Viewed 58 times by 36 viewers
Statuia unui sclav, sculptura neterminata, de Michelangelo
Asurzit de vacarmul cotidian, preocupat de recentul „deces” al computerului ce mi-a robit vreo patru ani, eram gata-gata să uit de un documentar important, dat marţi, miercuri şi azi (joi) pe CNN. Christiana Amanpour a pregătit trei prezentări a câte 2 ore sub titlul :„God´s Warrior…” adică războinicii lui Dumnezeu. În prima seară a prezentat luptători însufleţiţi de religia evreiască, aseară terorişti musulmani şi mâine seara activişti creştini. Read the rest of this entry »
Viewed 43 times by 22 viewers
Oamenii de ştiinţă norvegieni au constatat că un elan matur produce annual 2,100 KG de CO2 prin râgăieli şi eliminarea gazelor din intestine (băşină), adică cantitatea de CO2 produsă de un automobil pe o distanţă de 13 mii de km! Să fie oare elanul vinovat pentru încălzirea planetei? O să sunăm pe Al Gore, să vedem ce părere are!
Norvegia are 120 de mii de elani. Deci annual, ei produc CO2 cât 1,560,000,000 km parcurşi de maşini! Mai pune vreo alte 5-6 sute de mii de elani în America şi Alaska… şi avem un adevărat dezastru natural!
Viewed 34 times by 22 viewers
Aș avea posibilitatea să scriu de la „lăptoc” dar nu am timp! Tre să pregătesc desktop-ul.
Am amintiri plăcute de pe urma celuilalt computer: m-a slujit bine 4 ani de zile! Așa că, să-i fie țărâna ușoară!
În altă ordine de idei, ieri soția mea și cu mine am împlinit 30 de ani de căsătorie! Așa că am sărbătorit chestia asta în doi… La Mulți ani! Mulțumim frumos! (Așa-i când îți mor lăudătorii 
)
Până revin cu postări noi, vă las în compania lui John Octavian Dobos, băiat de vreo 10 ani care trăiește în Arizona, și care intrepretează muzică clasică într-un mod excepțional, la pian. Spuneți-i lui Pătrățosu că nu-i totul pierdut în muzică!
Pe curind! O sa aprob comentariile de la birou, si atit!
Viewed 34 times by 22 viewers
Din când în când, în biserică, apare câte un zgomot inedit, puternic. Suntem la timpul de rugăciune. (Aproape) toţi suntem cu ochii închişi şi ori ne rugăm, ori ascultăm la rugăciunea altora. Păstor grijuliu ce sunt, mai deschid ochii să văd dacă nu s-a întâmplat ceva care ar necesita intervenţia mea.
Îmi aduc aminte că în tinereţe, păstorul nostru m-a interpelat într-o zi după serviciul de dimineaţa şi m-a întrebat de ce am deschis ochii şi m-am uitat în jur la rugăciune. Mie mi-a fost ruşine şi mi-am cerut scuze, am promis că nu voi mai face. Apoi, l-am întrebat pe păstor cu nonşalanţă, de unde ştie că eu am deschis ochii? Şi mi-a spus că şi el i-a deschis, dar ca păstor, are dreptul s-o facă, aşa pentru a supraveghea turma! Am reţinut asta!
Zic deci, mă mai uit la rugăciune. Şi ce văd? N-o să vă spun tot ce văd, doar aşa, câteva chestii, ca să iscăm poate o discuţie pe tema asta! Unii se roagă încruntaţi. De ce ne încruntăm la rugăciune? Nu ar trebui ca momentul acesta să fie momentul cel mai destins al vieţii noastre? Doar ne aflăm în prezenţa Tatălui! Aici, orice griji am fi avut înainte (acum vorbesc ca şi când NU am fi tot timpul în prezenţa Lui! Dar noi ŞTIM că El nu ne părăseşte niciodată, pentru că aşa a promis, şi El se ţine de cuvânt, nu-i aşa?) dispar şi putem fi calmi, liniştiţi. Noi alegem să ne încruntăm.
OK. O să-mi ziceţi că ne încruntăm pentru că ne concentrăm. Am văzut că unii, la examen, în timp ce scriu scot un colţ de limbă. Din cauza concentrării. De ce nu scoatem limba la rugăciune, dacă suntem concentraţi? Alţii, tot la examene îşi muşcă buzele. Alţii transpiră abundent. Alţii (dacă pot) trag cu coada ochiului la lucrarea vecinului, ca să copieze. De ce nu ne muşcăm buza, de ce nu transpirăm la rugăciune? De ce nu copiem rugăciunea celui dinaintea noastră (a celui care urmează după noi, n-o putem copia, nu-i aşa)? De ce nu ne scărpinăm vârtos în ceafă sau oriunde în altă parte, între urechi? Alţii se bat cu capul de masă.. de ce nu ne…
De ce ne încruntăm la rugăciune? De câte ori vorbim cu soţul/soţia/prietenul/prietena ne încruntăm? Sau numai când vorbim cu Domnul o facem? De ce? Înţeleg să plângi sau să zâmbeşti la rugăciune, sau să ai faţa calmă… dar de ce să te rogi încruntat?
Dar de ce ne rugăm cu ochii închişi? Cineva mi-a spus că tot din cauza că suntem concentraţi, atenţi. Dar de ce nu conducem maşina cu ochii închişi? Ce, când suntem la volan, nu suntem atenţi? Dar când mergem pe trotuar? De ce nu mergem cu ochii închişi? A! ca să nu ne lovim de oameni! Am înţeles. De Dumnezeu, care este DUH nu ni-e frică că ne… ciocnim? Păi eu mă rog adesea cu ochii deschişi şi am descoperit că atunci când o fac am nu mai multe distracţii ci mai multe motive de mulţumire!
Şi de ce stăm în genunchi la rugăciune? Din umilinţă, ar zice cineva. Din reverenţă, ar zice altcineva. Dar atunci, de ce nu alegem poziţia cea mai umilită şi reverentă, adică de ce nu ne rugăm proşternuţi cu faţa la pământ? Dacă tot ne umilim, de ce-o facem pe jumătate? De ce nu mergem „până la capăt”?
Şi de ce ne rugăm cu mâinile împreunate? De ce nu le ţinem în buzunar? Aha! Vorbim cu Dumnezeu şi nu ar fi „civilizat” să vorbim cu mâinile în buzunar. Ce, cu directoru´ de la fabrică vorbim cu mâinile în buzunar? Păi, nu! Atunci? Dar ce, cu directoru´ de la fabrică vorbim cu mâinile împreunate, la piept?
De ce nu ridicăm mâinile la rugăciune? Cei din vechime o făceau frecvent! Poate nu ar fi rău să încercăm şi noi! Nu, să nu începem s-o facem în adunare, doamne fereşte! Că s-ar poticni cineva sau cineva ar crede că ne-am pierdut minţile, sau am devenit carismatici! Dar aşa, când ne rugăm singuri, în cămăruţa noastră… acolo unde nu ne vede nimeni!? Cum, NU ne rugăm acasă, în cămăruţă? Dar de ce ne rugăm atunci la adunare? De ce nu suntem consecvenţi: nu ne rugăm nici acasă, nici la adunare! Nu ne rugăm deloc, niciodată!
Păi, vin examenele, vine operaţia aia, o să-mi zici tu. Mai avem nevoie câteodată şi de Domnul. De cele mai multe ori, ne descurcăm singuri… dar când trebe să umblăm pe apă… mai bine să fim siguri. Da, la operaţie, mergem la doctorul cel mai bun cu mâna cea mai sigură şi cu cea mai mare experienţă. 99% ne încredem în doctor, dar nu se ştie niciodată! 1% acela care a mai rămas, ne poate da peste cap! Nu se zice că buturuga mică… aşa că pentru acel 1% apelăm la Dumnezeu. De-aia ne rugăm la biserică! Să nu pierdem de tot legătura cu Domnul. Să nu uite de noi! Şi, să ne vadă fraţii cât suntem de religioşi! De-aia ne rugăm la biserică!
Îţi aduce aminte de tipul acela, care a venit la biserică şi a îngenunchiat şi s-a rugat astfel: Doamne, nu te-am deranjat deloc timp de 30 de ani, dar mâine o să fiu operat la inimă, şi dacă mă scapi din asta cu viaţă, îţi promit că nu o să te mai deranjez încă 30 de ani!
La rugăciune! Câte întrebări! Poate, îndrăzniţi vreun răspuns, aşa ca să „strike a conversation”? Acum mă duc să mă îmbrac, că plec la adunare… să mă rog! Nu, nu o să fiu încruntat! Şi o să ridic mâinile! Şi o să zâmbesc în faţa Domnului că-s bucuros că El e al meu şi că eu sunt al Lui! Aleluia!
Viewed 104 times by 62 viewers
O mamă îşi instruieşte copii în timp ce-i trimite la Şcoala Duminicală:
Si de ce nu avem voie să facem gălăgie în biserică?
Băieţelul ei cel mai mare a răspuns repede:
Deoarece unii dorm în biserică şi nu avem voie să-i trezim!
***
Fetiţa de 5 ani a unui predicator a observat cum înainte de a se ridica la predică, tatăl ei îşi apleacă capul , închide ochii câteva secunde, apoi se ridică şi spune predica.
Intr-o zi l-a întrebat de ce procedează astfel.
Bucuros de spiritul de observaţie al fiicei sale, predicatorul îi răspunse că înainte de predică se roagă Domnului pentru un scurt timp ca Domnul să-l ajute să spună o predică bună.
- Si de ce nu te ascultă Domnul? întrebă fetiţa spre stupefacţia tatălui ei.
Viewed 76 times by 51 viewers
Matei 16:6 Isus le-a zis: „Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul Fariseilor…
Cine-s fariseii? Pe vremea lui Isus erau o clasă de oameni religioşi care pretindea că sunt separaţi de lume în vederea unei trăiri religioase curate ( în ebraică înseamnă separat). Dealungul timpului Fariseii au incorporat pe lângă dimensiunea lor religioasă şi aspecte politice, sociale, juridice şi de guvernământ. Fariseii erau educaţi în teologia ebraică, erau de obicei rabini, aveau şcoli de ucenici, erau înstăriţi şi alcătuiau o castă nobiliară.
Noul Testament ni-i prezintă pe farisei în continuă opoziţie cu Christos. Ei sunt făţarnici, obraznici, mândri, se auto-îndreptăţesc, sunt inflexibili, legalişti, aroganţi. Obsedaţi de Legea lui Moise, fariseii credeau că EI pot face ceva pentru a fi justificaţi (drepţi) înaintea lui Dumnezeu. Accentul era pus pe EU (vezi întâmplarea cu păcătosul şi farieul la rugăciune, din Luca 18:10-14 „Dumnezeule, Îţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate veniturile mele.” se ruga Fariseul).
Fariseii au devenit astfel epitomul auto-îndreptăţirii, a auto-justificării înaintea lui Dumnezeu. Aceentul era pus mereu pe SINE, pe EU. Astăzi nu se cheamă nimeni „fariseu”. Este un peiorativ ocolit şi de cei mai legalişti dintre religioşii vremii. Este o jignire să faci pe cineva fariseu! Cu toate acestea, mare parte din învăţăturile iudaismului modern îşi are originea în gândirea fariseică.
Acum, întrebarea mea este, când devine cineva fariseu? Când se potriveşte tiparului prezentat nouă de Evanghelii? Eu cred că de câte ori limităm sau obligăm pe Dumnezeu prin ceea ce facem noi şi credem că El nu poate să lucreze din cauza a ceva ce am făcut sau nu am făcut eu, suntem în pericol de a deveni farisei. Singura lucrare pe care o cere Domnul de la noi, este să credem! Restul izvoreşte din credinţă şi este susţinut de credinţă. Faptele ce decurg din credinţa noastră sunt energizate de credinţă şi duc la credinţă. Dar ele nu obţin favoruri de la Domnul.
Isus poate fi obstrucţionat de lipsa noastră de credinţă (ca pe vremea când s-a întors în comuna natală şi acolo nu a putut face multe minuni din cauza necredinţei lor… deşi eu nu cred că NU A PUTUT ci NU A VRUT, stabilind astfel principiul că Domnul răspunde favorabil la credinţă. Credinţa este punctul de contact dintre om şi Dumnezeu. Dumnezeu dă omului o măsură de credinţă ca omul să poată prin credinţă să se apropie de Dumnezeu), sau poate fi „motivat” de prezenţa credinţei (Matei 15:28 Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.”).
Dar a face ceva, pentru a-L obliga pe Dumnezeu ca să reacţioneze la ceea ce tu faci într-un anume fel… asta este fariseism!
- Dă bani lui Dumnezeu ca El să îţi dea înapoi!
- Posteşte 2-3 zile ca să obligi astfel pe Domnul să-ţi asculte rugăciunea!
- Vezi dacă nu ai venit regulat la adunare? Domnul te-a pedepsit!
- Hai să ne rugăm acum înainte de călătoria asta ca să nu ni se întâmple vreu rău (de obicei nu ne rugăm într-o zi „obişnuită”, dar acum e o zi specială! Pornim într-o călătorie lungă şi periculoasă! Trebuie măsuri sporite de precauţie divină! Să-i aducem aminte lui Dumnezeu că suntem şi noi pe-aicea!).
Oare câte lucruri FACEM ca să obţinem ceva în schimb de la Domnul? Ca să-L obligăm? Astea-s lucruri care au EUL la mijloc: ce pot face EU ca să obţin ceva de la Domnul. Este fariseism. Întrebarea unui fariseu care se pocăieşte de faptele şi concepţiile sale este: „Doamne, CE VREI TU ca să fac acuma? (Fapte 9:6). Dragostea lui Dumnezeu rămâne astfel nemeritată, harul Său rămâne mereu… HAR!
Tu ce părere ai?
Viewed 98 times by 54 viewers
- Preşedintele are obiceiul de a reacţiona la critici în felul următor: „noi am venit aici pentru un scop. Noi avem o obligaţie faţă de ţară, nu faţă de fiecare ziarist sau oponent politic. Nu vă îngrijoraţi: vom fi judecaţi de istorie şi probabil că după ce nu vom mai fi aici sau pe lumea aceasta, istoria ne va face dreptate!”
- Karl Rove are o relaţie de prietenie cu preşedintele pe care nu toţi cei care lucrează la Casa Albă o au; dar preşedintele Bush ştie cum să-l facă pe fiecare participant la politică şi hotărâri să se simtă important! Stă de vorbă cu fiecare, le cunoaşte aspiraţiile, visurile, frustrările şi-i face să se simtă bine prin încurajări repetate. Read the rest of this entry »
Viewed 33 times by 21 viewers
Viewed 41 times by 25 viewers
Numele de „Elvis” era destul de necunoscut până acum 53 de ani. Nu ştiu să fi fost cineva faimos cu numele acesta, până când l-a făcut unic Elvis Aaron Presley, băiatul născut în Tupelo Mississippi în 1935 şi care cu începere de la anul 1954 l-a făcut atât de faimos încât lumea l-a cunoscut pe purtătorul lui doar ca „Elvis” sau ca „The King” sau de ce nu, „The King of Rock ´n Roll”. De origine scandinavă şi însemnând „atot-înţelept” numele a fost adus în proeminenţă de Elvis Presley. Şi astăzi, dacă zici „Elvis”, puţini se gândesc la Elvis Costello (deşi şi acest cântăreţ este faimos şi bun) sau la alţi „elvişi”, şi cei mai mulţi se gândesc la cântăreţul de la a cărui moarte azi se împlinesc 30 de ani.
Între 1992 şi1997 am locuit în Brentwood Tennessee (o suburbie a Nashville-ului) şi când am călătorit la Memphis, capitala statului, am avut dorinţa de a vizita Graceland. 
Din nefericire, nu am avut aparat de fotografiat cu mine, deoarece aveam treabă la guvernul local şi mă gândeam că după ce mă voi familiariza cu împrejurimile, voi reveni (Memphis fiind doar la vreo 200 km de Nashville) cu soţia, echipaţi cu tot ce trebuie pentru a face turul fostei reşedinţe aşa cum se cuvine. Era o zi de luni, prin decembrie, memorialul era închis pentru public, m-am uitat împrejur, şi am plecat mai hotărât ca oricând să revin… Din păcate nu s-a mai întâmplat până astăzi! Noi ne-am mutat din Tennessee fără să ne mai reîntoarcem la Memphis. Nu că îmi pare foarte rău, dar este ca un lucru ce ţi l-ai propus şi la care ai ţinut oarecum, şi nu s-a împlinit! Poate altădată… 
Oricum, azi împreună cu alţii care am crescut în perioada de „domnie a regelui Elvis” nu am putut să nu-mi amintesc de muzica lui. Viaţa lui Elvis? M-a întristat şi mă întristează oridecâte ori mă gândesc la valori risipite. La lipsa de înţelepciune de a trăi sublim când poţi. Şi mi-e ciudă în acelaşi timp! Ce i-a lipsit băiatului din Mississippi care avea la picioare tot ce şi-ar dori (pe pământ) un om? De ce la tot ceea ce a avut a simţit că avea nevoie de droguri, de medicamente, de analgezice? Ce suferinţă teribilă era în spatele strălucirii? Ce gol imens încerca Elvis să umple? Întrebarea de la urmă este retorică! Noi avem cu toţii acel gol în inimă! E golul lăsat de Dumnezeu, după ce L-am dat afară din viaţa noastră! Şi nimic altceva nu poate înlocui spaţiul lui Dumnezeu în viaţa noastră, oricât încercăm iluzia bogăţiei, faimei, petreceriii, orgiilor, alcoolului, drogurilor, sexului, sau orice altceva! Cred că Elvis, care şi-a petrecut copilăria în biserică şi a cunoscut pe Dumnezeu, simţea nevoia după El!
Am ascultat de atâte ori „crying in the chapel” şi ştiu că în afară de analgezice, Elvis se întorcea din când în când la Dumnezeu aşa cum un copil se întoarce la sânul mamei când s-a lovit şi-l doare, şi când îmbrăţişarea mamei îl linişteşte… ca apoi copilul să uite de durere şi să se ducă mai departe la joacă, până o altă nevoie îl va împinge către mama sa!
Astăzi, o mulţime de admiratori aşteptau la Graceland într-o căldură de peste 100 grade Fahrenheit (peste 38 grade celsius) să re-apară „regele” despre care unii mai cred încă că ar fi în viaţă…
Am pus mai în jos nişte clipuri cu Elvis. Nu toate-s religioase, dar sunt toate frumoase.
Viewed 47 times by 29 viewers
I-am promis prietenului meu Emi că o să spun o istorisire despre adventişti. Iat-o:
Mama se trage dintr-o localitate, Milaş acum în judeţul Bistriţa-Năsăud. Bunicul meu, întors la Domnul după primul război mondial (război în care şi-a pierdut o mână) şi om înstărit a construit biserica baptistă din localitate pe terenul său. Clădirea o concura pe cea a bisericii ortodoxe, construită pe un deal opus celui pe care-şi avea bunicul casa şi unde construise şi biserica. Era cu turn şi cruce, aşa cum zic, la concurenţă cu biserica ortodoxă.
Ei… multe vacanţe am petrecut eu acolo! Bunicul era un om sever dar drept. Imi plăcea să-l urmăresc cum muncea fără un braţ. Mâna lipsă de la umăr a fost înlocuită cu o proteză pe care învăţase să o folosească cu mare dexteritate. Aproape nu era lucrare care să n-o poată face bunicul. Citea zilnic ore în şir din Biblie şi cânta. Imi plăcea să mă uit la obiectele sale: la binoclul militar, la puşca de vânătoare, la orologiul uriaş cu pendulă care anunţa sferturile de oră şi ora exactă. Imi plăcea să mă joc în clădirea morii bunicului (pe care venirea comuniştilor au oprit-o dar în care au lăsat pietrele de moară, Read the rest of this entry »
Viewed 66 times by 43 viewers
Thomas E. Trask, superintendetul asociaţiei de biserici penticostale Assemblies of God (AG) se retrage din funcţia sa şi cu ocazia celui de-al 52-lea Consiliu General al AG ţinut anul acesta la Indianapolis, a spus următoarele, în ultima sa predică în calitate de superintendent: “Multe biserici americane ne oferă azi o religie nouă care nu garantează nici un iad şi nu cere nici o sfinţenie. Este un creştinism olog, fără coloană vertebrală care nu confruntă păcatul de teama de a nu fi considerat prea intransingent. Este o evanghelie impotentă care spune oamenilor că orice merge.”
Trask a implorat pe cei prezenţi la adunare să nu lase acest tip de creştinism să se strecoare în bisericile AG. “Fie ca (acest fel de creştinism) să nu invadeze niciodată AG!” a încheiat Trask, care în timpul administraţiei sale a fost recunoscut pentru pasiunea sa pentru sufletele pierdute. El a crezut dintotdeauna că AG are responsabilitatea de a aduce Evanghelia la milioanele care nu-l cunosc pe Christos.
“Preocuparea noastră nu este de a-i face pe păcătoşi să arate mai bine, de a-i face să se simtă confortabil” a mai amintit Trask penticostalilor, spunându-le că mulţimile L-au urmat pe Isus în pofida faptului că El le-a confruntat cu privire la păcat. Biserica va continua să fie anemică şi fără putere până când amvonul va deveni o voce constantă împotriva răului.
Dupa Trask, cinci lucruri sunt vinovate de colapsul moral al Americii: în primul rând, o etică de situaţie, în care absolutul biblic este respins chiar şi de către unele biserici. Apoi este seducţia culturală datorită căreia s-a sters diferenţa între rolul sexelor în familie şi societate, s-a admis “căsătoria” între oameni de acelaşi sex şi s-a admis coabitarea în afara legamântului căsătoriei. “Sodoma şi Gomora au fost distruse pentru astfel de păcate” a adăugat Trask.
Al treilea vinovat este complacerea. Scripturile sunt privite ca fiind demodate în ceea ce priveşte părerea despre avort, băutură şi divorţ. Al patrulea vinovat este mântuirea inclusivă conform căreia toată lumea merge la ceruri. Trask a amintit participanţilor la conferinţă că Dumnezeu ne va trage la răspundere pentru teologia care mulţumescte pe păcătos în timp ce el continua să meargă spre iad. Ultimul lucru amintit de Trask a fost nevoia de a deveni încă o dată un popor pasionat dupa Domnul, după o Evanghelie autentică şi vestitori ai acesteia plini de Duhul Sfânt.
Personal subscriu la ceea ce a spus Thomas E. Trask, până duminică preşedintele denominaţiei care are peste 3 milioane de membri în SUA şi apropae 60 de milioane în luma întreagă.
Viewed 61 times by 41 viewers
Prima rundă de convorbiri a avut loc în 2006 în Praga şi convorbirile recente au mers pe linia recomandărilor întâlnirii din 2006. Scopul principal al discuţiilor este de a elimina prejudecăţile dintre evanghelici şi adventişti. De asemenea, adventiştii au folosit ocazia de a îşi explica teologia pentru a evita pe viitor părerile izvorâte din terţe surse.
Adventiştii au căzut de acord cu declaraţia de credinţă a evanghelicilor care declară că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, care declară credinţa în Trinitate, în persoana şi lucrarea mântuitoare a Domnului Isus Christos, în justificarea prin credinţă, în rugăciune, pocăinţă, sfinţire şi a doua venire a lui Christos.
Puncte discordante s-au datorat crediţei adventiştilor cu privire la judecata de dinainte de a doua venire, locul lui Ellen G. White (a cărei scrieri a iniţiat şi inspirat mişcarea adventistă) şi rolul zilei de sabat. Concluzia a fost că în lucrurile în care se crede la fel, adventiştii şi WEA pot coopera.
WEA se laudă cu 420 milioane de membrii în diverse denominaţii răspândite în peste 120 de ţări, adventiştii se mândresc cu 15 milioane de membri în peste 200 de ţări.
Viewed 40 times by 28 viewers
Jesse Overholtzer avea 12 ani, ştia că este un păcătos şi ar fi vrut să se roage, să-i spună Domnului Isus asta… şi i-a cerut sfatul mamei sale. „Eşti prea tânăr, fiule!” a fost răspunsul ei. Aşa că, dacă era păcătos şi era prea tânăr pentru a-şi spune Domnului păcatele, Jesse a decis că poate nu-i rău să meargă şi să păcătuiască cât poate… până se face mai bătrân!
Pentru unii, păcătul început în tinereţe nu mai poate fi întrerupt o viaţă-ntreagă! O, câţi oameni am consiliat, oameni care se luptau cu un păcat al tinereţii şi după 30-40 de ani! De la alcoolism, la masturbare, de la pornografie la minciună, de la neseriozitatea flirtului la infidelitate cronică, de la ne-iertare la neseriozitate faţă de Dumnezeu. Am cosntatat că astfel de patimi şi „duhuri” până şi cu post şi rugăciune se exorcizează greu! Şi trebuie să recunosc că sunt mulţi în biserici care se luptă cu păcate de care nu pot scăpa! Şi le ţin ascunse de alţii, că li-e ruşine, dar ei şi Dumnezeu ştiu de ele, şi astfel viaţa lor este trăită într-o continuă neîmplinire!
Nu a fost cazul lui Jesse. La vârsta de 20 de ani, pe când era student, a auzit din nou Evanghelia, aceasta i-a străpuns inima şi el şi-a predat viaţa Domnului Christos, fiind eliberat de păcate. Ba mai mult, a devenit păstor! Şi una dintre „poverile” pe care i le-a pus Domnul pe inimă s-a datorat acelor cuvinte spuse de mama sa „Eşti prea tânăr, fiule!”. Jesse ştia acum că nu eşti niciodată prea tânăr pentru Domnul! Ba chiar a citi o predică de-a lui Spurgeon care spunea: „un copil în vărstă de cinci ani, dacă este învăţat bine, poate crede şi poate fi născut din nou exact la fel ca orice adult.”
Amintirea luptelor tinereţii sale l-au făcut pe Jesse Overholtzer să se decidă să întemeieze o societate misionară care să se adreseze copiilor, care să evanghelizeze pe copii. Jesse avea 60 de ani când a pus bazele organizaţiei Child Evangelism Fellowship (CEF). Astăzi organizaţia este cea mai mare de acest fel din lume şi duce Evanghelia la apropae 5 milioane de copii anual, în peste 150 de ţări. Anul acesta CEF împlineşte „vârsta” de 70 de ani. Din nevoie de lideri pentru CEF s-a născut o altă organizaţie, care este Children´ Ministries Institute (CMI) care pregăteşte liderii misiunilor care se adresează copiilor. Până în prezent, aproape 4 mii de studenţi au fost pregătiţi de CMI. Alţii mii şi mii de lideri de prin cele peste 150 de ţări au primit specializare în cursuri de scurtă durată în ţările în care trăiesc.
Copiii sunt câmpul de misiune cel mai roditor! Studiile au demonstrat că mare parte din cei ce sunt creştini au venit la Christos înaintea împlinirii vârstei de 18 ani. Grupul Barna (Barna Research Online. Adults Who Attended Church As Children Show Lifelong Effects. Se poate vizita grupul Barna la linkul următor: http://www.barna.org/) a făcut în anul 2001 un sondaj pe un eşantion de o mie de adulţi, cu întrebarea când au venit la Christos. 32% au venit când erau de vârstă între 5 şi 13 ani. 4% au venit la vârste între 14 şi 18 ani. 6% au venit la vârste peste 19 ani. Sondajul a continuat să arate că 61% dintre adulţii care mergeau la biserică regulat în copilărie, continuă obiceiul şi când sunt adulţi.
Sunt absolut convins că şi dacă nu ai copiii tăi, sau deja ai tăi sunt prea mari, sau ai nepoţi, deci, sunt convins că cunoşti copii. Nu-i da laoparte cum ai da o scamă de pe reverul hainei, aşa indolent şi aspru. Ai în ei materialul cel mai maleabil şi mai uşor de prelucrat pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Apleacă-te asupra lui, „mânjeşte-ţi” mâinile în lutul acesta (poate că trebuie să te „pleci” sub nivelul prestigiului tău, poate că trebuie să te pui în patru labe şi să te joci cu ei un timp, pentru a ajunge la sufletul lor, poate că trebuie să le asculţi poveştile… poate că trebuie să le răspunzi la nesfârşitele întrebări, unele dintre ele… copilăreşti!).
Una dintre cele mai frumoase amintiri pe care o am despre tata este din iarna anului 1979. Tata avea 55 de ani şi era în preajma sărbătorilor de iarnă. Noi mergeam la el să mâncăm de cină, după adunare. Împreună cu mine erau 2-3 prieteni de aceeaşi vârstă din adunare (aveam 26 de ani). Cu noi erau fraţi de-ai mei mai tineri cu prieteni de-ai lor. La un moment dat, tata s-a dus în zăpadă, a luat un mână de zăpadă şi i-a frecat-o de faţa unui prieten de-al meu. Prietenul i-a întors „favoarea”. S-a încins o bătaie cu zapadă pe cinste! Pornită de la un om foarte serios în lucrarea lui Dumnezeu, poate cel mai serios care l-am cunoscut vreodată! Şi, un mare predicator al Evangheliei! Preţuiesc alţi predicatori, dar puţini se apropie de tata, şi nu spun asta pentru că mi-era tată! De-aia îl iubeau tinerii şi copiii: ştia să se coboare până la nivelul lor şi de acolo să-i ridice la nivelul lui Christos. Asta mi-a rămas memorabil din iarna lui 1979. Peste câteva luni, tata pleca acasă la Domnul său! Şi din cei peste 12 mii de oameni care au venit să-l conducă pe ultimul drum, cred că 1/3 erau tineri!
Nu neglija tinerii şi copiii cu care intri în contact! Spune-le de Christos! Ştiu! Asta sună aşa de „limbă de lemn”! Dar noi transformăm unele expresii în limbă de lemn când le folosim fără să le dăm curs! Tu nu fii aşa! Ai ocazii UNICE de a face ca un copil din anturajul tău să nu rămână în urmă!
Viewed 30 times by 22 viewers
Un arhitect din Barcelona a nunţat că în 2012 se va deschide „The Galactic Suite”, primul hotel din spaţiul extraterestru. La anul viitor vor începe să ia rezervări pentru doritori. Ocupanţii hotelului vor avea posibilitatea de a înconjra pământul în 80 de minute a spus Xavuer Claramunt, directorul proiectului.
Hotelul va fi construit din aluminiu şi va avea cinci module. Din cauza lipsei de spaţiu camerele nu vor fi foarte spaţioase şi mobilierul va fi de dimensiuni reduse. De asemenea se va ţine cont şi de lipsa de gravitaţie; duşul se va lua într-o baie de tip spa, în care apa va pluti prin aer. „Zburând” la o altitudine de peste 450 km deasupra pământului, locatarii hotelului vor avea ocazia să participe în diferite experimente ştiinţifice.
Preţul? Cam 3 milioane de euro pentru o şedere de 3 zile (timp în care locatarii vor vedea răsăritul soarelui de 15 ori). Si nvestitorii din Emiratele Arabe şi Japonia speră ca circa 40 de mii de oameni să fie interesaţi să călătorească cu hotelul spaţial. Sursa imaginii: NASA/JPL
Viewed 18 times by 13 viewers
Sper sa va distrati! Dar chiar, ce s-ar intimpla daca “stirea” ar fi adevarata?
Viewed 53 times by 39 viewers
Viewed 25 times by 18 viewers
„Ioane! Asta e o veste mare şi nu-i bună! Dar cât de mare este armata ta şi a prietenilor tăi?”
„Păi, îs io, cu văru´ Vasile, cu Dumitru şi cu Petrea, plus cei patru din echipa care joacă popice la crâşmă. Deci, suntem opt persoane.”
„Da Ioane, a zis preşedintele, eu am la dispoziţie o armată de un milion de soldaţi!”
„Zău? O să vă sun înapoi, domnule preşdinte!”
A doua zi:
„Domnule preşedinte, aici e Ion din nou. Nu ne-am răzgândit, războiul e încă valabil. Am făcut rost de ceva armament şi echipament de luptă. Avem două combine, un buldozer şi un tractor universal.”
Cu un suspin, preşedintele zise:
„Ioane, dar eu am 16 mii de tancuri, zece mii de avioane de luptă şi mii de maşini şi vapoare!”
„Chiară? O să vă sun înapoi domnule preşedinte!”
A treia zi:
„Domnule preşedinte, am făcut rost de un avion de la şcoala de zburat şi o să luăm două puşti cu noi, a lui Petrea şi a lui Vasile, puştile de vânătoare!”
„Da Ioane, zise preşedintele, eu am peste zece mii de bombardiere, 20 de mii de avioane F-16 Falcon şi acum s-au mai înscris încă un milion de voluntari în armata mea!”
„O să vă sun mâine înapoi!” zise Ion.
A patra zi:
„Domnule preşedinte, vă sun să vă anunţ că anulăm războiul împotriva SUA.”
”Îmi pare rău să aud asta, zise preşedintele. Pot să întreb de ce?”
„Am vorbit între noi şi am ajuns la concluzia că nu avem cum să hrănim două milioane de prizonieri!”
Viewed 47 times by 36 viewers
Şi când te gândeşti că directoarei i-a mers vestea că e o doamnă de treabă! Dacă o „doamnă de treabă” face aşa ceva, atunci ce face o doamnă care nu e de treabă? Îşi pune dinamită în jurul brâului şi explodează în public, într-o piaţă aglomerată de „necredincioşi”? Read the rest of this entry »
Viewed 14 times by 11 viewers
Conform unei ştiri Asia Times Online (www.atimes.com) în fiecare zi 10 mii de oameni devin creştini în China. Raportul corespondentului John Allen (de la National Catholic Reporter) prevede că până la mijlocul secolului acestuia, China ar putea cuprinde cea mai mare concentraţie de creştini din lume. Astfel, China ar putea deveni pentru secolul 21 ceea ce a fost Europa pentru secolele 8-11 şi America pentru ultimele două secole. Dacă asta se va întâmpla, harta religiilor lumii se va schimba radical: Europa ar putea fi cucerita de islam, iar Asia de creştinism. Creştinismul va deveni astfel sino-centric.
China îşi face astfel intrarea nu doar în economiile lumii ci şi pe scena creştinismului. Peste 100 de milioane de chinezi au devenit creştini în ultimii 60 de ani şi numărul lor va fi de peste 200 milioane în următorii 20-25 de ani. 400 de milioane de chinezi au părăsit relativ recent starea de sărăcie şi au dobândit afluenţă materială. Posibilităţile din marile metropole chineze fac ca în fiecare an între 10 şi 15 milioane de chinezi să migreze de la ţară în metropole. Ei sunt deschişi acceptării credinţei care vede viaţa aceasta ca anticamera de pregătire pentru viaţa viitoare.
Correa de Sud este o inspiraţie pentru creştinii chinezi: aceştia privesc la creştinii coreeni şi le urmează exemplul. 30% din populaţia Coreei este creştină. Coreea trimite în lume cei mai mulţi evanghelişti după SUA. Este remarcabil faptul că în timp de Europa a intrat în post-creştinism şi America este în pragul acestuia, Dumnezeu nu se lasă fără mărturie în lume: America de Sud şi Asia vor deveni focarul unor noi treziri majore şi din ele vor veni spre Occident misionarii, după cum secolele trecute ele erau ţinta misionarilor occidentali. Recenta omorâre a păstorului sud-coreean Bae Hyung-kyu de către talibanii afgani atrage privirile lumii asupra creştinilor din Asia. Şi ceea ce se vede la orizont este încurajator. Read the rest of this entry »
Viewed 42 times by 28 viewers
-
Motto:
„Fiecare om poartă cu el lumea în care trăieşte” TDP -
-
Sunteti vizitatorul
-
Online now:
-
-
-
-
-
Ze List