Meditaţie la Cuvântul lui Dumnezeu

2 Timotei 3:16-17 Toată Scriptura este însuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.

Toată Scriptura; nu numai versetele care ne convin; nu numai cele ce se potrivesc cu preferinţele noastre. Unul dintre lucrurile care trebuie să le descoperim după ce ne întoarcem la Domnul, este că Scriptura nu poate fi luată pe “porţiuni”. Chiar dacă anumite versete vorbesc despre mântuire, ele sunt la fel de importante ca cele care vorbesc despre dărnicie. Chiar dacă unele vorbesc despre Duhul Sfânt, ele nu sunt mai importante ca cele ce vorbesc despre puritatea morală. Nu poţi să spui despre o persoană că mâinile sunt mai importante decât picioarele: persoana nu poate fi divizată în important, mai important şi foarte important. Tot aşa şi cu Cuvântul: TOATĂ Scriptura. De aceea toată trebuie citită, studiată şi trăită. Până nu vom învăţa să privim la Biblie ca la un tot unitar, nu vom beneficia de toate binecuvântările ei.

Apoi, al doilea lucru pe care îl desprindem din textul nostru, este că este insuflată de Dumnezeu. Faptul acesta vorbeşte despre originea şi autoritatea Cuvântului. Când ne gândim la originea unui lucru, ne gândim la puritatea şi calitatea lucrului respectiv. Când noi spunem ceva, s-ar ptea să gândim altceva; nu tot la fel este şi cu Dumnezeu: El ce gândeşte, aceea şi spune (Ps 17:3). Intre gândurile lui Dumnezeu şi cuvintele Sale nu există nici o diferenţă; nici între ceea ce spune şi ceea ce face. De aici derivă unitatea dintre Dumnezeu şi Cuvântul Său (Ioan 1:1). Cuvântul este la fel de curat cum este şi Dumnezeu. Apoi, cuvântul lui Dumnezeu are autoritate. Prin acest cuvânt au fost creiate cerul şi pământul. Ceea ce spune Dumnezeu, se face. Autoritatea Cuvântului decurge şi din puterea lui Dumnezeu. Din poziţia Sa de Stăpân al universului.

Următorul lucru pe care trebuie să-l remarcăm, este că Scriptura nu este numai insuflată de Dumnezeu, ci este de folos. Este utilă, în întregime. Noi vorbim multe cuvinte care nu au nici un rost, care nu duc nicăieri. Dar nu tot la fel este cu Scriptura: ea este de folos. Dacă se găseşte cineva să vrea să pună la încercare cuvântul, va vedea folosul acestuia. Cuvântul:
– învaţă,
– mustră,
– îndreaptă,
– dă înţelepciune în neprihănire,
şi toate cele de mai sus, cu scopul ca omul lui Dumnezeu
– să fie desăvârşit, şi
– să fie absolut destoinic pentru orice lucrare bună.

1. Cuvântul ne învaţă. In momente grele, când nu ştim ce hotărâre să luăm, putem apela cu înredere la Cuvânt pentru a găsi sfat şi îndrumare. El ne învaţă cum şi ce să facem, cum să ne purtăm, ce să spunem, cum să ne îmbrăcăm, unde să mergem şi unde nu, la ce lucrări să participăm, etc. Cuvântul ne învaţă cu privire la începuturile lumii, cu privire la fiinţele duhovniceşti, diavol, îngeri, demoni, lucrări, viaţa de după moarte, păcat, mântuire, etc.

2. Cuvântul ne mustră. Ne spune când am greşit şi nu ne iartă de mustrare. Nu se poartă cu mănuşi cu noi. Nu spune alb la negru şi negru la alb. Nu este indulgent cu noi. Cuvântul este tăietor, şi taie tot ce este rău din viaţa noastră.

3. Cuvântul îndreaptă. El nu ne mustră cu intenţia de a ne trânti la pământ. Cu intenţia de a ne nimici. De a ne distruge. El ne mustră numai cu intenţia de a ne îndrepta.

4. Cuvântul dă înţelepciune în neprihănire. Chiar dacă aşa cum am spus, Cuvântul oferă cunoştinţe despre multe lucruri, totuşi interesul # 1 al Scripturii este neprihănirea. Dumnezeu este neprihănit şi ne vrea şi pe noi neprihăniţi.

Toate cele de mai sus, sunt numai pentru omul lui Dumnezeu. Dacă se consideră cineva om al lui Dumnezeu, atunci scriptura este pentru el. Dacă Dumnezeu are vreun interes în lumea aceasta, atunci interesul Său este pentru oamenii Săi.

Omul lui Dumnezeu trebuie să fie desăvârşit (Matei 6:48). El trebuie să semene cu Tatăl său. Să poarte nu numai chipul său ci să fie una cu El.

Apoi, în ultimul rând, noi am fost chemaţi să lucrăm pentru Dumnezeu. Lucrările Lui sunt bune. Si sunt multe. Unora le-ar place să facă numai anumite lucrări (să predice, de ex). Dar Dumnezeu are multe lucrări, şi toate sunt importante. Omul lui Dumnezeu trebuie să fie apt pentru orice lucrare bună.

NU TE INGRIJORA! Partea a 2-a

6. Abandonează dorinţele idealiste care te împiedică să accepţi realitatea aşa cum este ea. Deşi scenariile ideale pe care le visezi sunt posibile, nimeni nu-ţi poate garanta că se vor împlini. Imprejurările propice pe care le visezi s-ar putea să nu mai vină niciodată, de aceea acceptă viaţa aşa cum este şi foloseşte la maxim ceea ce ţi se oferă. Recunoaşte că DUREREA este o parte intrinsecă a acestei lumi căzute în care trăim noi, dar nu trebuie să răspundem la durere prin îngrijorare. Cheltuieşte-ţi energiile în a căuta să trăieşti calm încrezându-te în Dumnezeu care îţi va da tot ceea ce-ţi este necesar atingerii chemării Sale.

7. Dă-ţi seama că multe dintre insecurităţile pe care le resimţi sunt creiate de presiunea părerii altora despre tine sau de împrejurările potrivnice. Tu însă ai fost creiat după chipul lui Dumnezeu şi ai o mare valoare în ochii Lui. Recunoaşte ceea ce vede Dumnezeu în tine chiar dacă altora lucrul acesta le este ascuns.

8. Invaţă să deosebeşti relaţiile sănătoase de cele nesănătoase. Alege să ai relaţii numai cu oameni de valoare. Unele relaţii pot alimenta îngrijorarea noastră. Nu te lăsa influenţat de încăpăţânarea sau capriciile altora. Fă alegerile sănătoase fără să-ţi pese de critica altora. Indepărtează-te de oamenii care au obiceiul să saboteze.

9. Nu te preocupa cu păstrarea aparenţelor; fii real întotdeauna. Plin de curajul pe care ţi l-a dar Domnul, fii tu însuţi fără teamă. Fii sincer în conversaţiile cu alţii, fără a destăinui lucruri mai intime decât celor în care poţi avea încredere.

10. Cunoaşte-te pe tine însuţi, fii real şi în faţa propriei tale conştiinţe. Caută mai degrabă să dobândeşti caracter decât să atingi performanţe deosebite. In cele din urmă, în faţa lui Dumnezeu contează ce eşti mai mult decât ce performanţe ai atins.

11. Ingrijorarea se datorează adesea şi unor priorităţi greşit alese. De aceea stabileşte lucrurile importante, desparte-le de cele lipsite de importanţă şi concentrează-te asupra celor dintâi. Alegerile morale, folosirea timpului, a banilor şi a resurselor spirituale şi umane sunt prioritaţi de luat în considerare.

12. Dă-ţi seama că orice problemă are o soluţie, de aceea gândeşte pozitiv şi decide-te să fii unul care biruieşte. Chiar şi în lupta cu îngrijorarea, tu poţi ieşi biruitor, deşi nu este uşor şi biruinţa aceasta presupune efort, concentrare, hotărâre, şi răbdarea de a trece prin procesul în care în cele din urmă vei fi biruitor.

Acestea le-am sintetizat din: Twelve Steps to Anxiety-Free Living, by Dr. Les Carter and Dr. Frank Minirth.

NU TE INGRIJORA! Partea 1-a

Vei întâlni adesea împrejurări care îţi vor produce îngrijorare. Chiar dacă lumea din jurul tău nu se schimbă, tu te poţi schimba. Dacă răspunzi la împrejurările stresante într-un mod sănătos, te poţi elibera de cursa îngrijorării şi poţi experimenta trăirea vieţii pe care a planificat-o Dumnezeu pentru tine.

Iată 12 paşi pe care-i poţi face pentru a te educa în eliberarea de îngrijorare:

1. Trebuie să admiţi realitatea îngrijorării în situaţia dată şi poţi determina ce o provocă. Apoi trebuie să ştii că îngrijorarea poate fi combătută. Ca în orice „boală”, şi în îngrijorare trebuie ca mai întâi să admiţi că eşti „bolnav”. Numai că, spre deosebire de boli incurabile ale secolului 21, îngrijorarea are antidot.

2. In fiecare situaţie, ţi se vor oferi mai multe opţiuni. Mulţimea opţiunilor nu trebuie să te înspăimânte nici să te paralizeze. Bazează-te pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe înţelepciunea de sus, pe călăuzirea Duhului Sfânt, pe puterea de sus în alegerea opţiunii celei mai bune. Să crezi că Dumnezeu ţi-a dat o minte capabilă de luarea de hotărâri sănătoase atunci când cauţi ajutorul Lui prin rugăciune. De asemenea, nu exclude total ca sfatul lui Dumnezeu să-ţi parvină şi prin alte mijloace: un vis, un cuvânt de la Dumnezeu vorbit în Duhul tău, sau un sfat dat printr-un alt copil al lui Dumnezeu.

3. Invaţă să faci distincţie între ceea ce poţi sau nu poţi controla tu însuţi. Astfel, anumite activităţi ale tale pot fi organizate, pentru ca să atingi anumite scopuri şi să nu cazi pradă ispitei de a acţiona pe baza unor sentimente de moment. Invaţă că nu poţi avea controlul asupra altor persoane; asta te va feri de cheltuirea ne-necesară a energiei, a emoţiilor şi a eforturilor, precum şi de frustrările ulterioare ce ar parveni din iritarea cu privire la alţii.

Tu nu poţi controla 100% nici măcar pe copiii tăi. În afara de darea unui exemplu bun, de a-i învăţa ceea ce trebuie să facă şi de a te ruga pentru ei, tu nu poţi controla viaţa şi destinul lor. De aceea nu te risipi în îngrijorare cu privire la ei.

4. Recunoaşte că tu eşti singur responsabil de definirea scopului vieţii tale. Nu căuta să trăieşti la înălţimea aşteptărilor celorlalţi. Recunoaşte că Domnul te-a creiat într-un mod unic; caută şi urmăreşte chemarea lui Dumnezeu pentru viaţa ta. Nu te compara cu alţii: dacă eşti „mai bun” decât ei, te vei mândri; dacă eşti „mai slab” decât ei, te vei simţi inferior. Nici una nici cealaltă nu e o stare bună.
5. Invaţă să comunici în mod constructiv mânia şi iritarea; nu le păstra în tine însuţi. Ele pot fi cauza multor îngrijorări. Nu exploda în tirade verbale că acestea îţi vor ridica şi mai tare starea de mânie şi iritare. Dimpotrivă, comunică mânia sau iritarea cu tact, calm şi decent.

Acestea le-am sintetizat din: Twelve Steps to Anxiety-Free Living, by Dr. Les Carter and Dr. Frank Minirth.

Gluma Săptămânală 8-19-2006

Un membru al sinagogii se duce la rabinul său zicându-i:
– Rabine, se întâmplă ceva teribil, şi trebuie să-ţi cer neaparat părerea.
Rabinul întrebă:
– Dar ce se întâmplă?
– Soţia mea mă otrăveşte!
răspunse omul.
Foarte surprins, rabinul exclamă:
– Extraordinar! Dar cum se poate întâmpla una ca asta!
– Acesta este adevărul! Ai cumva vreun sfat pentru mine?
întrebă omul?
– O să vorbesc eu cu ea să văd dacă este adevărat, şi-ţi voi spune ce părere am – zise rabinul.

Ziua următoare, rabinul îl cheamă pe om la biroul său şi-i zice:
– Am vorbit cu soţia ta ieri, la telefon. Convorbirea a durat peste trei ore. Mai vrei să ştii care-i sfatul meu?
– Da, desigur! răspunse omul.
– Mai bine să iei otrava! răspunse rabinul.

Simplitate

Diferenţa între ceva elegant sau elaborat. Diferenţa între ceva comun sau ceva ce are clasă. Diferenţa între prea mult sau suficient. Diferenţa între ceva diluat sau ceva concentrat. Diferenţa între confuzie şi comunicaţie.

Simplitate: economie de cuvinte amestecată cu calitate a gândului ţinute laolaltă de subtilitatea expresiei. Este practicarea unei reţineri în a spune prea multe, pentru a lăsa la latitudinea ascultătorului dorinţa de a trage singur concluzia. Adică, clar şi precis.

Noi creştinii, vorbim prea mult. Noi nu facem o declaraţie concretă despre pădure, lasând la latitudinea ascultătorului analizarea fiecărui copac, ci ne apucăm noi să analizăm fiecare detaliu al pădurii până când plictisim pe toată lumea. Suntem plini de zel pentru a explica şi defini totul până când toată lumea îşi pierde interesul şi răbdarea.

Noi ar trebui să spunem suficient pentru a stârni interesul altora; pentru a-I determina să înceapă a explora pe cont propriu. Isus a procedat astfel. El a simplificat totul şi a clarificat fiecare problemă; a strecurat detaliile şi a lăsat esenţa a ceea ce trebuia spus. A folosit un limbaj comun, simplu, pe care să-l înţeleagă fiecare ascultător, nu numai teologii. A spus suficient ca să inspire o cercetare viitoare pe cont propriu a fiecăruia care L-a ascultat vreodată. Invăţătura Lui a fost completată cu o ilustrare din viaţa de toate zilele, adesea plină de ironie sau umor.

Isus nu a încercat să impresioneze pe oameni. A fost concis, clar şi de aceea oamenii au căutat mereu sfatul Lui.

Iată în continuare un sumar al celor spuse:
– Fii clar
– Fii simplu
– Accentuează esenţialul
– Nu căuta să impresionezi
– Lasă câteva lucruri nespuse. Noi avem cea mai bună veste ce s-ar putea spune vreodată.

Dacă am aplica aceste reguli la conversaţia noastră cu cei nemântuiţi (dar chiar şi cu cei mântuiţi!) simplitatea noastră ar face mai mulţi copii ai lui Dumnezeu şi ar sfinţi pe mai mulţi dintre copiii Lui actuali.

DESPRE ODIHNĂ partea a 2-a

Matei 11:28-30 Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Să analizăm în cele ce urmează oferta, sau chemarea lui Isus:

1. Odihnă în mântuire. Fiecare mişcare religioasă oferă celor dispuşi să-i dea crezare o oarecare ‘odihnă’. Fiecare şcoală filozofică promite o eliberare de tensiunile vieţii. Astfel, prin exerciţiul de înţelegere, mintea pricepe ce este în spatele fiecărei tensiuni şi o poate dezamorsa, prin meditaţie de exemplu. Sau, alte şcoli, propune anumite formule de scăpare din tensiune: acestea pot fi formule de respiraţie, de poziţii ale trupului, etc.

Isus nu face ceea ce fac alţii; El nu copiază, nu îmbunătăţeşte. El este deasupratuturor, El este Dumnezeu!

Astfel, odihnă Sa începe printr-o invitaţie: ‘veniţi la Mine’. Unii au pornit-o înspre Isus, dar nu au ajuns niciodată. Isus nu ne invită înspre El; El ne invită la El. Cuvintele Sale nu lasă loc pentru nici o confuzie, pentru nici o alternativă. Ele sunt o poruncă şi o invitaţie în acelaşi timp. Sunt o poruncă pentru că Isus este Rege; sunt o invitaţie deoarece nu eşti obligat nici forţat ci se lasă la propria ta alegere liberă dacă vei veni său nu la Isus. Dar, în cuvintele lui Isus există o anumită urgenţă. Ca şi cum dacă nu vii ACUM, atunci nu eşti sigur că mai poţi veni MÎINE.

Invitaţia lui Isus este la o persoană, nu la o teologie, nu la o învăţătură, nu la o biserică, nu la o nouă denominaţiune, nu la o instituţie, nu la o ceremonie sau ritual. El ne cheamă la Sine.

Apoi, cei invitaţi sunt cei ce trudesc şi sunt împovoraţi. Nu cred că este vorba aici de cei ce trudesc la locul de muncă. Munca este o necesitate, transpiraţia este un lucru inerent muncii încă din blestemul păcatului adus peste om în grădina Edenului, aşa că noi toţi trebuie să muncim şi vom trudi la aceasta şi vom fi împovoraţi cu munca.

Aici cred că este vorba de un alt fel de povoară: cea care rezultă cu insuccesul în lupta cu eul nostru. Cea care rezultă din nereuşita în lupta cu starea noastră de păcătoşenie care produce păcate în viaţa noastră. Cei care se frâng sub povoara frământărilor şi a îngrijorărilor. Cei apăsaţi de păcat.

O altă religie, în loc să te uşureze, îţi pune pe umăr un nou jug: mai multe îndatoriri, mai multe jertfe, mai multe legi de îndeplinit. Isus îţi oferă odihnă. Astfel, odihna lui Isus este duhovnicească. Sursa acesteia este personală: Eu vă voi da odihnă. Odihna aceasta este un cadou, un dar şi rezultă dintr-o nouă relaţie cu Singurul care posedă adevărata odihnă. Isus este singurul care poate să-ţi dea odihna Sa şi care te face apt de a o primi şi de a o reţine tot timpul vieţii tale.

În această odihnă, este cuprinsă puterea necesară de a trăi; împrospătarea care vine din Duhul Sfînt. Vorbind despre astfel de oameni care au găsit sursa odihnei, psalmistul îi aseamănă unor pomi plantaţi pe malul unor ape… (Ps 1:3). Oamenii aceştia nu mai sunt apăsaţi de povoara remuşcărilor conştiinţei, nu mai sunt robi ai poftelor firii pământeşti; ei au primit starea după voia lui Dumnezeu, adică starea de odihnă. Prima zi experimentată de om după creerea sa de către Dumnezeu a fost ziua a 7-a, adică o zi de odihnă! Nu ţi se pare ciudat?

2. Odihna în supunere. După starea iniţială de odihnă, care o putem denumi o stare de recuperare spirituală prin odihnă divină, vine starea următoare de adâncire a odihnei: odihna prin purtarea jugului lui Isus.

Aş vrea să descoperim necesitatea purtării unui jug. Libertatea absolută este o iluzie. Tu trebuie să fii robul cuiva. Dacă nu eşti robul lui Dumnezeu, eşti al Satanei. Sau al tău personal. Sau al obiceiurilor. Sau a orice altceva. Sau al oricui altcuiva. Isus Cristos îţi propune în cazul acesta, jugul Lui.

Aş vrea să remarcăm împreună superioritatea jugului lui Cristos. Pe vremea lui Isus, cuvântul jug, era deja un termen consacrat disciplinei, instruirii într-o anume şcoală, obligaţiei. A purta jugul lui Cristos presupunea a deveni ucenicul Său, a învăţa de la El. A învăţa de la Isus este cel mai înalt privilegiu posibil în acest univers, deoarece Isus este Dumnezeu. Dacă trebuie să trăiesc, atunci vreau să trăiesc aşa cum ar trăi Dumnezeu în locul meu. De aceea trebuie să învăţ de la Isus.

Este obositor să cauţi să placi altora. Jugul lor este greu. Cum poţi fi pe plac unei persoane capricioase care se schimbă în pretenţii de la o clipă la alta? Dar unei persoane de la care nu ştii la ce să te aştepţi? Este deosebit de greu. De la Isus nu înveţi pe ghicite. Nu te apropii de El gândindu-te oare în ce dispoziţie îl vei găsi ca să te comporţi în funcţie de faptul că este vesel sau supărat. Isus a descris în Cuvântul Său cum trebuie să te comporţi şi ce aşteaptă El de la tine. El a trăit ceea ce aşteaptă de la tine şi ţi-a lăsat un exemplu.

Nu trebuie să bâjbăi în legătură cu viaţa ce o ai de trăit. Tu trebuie numai să-L imiţi pe Isus. Iar maniera Sa de viaţă şi de predare a materiei vieţii în şcoala Sa, este blândeţea şi umilinţa. El nu este un învăţător inabordabil, încrezut, aspru, de care să nu te poţi apropia. El nu este impulsiv şi nervos, nu este ambiţios. Are o singură dorinţă: să ajungi ca El; acesta este programul Său de predare iar materia este însăşi viaţa. El nu este numai umilit: El este însăşi umilinţa personificată şi ascultarea întrupată.

Semnificaţia odihnei la care suntem invitaţi constă în calitatea acesteia. Sarcina lui Isus este uşoară. Trebuie numai să te uiţi la El tot timpul, şi să nu-ţi iei privirile de la El. Apoi El te va călăuzi, şi asta este deja uşor. Jugul lui Isus este bun, sarcina Sa este uşoară.

Despre Odihnă, partea 1-a

Matei 11:28-30 Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu Sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară.”

Deşi a fost adesea cuprins de oboseală în timpul trăirii Sale pe pământ, Domnul Isus pare a fi o persoană care nu oboseşte niciodată. Puterile Sale parcă renăşteau de câte ori avea ocazia de a ‘mânca’ hrana divină a împărtăşirii Evangheliei şi a mântuirii sufletelor (vezi Ioan 4). Ba mai mult chiar, în textul de faţă prezintă o invitaţie la toţi cei obosiţi, de a veni la El pentru a primi odihnă!

El stă în faţa timpului care trece şi care îşi lasă amprenta asupra noastră, şi spune celor în vârstă, care au obosit din cauza vieţii lungi şi grele, “veniţi la Mine, Eu vă pot da odihnă”! El stă în faţa celui peste care au trecut suferinţe şi boli şi-i spune şi acestuia, “Vino la Mine, Eu îţi pot da odihnă”! El stă în faţa celui obosit şi căzut în lupta cu păcatul şi-i spune: “Vino la Mine, Eu îţi pot da odihnă”!

Isus Cristos este acelaşi ieri, şi astăzi şi în veci! Noi abia de ne putem susţine pe noi înşine, dar să mai susţinem şi pe alţii. Noi ne trudim suficient de mult cu noi, şi nu mai avem putere să ne chinuim şi cu alţii. Suntem încovoiaţi sub povoara propriilor noastre sarcini.

Isus nu este ca noi: El e ca un râu care curge proaspăt întotdeauna. Apa lui este întotdeauna rece şi proaspătă. Oferta Sa de a da odihnă nu se diminuează niciodată, nu se termină niciodată. Cu cât mai mulţi apelează la El, cu atât mai mulţi vor fi satisfăcuţi.

Odihna pe care o oferă Isus se găseşte în condiţia mântuirii. Până când omul nu ştie precis în inima sa că alienarea sa faţă de Dumnezeu este un lucru de domeniul trecutului, până atunci el nu-şi găseşte odihna. Până când nu ştii dincolo de orice îndoială că păcatele tale au fost şterse prin sângele lui Isus, până atunci nu ai odihnă adevărată. Când prin mântuire ai intrat în familia divină, odihna aceasta este a ta.

Apoi, Isus îţi oferă odihna uceniciei. Această stare este o adâncire a odihnei în care ai intrat prin mântuire. Acum nu mai trebuie să îţi baţi capul cu ce direcţie să iei în viaţă. Tu trebuie să îl urmezi doar pe Isus. Trebuie să petreci timp cu El ca să-I dai prilejul să-ţi vorbească şi să te călăuzească. El vrea să facă aceasta.

Uită-te la ucenici: Isus i-a condus pretutindeni. I-a apărat de inamici, i-a hrănit, când i-a trimis în lucrare le-a dat învăţături cum şi ce să facă iar ucenicii s-au întors cu succese mari (Luca 10:17), i-a ferit de furtunile mării, i-a scăpat dintre valuri, dacă s-au lepădat i-a iertat şi i-a reprimit, etc. Singurul lucru de care trebuiau să se îngrijească, era să-L urmeze pe Isus.
Apoi, treapta următoare de odihnă oferită de Isus, este purtarea unui jug. Ştiu că pentru minţile noastre omeneşti, purtarea unui jug nu este de loc sinonimă cu odihna. Cel înjugat nu se odihneşte ci munceşte; este un rob. Dar contrar a ceea ce gândeşte o minte omenească, purtarea unui jug al lui Dumnezeu este odihnă în Dumnezeu.

Despre Lepădarea de sine şi purtarea crucii

Marcu 8:34 Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, şi le-a zis: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuşi, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.

Adam a fost cel dintâi care a fost înşelat că ar putea fi ca Dumnezeu…. şi păcăleala asta stă la baza oricărei închinări la eul nostru promovată de Satan. Miliarde de oameni au fost păcăliţi dealungul timpului că sunt dumnezei. Credinţa asta stă la baza doctrinei ˝New Age˝. Ea sta la începutul oricărei robii spirituale.

Problema aceasta este gravă, deoarece omului îi lipsesc atributele necesare pentru stabilirea propriului destin, independent de voinţa lui Dumnezeu. Nici măcar în starea de inocenţă a sa, Adam nu a avut aceste atribute. Potenţialul acesta nu există în noi, nu poate fi dobândit şi nu aparţine nici unei fiinţe omeneşti sau îngereşti! Numai Dumnezeu este Dumnezeu!

Dacă vrei să trăieşti liber de diavolul, atunci trebuie să te lapezi de sine şi să îţi iei crucea pe urmele lui Isus (Mat 16:24-25). A te lepăsa de sine nu este sinonim cu a-ţi refuza anumite plăceri. Sportivii renunţă de dragul victoriei la o mulţime de lucruri cu care oamenii obişnuiţi nici nu-şi bat capul. Renunţarea aceasta este pentru glorificarea de sine, renunţarea la sine este pentru glorificarea lui Dumnezeu.

Lupta principală a vieţii se dă pentru ocuparea tronului vieţii tale: vei sta TU pe tron sau Dumnezeu? Problema ta este că nu ai fost creiat ca să funcţionezi independent: ori depinzi de Dumnezeu ori de Satana. Depinzând de Satana, eşti în căutarea slavei proprii, a dreptăţii proprii, a neprihănirii proprii. Renunţând la sine, îţi dai inima lui Dumnezeu şi El va ocupa tronul vieţii tale!

Acum, predarea vieţii în mâna lui Dumnezeu implică mai mult decât o decizie intelectuală: este o predare practică, a vieţii, care în termeni biblici se numeşte ˝purtarea crucii˝. Crucea nu e a noastră, ci a lui Christos. Purtarea ei înseamnă recunoaşterea zi de zi că aparţinem lui Christos, supunerea voluntară în faţa Lui în fiecare zi. Purtarea crucii mărturiseşte că identitatea noastră nu este în existenţa noastră fizică ci în relaţia noastră cu Dumnezeu.

Purtarea crucii ajută lepădării de sine; lepădarea nu se face cu eforturi proprii, căci eul nu va scoate niciodată afară pe eu. Dar crucea lui Christos ne va ajuta! Crucea înseamnă moarte, şi aceasta, împreună cu Cel ce a murit pentru noi.

1. Când eşti ˝pe cruce˝, vederea ta asupra lumii se schimbă total. De pe cruce, îţi dai seama că eşti în perspectiva schimbării unei vieţi de jos cu o viaţă de sus. Eşti pe punctul de a pierde viaţa de jos… ca s-o câştigi pe cea de sus!

2. Apoi, sacrifici plăcerile existenţei pentru a câştiga existenţa, sau viaţa! Unii se concentrează atât de mult asupra plăcerilor vieţii că pierd esenţa ei, şi viaţa trece fără ca ei s-o fi trăit! Pe lângă plăceri, ne luptăm pentru bani, muncă, poziţii şi uităm de dragoste, bucurie, pace, prietenie!

3. Si în al treilea rând, de pe cruce ne dăm seama că sacrificăm ceea ce este trecător pentru a câştiga ceea ce este etern! Unul dintre semnele maturităţii spirituale este capacitatea de a putea amâna acceptarea răsplătirilor. Copii vor răsplata ˝acum˝, oamenii mari pot aştepta… Calitatea de copii ai lui Dumnezeu este suficientă acum; restul poate aştepta până mai târziu.

Despre Potenţial

Ioan 6:41-42 Iudeii cîrteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu Sunt pâinea care s-a pogorât din cer.” Şi ziceau: „Oare nu este acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum, deci, zice El: „Eu M-am pogorât din cer?”

Este atât de uşor să-ţi faci idei preconcepute despre oameni! Să îi pui într-o cutie, sau într-o categorie, împreună cu alţi oameni cu care nu aparţin acolo!

Ideile preconcepute se formează uşor de tot! Pe la 1940, cam când au început să se importe bananele Chiquita în SUA era o reclamă la televizor în care, pe o melodie, se cânta cum că bananele acestea cresc la ecuator şi nu-i voie să le pui în frigider. Termenul „frigider” a fost ales pentru că rima oarecum cu „Ecuator”. Reclama aceasta cu o melodie cantabilă a devenit foarte populară. La fel de popular a devenit şi conceptul că bananele nu se păstrează în frigider (deşi se păstrează foarte bine şi mult mai mult timp!). Pe vremea aceea, gospodinele mergeau la cumpărături zilnic, pentru că multe dintre ele erau casnice şi frigiderele erau mici şi neperformante. Aşa că se cumpărau banane zilnic… şi se consumau zilnic. Peste ani, când femeile au început să muncească în afara căminului lor, şi au început să facă cumpărăturile o dată pe săptămână, cumpărau doar 3-4 banane, pentru că se stricau până săptămâna viitoare. Vânzarea bananelor a scăzut foarte mult. Degeaba încercau comercianţii de banane să convingă pe oameni că nu-i adevărat că bananele nu se pot păstra în frigider… deja oamenilor le intrase asta în cap. Chiar şi noi când am venit în SUA în anii ´80 am auzit de la prietenii români că bananele nu se pun în frigider!

Aşa-i şi cu oamenii. Ne formăm o părere despre ei, îi plasăm într-o categorie, şi de acolo înainte ei aparţin acelui grup în care au fost puşi şi TREBUIE să funcţioneze identic cu restul componenţilor grupului!

Isus Christos nu a fost scutit de a fi categorisit astfel. Crescut într-o localitate mică, cu părinţi cunoscuţi, cu fraţii şi surorile Sale trăind printre ceilalţi oameni, El însuşi probabil în cei 30 de ani pe care i-a trăit înainte de intrarea în slujbă fabricând poate o masă, un scaun, un sicriu pentru vecinii Săi, Isus era atât de cunoscut! Oamenii au avut percepţia despre El că ei ştiu cine este, cum este, ce capacităţi are. E un ţăran, un tâmplar, fără avere, fără şcoală, de aceea fără viitor, fără potenţial. Şi în mintea lor, i-au interzis Domnului Isus să se ridice mai mult decât credeau ei că se poate ridica.

Dar El acum spunea despre Sine lucruri care pentru iudei erau profetice: în Luca 4, după citirea unui pasaj din profetul Isaia, Isus a stat jos şi le-a spus că în clipa aceea, în auzul lor, sub privirile lor, s-a împlinit proorocia lui Isaia, care era despre Mesia. Cu alte cuvinte, El, Isus, fiul tâmplarului şi al Mariei, era Mesia! Te mai miri că în sfârşitul paragrafului, consătenii lui Isus îl iau pe sus şi se duc pe sprânceana muntelui ca să-L arunce jos de acolo ca pe unul care blasfemia?

Aşa ne uităm noi la oameni. Le analizăm culoare pielii, dacă-s graşi sau slabi, dacă-s educaţi sau nu, ne uităm cum se îmbracă, cum mănâncă, cum se poartă, cum vorbesc, şi apoi decidem în ce cutie cu ce categorie de oameni îi punem. Au părul lung, sau scurt, sunt tineri (a! noi ştim că tinerii-s neserioşi, nu-i aşa?) sau bătrâni (şi noi ştim că bătrânii-s rigizi şi conservatori!)…. Totul intră în categorii.

Dacă meseria noastră este de învăţător la şcoală, îi plasăm pe copiii ce-i educăm într-o anume categorie. Dacă suntem poliţişti, când tragem pe dreapta un om de culoare, îl plasăm automat într-o anume categorie (vezi filmul Crash). Dacă angajăm sales-people pentru o companie, şi candidaţii la post au accent puternic, ne gândim imediat că ei nu vor fi buni pentru compania noastră.

Prejudicii! Desigur că noi nu facem asta intenţionat! Dar aşa funcţionează creierul nostru, pentru a conserva energie şi pentru a asocia informaţii. El are compartimente şi acolo punem informaţiile primite. „Tu eşti Isus, fiul Mariei şi a lui Iosif, din Nazret. Eşti tâmplar, deci nu eşti prea deştept. Eşti sărac, că dacă ai fi fost vreun tâmplar de lux, te mutai de mult la Ierusalim să faci mobilă pentru Irod! Nu ai şcoală, deci nu poţi cugeta şi gândi în categorii filozofice, aşa că nu o să-ţi dăm ceva greu de făcut, ceva ce nu pricepi!”

Isus Christos a avut potenţial şi oamenii nu l-au perceput, de aceea au rămas neinfluenţaţi de ceea ce le-a adus Domnul. Potenţialul omului provine din planul lui Dumnezeu pentru viaţa fiecăruia, din felul în care percepem noi planul lui Dumnezeu şi nu ne împotrivim acestuia ci permitem prin disiplină proprie, studiu, dăruire, etc ca Dumnezeu să-şi împlinească lucrarea în noi! ”Eu sunt pâinea ce a venit din cer”! a zis Isus. Oamenii s-au uitat la El. Cei ce au văzut un consătean de-al lor şi L-au judecat ca atare, au neglijat cea mai măreaţă veste ce s-a adus omului vreodată. Ceilalţi, care nu s-au uitat de unde vine, cine i-au fost părinţii, cine-i erau neamurile, ci au primit în inimă ceea ce le spunea El, au dobândit viaţa veşnică.
Tu ce faci cu Isus Christos? Cine este El pentru tine? La-i pus în categoria „învăţătorilor”, sau a „întemeietorilor de religii”, sau este doar un „moralist de seamă”? Isus este într-o categorie unică, doar El singur: El este Mântuitorul lumii. Ca El nu a fost şi nu va mai fi nimenea cât vor fi cerurile şi pământul.

Gluma saptaminii

Frate pastor, este potrivit ca cineva sa beneficieze dupa greseala altcuiva? intreba enoriasul pe pastor.
Nu-i potrivit, Ioane! raspunse pastorul.
Sunteti sigur? intreba Ion.
Absolut sigur! raspunse pastorul.
Atunci va rog sa-mi inapoiati cele 3 milioane de lei cu care v-am platit pentru oficierea nuntii mele, in toamna! zise Ion.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...