
La ora când scriu rândurile astea, conferinţa de pace dintre Israel şi şi Palestina de la Annapolis, Maryland este în toi. Peste 40 de oficiali din mai multe ţări s-au adunat pentru a continua discuţiile care să pună bazele păcii dintre cele două ţări. Preşedintele Bush doreşte să „încununeze” preşedinţia sa cu această realizare. Probabil că mulţi consideră mijlocirea acestei păci ca necesară pentru moștenirea politică a unui preşedinte care şi-a pătat imaginea prin războaiele din Afganistan şi Irak. Read the rest of this entry »

Noi avem tendinţa de a ne uita mereu la mega-bisericile din vecini sau din atenţia opiniei publice! Ce fonduri au ei! Ce posibilităţi! Cît personal! Dar corul! Orchestra! Şi clădirile! Ce har să ai o asemenea biserică mare! Ce viaţă vibrantă! Ce activităţi! Ce şcoală duminicală! Ba chiar şi şcoală elemenară, sau liceu, sau, de ce nu, facultate! Cum zicea odată cineva: „Biserica X este cea mai biserică biserică din judeţ!” Read the rest of this entry »

Ei bine, după vreo două luni de hârâieli şi mârâieli, însoţite de ameninţări, eschivări, şi alte elemente de tragedie, Richard Roberts, preşedintele prestigioasei (până acum) universităţi americane creştine Oral Roberts University şi-a dat vineri demisia din funcţie. Aşa cum scriam într-un articol mai vechi, Roberts fost acuzat de folosirea unor fonduri a universităţii în scopuri proprii, dintre care amintim o factură de cumpărături de peste 39 de mii de dolari pentru Lindsay, soţia lui Roberts, la un magazin şic precum şi folosirea jetului universităţii pentru o călătorie de plăcere a fiicei soţilor Roberts şi o notă de plată de peste 29 mii de dolari, plus grajduri cu cai şi ponei pentru progeniturile Roberts la reşedinţa acestora. Read the rest of this entry »

Stai și te miri ce criterii folosesc judecătorii și jurații din sistemul legal american, când condamnă pe cineva pentru crimele făcute. De exemplu, în luna August judecătorul Manuel Lopez din Florida a stabilit o cauțiune infimă pentru criminalul Michael Allen Phillips, care după ce a plătit cauțiunea și a fost eliberat din închisoare, a împușcat și omorât un polițist, pe sergentul Ronald Harrison. Într-un alt caz, judecătorul din Ohio John A. Connor a dat unui deviant sexual doar „probation” (eliberare provizorie, condiționată) în timp ce legea acordă pentru asemenea fapte minimum zece ani.
La celălalt pol, în 1981 Dudley Wayne Kyzer a primit la un tribunal din Tuscaloosa, Alabama 10 mii de ani închisoare pentru omorârea soției, plus încă două vieți pentru omorârea soacrei și a unui student. În 1994 un tribunal din Oklahoma l-a condamnat pe violatorul Darron Bennalford Anderson la 2.200 ani de închisoare. Anderson a făcut apel, și la noul proces a mai primit 9 mii de ani închisoare, dintre care 4 mii pentru viol și sodomie, 1.750 de ani pentru răpire, o mie de ani pentru furt și 500 de ani pentru jaf.
În iulie 1997 un alt tribunal la un nou apel i-a redus sentința cu… 500 de ani! Așa că Anderson va ieși de la închisoare în anul 12744!
Ei, oricum ar fi judecate faptele rele aici pe pământ, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune că Domnul este drept și judecățile Sale sunt adevărate. Scriitorul scrisorii către evrei întreabă pe bune: Evrei 2:2-3 Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, și dacă orice abatere și orice neascultare și-a primit o dreaptă răsplătire, cum vom scăpa noi, dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare…? În lumina Bibliei, cea mai rea faptă posibilă este neglijarea Creatorului și a mântuirii pe care o oferă El prin Domnul Isus Christos. Fapta aceasta se va pedepsi pe durata veșniciei. Orice altă faptă POATE fi iertată prin jertfa Domnului Isus Christos. Dar necredința însoțită de neascultarea și necinstirea lui Dumnezeu duse dincolo de mormânt rămân fapte de neiertata. Gândește-te la aceasta!
Sentințele îndelungate de mai sus, derizorii în aparență prin lungimea perioadelor de detenție dincolo de dimensiunea unei vieți umane, demonstrează că anumite fapte sunt atât de repulsive și imorale încât până și o pedeapsă ce întrece lungimea vieții nu-i prea mult pentru comiterea lor.

Jon Weece, pastorul bisericii Southland Christian Church din Statul Kentucky, obosit de toată critica și batjocura adusă pe plan național idolului de muzică „pop” Britney Spears a propus congregației sale de peste opt mii de membri ca în loc de critici și bârfe, să încerce să scrie fiecare dintre ei un mesaj de iubire creștină starului aflat în derivă morală și socială. În scrisorile acestea să nu o critice, să nu-i predice, ci doar să-i spună că Isus o iubește!
S-au adunat deja pachete mari de scrisori. Peste o sută de alte biserici din SUA au preluat ideea de a scrie și ele astfel de mesaje. Cineva a luat legătura cu biroul de presă al starului, ca nu cumva scrisorile să ajungă la gunoi, ci să ajungă la cântăreață și primele pachete de scrisori au fost expediate pe adresa ei.
Desigur că lumea s-a împărțit în tabere vizavi de acțiunea bisericii. Unii susțin că biserica nu caută decât publicitate. Alții spun că este extraordinar ca niște creștini să procedeze… creștinește, adică cu iubire și întinzând brațele larg deschise către cel în derivă. Un purtător de cuvânt al bisericii a spus „acesta este doar un exemplu a ceea ce facem tot timpul!” Și a continuat să arate că biserica lor poartă săptămânal de grijă celor fără adăpost, celor flămânzi și lipsiți, că oferă mereu ajutor celor cuprinși de vicii și patimi, care se luptă cu viața veche și doresc să găsească izbăvire.
Rămâne de văzut ce efect (dacă va avea vreunul) vor avea scrisorile. Britney Spears a crescut într-o familie de baptiști, până când talentul ei a propulsat-o pe o traiectorie care a îndepărtat-o de rădăcinile credinței familiei, către o lume de abuzuri, imoralitate și stricăciune. Recent a pierdut posibilitatea de a-și vizita cei doi copii (rezultați din căsătoria cu Federline), datorită neprezentării la testul săptămânal antidrog la care trebuie să se supună prin hotărâre judecătorească. Să nădăjduim că acolo unde nu mai pot oamenii să facă nimic, va interveni Dumnezeu și va aduce înapoi această fiică risipitoare.

Povesteam prin vară despre plăcerea de a intra într-o cameră de hotel din SUA, după o zi de călătorie, și de a găsi în sertarul noptierei o Biblie plasată acolo de către Asociația The Gideons. Biblia era de găsit acolo prin sârguința și credincioșia acestei organizații misionare care de la 1907 încoace și-a asumat responsabilitatea în lucrarea lui Dumnezeu de a pune Sfânta Scriptură în camere de hotel. Anual ei plasau peste 63 de milioane de Biblii. Până anul acesta. Mai multe lanțuri hoteliere au decis să renunțe la a mai permite plasarea Bibliei în proprietățile lor. Read the rest of this entry »
Anul trecut, conferinţa asupra AIDS/HIVde la Saddleback Church (mega-biserica păstorită de Rick Warren, autorul cărţii Viaţa condusă de Scopuri şi alte titluri) a avut ca invitat pe candidatul democrat la preşedinţia USA, Barak Obama. Invitarea acestuia a atras critici asupra lui Warren, în special din partea evanghelicilor. Obama nu este sigur dacă este „creştin evanghelic” (http://www.suntimes.com/news/falsani/217455,CST-NWS-fals19.article ) şi denominaţia căreia îi aparţine (United Church of Christ) este printre denominaţiile mai liberale din America. Read the rest of this entry »

Acum câteva zile scriam despre Sonny Perdue, guvernatorul statului Georgia, că se va ruga pentru ploaie în fața clădirii Capitoliului Georgiei. Ei bine, a făcut-o la 14 Noiembrie, el împreună cu alte 250 de persoane. A doua zi, în părți ale regiunilor lovite de secetă a plouat până la 2.5cm de ploaie. Minune? Coincidență? Eu cred că Dumnezeu ascultă rugăciunile și când oamenii unui stat sau țări, în frunte cu conducătorii lor se umilesc înaintea lui Dumnezeu, El le va asculta cererea! Poza de mai sus este datorată AP.
Nu întotdeauna se sfârșesc lucrurile ca-n clipul din postul precedent cu păstorul bătut. Eu cunosc o istorie cu un rezultat diferit. O cunosc bine pentru că am fost unul dintre personajele căreia i s-a atribuit un rol în ea.
Nu mai țin minte anul, dar știu că a fost fie în anul în care s-a inaugurat noua clădire a Bisericii Penticostale Elim din Timișoara, fie anul următor. Păstor era pe atunci fratele Tudorică Codreanu. Pe vremea aceea se țineau evanghelizări prin adunările evanghelice cu ocazia unor sărbători (Crăciun sau Paște) precum și de alte ocazii, precum Anul Nou. La Elim am fost invitat ca predicator la seri de evanghelizare în câțiva ani consecutivi. Anul despre care vorbesc are loc evanghelizarea care prilejuiește povestirea mea de mai jos. Read the rest of this entry »

Weekendul trecut la Convention Center din Las Vegas a avut loc Conferința Bloggerilor. Aceasta este a patra ediție a conferinței BlogWorld. Până acum, GodBlog (conferința pentru bloggeri creștini) s-a ținut separat la Biola University din California. Anul acesta GodBlog s-a ținut în cadrul BlogWorld la Las Vegas. Read the rest of this entry »

După ce am discutat despre telefoanele kosher, se cuvenea să vorbim şi despre automobile musulmane! Nu, nu este ceea ce credeţi! Adică, maşina nu a fost convertită la islam! Fabricantul malayezian de automobile Proton propune construirea unui automobil „musulman” care să aibă busolă ce arată Mecca, compartimente în care să se ţină eşarfele pentru cap, Coranul, şi alte obiecte necesare dreptcredincioşilor urmaşi ai lui Mohamed.

Rabinul ultra-ortodox Abrasha Burstyn a cerut prin 2004 directorului unei mici fabrici de telefoane celulare dacă poate face un telefon „kosher”, care să nu facă apel când sună… „lumea”. Prin lume tocmai începuse nebunia de a împacheta în celulare camere digitale şi de filmat, playere de muzică în format MP3, accesarea de internet, email, şi altele. Confrom rabinului, aceste atracţii lumeşti sunt o ispită pentru pioşi. Rabinul voia doar un telefon simplu, pe care să poată vorbi, şi nimic altceva. Read the rest of this entry »

Cei 29 de membri ai unei secte ortodoxe din Rusia (regiunea Penza) au săpat un adăpost subteran, l-au umplut cu provizii și apă și acum așteaptă apocalipsa, care conform credinței lor va fi în luna Mai a anului viitor. Secta se numește „adevărata biserică ortodoxă rusă” și membrii ei împreună cu 4 copii s-au mutat deja în adăpostul subteran care este prevăzut cu ziduri de beton, o bucătărie și celule de tip monastic. Scrisoarea trimisă autorităților spune că s-au adăpostit de bună voie. De asemena, ei spun că-și vor da foc dacă autorităților vor interveni pentru a-I scoate afară cu forța.
Părintele Piotr, liderul grupului are o anchetă deschisă împotriva sa. Când (dacă) va ieși din adăpost, va fi supus unei evaluări psihiatrice și dacă e sănătos la minte (ceea ce nu cred) va fi pasibil la o pedeapsă de 3 ani în închisoare.
Părintele Piotr susține că Dumnezeu le-a spus cum să procedeze. În ceruri acum se scrie o carte despre ei, a mai zis el. Oricum, până ajung la ceruri, o să moară de frig. Adăpostul nu are căldură și sunt doar 12-17 grade Celsius înăuntru.
Ce să mai zicem? Păcat de ei! Că e păcat și de un singur individ care moare pentru o minciună!

Statul Georgia suferă de una dintre cele mai mari secete din istoria sa. Apa potabilă este raționalizată, precum și întrebuințarea apei pentru alte necesități. Vă aduceți aminte când în România într-o duminică circulau mașini cu numere cu soț, iar în altă duminică, numere fără soț? Ei bine, din septembrie încoace, casele cu numere cu soț pot folosi apă (spre a uda gazonul de lângă casă de exemplu) în zilele de marți, joi și duminica, de la miezul nopții până a doua zi la orele 10 dimineața. Luni, miercuri și sâmbătă pot folosi apa casele care au numere fără soț. Read the rest of this entry »

Imagine: Kali
Duminică Biserica s-a rugat pentru membrii ei persecutați în lumea întreagă. Am făcut-o și noi în adunarea noastră. S-au amintit țări precum China, Pakistan, Arabia Saudită, Somalia, Nigeria, Egipt, Iran, Vietnam, Corea de Nord, și altele. Nu a amintit nimeni India. Nu știu de ce, dar nu mi se pare să fi auzit numele acestei țări. Ori nu și-a adus nimeni aminte ori am avut impresia că India este o țară în care creștinii nu sunt prigoniți. Read the rest of this entry »