Contraste Practice

Psalmi 1:1-2 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori! Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului, şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui!

Ieri am vorbit despre progresia în rău. Cum ne putem ţine departe de căderea într-o stare din ce în ce mai rea? Psalmistul ne dă reţeta în aceste două versete.

Nu-i suficient să nu faci ceva! Unii se feresc mereu de a nu face anumite lucruri. Tactica aceasta este una a apărării continue. Eşti mereu cu ochii-n patru şi eşti atent la tot ce ţi se pare rău. Apoi, frica de a greşi te împiedică să ieşi din cercul tău de comfort. Ridici ziduri în jurul tău, îţi impui obiceiuri, apelezi la tabieturi, devii tipicar. Încet-încet, te cucereşte un fel de tradiţionalism. Tot ce nu se potriveşte perimetrului trasat, devine periculos, rău.

E uşor de trăit astfel? Nu cred! Este viaţa pentru care ne-a creiat Dumnezeu? Nu cred! Când El a plasat pe primii oameni în Eden, le-a dat voie să exploreze sute de mii de pomi şi le-a interzis unul singur! Dacă omul şi-ar fi făcut un plan de explorare a ceea ce era permis, nici nu l-ar mai fi interesat ceea ce era interzis! Concentrarea asupra a ceea ce este interzis este nocivă!

Psalmistul oferă ceva pozitiv: Legea Domnului! În comparaţie cu ceea ce e rău, Legea Domnului (sau cum zicem noi astăzi, Cuvântul Domnului) este ca sutele de mii de pomi permişi vizavi de pomul interzis! Tot el, psalmistul, declară: Psalmi 119:162 Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găseşte o mare pradă. Psalmi 119:97 cât de mult iubesc Legea Ta! Toată ziua mă gândesc la ea. Psalmi 119:174 Suspin după mântuirea Ta, Doamne, şi Legea Ta este desfătarea mea.

Explorarea Cuvântului lui Dumnezeu, găsirea satisfacţiei în practicarea lui, şi umplerea minţii, a afecţiunii şi a gândurilor cu Cuvântul va fi un prilej puternic de a păzi pe om de căderea în din ce în ce mai jos, şi dimpotrivă, îl va ajuta să meargă „din slavă în slavă” (2 Corinteni 3:18 Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi Suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului).

Ferirea de rău e bună, dar e o apărare, e ceva… negativ! Iubirea Cuvântului lui Dumnezeu este atacul, e ceva pozitiv. E mai bine să ataci şi, dacă trebuie, să te şi aperi!

Progresia Răului

Psalmi 1:1 Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!

Totul începe ca o mică curiozitate: oare cum o fi chestia asta? Oare cum e să trag şi eu din ţigară? Dar oare ce-aş simţi dacă aş bea un pahar de ceva tărie? Aş fi oare la fel de curajos ca vecinul? Aş avea şi eu curajul să strig, eu care-s tăcut, retras şi timid? Aş avea mai mult curaj cu… doamnele? Cum ar fi să încerc şi eu să flirtez? Cum ar fi să încerc…

Ah, curiozitatea! Privim la fructul interzis (părinţii ne-au spus că nu e bine să-l consumăm, poate la biserică am învătat că nu e bine să-l mâncăm, poate am văzut rezultatele fructului în viaţa altora, dar ne-am gândit că noi nu vom cădea atât de repede şi atât de departe, că ne vom stăpâni, că ne vom abţine…) şi-l admirăm: e frumos, este de dorit să-l iei şi să-l mănânci, deoarece vrei să fii şi tu ca ceilalţi! Să nu fii diferit! De ce să ieşi în evidenţă? De ce să nu fii la fel? De ce să atragi privirile celorlalţi? De ce să nu fii aprobat şi acceptat ca „unul de-ai noştri, un tip/o tipă de treabă”!

Nu eşti primul care treci pe-aici. Cu 6 mii de ani în urmă, o strămoaşă de-a noastră, a tuturor oamenilor, pe nume Eva a făcut la fel! Geneza 3:6 Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat, deci, din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.

Ştii care e problema? Este cea descrisă de psalmist în versetul citat: mai întâi, doar te duci la sfatul celor răi! Nu, tu nu ai de gând, nici vorbă să rămâi acolo! Doar faci o vizită scurtă! Treci pe-acolo să vezi ce mai este nou, ca să nu rămâi prost! Da, dar sunt atât de multe de descoperit în lumea celor răi! Se inventează mereu lucruri noi, nemaiauzite, care par interesante, poate chiar folositoare, dar cu siguranţă, nu sunt dăunătoare! Şi încet, încet, te opreşti pe calea celor păcătoşi. Devii aici un obişnuit al casei, un fel de piesă de mobilier care nu lipseşte niciodată. Eşti „un tip de treabă, de-al nostru”! Şi-ţi convine asta! Eşti acceptat, aprobat, nu mai râde nimeni de tine…

Te aşezi aici. Îţi stabileşti aici domiciliul. De acum înainte, să se ştie de către toţi că aici locuieşti, aici stai! Pe scaunul celor batjocoritori! Şi tu care odinioară priveai doar prin fereastră înăuntru, şi erai batjocorit de cei dinăuntru, acum ai devenit unul care batjocoreşte pe cei ce-s aşa cum erai tu cândva, diferiţi!

Fii atent la progresia răului! Dacă ai umblat pe la sfatul celor răi, aşa din curiozitate, întoarce-te înapoi imediat! Până nu este prea târziu!

Memoria lui Dumnezeu

Isaia 43:25 Eu, Eu îţi şterg fărădelegile, pentru Mine, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.

Aducerea aminte a lui Dumnezeu este un subiect ce apare frecvent in Biblie. Dacă stai să te gândeşti că Domnul îşi aduce aminte de toţi oamenii care trăiesc pe pământ şi că toate firele de păr din capul fiecărui om sunt numărate de Domnul şi nici unul dintre acestea nu se pierde fără ştirea lui Dumnezeu, trebuie să fii de acord că Dumnezeu are o memorie fantastică! El ţine minte toate faptele tuturor oamenilor ce au trăit sau vor trăi vreodată, toate gândurile lor, toate sentimentele şi toate intenţiile.

Într-o bună zi, toţi oamenii care au trăit vreodată pe pământ se vor re-întâlni cu faptele, cu sentimentele, cu gândurile, cu intenţiile lor, şi vor trebui să dea socoteală despre ele înaintea lui Dumnezeu. Şi fiecare om îşi va primi de la Dumnezeu răsplata după binele sau răul pe care l-a făcut pe când trăia pe pământ (2 Corinteni 5:10). Apoi, pentru cei ce au făcut „binele” (şi acesta este unul singur: unicul bine la care va privi Dumnezeu va fi dacă cineva a crezut în Domnul Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu care a murit în locul păcătoşilor, astfel ca ei să nu mai moară ci să aibă viaţă veşnică) vor merge în cer pentru a petrece veşnicia cu Dumnezeu şi Fiul Său, iar cei ce au făcut „răul”, adică cei ce nu au crezut în Domnul Isus Christos, vor merge în iad, unde îşi vor petrece veşnicia despărţiţi de Dumnezeu.

Ştiu, ştiu…. Zici că tu eşti moral, că eşti bun, milostiv, iubitor, că nu ai ucis pe nimeni, că nu ai stricat casa nimănui şi că relele pe care le faci, de fapt nu-s mai… rele decât ale celorlalţi oameni. Dar, asta contează prea puţin: întrebarea ce ţi se va pune este ce ai făcut cu Isus Christos?

Şi, ştii ce vrea Dumnezeu în clipa aceasta mai mult decât orice? Să uite! Da, să uite! Să-ţi uite toate păcatele, tot trecutul, tot ce ai făcut, şi spus, şi simţit, şi… TOT! Absolut TOT! El poate şterge amintirea tuturor acestor lucruri din memoria Sa şi toate acestea vor fi ca şi cum nu au existat niciodată!

Ce zici? Nu vrei să îl satisfaci pe Dumnezeu şi astfel, să-ţi faci cel mai mare bine posibil? Crede în Isus şi crede acum!

Unicitatea lui Isus Christos

Ioan 6:67-68 Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?” „Doamne” I-a răspuns Simon Petru „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.

Nu strică câteodată să fim confruntaţi cu câte o întrebare de-astea, provocatoare! Destul cu întrebările de doi bani! Întrebări pe care ni le punem noi unii altora, doar să ne găsim în treabă. Vreau nişte întrebări serioase, ca de la Domnul însuşi: voi nu vreţi să vă duceţi?

Domnului Isus nu i-a fost frică să pună întrebările grele. În clipa aceasta probabil cei mai mulţi dintre ucenicii Lui L-au părăsit, pentru diferite motive:
Pentru unii, Isus nu se mişca destul de repede. Pentru alţii, Isus nu era relevant. Pentru alţii, Isus nu era suficient de sofisticat. Pentru alţii, nu era destul de bogat. Pentru alţii, …..

Şi în loc ca Isus să se intereseze ce le-ar place oamenilor să audă de la El, ce le-ar place să-L vadă făcând, spunând, Isus se întoarce spre ucenicii rămaşi, şi-i întreabă dacă nu vor să se ducă şi ei!

La cine să se ducă? În mintea lor, ei privesc grăbit împrejur la cine ar putea să se ducă. Ioan Botezătorul a murit de vreo doi ani. Să se ducă la fariseii făţarnici? La aprozii şi învăţătorii Legii care vorbeau fără putere? La Pilaţi şi Irozi? La preoţii cei mai de seamă? La marii preoţi, Ana şi Caiafa? La vechiul fel de viaţă, acum după ce li se aprinsese inima în ei?

Nu LA CE că viaţa ne inundă cu CE de jur-împrejur. LA CINE, că CINE nu ne-a mai rămas decât unul singur: TU, Doamne Isuse!

Într-o secundă, Isus devine unic. Comparat cu ceilalţi, El este incomparabil. El nu este un întemeietor de religie, El este însăşi Temelia vieţii. Fiinţa Lui şi Cuvintele Sale vor fi măsura tuturor vieţilor şi a tot ce s-a spus vreodată. Nimeni nu se poate compara cu El, în întreaga istorie a omenirii. El nu este în categoria altor învăţători sau întemeietori de religie… El este singur într-o categorie aparte! El nu trebuie doar urmat, Lui trebuie să ne închinăm, căci Isus Christos este Domnul!

Te-ai confruntat cu El deja? Dacă nu, fă-o curând, căci altfel îţi pierzi timpul degeaba şi odată cu timpul, viaţa şi veşnicia!

Autoritatea lui Isus

Matei 7:28 După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.

De unde provenea autoritatea lui Isus? Termenul tradus în româneşte prin „putere” este „exousia” în greceşte şi înseamnă de fapt autoritate.

  • Era autoritatea realităţii. Isus nu a venit ca să vorbească în mod utopic despre un ideal ce nu poate fi atins. Ascultătorii Săi şi-au dat seama de asta; altfel l-ar fi clasific pe Isus drept un visător iraţional.
  • Era autoritatea lui Dumnezeu. De câte ori vorbea Isus, Dumnezeu Tatăl vorbea prin El. Domnul Isus a mărturisit despre Sine că ”Fiul nu poate face nimic de la Sine” (Ioan 5:19).
  • Era autoritatea unei vieţi trăite. Isus a trăit tot ce a spus, până la cel mai mic amănunt. În repetate rânduri justifică ceea ce face „pentru ca să se împlinească ceea ce trebuie împlinit”.
  • Era autoritatea unei vieţi aşa cum o concepuse Dumnezeu să fie. Viaţa nu este cum vrem noi, sau cum ne-o închipuim noi, sau cum ne-o facem noi. Isus nu a fost un moralist, cum cred unii. El a venit să mărturisească despre adevăr (Ioan 18:37). Noi însă suntem prea grăbiţi ca să aşteptăm să ne spună Isus cum şi ce este adevărul, aşa că punem întrebări „savante” ca apoi să ne repezim la ale noastre (vezi Pilat, Ioan 18:38 etc).

Şi noi trebuie să avem aceeaşi autoritate ca şi Domnul Isus, dacă vrem să avem vreo influenţă în lume. Trebuie să avem autoritatea unei vieţi trăite, autoritatea plinătăţii Duhului lui Christos care să ne călăuzească, să vorbească prin noi şi care să trăiească viaţa lui Isus prin viaţa noastră. Iată ce trebuie!

De la Domnul!

1 Corinteni 11:23 Cãci am primit de la Domnul ce v-am învatat….

Pavel a primt de la Domnul, si faptul acesta era suficient ca sa-l motiveze as invete pe unii si pe altii! Apostolii s-au remarcat prin luarea a ceea ce au primit de la Domnul si alergarea cu �sarcina” aceasta pina la marginile pamântului! Era de parca cu cit alergau mai departe si mai repede, cu atit era mai mare sarcina! Era o urgenta în comportamentul lor care ne lipseste astazi. Noi alergam azi cu orice fel de veste… ca am gasit un detergent nemaipomenit, ca am dat peste o afacere care merita atentia, ca am obtinut nu stiu ce avantaje, etc etc. Discutiile noastre ramân la starea vremii, la analize politice de doi bani, la nemultumiri cu privire la diverse lucruri, la copiii, case, bani, îmbracaminte si ultima noutate în materie de bârfa.

Noi chiar nu am primit nimic de la Domnul? Nu am avut parte de nici o �însarcinare” din partea Domnului? Nu ne-a spus si noua ca unora de odinioara: du-te si povesteste la ai tai ce ti-a facut Domnul (Marcu 5:19 Isus nu i-a dat voie, ci i-a zis: �Du-te acasã la ai tãi, si povesteste-le tot ce ti-a fãcut Domnul, si cum a avut milã de tine). Ar trebui ca as ducem mesajul primit de la Domnul înainte si daca ne-ar întreba cineva care-i motivatia noastra de a vorbe mereu si pretutindeni despre aceasta, as putem as spunem împreuna cu Pavel: caci am primit de la Domnul!

Aceasta a fost ziua intai!

Voi incerca si eu sa-mi impartasesc gindurile cu privire la viata, dintr-o perspective crestina. Sper sa fie de ajutor celor ce cauta raspunsuri sau precizari din acest punct de vedere sau din orice punct de vedere.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...