PERSPECTIVE CRESTINE

Obama-care

* **

Amintirile mele despre România fără comunism sunt puţine.  Nu am petrecut suficient timp în ţară după căderea lui Ceauşescu şi am îndoieli serioase cu privire la dispariţia totală a comunismului.  Oricum, acesta nu va dispare cu una cu două, aşa că va trebui probabil să treacă generaţia mea, pentru ca generaţia viitoare să nu aibă tarele comunismului.  În timp ce urez la mulţi ani ţării mamă, nu am putut să nu-mi amintesc de cele 7 minuni ale comunismului, aşa cum le-am trăit şi eu vreme de aproape 40 de ani!

Cele 7 minuni ale comunismului :

1. Toţi aveau de lucru
2. Deşi toţi aveau de lucru, nimeni nu muncea
3. Deşi nimeni nu muncea, planul se făcea
4. Deşi planul se făcea, nimic nu se găsea
5. Deşi nimic nu se găsea, toţi aveau
6. Deşi aveau, toţi furau
7. Desi toţi furau… nimic nu lipsea !

* **

Un poliţist o opreşte pe o doamnă, şi-i spune: „Vă rog să-mi daţi permisul dumneavoastră de conducere!” La care doamna, răspunde: „Păi domnule poliţist, aşa slabă organizare aveţi la secţia dumneavoastră?  Ieri un coleg de breaslă mi-a luat permisul iar astăzi dumneavoastră mi-l cereţi să-l vedeţi?”

* **

Aseară, la cina de Thanksgiving, soţia spune soţului:
- Încetează dragă să mai mergi după deserturi.  Este a patra oară că o faci!  Gazda o să creadă că eşti un nehalit!
- Mă îndoiesc; de câte ori am luat deserturile şi am întâlnit privirile întrebătoare ale gazdei, i-am spus că acestea sunt pentru tine!

* **

* **

Pavel a scris: 1 Tesaloniceni 5:18 Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.  Tot el a scris de asemenea, Efeseni 5:20 Mulţămiţi totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos.

Mulţumiţi pentru toate lucrurile şi mulţumiţi întotdeauna!  Hmm.  Cred că testul credinţei şi a unei inimi predate Domnului nu stă în a mulţumi când împrejurările sunt potrivite, când dispoziţia sufletească este de aşa natură, când „avem” pentru ce să mulţumim.  Probabil că la o asemenea sărbătoare mulţi dintre noi am călătorit prin labirintul aducerilor aminte din anul curent şi am încercat să singularizăm lucruri şi momente pentru care să mulţumim.  Şi, nu am găsit multe, zicem unii dintre noi.

Dar, de fapt, ce anume căutăm?  Pentru ce anume să mulţumim?  Pavel zice că… pentru TOATE lucrurile!  Adică, şi bune şi rele!  Deoarece prin prisma unui Dumnezeu Suveran şi a interacţiuni Sale cu un copil al Său, nimic nu este rău ci totul lucrează spre bine!  Aşa că, toate lucrurile-s OK şi orice timp este un timp de mulţumire.

Zic eu dar să ne „forţăm” să mulţumim chiar dacă nu simţim că trebuie sau avem pentru ce?  Da, aşa zic.  Dar nu să ne „forţăm” ci s-o facem… prin credinţă!  Deoarece viaţa creştină e trăită nu prin sentimente ci prin credinţă.  Nu vreau să spun că ceea ce facem este lipsit de sentimente, sau rece şi anost, ci că sentimentele sunt supuse credinţei în Dumnezeu.  Este un test al credinţei adevărate să mulţumeşti şi atunci când nu ai mai văzut soarele de săptămâni, şi când nu tot ceea ce atingi se transformă în aur.  Credinţa e uşoară când ai câştigat meciul şi ţi-ai trântit la pământ adversarul.  Dar când tu eşti cel trântit, numai credinţa te determină să te ridici iarăşi şi să continui să lupţi.  Şi nu este nici o declaraţie de luptă mai aprigă aruncată în faţa circumstanţelor potrivnice şi a celor ce le propagă, decât să mulţumeşti lui Dumnezeu pentru toate lucrurile şi întotdeauna.

Martin Rinkert a fost un preot într-un mic oraş, numit Eilenburg din Germania de acum 350 de ani.  El a fost fiul unui fierar sărac dar a reuşit să obţină o educaţie şi la 1617 să fie numit arhidiacon în parohia oraşului.  La un an după numirea sa a izbucnit Războiul de 30 de ani.  Oraşul Eilenburg a fost prins chiar la mijloc.  Apoi, la 1636 izbucneşte ciuma bubonică care ucide zeci de mii de oameni.  În Eilenberg mureau zilnic câte 50 de oameni.  Cel ce îi îngropa era Martin Rinkert.  Peste opt mii de oameni au murit în total printre care şi soţia lui Rinkert.  Peste 11 ani Rinkert moare.  El a slujit în total 32 de ani, cu primul an şi ultimul an flancând cei 30 de ani de război.  Cu toate acestea, Rinkert scrie nişte versuri:

Now thank we all our God
With heart and hands and voices;
Who wondrous things hath done,
In whom his world rejoices.

Sau în traducere liberă,

Acum să mulţumim cu toţii Domnului
Cu inimile, cu mâinile şi cu gândurile noastre
Celui ce a făcut lucruri minunate
Şi Acelui în care se bucură lumea Lui

Ai nevoie de un spirit măreţ pentru a trece prin astfel de încercări şi pentu a putea totuşi exprima mulţumirea.  În mijlocul unor condiţii economice şi politice potrivnice, într-o lume cu un viitor nesigur, noi mulţumim lui Dumnezeu cu inimile, cu mâinile şi glasurile noastre!  AMIN!

Happy Thanksgiving la toţi!

* **

Psalmi 103:2 Binecuvântează, suflete, pe Domnul, şi nu uita nici una din binefacerile Lui!

Cert este că uităm.. De-am uita greşelile altora pe cum uită, binefacerile…  Dar nu uităm răul ce ni s-a produs şi căutăm răzbunarea.  Iar binele, ei asta e altă poveste!

Se zice că într-un orăţel din sudul Americii bătrânul doctor şi-a vândut cabinetul unei domnişoare.  Lumea era curioasă ce fel de doctor este, şi unii care au fost la cabinet, ziceau că e bună doctoriţa, dar nemulţumitul oraşului, bătrânul Joe Jones spunea că nimic bun nu poate ieşi dintr-o… doctoriţă!  Şi, ca să dovedească şi altora că are dreptate, se duce într-o zi la cabinet cu o plângere:

• - Doamna doctor, mi-am pierdut simţul gustului.  Nu ştiu dacă mă puteţi trata…
• - Domnule Jones, pentru boala aceasta am leacul potrivit: siropul #3.  Şi cu acestea, doctoriţa se apucă să amestece nişte substanţe, după care din lichidul rezultat dădu domnului Jones să guste o înghiţitură.  Acesta lua o gură de sirop, apoi făcu ochii cât cepele, şi scuipă afară lichidul protestând:
• - Dar are un gust oribil!  E spurcat dea binelea!
• - Vedeţi domnule Jones, v-am tămăduit de pierderea gustului, zise doctoriţa

Lui Jones nu-i conveni pierderea, aşa că peste câteva zile veni înapoi la cabinet:

• - Doamna doctor, mi-am pierdut memoria.  Nu mai ţin minte nimic!
• - Ştiu leacul potrivit, zise doctoriţa.  Siropul #3!

La care, Jones se ridică rapid de pe scaun şi o zbughi afară.  Nu mai auzi constatarea doctoriţei: „se pare că nu aveţi o memorie chiar atât de proastă!”

Mă gândesc că unele lucruri ni se întâmplă ca să ni se activeze memoria.  Aşa se ruga duminică seara la noi la adunare cineva: „Doamne, îţi mulţumim pentru criza economică!  Că prea ne-o luarăm în cap şi uitarăm de Tine!  Dar acum ne întoarcem la tine cu toată inima noastră, că numai Tu eşti nădejdea noastră şi la Tine căutăm ajutorul!”  Siropul acesta (nu ştiu ce număr) l-am mai gustat noi adesea în viaţă, dar uităm mereu de gustul lui.  Acum ni s-a activat memoria bună, aceea care nu uită de Dumnezeu.

* **

Luca 17:11-19 Isus mergea spre Ierusalim, şi a trecut printre Samaria şi Galilea.  Pe când intra într-un sat, L-au întâmpinat zece leproşi. Ei au stat departe, şi-au ridicat glasul, şi au zis: „Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!”  Când i-a  căzut Isus, le-a zis: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!” Şi pe când se duceau, au fost curăţiţi.  Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.  S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus, şi I-a mulţumit. Era Samaritean.  Isus a luat cuvântul şi a zis: „Oare n-au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde Sunt?  Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?”  Apoi i-a zis: „Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a mântuit.”

Joi este Ziua Recunoştinţei.  Ziua Mulţumirii.  Ce-or fi gândit cei 9 vindecaţi de nu s-au întors la Isus?

1. Au aşteptat să se convingă dacă vindecarea este reală
2. Au aşteptat să vadă dacă vindecarea este de durată
3. Au spus că va veni mai târziu
4. Au spus că probabil că nu a suferit de lepră
5. Au spus că s-ar fi făcut bine oricum
6. Au dat slavă proţilor
7. Şi-au spus: Ei bine, Isus nu a făcut nici aşa cine ştie ce
8. Şi-au spus: Orice rabin ar fi putut-o face
9. Şi-au spus: Deja mă simţeam mult mai bine când am venit la Isus

* **

- Dragă, ia o pauză, lucrezi prea greu!  – Înseamnă, nu aud bine comentatorul meciului, aşa că opreşte acum aspiratorul!
- Pot să-ţi dau o mână de ajutor la pregătirea cinei?  – Înseamnă, cum, nu-i gata încă cina?
- Mi-ai lipsit când ai fost plecată să-ţi vizitezi părinţii!  – Însemană, ciorapii mi-au rămas nespălaţi, cămăşile necălcate şi nu a avut cine să schimbe hârtia igienică!
- Arăţi perfect!  – Înseamnă, hai să plecăm o dată la restaurantul ăla că mor de foame!
- Nu-l găsesc!  – Înseamnă, nu mi-a căzut în mână.
- Dragă, noi nu avem nevoie de obiecte materiale care să demonstreze dragostea ce ne-o purtăm!  – Înseamnă, iarăşi am uitat că e aniversarea noastră!

* **

Mama: Troy, te-am strigat deja de peste cinci ori!  Nu m-ai auzit?

Troy: Nu te-am auzit decât când m-ai strigat a patra oară!

* **

Cap de musca…

cap de musca

* **

Era Primăvară.  Dar eu voiam să fie vară – zile calde şi cer senin.
Era Vară.  Dar eu voiam să fie toamnă – aer rece, şi pomi de roadă plini.
Era Toamnă. Dar eu voiam să fie Iarnă – omăt pretutindeni şi-al sărbătorilor cânt
Era Iarnă.  Dar eu voiam Primăvară – miresme în aer şi flori pe pământ.
Am fost copil.  Dar voiam să fiu adult – să fiu liber şi să fiu respectat
Am fost de 20 de ani.  Dar voiam să fi fost de 30 – matur şi sofisticat.
Am fost de vârstă mijlocie.  Dar voiam să fiu de 20 – tânăr şi fără grijă
Am fost pensionar.  Dar voiam să fiu de vârstă medie – preocupat şi înţelept.
Apoi mi s-a sfârşit viaţa şi am rămas neîmplinit.

John Lehman

* **

* **

* **

* **

The European Court of Human Rights (ECHR – curtea europeană pentru drepturile omului) a început interzicerea expunerii de simboluri creştine (crucifixe de exemplu) în săli de clasă sau alte locuri publice, pe motivul că acestea ar prejudicia conştiinţa ateilor sau a celor de altă credinţă decât cea creştină.  Biserica Ortodoxă Greacă în frunte cu Patriarhul Ieronim împreună cu Biserica Catolică se opun deciziei ECHR care trece cu vederea secole de tradiţii şi moşteniri creştine în Europa.

Deci, nu doar în SUA există o mişcare de eradicare a simbolurilor creştine din şcoli, tribunale, locuri publice, ci această mişcare se extinde în toată lumea.  Nu că etalarea acestor simboluri ar avea vreo altă semnificaţie, decât una culturală şi de evocare a unor vremuri când (poate că) aceste simboluri însemnau ceva.  Astăzi, cu eliminarea influenţei creştinismului asupra societăţii, şi cu  abandonarea valorilor creştine din sânul mişcării creştine de care nu-s vinovaţi nici ateii nici celelalte religii ci numai creştinii, poate că aceştia din urmă vor abandona lupta pentru etalarea publică a unor simboluri şi se vor concentra asupra realităţii din sânul mişcării creştine.

Mai pe larg puteţi citi aici.

* **

E mai bine să nu spui nimic şi oamenii să se întrebe despre inteligenţa ta, decât să spui o prostie şi oamenii să nu aibă nici un dubiu. – autorul necunoscut

* **

Căpitanul echipei, către arbitrul de la centru:

- Domnule arbitru, există vreo pedeapsă pentru ceea ce crede un jucător?
- Nu.  De ce întrebi?
- Pentru că eu cred că aveţi orbul găinii şi nu ştiţi nici să arbitraţi!

* **

Era prin 1959, la o staţiune de prin nordul Californiei.  Un tânăr ce tocmai terminase o facultate primeşte un loc de muncă la staţiune ca funcţionar la recepţie în timpul nopţii şi ajutor la îngrijirea cailor în timpul zilei.  Proprietarul staţiunii este un elveţian care are noţiuni europene despre muncă şi despre condiţiile în care munceşte cineva.  Tânărul cu pricina şi proprietarul staţiunii nu prea se aveau la inimă.  Tânărul are 22 de ani şi-i lipsit de opinii, proprietarul are 52 de ani şi-i foarte opinionat.

La masa de amiază angajaţii primeau aceeaşi mâncare în primele 5 zile ale săptămânii: doi cremvurşti, puţină varză murată şi o bucată de pâine uscată.  Costul mâncării se reţinea din salarul săptămânal.  Aşa că, tânărul era înfuriat.  Era vineri noaptea şi tânărul sta la recepţie, când veni contabilul ce verifica evidenţa staţiunii.  Tânărul se ridică pentru a merge la bucătărie să-şi ia o gustare din frigider.  Pe frigider era un mesaj de la bucătarul staţiunii, care îi anunţa pe angajaţi că şi sâmbătă şi duminică tot cremvurştii vor fi serviţi la amiază, precum şi la cină.

„Asta este!” a strigat tânărul!  „Îmi dau demisia!”

Şi, pentru că nu avea cui să se plângă, tânărul se plânse contabilului.  Tânărul îi spuse acestuia că mâine o să arunce în faţa proprietarului toţi cremvurştii şi varza din frigider.  „Sunt sătul de mizeria asta!  Nu are nimeni voie şi nici nevoie să-şi bată joc de mine!  Nu are nimeni voie să mă hrănească cu cremvurşti şi varză murată timp de 7 zile consecutive şi să-mi şi reţină banii din salariul meu!  Proprietarul e un prost, caii lui sunt nişte mârţoage, clienţii staţiunii nişte nebuni, iar eu o să-mi împachetez lucrurile dis-de-dimineaţă  şi-o să plec în Montana, unde n-o să mă mai oblige nimeni să mănânc cremvurşti şi varză murată!”

Şi-o ţinu tot aşa timp de 20 de minute.  Sfârşi discursul cu lozinci care chemau la unitate pe toţi oropsiţii lumii, ca împreună să rupă lanţurile cu care-s legaţi la locurile de muncă de către proprietari din Europa…  În timp ce tănârul îşi rostea nemulţumirile, contabilul ascultă impasibil, trăgând dintr-o ţigară şi privindu-l pe tânăr cu un fel de dezgust pe faţă.  Contabilul era evreu din Germania şi supravieţuise Auschwitz-ul.  A fost încarcerat acolo timp de 3 ani.  Venise imediat după eliberare în State.  Era foarte slab, numai piele şi os.  Tuşea mult.  Îi plăcea să lucreze noaptea, când nu prea erau mulţi prin preajmă, şi când se putea duce la frigider să se servească cu cremvurşti şi varză murată de câte ori dorea.  La Auschwitz şi-ar fi dorit el să aibă cremvruşti şi varză….

„Ai terminat?” în întrebă contabilul pe tânăr?
„Nu!  De ce ?” întrebă acesta.
„Ascultă!  Ascultă aici la mine!” zise el într-o engleză cu un puternic accent nemţesc.  „Ştii care ţi-e problema?  Nu cremvurştii şi varza sunt problema ta, nici şeful şi nici munca de aici.”
„Cum adică!  Care-i problema mea?” întrebă tânărul
„Tu crezi că ştii torul, dar habar nu ai despre diferenţa dintre o inconvenienţă şi o problemă.  Dacă-ţi frângi gâtul, atunci ai o problemă.  Dacă nu ai nimic de mâncare, atunci ai o problemă.  Dacă nu ai un acoperiş deasupra capului, atunci ai o problemă.  Toate celelalte lucruri sunt inconvenienţe.  Viaţa este plină de ele.  Viaţa este imperfectă.  Aşa că, învaţă să faci deosebirea dintre inconvenienţe şi probleme.  O să trăieşti mai mult şi mai bine.  Şi, nu o să-i mai plictiseşti pe alţii cum mă plictiseşti pe mine!  Acum, noapte bună!”

Citită undeva, şi nu-mi amintesc când şi unde…  Sigur foloseşte cuiva!

* **

Psalmi 119:63 Sunt prieten cu toţi cei ce se tem de Tine, şi cu cei ce păzesc poruncile Tale.

Prietenii ce-i avem ne influenţează viaţa şi calitatea acesteia.    „Cine se aseamănă se adună” zice proverbul.  Adică, vulturul poate creşte cu găinile… dar când va fi mare, îşi va întinde într-o zi aripile şi va pluti spre înălţime, în timp ce găinile rămân sî râcăie în ţărână.  Puiul de tigru poate trăi cu purceii şi să sugă la ţâţa scroafei, dar în scurte luni, „frăţiorii” vor deveni micul dejun pentru tigru şi mama adoptivă va deveni cina.

Eu cred că poţi şi trebuie să îţi alegi prietenii cu atenţie şi discernământ.  Oamenii cu care te asociezi şi cei pe care-i laşi să fie asociaţii tăi.  Membrii grupului de prieteni îşi vor influenţa reciproc caracterul.  Şi viitorul.  Merele stricate vor strica merele bune.  Cel ce este jos va coborâ pe cel ce este sus.  Dacă te antrenezi cu cei ce aleargă sub standardele campionilor nu vei fi niciodată campion.  Dacă continui să joci în „liga cartierului” nu vei juca niciodată în „Liga Campionilor.”

Deci, ce fel de prieteni ai?  Ce viitor ai cu ei şi din cauza lor? Sau, pusă şi altfel întrebarea, ce fel de prieten eşti?  Ce vor deveni cei ce te consideră prieten?  Ce viitor au ei din cauza ta?  Ce caracter?

* **