SCUZE!

Dragii mei cititori,

Imi cer scuze că nu am mai scris nimic nou de un timp încoace… Mama mea care a fost aici în SUA pentru trei luni petrece ultima săptămână cu noi înainte de plecarea ei în Romania, plecare ce se va întâmpla Miercurea viitoare. Până atunci voi dedica ei timpul meu. După plecarea ei, voi reveni cu 5 postări săptămânale!

Mulţumesc pentru înţelegere.

Cărţi despre o carte

2 Timotei 4:13 Când vei veni, adu-mi mantaua pe care am lăsat-o în Troa la Carp, şi cărţile, mai ales pe cele de piele.

Nu ştiu când ai intrat ultima dată într-o bibliotecă. Eu cred că am peste trei mii de cărţi, din care cam 500 stau pe pereţii biroului meu de acasă, câteva sute în biblioteca fratelui meu din ţară, câteva în pivniţă la mama iar restul stau prin depozite… Şi aşa, stau câteodată şi privesc cărţile de acasă: încă nu le-am citit pe toate (deoarece apar mereu noutăţi care, chiar dacă nu consider că merită să fie cumpărate, consider că merită să fie citite, şi atunci le împrumut de la biblioteca locală), dar mă străduiesc să citesc cît mai multe dintre ele, deşi îmi dau seama că nu voi ajunge la capăt niciodată, deoarece numărul lor creşte săptămânal!

Mă simt atât de mic când intru într-o bibliotecă! Văd acolo zeci de mii de cărţi, scrise pe o atât de mare varietate de subiecte, pe cât de deosebiţi suntem noi, cele peste 90 de miliarde de oameni care au trăit pe Terra de la creaţie. Cărţi despre jocuri de cărţi, despre ghicirea viitorului, despre sporturi, despre alimente şi gătit, despre ştiinţe, biografii, închipuiri şi imaginaţii, cărţi cu sutele de mii! Cine va citi toate cărţile acelea? Cine citeşte cărţile despre speciile de pinguini existenţi? Dar despre vulpea deşertului? Nu ştiu! De trei ani merg la aceeaşi bibliotecă, şi astea două-s tovarăşe de raft… şi-s nedespărţite! Încă nu au fost divorţate de niciun cititor! Poate cunoscându-mi curiozitatea, le ia cineva pe furiş, noaptea, şi le aduce înapoi a doua zi de dimineaţă, ca nu cumva să prind eu de veste că ar lipsi vreuna dintre ele!

Aici în Seattle nu prea există o bibliotecă creştină bună. În Portalnd m-am delectat ani de zile la biblioteca Seminarului Teologic Multnomah! Se laudă şi ei cu sute de mii de cărţi! Când am intrat acolo prima dată, eram ca flămândul care nu a mâncat de-o viaţă parcă, şi acum l-ai lăsat liber într-un restaurant „all you can eat”. Alergam de la raft la raft, de la stal la stal şi luam cărţile în mână. Le admiram, le miroseam, le pipăiam coperţile şi, pe furiş poate chiar le-am strâns la piept pe vreo două dintre ele!

Am stat şi m-am gândit la valoarea acestor cărţi. Fiecare dintre ele priveşte subiectul dintr-o altă perspectivă, cu o altă perspicacitate, folosind un limbaj divers.

Pavel preţuia foarte mult citirea cărţilor. Ca şi Domnul Isus, şi Pavel a fost un atent observator al lucrurilor dimprejur: era „expert” cu privire la mucile agricole, la sport, construcţii şi militărie. A dat exemple din toate acestea când ne-a scris epistolele sale. Dar mai presus de toate Pavel preţuia învăţarea şi citirea. În textul de mai sus îi scrie lui Timotei să-i aducă două categorii de lucruri: o manta şi cărţile! Cred că Pavel era un avid cititor şi student al unor cărţi: ceea ce citea el odinioară, este probabil cuprins în Veciul nostru Testament.

Când mergeam la Multnomah mă uimeam la mulţimea de cărţi ce s-au scris despre o singură carte: Biblia! Şi mă gândeam că dacă atâţia scriitori au scris despre ea, şi dacă Pavel preţuia cărţile ei atâta, atunci de ce noi o preţuim atât de puţin, şi de ce ea este ultimul lucru pe care-l citim, înainte de culcare, când deja visăm pe jumătate, doar aşa, ca să ne mântuim urechea!?

Hmm… Poate ar trebui să începem să citim mai regulat, să medităm şi să aprofundăm în gândirea noastră Cuvântul lui Dumnezeu şi să-l punem şi în practică! Căci aşa scriem şi noi cartea noastră, despre cartea Bibliei, trăind-o!

Fierbinte, căldicel sau rece

Apoc 3:14-16 Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea.

Azi a fost caniculă la noi în Seattle. După ce ne-am mutat aici acum aproape trei ani, nu ne-am mai interesat să avem aer condiţionat deoarece a fost suportabil în casă. Azi însă nu am mai rezistat! Aveam de ales între a instala aerul condiţionat portabil sau a pleca de-acasă. Şi când ne-am gândit unde am putea pleca şi am amintit că dacă mergem la un mall (complex uriaş de magazine aflate sub acelaşi acoperiş, uneori acoperind suprafaţe de hectare întregi) acolo ar fi aer condiţionat, soţia mea a percutat imediat şi a exclamat bucuroasă: da! Să mergem la mall! De ce-i place femeii să meargă la magazin, chiar dacă nu are nimic de cumpărat, chiar dacă nu are nevoie de nimic, nu pricep! Dar ştiu că-i place să se uite la toate rochiţele, să le pipăie, chiar să le încerce (ştii, pofta vine mâncând…) că poate-poate…

Şi aşa ne-am petrecut dupamiaza plimbându-ne prin magazine, servind cafea, băuturi răcoritoare, citind, uitându-ne la oameni şi în cele din urmă mâncând cina la un restaurant de-acolo. Un restaurant chinezesc, de altfel! Ne place atât soţiei cât şi mie mâncarea chinezească. E condimentată şi porţiile sunt suficient de îndestulătoare.

Tânăra care servea mâncarea ne-a întrebat cât de iute preferăm să fie mâncarea: în engleză, a întrebat dacă vrem hot, medium or mild, adică foarte iute, potrivit sau de loc. Eu mănânc condimentat (nu atât sărat cât cu alte condimente) şi iute. Ardeii iuţi sunt un produs care-l găsiţi zilnic la noi. Am comandat iute, soţia de loc iute, şi când ne-a venit mâncarea, am început să mâncăm în tăcere.

Eu nu am putut să nu mă gândesc la întrebare tinerei… şi mi-a venit în minte o situaţie asemănătoare, aceea descrisă sus în textul citat. Domnul „gusta” o biserică, pe cea din Laodicea, aceasta nu era nici fierbinte, nici rece, ci era în căldicică. Unora le place „potrivit”-ul; nici prea-prea, nici foarte-foarte! Aşa, calea de mijloc! Domnului Isus nu-i place calea de mijloc! Când l-aţi citit voi pe Domnul prin Scripturi alegând calea de mijloc! El vorbeşte mereu de extreme, de absolut. Dacă-i dai lui inima, nu i-o dai 99% păstrând pentru tine 1% pentru orice eventualitate! Nu vii la Domnul să te târguieşti cu El, zicându-i: Let’s make it 50-50! Adică, hai să facem totul pe din două. Cine-şi va păstra viaţa, şi-o va pierde, zicea Domnul. Nu este nici un echivoc în afirmaţia Sa. El vrea ori totul, ori nimic! De fapt, 99% al Domnului înseamnă 100% al altcuiva

Deci, ce fel de creştin sunt eu? Dar tu? În clocot, căldicel, sau rece? Domnul ne-a luat în „gura” Sa, care este Cuvântul lui Dumnezeu şi ne cercetează. Dacă suntem rece, e ok! E mai uşor să faci fierbinte pe unul ce e rece! Dar unul care e căldicel, tare greu îl mai mişti de pe spuza sa! Aşa că Domnul va scuipa, va vomita din gura Sa pe toţi cei căldicei. Pe cei reci îi va înfierbânta, şi pe cei fierbinţi îi va consuma în dragostea şi harul Său! Doamne, ajută-ne pe toţi să ardem pentru Tine! Amin!

Aliyah – sau „a urca”

Ieremia 16:15 Ci se va zice: „Viu este Domnul, care a scos pe copiii lui Israel din ţara de la miazănoapte şi din toate ţările unde-i izgonise!” Căci îi voi aduce înapoi în ţara lor pe care o dădusem părinţilor lor.”
Ieremia 23:3 „Şi Eu însumi voi strânge rămăşiţa oilor Mele din toate ţările, în care le-am izgonit; le voi aduce înapoi în păşunea lor, şi vor creşte şi se vor înmulţi.

Poate nu ştim, dar anul acesta trei mii de evrei americani se vor muta în Israel. Acum, SUA este ţara în care visează probabil 10-20% din populaţia pământului să ajungă. Avem aici, se zice că peste 12 milioane de emigranţi ilegali şi în fiecare an numărul acestora creşte. Economia americană care a rezultat în prosperitatea secolului trecut, ajutată de popularizarea acestora prin filme, mass-media şi alte mijloace a făcut ca tot mai mulţi oameni să-şi închipuie că aici e raiul pe pământ.

Cu greu se despart de-aici oamenii. Deunăzi am privit la ştiri cum se încărca un avion cu emigranţi ilegali pentru a fi duşi înapoi în ţara lor, în Columbia. Un mare număr dintre ei jurau că vor veni înapoi. Atunci, de ce se duc annual mii de evrei de bună voie şi nesiliţi de nimeni înapoi în ţara lor? Ieri a aterizat un avion cu 250 de evrei americani care se „repatriau” (unii dintre ei s-au născut aici în SUA şi nu au văzut niciodată Israelul) în ţara lor. Şi culmea mirării este că se vor duce să populeze oraşe din nordul Israelului, Haifa şi Ashkelon printre altele, care sunt în prezent sub un puternic atac cu bombe şi rachete din partea Hizbollah-ului.

Ce-i face să plece? Poate n-ar fi rău ca să acordăm o mai mare atenţie la împlinirea profeţiilor. În timp ce noi ne trăim vieţile meschine, la o scară istorică mondială, Dumnezeu îşi împlineşte cele spuse acum 2,700 de ani şi redate succint mai sus prin câteva versete din proorocul Ieremia.

Fostul prim-ministru Netanyahu i-a întâmpinat cu cuvintele ”voi faceţi ca Israel să fie mai puternic”. Consulul israelian le-a spus la plecarea lor de pe aeroportul JFK că plecarea lor în aceste clipe e un vot de încredere acordat Israelului şi o garanţie a victoriei împotriva terorismului. Un emigrant, Sammy Capuano care a plecat cu soţia sa şi copilul lor în vârstă de 6 luni a afirmat la sosire că au un sentiment de eliberare acum că au ajuns „acasă”. El a continuat spunând că Dumnezeu putea plasa Israelul în Texas sau în Bahamas, dar l-a plasat între duşmani, tocmai pentru ca evreii să înveţe că protecţia lor vine de la Dumnezeu, atunci când ei vor asculta de Legile Lui.

Un alt evreu sosit în Israel spunea că el a primit de la Dumnezeu mesajul de a se muta în Septembrie 2001. Atunci a înţeles că e vremea să se întoarcă „acasă”. Iar un alt evreu spune că dacă Israel ar fi Disneyland, atunci ar fi venit aici pentru distracţie. Dar pentru că acuma este atacat, el a înţeles aici e ţara şi „mama” lor, şi acum mama lor are nevoie de ajutor şi ei au venit să i-l acorde. El a continuat spunând că Israelul este locul cel mai sigur pentru evrei!

Cine ar fi crezut! Evreii pornesc emigrarea spre ţara lor, şi asta în ebraică se numeşte Alyiah, adică urcare! Ei nu coboară de la ceea ce au fost, ei nu coboară de la ceea ce au avut, ei nu au renunţat, ci abia acum au urcat! Ceea ce au făcut până acum, în risipirea lor printre neamuri, era coborâre! Acum când i-a cercetat Dumnezeu, în sfârşit se urcă către destinul lor, către chemarea lor de mii de ani!

Cuvântul Domnului dragii mei este infailibil! Cerul şi pământul vor trece, dar nu va rămâne neîmplinit nici un punct din Cuvântul lui Dumnezeu! Credem noi proorociile? Credem noi Biblia? Sunt învăţăturile ei piatra de căpătâi a vieţii noastre? Ne bazăm noi 100% pe Cuvântul Domnului?

Să fim atenţi, Biblia se împlineşte acum, sub ochii noştri. Zilele sunt rele şi grele. Este vremea să ne trezim din somn, cum spunea apostolul Pavel, că se apropie ziua! Noaptea păcatului se apropie de sfârşit, răsar zorile neprihănirii veşnice! Vin zilele Fiului lui Dumnezeu!

Mai întâi

2 Corinteni 8:1- 5 Fraţilor, voim să vă aducem la cunoştinţă harul pe care l-a dat Dumnezeu în Bisericile Macedoniei. În mijlocul multelor necazuri prin care au trecut, bucuria lor peste măsură de mare şi sărăcia lor lucie, au dat naştere la un belşug de dărnicie din partea lor. Vă mărturisesc că au dat de bună voie, după puterea lor, şi chiar peste puterile lor. Şi ne-au rugat cu mari stăruinţe pentru harul şi părtăşia la această strângere de ajutoare pentru sfinţi. Şi au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înşişi Domnului, şi apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.

Viaţa ne cere atât de mult! Mintea ne este într-o continuă nelinişte, şi munceşte mereu, chiar şi în clipele când nu ar trebui să se concentreze la altceva sau la altcineva, decât asupra lui Dumnezeu: la rugăciune. Nu te-ai „prins” niciodată asupra faptului? Adică, începi să te rogi plăcut Domnului, şi-n câteva minute, eşti tot pe genunchi, gura-ţi rosteşte rugăciunea, dar mintea ta este în altă parte. Te-ai gândit la ceva, poate ceva chiar necesar rugăciunii, cum ar fi de exemplu pentru unul dintre copiii tăi… Apoi ai început să călătoreşti cu mintea… la ceilalţi copii, la cât de diferiţi sunt ei, la oare ce-o fi făcut la şcoală, oare ce-o fi în viaţă, oare… oare… Îţi dai seama de ceea ce se întâmplă, că gura se roagă Domnului dar mintea nu mai e acolo, îţi ceri iertare şi-ţi aduci înapoi mintea la Domnul. Psalmistul spune aşa: Psalmi 118:27 Legaţi cu funii vita pentru jertfă, şi aduceţi-o până la coarnele altarului! Adică, ceea ce trebuie jertfit nu vine de bună-voie la altar, dar câteodată trebuie adus chiar şi cu forţa!

Apoi suntem atât de solicitaţi, chiar şi pentru lucrarea lui Dumnezeu: luni seara adunarea grupei de rugăciune la care aparţinem, marţi seara studiu biblic cu bărbaţii, miercuri seara repetiţie de orchestră, joi seara repetiţie de cor, vineri seara e pentru familie (mergem la cumpărături cu căţel şi purcel!), sâmbătă dimineaţa e micul dejun al bărbaţilor la adunare, sâmbătă seara este sfat frăţesc…. Duminica de dimineaţa pâne seara suntem ocupaţi „în via Domnului”. Modifică după caz programul de mai sus, şi vei constata că nu-i departe de adevăr.

Pe deasupra, trebuie să muncim ca să avem ce mânca, şi să ne putem plăti ratele. Şi să mai dăm bani şi la biserică! Unii dintre noi slujesc Domnului şi-n alte capacităţi: lideri de celule, de grupe de rugăciune, de lucrare cu tineretul, membrii în comitet sau comiţii, etc. Trebuie să ne pregărim să dăm îndemnuri la timpul de rugăciune, sau să luăm cuvântul la şcoala duminicală. Viaţa noastră este „stoarsă” mereu de când ne-am predat Domnului, nu-i aşa? Suntem de două ori mai ocupaţi decât înainte de a ne pocăi! Şi tot 24 de ore avem pe zi! Oare cât va mai dura? Oare cât mai putem rezista?

Vreau să propun gândirii noastre în aceste rânduri că toate acestea sunt necesare, probabil, dar că noi ne avântăm în a ne îngriji de multe lucruri, şi uităm de unicul lucru care trebuieşte (Luca 10:40-42 Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El, şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că soră-mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, deci, să-mi ajute.” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua”). E atâta efort şi zvârcolire din partea noastră, dar suntem NOI cei care ne chinuim, NOI cei care ne sacrificăm, NOI! În puterea noastră, în firea noastră pământească. Ce propun în schimb? Să nu mai facem nimic, să ne retragem din toate activităţile? Şi atunci, cine le va mai face?

Nu, nicidecum nu propun asta! Propun ca să începem chair mâine să punem deoparte un timp cu Domnul. Un timp de cercetare, de curăţire lăuntrică, de predare A NOASTRĂ MAI ÎNTÂI DOMNULUI! Asta au făcut macedonienii, ne spune Pavel. S-au dat ei înşişi mai întâi Domnului. Din aceasta predare, va reieşi o slujire NUMAI acolo unde ne vrea Domnul, şi nu în toate acetivităţile în care sunte implicaţi azi cu firea pământească. Viaţa noastră nu va fi împovorată de ceea ce ne cere Domnul (aminteşte-ţi că „jugul Lui este uşor”!) ci va fi cheltuită în mod folositor, la maxim, şi însuşi Domnul va revărsa prin noi puterea Sa, lucrarea Sa, aşa cum vrea El, unde vrea El. O astfel de predare nu este ceva ce vom face o dată pentru totdeauna, ci vom începe fiecare zi astfel: Doamne, mă predau Ţie azi… condu-mi Tu paşii, călăuzeşte-mă Tu, trăieşte Tu prin mine. Arată-mi Tu ce trebuie să fac, ce e important, unde să mă duc, ce să spun. Vei fi mult mai eficient în ceea ce faci, pentru că Domnul va face prin tine, şi El va face mereu chiar şi ceea ce este imposibil, ca la macedonieni: dintr-o sărăcie „strălucitoare” au dat extraordinar de mult.

Dar activităţile înainte de predarea totală sunt echivalentul punerii carului înaintea cailor… şi asta ne va termina energiile şi ne va aduce frustrare fizică, psihică şi spirituală. Să învăţăm deci puterea acestor cuvinte şi să nu ne fie frică să le folosim: mai întâi!

Selecţie supranaturală

Ioan 6:53-57 Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului, şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă. Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură. Cine mănâncă trupul Meu, şi bea sângele Meu, rămâne în Mine, şi Eu rămân în el. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimis pe Mine, şi Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine, va trăi şi el prin Mine.

Ioan 6:60-67 Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?” Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cîrteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire? Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?… Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu, Sunt duh şi viaţă. Dar Sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu cred, şi cine era cel ce avea să-L vândă. Şi a adăogat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.” Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi, şi nu mai umblau cu El. Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?”

Cred că-ţi dai seama din citirea celor de mai sus că Isus Christos nu este aşa cum ni-l închipuim mulţi dintre noi. De fapt, nici nu ştiu cum ni-l închipuim! Poate că am fost marcaţi de „vederea” Sa pe ecranul cinematografelor, în producţii americane în care Isus era blond, cu ochi albaştri… Sau în mai recenta producţie „the Passion of the Christ” a lui Mel Gibson unde era brunet şi cu tenul închis. Oricum, dacă îţi vin în minte „imagini” din cărţile cu poze din copilărie (eu îs prea bătrân, nu am avut parte de aşa ceva, dar poate că mulţi dintre cititorii mei ştiu despre ce e vorba! Pe vremea mea, erau versete de aur OBLIGATORII, erau RUGĂCIUNI OBLIGATORII atunci când îmi venea rândul, erau PARTICIPARE OBLIGATORIE la serviciul de cântări, poezii, etc. Regret că tânară generaţie de azi are cărţi cu poze şi le lipseşte OBLIGATIVITATEA de a face ceva cu adevărat!), poate îl vezi pe Isus zâmbitor, invitând drăgălaş pe copii să vină la El. Sau poate îl vezi stând la fântâna Samariei, discutând răbdător cu femeia samariteancă. Sau poate îl vezi întârcându-şi capul cu duioşie către tâlharul pocăit, aducându-i vestea bună că „astăzi vei fi cu Mine în Paradis”.

Isus a avut un fel duios, gingaş, blând şi răbdător cu păcătoşii. Chiar şi cu Petru, după ce acesta s-a lepădat de Domnul, Isus tratează cu gingăşie. Câteodată însă, Isus acţionează de ne-nţeles. Cu Femeia Canaaneancă, de exemplu! Sigur că noi putem justifica azi acţiunea Domnului prin a spune că de-aia a refuzat-o iniţial, pentru a-i încerca credinţa! Dar aş vrea să te pui tu în situaţia femeii: ce ai zice dacă Domnul te-ar trata astfel, şi te-ar asemăna căţeilor!? Dacă ţi-ar refuza cererea imediat după ce ai rostit-o! HA! Dar hai să te-ntreb altceva: ai putea tu trata asemenea lui Isus pe o femeia ca aceasta? Nu cred! Te-ai gândi că îi răneşti sentimentele. Chiar dacă ai vrea s-o refuzi, ai căuta un mod elegant de a o face.

Dar în cele mai multe cazuri, când are de-a face cu animte categorii, Isus este deosebit de dur: El face o selectare supranaturală a oamenilor. Cu alte cuvinte, oferta lui Isus nu rămâne valabilă pentru totdeauna.

Tânărul bogat, de exemplu. Isus i-a spus ce are de făcut, şi dacă acesta n-a vrut, Isus s-a uitat după el cu tristeţe, dar nu a zis nimic. Un om „bun” care putea ajunge „perfect” a refuzat singura cerinţă care l-ar fi ajutat să ajungă la ţintă, şi a plecat în drumul său. Eu aş fi procedat (probabil) altfel în locul Domnului. L-aş fi strigat pe tânărul bogat să vină înapoi! I-aş fi zis: hai, că am o soluţie de compromis pentru tine! Numai să nu mai spui la nimeni! De ce? Pentru că avea bani, şi ce importanţi sunt banii în bisericile noastre! Câţi dintre cei bogaţi, membri ai bisericilor sunt lăsaţi să facă tot felul de măgării, doar de dragul banilor lor! Isus însă, nu! Tânărul a hotărât şi dacă nu se va întoarce el de la sine, Isus nu va alerga după el.

Fariseii, un alt exemplu. Isus i-a numit făţarnici, aşa fără nici un fel de pardon! Anii mulţi de cunoaştere a Cuvântului lui Dumnezeu şi încălcarea voită şi neruşinată a acestuia în picioare, i-a tăbăcit pe farisei într-o nesimţire spirituală totală. Aşa că Isus nu mai are nici o nădejde de la ei: ei vor insista în nepocăinţa lor! Isus îi curăţă şi pe ei, ca şi clasă, dintre ai Lui.

Apoi, în exemplul dat de noi în textul de mai sus, ucenicii care nu au suportat vorbirea Domnului. Să mergi cu Domnul 3 ani de zile, şi dintr-o dată să te supere ceva la El! Să-i mănânci pâinile, să-i vezi minunile, să-i asculţi cuvintele, să-L cunoşti îndeaproape, şi totuşi să te poticneşti în El! Isus răspunde cu o întrebare: asta e prea dur pentru voi? Dar dacă aţi vedea lucruri şi mai şi, cum ar fi înălţarea la cer a Domnului! Ce aţi zice atunci? Acum vă cer să mâncaţi trupul Meu, şi voi sunteţi jigniţi? Dar ce veţi zice când veţi fi la Cina Domnului (de exemplu) şi trupul Domnului nu va fi de găsit, deoarece s-a dus la cer în trup, atunci ce veţi face? Adică, dacă vă vine greu să credeţi că Eu m-am coborât din cer în formă trupescă, şi voi trebuie să-Mi mâncaţi trupul şi să-mi beţi sângele, cât de jigniţi aţi fi şi cât de imposibil v-ar fi să credeţi că Eu, cu trupul acesta de carne, am plecat la cer!

Mulţi dintre ucenici se întorc din drumul urmării lui Isus şi-şi văd de treabă. Isus nu-i cheamă înapoi. Nu explică! Nu le spune: am glumit doar! Am vorbit la figurat, nu la propriu! Ba dimpotrivă, Isus se întoarce la ceilalţi ucenici care au mai rămas cu El, şi-i confruntă direct: voi nu vreţi să plecţi de la Mine? Ce tupeu! Ce curaj mai degrabă!

Isus selectează mereu „turma” Sa. Pe de o parte, El e păstorul cel bun care-şi dă viaţa pentru oi, şi care depune maxim de effort ca să caute pe cel pierdut… Pe de altă parte, lui Isus nu-i pasă de mine dacă eu mă îndepărtez cu necredinţă de El şi mă duc în treaba mea.

Eu cred că Domnul face selecţie şi azi printre noi. De aceea să luăm aminte la cuvintele acestea de avertizare: Evrei 3:12 Luaţi seama, deci, fraţilor, ca nici unul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu.

Vremuri Serioase!

În anumite cercuri, se vorbeşte despre „al 3-lea război mondial”. Dacă stai să te gândeşti, în Bombay au explodat 8 bombe şi au murit sute de oameni, iar alţi probabil o mie au fost răniţi. În Canada zilele trecute au fost prinşi cred că 18 terorişti, care plănuiau să destabilizeze Parlamentul, să ucidă pe unii dintre membrii acestuia iar premierului Stephan Harper să-i taie capul! În Afganistan e război. În Irak e război. Coreea de Nord a lansat un test al unor rachete de 4 Iulie, ziua Americii. Siria şi Iranul promit exterminarea Israelului. Acesta se află în război în Gaza şi în Liban. Sute de oameni morţi şi mii de răniţi. Puteţi numi alte zece puncte de confruntare cu uşurinţă.

Ce fel de „război” este acesta? Este mondial în aparenţă, sau este mondial în adevăratul sens al cuvântului? Deocamdată, cred că e în aparenţă… şi sper din inimă să nu devină şi în realitate, că acesta ar fi ultimul! Cum Biblia are predilecţie pentru numerologie, şi 3 este un număr „perfect” din punct de vedere biblic, acesta ar fi un război „perfect”; nu ar mai rămâne după el piatră pe piatră din nimic din ceea ce am cunoscut noi.

Şi aşa viaţa noastră este destul de bulversată: „occidentalizarea” noastră ne-a lăsat pe mulţi cu răni, goluri lăuntrice, dorinţe neîmplinite (în ciuda aparentelor noastre „reuşite”). Cu copii nu ne mai înţelegem bine, în biserici nu mai găsim satisfacţia de odinioară, prietenii devin şi ei de neînţeles, sau devenim noi de neînţeles pentru ei! Ce mai! Trăim vremuri grele şi serioase din toate punctele de vedere.

Când se întâmplă ceea ce se întâmplă în lume, avem tendinţa să ne abatem gândurile de la ceea ce se întâmplă acasă la noi: liberalismul cucereşte noi piscuri, creştinismul adevărat, nu de formă, pierde importante bătălii pe plan moral şi cultural. Unele biserici cresc, altele scad şi se închid, dar cele ce cresc, o fac doar pentru că membrii celor ce se închid li s-au alăturat, nu pentru că s-au pocăit oameni noi.

Cel mai tare mă îngrijorează viitorul copiilor noştri: facem noi totul pentru ca ei să fie cel puţin ca noi, dacă nu mai buni? Îi pregătim noi serios pentru timpurile pe care le vor trăi, după ce nu vom mai fi noi?

Psalmistul spune: Ps 78:1-7 Ascultă, poporul meu, învăţăturile mele! Luaţi aminte la cuvintele gurii mele! Îmi deschid gura şi vorbesc în pilde, vestesc înţelepciunea vremurilor străvechi. Ce am auzit, ce ştim, ce ne-au povestit părinţii noştri, nu vom ascunde de copiii lor; ci vom vesti neamului de oameni care va veni laudele Domnului, puterea Lui, şi minunile pe care le-a făcut. El a pus o mărturie în Iacov, a dat o lege în Israel, şi a poruncit părinţilor noştri să-şi înveţe în ea copiii, ca să fie cunoscută de cei ce vor veni după ei, de copiii care se vor naşte, şi cari, când se vor face mari, să vorbească despre ea copiilor lor; pentru ca aceştia să-şi pună încrederea în Dumnezeu, să nu uite lucrările lui Dumnezeu, şi să păzească poruncile Lui.

Spunem noi copiilor noştri, plantăm noi în ei,
– TOT ce am auzit,
– TOT ce ştim,
– TOT ce ne-au povestit părinţii noştri,,
– TOATE laudele lui Dumnezeu,
– TOATĂ puterea lui Dumnezeu (pe care am cunoscut-o desigur),
– TOATE minunile lui Dumnezeu?

Pentru că noi am experimentat şi experimentăm zilnic (fiecare zi este în ea însăşi o minune de la Dumnezeu!) mărturia lui Dumnezeu în viaţa noastră; am primit poruncile Lui. Şi este de datoria noastră, să facem tot ce stă în putinţa noastră ca părinţi, să lăsăm copiilor noştri această moştenire, pentru că, vin vremuri serioase, dragii mei! Vremuri serioase!

Ei şi…. noi!

Marcu 8:27-29 Isus a plecat cu ucenicii Săi în satele Cezareii lui Filip. Pe drum le-a pus următoarea întrebare: „Cine zic oamenii că Sunt Eu?” Ei I-au răspuns: „Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Unul din prooroci.” „Dar voi” i-a întrebat El „cine ziceţi că Sunt Eu?” „Tu eşti Hristosul!” I-a răspuns Petru.

Noi nu prea ştim ce cred ”ei„! Că nu prea ne întâlnim cu ei, şi când ne întâlnim, nu stăm de vorbă cu „ei”! Cine sunt ei? O, ei sunt toţi ceilalţi: cei ce nu merg la biserica „noastră”, cei ce nu merg la biserici, şi de-aia-s păcătoşi! Cei ce merg la alte biserici, şi de-aia-s greşiţi. Cei care aparţin unor alte grupări religioase, şi de-aia-s idolatri sau falşi. Cei care beau prea mult, cei care fumează, cei care curvesc, cei care destrăbălează… Lumea! Noi nu ştim ce zic ei, pentru că noi nu-i ascultăm pe ei, noi nu vrem să avem nimic de-a face cu ei!

Oamenii! Lui Isus nu i-a fost frică de oameni, nu i-a fost scârbă de ei, nu s-a ferit ca să nu fie contaminat de curve şi de vameşi. Isus ştia precis ce zic ei, ce părere au ei că avea timp să-i asculte. Ştii, oamenii nu au doar păcate! Din acelea, avem şi noi, nu-i aşa? Ei au probleme, dureri, necazuri, întrebări şi păreri. Cine-i va asculta? Cine-şi va pleca urechea spre ei? Cine îşi va rupe din timpul preţios ca să le acorde măcar cinci minute ici-colo ca să aibă şi ei cui spune problemele lor!?

Asta mi-aduce aminte de o întâmplare de mult. Cu vreo 14 -15 ani în urmă locuiam la o fermă, undeva la ţară (ei na! la vreo 10 mile de oraş). Într-o zi am auzit câiini cum lătrau de se rupeau. Am ieşit să vedem despre ce e vorba, şi iată că în faţa garajului meu era parcată o maşină, din care încercau să iasă afară doi bărbaţi. Am liniştit câinii şi astfel ei au ieşit din maşină. I-am întrebat ce vor, şi mi-au spus că eu sunt martori ai lui Iehova şi că vor să vină să stea de vorbă cu mine.

Am avut o luptă mintală de 10 secunde! Măi, ce multe-ţi pot trece prin minet în 10 secunde! Am auzit de la unii care ar fi experimentat moartea clinică ca apoi să-şi revină cum povesteau că-ntr-o fracţiune de secundă după moarte îţi trece prin faţa „ochilor” tot filmul vieţii! Ce să fac cu cei doi indivizi? Să-i las în casă? Să le spun că nu mă interesează, că io-s creştin şi că nu am nevoie de „evanghelia” lor, că oricum e falsă….

În cele din urmă i-am poftit în casă. Nu le-am spus că-s creştin, că-s chiat păstor, nu le-am spus nimic. I-am invitat să ia loc, ei au preferat să stăm la o masă. I-am servit cu apă şi cafea, apoi i-am invitat să-mi spună motivul pentru care au venit la mine. Până atunci ştiam despre martorii lui Iehova din ceea ce am citi în alte părţi, sau din… auzite! Acum îi vedeam şi vorbeam prima oară cu ei personal. Acum aveam pentru prima oară în mână biblia lor. Aceea modificată, care în Ioan 1:1 zice că la început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era UN dumnezeu.

Am început de la textul acestai să vorbesc cu ei, să le spun despre dumnezeirea lui Isus… În două fraze, s-au prins că-s creştin şi chiar unul educat în Sfânta Scriptură. Dar am discutat mai departe, şi i-am ascultat şi m-au ascultat. Apoi când s-au gătat de plecare, le-am spus că mă voi ruga pentru ei, şi că îi invit înapoi la mine.

Când au plecat, mă îndoiam că vor mai veni vreodată… dar m-am înşelat! Peste cam două săptămâni, câinii mei lătru din nou disperaţi. Erau cei doi. Vizitele lor au durat cam două-trei luni, până ne-am mutat de acolo! Aveau oare speranţe că mă voi converti? Nu cred! Cred că găsiseră pe cineva care să-i asculte şi să le vorbească aşa, de la om la om, nu mecanic, automat. Poate chiar să fi semănat o sămânţă de credinţă în inima lor… sau măcar una de omenie creştină.

Dacă nu-i primeam, plecau mai departe în drumul lor. Poate ar fi „necăjit” un alt vecin cu mesajul lor! (Cel puţin am făcut atâta bine că am cruţat un alt vecin!). Dar am avut ocazia să-L împărtăşesc pe Christos unor oameni, pe care nu a trebuit să-i caut, care au venit ei singuri la mine! Ştii cât PEŞTE este în baltă, care ar veni singur la tine, dacă ai avea timp să-l pescuieşti? Păi, nu asta era lecţia dată de Isus ucenicilor, când cu pescuirea minunată? Că te poţi trudi o noapte întreagă fără să prinzi nimica, ca apoi peştele să vină singur la tine (ce ironie!).

Să fim mai sensibili la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Să fim mai atenţi, că probabil că Domnul va aduce lângă noi pe cineva pe care trebuie să-l ascultăm, să-l lăsăm să ne spună problemele, necazuriel. Data viitoare când ne va întreba Isus ce zic oamenii despre El, să-i putem spune: Doamne, am vorbit azi cu Vasile despre tine, şi a zis că Tu eşti nedrept…. Nu Te supăra pe El Doamne, că nu Te cunoaşte! Doamne, arată-ţi bunătatea faţă de Vasile! Stau în spărtură pentru el şi familia lui, ajută-l Doamne şi mai ales, descopere-Te lui Vasile!

Pace pentru Israel

Mă gândeam azi la toate cele ce se întâmplă în Orientul Mijlociu. Acolo situaţia stă pe un butoi cu praf de puşcă de 60 de ani! În toată istoria modernă nu mai există un caz ca acesta. Cei ce au câştigat sau pierdut într-al doilea război mondial au uitat deja despre conflagraţie; peste ţările lor au trecut de-acum aproape două generaţii noi. Dar Israel este într-o luptă continuă!

De câte ori a avut Israel aşii în mânecă, restul lumii i-au derut să renunţe. ONU, Crucea Roşie, UE şi alţii, mânuitori ai cuvintelor mari, dar laşi când e vorba de fapte mari! Şi acum ce-i de făcut?

În spatele problemei Liban acum stau Iranul şi Siria. Ambele state ar vrea să vadă Israelul ras de pe faţa pământului. Ambele state sunt supărate pe democraţia ce s-a infiripat în Liban şi o vor distrusă, cu atât mai mult cu cât SUA au fost în spatele noului guvern de la Beirut. Siriei îi convine de minune instabilitatea din Liban şi ar vrea să facă tot ce poate ca să reia controlul acestei ţări. De aceea a susţinut şi continuă să instige Hezbollah-ul. Atacurile teroriştilor Hezbollah asupra Israelului sunt provocări.

Eu însă privesc dintr-o altă perspectivă asupra problemei. În cartea Apocalipsei capitolul 12 ni se spune despre copilul de parte bărbătească născut de femeie. Un balaur mare şi roşu stătea gata să înghită copilul. Dar acesta a fost răpit la Dumnezeu şi atunci balaurul şi-a îndreptat ura spre femeia care a născut copilul.

Copilul este Domnul Isus Christos. Femeia din care s-a născut este Israel. Isus Christos a fost răpit la Dumnezeu şi de atunci încoace, ţinta urei diavolului (căci el este balaurul mare şi roşu din vedenia lui Ioan) a devenit „femeia” care l-a născut pe Isus, adică Israel. Cu cât „vremea se apropie” cu atât mai mare este furia diavolului (Apoc 12:12 Vai de voi, pământ şi mare! Căci diavolul s-a pogorât la voi, cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme). Şi ca orice lupte între puterile supranaturale ale diavolului şi noi, oamenii, luptele se câştigă cu mijloace supranaturale: adică în cazul acesta, cu rugăciune!

Sugerez eu oare o pace ieftină? Sugerez eu oare ca Israel să-şi bage sabia în teacă? Nicidecum! Sugerez însă cu putere ca noi, care avem Scripturile în mână, să facem ceea ce ni se cere în ele: Ps 122:6 Rugaţi-vă pentru pacea Ierusalimului! Oricât de mult ar dori diavolul şi reprezentanţii lui să şteargă Israelul de pe faţa pământului, nu va reuşi! Israel este poporul ales de Dumnezeu şi planurile Domnului cu privire la poporul acesta nu s-a sfârşit încă. Uite ce vrea să facă Domnul cu ei: Evrei 8:10 Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.

Iată ce spune Biblia în continuare: (Romani 11:25-28 Fraţilor, ca să nu vă socotiţi singuri înţelepţi, nu vreau să nu ştiţi taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ţine până va intra numărul deplin al Neamurilor. Şi atunci tot Israelul va fi mântuit, dupăcum este scris: „Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiurile de la Iacov. Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi şterge păcatele.” În ce priveşte Evanghelia, ei Sunt vrăjmaşi, şi aceasta spre binele vostru; dar în ce priveşte alegerea, Sunt iubiţi, din pricina părinţilor lor). Aşa că, să nu ne lăsăm purtaţi de părerile altora, sau să nu stăm nepăsători ci să ne rugăm pentru Israel!

Despre pierderi şi pierduţi

Luca 15:3-4 Dar El le-a spus pilda aceasta: „Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz, şi se duce după cea pierdută, până când o găseşte?

Pierdem în fiecare zi câte ceva. Unele lucruri pierdute sunt mai importante, altele nu prea contează. Unele dintre lucrurile pierdute nu ni se par însemnate decât numai când nu le mai avem. Unele lucruri sunt mai importante decât altele; avem astfel grijă de cheile casei, de portmonee, acte de identitate. Dar dacă pierdem ziarul, îl mai găsim la chioşcul de vizavi. A-ţi pierde însă cheile, nu se compară cu a-ţi pierde de exemplu un copil. O dată pe an se comemorează aici în SUA ziua copiilor pierduţi. Anual se pierd un număr impresionant de copii numai în America. Mulţi dintre ei nu vor mai fi găsiţi niciodată şi vor lăsa un gol imens în inima părinţilor sau a celor dragi. Durerea pierderii a ceva este comensurabilă cu valoarea obiectului pentru proprietar.

Vorbeam mai sus despre copiii pierduţi. Nu-mi pot rupe gândurile de la cei ce-şi pierd pe cei iubiţi ai lor, în special în condiţii tragice: război, accidente, crime. Aceste pierderi sunt „înainte de vreme”. Mii de părinţi americani şi-au pierdut fii în Irak. Ei sunt o pierdere şi pentru familiile lor, şi pentru armata care a investit în ei, şi pentru viitorul acestei ţări. Zilele trecute alţi apropae 200 de oameni s-au „pierdut” în Bombay. Cei rămaşi caută răspunsuri şi întreabă în zadar „de ce”?!

În Israel un soldat s-a „pierdut” pentru că l-au furat palestinenii, alţi doi s-au „pierdut” doar ieri pentru că i-au furat Hibollah-ul Libanez. Părinţii băieţilor americani care au murit în Irak nu pot să-şi mai caute fii. Familiile indiene a căror iubiţi au murit nu-i mai pot căuta. Dar israelienii mai au speranţe, şi au pornit acţiuni de căutare în Gaza şi Liban. Mai sunt speranţe că-i vor găsi în viaţă pe cei „pierduţi” astfel. Au angajat armata, tancuri, helicoptere şi avioane. Nici un efort nu-i prea mare, nici o cheltuială exagerată pentru a aduce înapoi unul pierdut la inamic.

Un alt israelit, acum două mii de ani, ne învăţa aceeaşi lecţie la care asistăm astăzi! Nici un efort nu-i prea mare, nimic nu-i cheltuit degeaba, pentru aducerea înapoi a unei oi pierdute. Acum 40 de ani, eu eram oaia aceea! El m-a căutat şi m-a găsit şi pe mine. Poate te-a găsit şi pe tine, iubitul meu cititor. Sau poate, tu care citeşti acum, nu ai fost încă găsit! Dar să ştii că El încă te caută cu pasiune, cu interes şi chiar şi-a dat viaţa pentru tine! El este şi vrea să fie „Păstorul tău cel bun”.

În altă ordine de idei, noi cei ce am fost găsiţi de Domnul Isus suntem chemaţi la rândul nostru, cu ajutorul Lui şi prin El să-i căutăm pe cei pierduţi. Facem noi asta? Nu ar fi rău! Este chiar necesar.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...