  Acesta era gol-goluţ, cu excepţia unei hârtii pe care scria „dacă ţi-e foame, servim micul dejun, amiaza şi cina la biserică”.  Şi era dată adresa bisericii.  Craddock şi-a amintit din seara precedentă că cel ce l-a adus cu maşina de la aeroport i-a arătat clădirea bisericii la două străzi depărtare.  Aşa că flămând fiind, s-a îmbrăcat şi s-a dus la biserică.

Ajungând acolo a văzut o coadă mare de oameni ce aşteptau să li se servească micul dejun.  Erau cu toţii oameni săraci de prin cartier, oameni fără adăpost (homeless) şi câţiva invalizi.  Se aşeză la coadă, când bărbatul din faţa sa, îmbrăcat cu nişte haine ponosite, nebărbierit, cu o şapcă acoperindu-i părul murdar şi neîngrijit, mirosind a transpiraţie şi alcool, se întoarse şi-i dădu bună ziua.  Craddock i-a răspuns, apoi îl întrebă dacă are rudenii în oraş.  Bărbatul explică:

„Eu am o fiică aici în oraş, şi am stat la ea un timp, dar acum are un copil de crescut şi eu nu am mai reuşit să respect regulile celulei mele de Alcoolici Anonimi, şi m-am apucat iar de băut, aşa că, fiind un exemplu prost pentru nepotul meu, a trebuit să plec şi acum locuiesc pe stradă.”

„Dar tu, cu ce te ocupi?” întrebă bărbatul pe Craddock.
„Eu sunt predicator” răspunse acesta.
„Ei, asta este!” zise resemnat bărbatul!  „Alcoolul acesta ne prinde pe toţi, fără să ţină seama ce am fost şi ce am făcut!”

Craddock ar fi vrut să-i explice că nu, el nu a căzut în patima alcoolului, că el predă studenţilor de la universitate, că are o diplomă, o casă, o familie, că este de fapt un predicator cu renume!  „Eu nu sunt unul ca tine”! ar fi vrut să-i spună Craddock.  Dar s-a abţinut şi l-a lăsat pe om să creadă că şi el este unul dintre „alcoolici”.

Apoi începu să se gândească: oare era mare diferenţă între ei doi?  Îi plac Domnului împărţirile pe care le fac oamenii, pe grupe, pe clase, pe obiceiuri şi preferinţe, pe păcătoşi şi sfinţi?  Nu erau toţi din coada aceea nişte păcătoşi care nu aveau cum ajunge la cer decât prin mântuirea lui Christos şi prin harul lui Dumnezeu?  Nişte păcătoşi ce aveau nevoie de răscumpărare?

* **

La sfârşitul predicii lui DL Moody, o femeie veni, dădu mâna cu el şi-i reproşă:
„Să ştii că nu-mi place cum predici!
„Nici mie” răspunse Moody.  „Dar tu cum predici?”
„Eu?  Eu nu predic deloc!” zise femeia.
„Atunci să ştii că-mi place mult mai mult felul în care predic eu!  Că eu, măcar predic!”

* **

Un cuplu de oameni în vârstă şi-au petrecut mare parte a mariajului lor certându-se şi supăraţi unul pe celălalt.  Acum, neputincioşi, au ajuns amândoi într-un azil de bătrâni.  Zise într-o zi bărbatul către soţie:

„Am risipit o mare parte a vieţii noastre certându-ne, dar una din zilele acestea, cel mai vinovat dintre noi va muri, şi atunci eu o să mă mut cu soră-mea!”

* **

O revistă a organizat o competiţie şi şi-a invitat cititorii să trimită noi teorii ştiinţifice asupra oricărui subiect.  Cele mai bune teroii vor fi premiate.  Iată primele cinci premii:

Locul 5 – Teoria Probabilităţii.  Dacă un număr infinit de soldaţi, călătorind într-un număr infinit de camioane vor trage cu un număr infinit de puşti spre un număr infinit de semne de circulaţie vor reuşi cu ajutorul găurilor produse să scrie în cele din urmă operele complete a lui Shakepeare.

Locul 4 – Bio-mecanică.  De ce este contagios căscatul.  Un subiect cască pentru a echilibra presiunea în urechea internă proprie.  Făcând asta, se creează o diferenţă de presiune în atmosferă, care produce un dezechilibru în urechile interne ale celorlalţi oameni, care trebuie să caşte şi ei pentru a restabili echilibrul dintre propriile urechi interne şi atmosferă.

Locul 3 – Logică simbolică.  Chinezii sunt sub-dezvoltaţi din punct de vedere tehnologic, deoarece caracterele alfabetului lor reprezintă cuvinte sau fraze întregi şi nu o singură literă, precum în alte alfabete.  Astfel, chinezii nu pot folosi acronimele pentru a comunica idei într-un ritm mai rapid.

Locul 2 – Mecanică newtoniană.  Defrişările forestiere pot produce cutremure de pământ, valuri seismice sau chiar distrugerea întregii planete.  După cum un patinator ce face piruete se roteşte mai repede când îşi are braţele lângă trup, la fel şi pământul, lipsit de copaci se va învârti mai repede în jurul axei sale, şi asta va avea consecinţe catastrofice.

Locul 1 – Perpetuum mobile.  Când arunci o pisică pe fereastră, ea cade întotdeauna în picioare.  Dacă scapi o felie de pâine unsă cu gem, aceasta cade întotdeauna cu partea unsă pe podea.  Astfel, dacă se leagă de spatele unei pisici o felie de pâine unsă cu gem cu faţa unsă stând în sus, şi se aruncă pisica pe geam, pisica nu va cădea pe picioare, ci va pluti în aer la nesfârşit.  Un număr suficient de mare de pisici cu felii de pâine pe spate ar putea constitui motorul unui tren suspendat foarte ieftin şi eficient.

* **

Poate aţi mai auzit-o…

Se spune că un om moare şi ajunge la porţile cerului.  Tradiţionalul Sfânt Petru îl întâmpină şi-i aduce la cunoştinţă că poate intra în ceruri, dar trebuie să dovedească de ce, şi că trebuie să acumuleze 100 de puncte pentru lucrurile bune făcute.  Aşa că omul începe să recapituleze faptele sale:

- Am fost căsătorit cu aceeaşi femeie timp de 50 de ani!
- Minunat, zice Petru, ai două puncte!
- Două puncte!?  Am umblat la adunare şi nu am lipsit nici o duminică, timp de peste 60 de ani!
- Excepţional – zice Petru, un punct!
- Un punct!?  Să vedem, am început o organizaţie caritabilă de hrănire a celor fără locuinţă din oraşul nostru.
- Bine, zice Petru, încă două puncte!
- Încă două puncte!?  Păi, în ritmul acesta, nimeni nu poate intra în ceruri decât prin harul lui Dumnezeu!
- Bingo! exclamă Petru: 100 de puncte!

Noi încercăm să reparăm lucrurile cu ce putem.  Pe când trăiam în România şi călătoream mult, aveam la mine un ciocan, un cleşte, ceva sârmă şi nişte leucoplast.  Cu lucrurile astea se puteau repara o mulţime de lucruri!

Domnul…?  Şi El a folosit lucruri simple!  Cu câteva cuie El a reparat relaţia dintre om şi Dumnezeu!  Ce fain!

* **

Când aveam 18 ani, am întâlnit un prieten în cartier, pe care l-am îndrăgit şi l-am adus la noi acasă.  Din cauza stăruinţelor mele, tata şi mama au acceptat în cele din urmă ca prietenul meu să locuiască cu noi.  La scurtă vreme, el a reuşit să câştige inima tatălui meu, a mea şi a fraţilor mei!  Mama a fost întotdeauna mai retrasă faţă de străini şi deşi mi-a acceptat prietenul, nu a fost niciodată prea prietenoasă cu el.

Cu trecerea anilor, nu s-a întrebat nimeni ce caută la noi în familie, şi a fost acceptat ca un membru al familiei: era prezent la toate sărbătorile, la toate aniversările, la anul nou şi la Crăciun şi Paşte.  Curând el a început să ne farmece cu povestirile lui.  Tata era predicator şi ne învăţa despre spiritualitate şi Cuvântul lui Dumnezeu, mama ne învăţa despre ascultare şi cum să deosebim răul de bine.  Prietenul meu completa perfect tabloul instructorilor familiei.  Ore întregi inventa povestiri, aventuri şi bancuri.  Ba câteodată ne încânta cu muzica ce-o cânta: era foarte talentat la tot felul de muzică şi la tot felul de instrumente.  Câteodată ne povestea despre sport şi competeţii.  Îi plăcea mai ales fotbalul!  Acolo era la înălţime! Read more »

* **

- Pot pune o întrebare idioată?
- Da, poţi mai bine decât oricine!

* **

- Doamna Goldblatt, zise micuţul Joey, ne tot povestiţi din Biblie întâmplări frumoase despre copiii lui Israel, şi eu nu înţeleg ceva!
- Ce nu înţelegi Joey?
- Păi, copiii lui Israel au trecut Marea Roşie, nu-i aşa?
- Da
- Şi copiii lui Israel s-a bătut cu Filistenii?
- Da.
- Şi copiii lui Israel au făcut o mulţime de lucruri importante?
- Da, e adevărat!
- Ce nu înţeleg eu este, şi ce făceau părinţii copiilor lui Israel în tot timpul acesta?

* **

Între 16 noiembrie şi 21 decembrie 1864, 60 de mii de soldaţi americani, (Armata Vestului, alcătuită din ţărani, oameni simpli şi câţiva muncitori) conduşi de William Sherman a pornit într-un marş triumfător împotriva confederaţilor georgieni şi nu s-a oprit decât în oraşul Savannah de la coasta Atlanticului.  După cele puţin peste o lună de lupte, faţa şi soarta Războiului Civil American era schimbată datoriă acestui singur act de război.  Lovitura psihologică şi materială dată confederaţilor va face ca aceştia să nu mai aibă nici un câştig de cauză.  Mii de sclavi au fost eliberaţi între timp, şi confederaţii au rămas ruşinaţi în faţa femeilor şi copiilor lor.

Acum, am citit cu toţii prin Scripturi despre răzbunare.  Că nu este a noastră, că aparţine lui Dumnezeu.  Dar am mai citit şi aspectul vechi-testamental al răzbunării, în care cineva avea voie să răzbune sângele vărsat.  Dacă cineva a comis o crimă fără intenţie şi a omorât pe cineva, deşi urmărit de răzbunător, dacă va ajunge într-una din cetăţile de scăpare puse la dispoziţia sa, răzbunătorul nu-l va putea ajunge (Num 35).  Dar dacă a omorât cu voia, atunci nimeni nu-l mai salva, şi era pus la discreţia răzbunătorului (Deut 19:12).

Apoi am urmărit cu toţii filme ale căror subiect în mare parte, este răzbunarea unei nedreptăţi şi victoria justiţiei asupra oricărei injustiţii şi  a celor ce-o produc.  Cumva dacă filmul se sfârşeşte fără ca dreptatea să fi biruit, avem un sentiment de insatisfacţie, de neîmplinire.  Nu s-a ajuns la echilibru, la rezultat.  Este înscris în noi sentimentul dreptăţii şi necesitatea aducerii acesteia la îndeplinire.

În general, oamenii lasă răzbunarea în seama lui Dumnezeu, sau a justiţiei, ca reprezentantă a Cerului.  Dar sunt puţini cei ce duc dorul de răzbunare şi ura peste secole şi peste generaţii. Am amintit istoria cuceririi lui Sherman deoarece pe la 1998, Henry Ingram Jr., un sudist bogat îşi scria testamentul şi stipula într-un paragraf al acestuia că nici un om cu numele „Sherman” nu avea voie să devină vreodată proprietarul plantaţiei sale şi nu doar unul numit „Sherman” (chiar dacă nu ar fi avut nici o legătură genealogică cu luptătorul de acum peste 100 de ani), dar nici unul din rasa… „Yakee-lor” nu avea voie să devină în nici un fel proprietarul averii sale.  Shermanii nu aveau voie nici măcar să pună piciorul pe plantaţia lui Ingram!

Asta da ură şi răzbunare, dusă din tată-n fiu, peste generaţii, la distanţă de 100 de ani!  De ce?  Pentru că la 1964 Sherman şi oamenii săi au distru ferma Ingramilor şi i-au eliberat pe robii acestora.

Cuidat animal demonic mai e şi ura aceasta, cu tovarăşa ei nedezlipită, răzbunarea

Tu suferi de ele?  Ai grijă că înrobit de aceşti demoni, o să-ţi sfârşeşti viaţa în temniţa întunericului veşnic, ca să nu mai vorbim de potenţialul unei vieţi irosite şi risipite în cheltuirea energiei pe ceva ce nu-ţi aparţine!

Citeste rândurile de mai jos, adresate mie de unul din membrii bisericii în care păstoresc:

Am o veste buna

* **

Postam aici un povestea vieţii  (reală) unui personaj, căruia nu-i dădeam numele.  Postul era întitulat GHICITOARE.  Şi promiteam să dau răspunsul.  Iată-l:

Este vorba despre… Adolf  Hitler!  Înspăimântătoare asemănare cu… cine au crezut unii dintre voi!

* **

9 Mai 1945 a fost ziua în care peste 300 de avioane de tip B-29 şi-au luat zborul către Tokio şi au acoperit cu un covor de napalm oraşul.  În raidul acesta şi-n următoarele zile, 80 de mii de japonezi civili au fost omorâţi, 100 de mii răniţi şi peste 260 de mii de clădiri distruse.  Sute de mii de oameni au rămas fără adăpost.  La conducerea atacurilor a fost generalul american Curtis Le May.  Le may era un războinic adevărat, setos de sânge, dornic de victorie cu orice preţ şi ucigând fără nici o remuşcare.  În cinci luni Japonia va capitula, războiul al doilea Mondial se va termina în curând, şi Le May a devenit un erou.  Victoria l-a transformat în erou.

Ce s-ar fi întâmplat dacă America ar fi pierdut războiul?  Ar mai fi fost Le May erou?  Sau poate, creiminal de război?  Greu de ştiut!

* **

Andy Beckett (jucat de Tom Hanks) este un avocat homosexual care a contractat AIDS şi care a fost concediat de firma de avocatură la care lucra.  Beckett vrea să dea în judecată firmă, şi-l angajează ca reprezentant pe Joe Miller (Denzel Washington).  Filmul se numeşte Philadelphia şi a fost produs în 1993.  Hanks a luat Oscar pentru interpretare.

La un moment dat, preagătindu-se pentru proces, Beckett îl întreabă pe Miller dacă se roagă.  Acesta nu înţelege întrebarea, apoi când este întrebat din nou, spune că da, se roagă ca echipa de fotbal american Phillies să câştige, ca familia să-i fie în siguranţă, ca să fie sănătos, ca să nu plouă…

Miller nu reprezintă un avocat creştin.  El este un om care ocazional se roagă.  Atât.  Poate pretinde că se roagă unui Dumnezeu „creştin” deoarece şi el a fost „creştin”, dar asta nu reiese din dialog.  Dar nu aşa facem şi noi, care pretindem că suntem „creştini”?  Cum?  Jignesc câteva vaci sfinte!?  Hai să fim serioşi: unii ne rugăm doar ca personajul Miller, pentru sănătate, bani şi experienţe fericite.  Voia şi planul lui Dumnezeu nu ne interesează decât dacă acestea se potrivesc cu dorinţele noastre.  În rest, Dumnezeu să ne lase în pace să ne vedem de trebuirile noastre.

Ne rugăm puţin, pe fugă, neatenţi şi preocupaţi de altceva, preocupaţi de problemele noastre…  Hai răspunde serios: te rogi?  Cât?  Pentru ce?  Serios?  Ca dacă ai avea… cancer şi ai avea nevoie de vindecare?

* **