PERSPECTIVE CRESTINE

Dificil nu este să adaugi ani la viaţa ta ci să adaugi viaţă la anii care-i ai!

Gândeşte-te la un număr oarecare.

Acum, înmulţeşte-l cu 3.

Rezultatul adună-l cu 5.

Scade numărul la care te-ai gândit.

Rezultatul adună-l cu 7.

Scade 4.

Aduna la loc numărul la care te-ai gândit.

Acum, închide ocii.

Aşa-i că nu vezi nimic?

Fii bun cu duşmanii tăi!  Tu ţi i-ai făcut!

Fii bun cu duşmanii tăi!  Tu ţi i-ai făcut!

Aşa cum spuneam într-un post anterior, în SUA duminica viitoare este ziua tatălui. Vreau să vă povestesc în continuare o întâmplare citită undeva.

Dr. Fred Craddock povesteşte o întâmplare frumoasă. Intr-o vară, Craddock şi soţia erau în concediu în Gatlinburg, statul Tennessee. Seară fiind, au dat peste un restaurant liniştit şi discret. Cei doi s-au aşezat la o masă anticipând o seară plăcută şi o mâncare bună. În timp ce-şi aşteptau mâncarea, au observat un domn în vârstă, cu părul alb şi o figură plină de caracter, trecând de la o masă la alta şi întreţinându-se cu mesenii. Craddock s-a aplecat către soţie şi a şoptit “Sper să nu vină şi la masa noastră!”. Nu ar fi vrut ca să le fie tulburată seara. Dar, bărbatul acela veni şi la masa lor. “De unde sunteţi voi, oameni buni?” întrebă el cu o voce prietenoasă. “Din Oklahoma” răspunse scurt Craddock.

Continue Reading »

Tipul din clipul de mai jos este comis voiajor, vânzător de telefoane mobile, nu are educaţie muzicală dar cântă operă de ţi se încreţeşte pielea… Uimitor!

http://andrei271084.blogspot.com/2007/05/function-ballad-wunctor.html

Soţia lui Billy Graham, Ruth (1920-2007) a plecat la Domnul acum câteva ore…  A fost în vârstă de 87 de ani.  Tânăra care visa cândva să devină misionară, şi care a cedat la visul ei pentru a se căsători cu Billy Graham, omul ce avea să devină unul dintree cei mai mari evanghelişti ai tuturor timpurilor şi cu siguranţă cel mai mare al timpurilor noastre, a murit astăzi, Joi 14 Iunie 2007, la casa familiei Graham din Montreat, Carolina de Nord.  „Ruth a fost partenerul meu de o viaţă, şi noi am fost chemaţi de Dumnezeu ca echipă” a comentat scurt Billy Graham.  El a continuat: „Nimeni nu ar fi putut duce povoara pe care a dus-o ea.  A fost o parte integrală şi vitală a misiunii noastre, iar lucrarea mea dealungul anilor, ar fi fost imposibilă fără suportul şi încurajarea ei”.

 Ruth s-a ocupat cu treburile gospodăreşti şi cu creşterea celor cinci copiii ai familiei Graham.  „Îmi asum responsabilităţile casei” i-a spus Ruth lui Billy la începutul căsniciei lor, „pentru ca tu să fii liber pentru ceea ce este important pentru tine”.  Tot ea a scris următoarele în jurnalul ei: „Dacă mă căsătoresc cu Bill, o fac cu ochii deschişi.  El va purta o povoară din ce în ce mai grea pentru sufletele pierdute şi va fi din ce în ce mai activ în lucrarea Domnului…  Eu voi aluneca încet pem planul doi… Pe scurt, voi fi o viaţă pierdută.  Pierdută în viaţa lui Bill”

Aveţi aici link-ul în limba engleză: http://www.latimes.com/news/obituaries/la-me-graham15jun15,0,56499.story?coll=la-home-center.  De asemenea, aici: http://www.whas11.com/topstories/stories/061407whasmjdTopGrahamObit.2e513cb.html

Poate aţi auzit sau chiar citit cartea lui John Gray, “Men are from Mars, women are from Venus”. Ocupându-se de relaţiile dintre două personalităţi diferite, bărbatul şi femeia, cartea a devenit un best-seller imediat. S-a vândut deja în peste 30 milioane de exemplare şi a fost tradusă în zeci de limbi. Noi ştim din experienţă ce diferiţi sunt bărbaţii de femei. Fiecare dintre cele două sexe are avantaje şi dezavantaje.

Iată în continuare câteva avantaje ale bărbatului:

Continue Reading »

Duminica va fi ziua tatilor aici in America. Nu stiu daca se mai sarbatoreste undeva (stiu ca si in Canada) dar aici este. O sarbatoare care pe noi, veneticii de prin Rominia ne-a luat prin surprindere, nefiind obisnuiti cu o astfel de sarbatoare prin partile noastre. Acolo aduceam femeilor din viata noastra ghiocei de 1 Martie, si flori de 8 martie. Imi amintesc din copilarie ca in biserica baptista maghiara din Tg Mures, unde am crescut eu se sarbatoarea ziua mamei, dar e o amintire ca prin ceata. Nu stiu cind se sarbatorea.

Oricum, cred ca meritau si barbatii o zi a lor, in special tatii, deoarece asta este o specie din ce in ce mai rara (nu biologic vorbind, ci social). O sa incerc sa public citeva ginduri pe tema aceasta mai larga a barbatilor si specific a tatilor, acum in intimpinarea sarbatorii lor.

Mai intii, ceea ce este usor de observat de cum intri intr-o biserica americana, este ca sunt putini barbati si multe femei. Cineva zicea ca din punctul de vedere al impartirii pe sexe, bisericile americane arata ca departamentul de lenjerie feminina de la un magazin universal. Barbatii evita mersul la adunare in numar din ce in ce mai mare si fenomenul este ingrijorator.
Vezi tot mai putini barbati maturi, care sa fie responsabili, care sa iubeasca rolul de conducator, care sa confrunte raul si care sa fie fara inhibitii cind este vorba de a-si arata atasamentul fata de Christos. Asta cu atit mai mult cu cit prin comparatie, in alte religii, cum ar fi islamul de exemplu, majoritari in activitatile religioase sunt barbatii, nu femeile! Sa nu ofere destula provocare “masculina” biserica? Poate fi una dintre cauze. Conform unor statistici, in media vei gasi intr-un serviciu al unei adunari 39% barbati si 61% femei. Femeile au inceput sa ocupe un rol din ce in ce mai mare in biserici, participind in conducerea comitetelor, a studiilor biblice, a activitatilor de copii, adolescenti dar si de adulti, oferindu-se voluntar pentru diverse nevoi ale bisericii. Astfel atmosfera bisericii americane a devenit prea feminizata pentru un barbat. Femeile fiind preponderente numeric, serviciile au inceput sa fie tot mai mult “croite” tinind cont de preferintele lor.

Absenta spiritului “masculin” a marcat amvoanele si activitatile bisericii, si asta i-a alungat pe barbati. Isus i-a atras pe barbati, pentru ca i-a provocat in continuu! Barbatii iubesc provocarea! Barbatii iubesc aventura, doresc sa se ia de piept cu “imposibilul”, le place sa cucereasca, sa descopere, sa experimenteze emotii puternice. Asta le spunea mereu Isus. Sa fie atit de puternci incit sa se poata abtine de la a da o palma cind au primit una si sa intoarca celalalt obraz; sa tina sabia in teaca cind s-ar putea apara cu ea. Sa caute adinc cind zidesc o casa, sa gaseasca temelia de piatra. Sa merga si sa infrunte orice inhibitie, ducind mesajul pocaintei de la om la om. Sa fie prigonit si sa nu se teama. Sa fie umilit si sa-si gaseasca “mindria” in faptul ca este umilit pentru Christos. Sa descopere adevarul si sa stea in fata unui demnitar religios sau politic, vorbind despre adevar. Sa umble pe apa. Sa nu se teama de furtuna. Sa nu-i fie frica de nimeni si de nimic, nici macar de moarte!

Citeste Evangheliile… pline de provocari barbatesti! Mesajele de la amvoanele de astazi? Inmultite cu apa chioara! Predici mieroase care vorbesc numai despre trecutul eroilor lui Dumnezeu fara sa faca vreo aplicatie pentru eroii de astazi. Mesaje menite sa tina bisericile intr-o stare de vesnica copilarie. Muzica? Unde sunt cintarile de odinioara despre “onward Christian soldiers”? (inainte soldati crestini!). Cintarile de astazi parca ar fi piesele de linistire pe cale ti le pune psihiatrul cind esti in cabinetul lui, ca sa te linisteasca si sa te afca sa te relaxezi.

Barbatilor le trebuie competitie, initiere, lupta, provocare. Biserica are neboie de barbati, care sa fie lideri, sa inceapa afaceri, care sa fie implicati in politica, in comitete, care sa fie lasati sa conduca. Care sa traiasca intr-o zona de pericol, de aventura. Care sa simta ca pot proteja, salva de la moarte, duce o veste buna, fi de folos. Care sa fie agresivi si curajosi.

Dar daca astepti de la barbati sa fie foarte ingrijiti, foarte manierati, foarte politicosi, respectuosi, daca vrei ca ei sa fie linistiti, tacuti, i-ai pierdut! Nu cunosc nici un barbat care sa se potriveasca intr-un astfel de tipar! Problemele pe care le aud mereu de la sotiile lor, cind fac consiliere, este ca “barbatul meu lasa hainele peste tot, nu aduna dupa el, rigaie dupa ce maninca, nu-l intereseaza curatenia, nu-i tandru cu mine, nu vrea sa ne tinem de mina cind stam pe canapea si ne uitam la filmul acela lacrimogen, nu-l intereseaza decit sexul, si asta cit mai repede, ca apoi sa-si poata vedea de treaba sau de somn…, ride zgomotos, este aventurier, nu-i casnic, ii place sa mearga la pescuit si vinatoare, nu cere directii cind mergem undeva cu masina, e tacut si nu “impartaseste cu mine ce s-a intimplat ziua la lucru, comunicatia este scurta, sacadata si sumara… etc etc.

PAI!? E barbat! E conceput diferit de catre Dumnezeu! E facut asa nu din greseala ci cu un anume scop! Sa conduca familia (si ca preot in casa lui!), sa cistige piinea, sa fie dur ca sa nu se fringa usor in fata poverilor si impotrivirilor zilnice. Este concentrat asupra a ceea ce e de facut! Este stimulat prin vedere nu prin atingere. Are imaginatie bogata, ii place spatiul, provocarea, aventura!

Biserica trebuie sa se schimbe daca vrea sa atraga barbatii. Cam asta e.

Fiecare generaţie îşi imaginează că este mai inteligentă decât generaţia precedentă şi mai înţeleaptă decât generaţia următoare. George Orwell.

A spune ceea ce gândeşti, lărgeşte mult mai mult aria conversaţiei decât a spune ceea ce ştii. Cullen Hightower.

Sir Winston Churchill a spus: Orice om în vârstă de până la 30 de ani care nu este liberal, nu are inimă; orice om în vârstă de peste 30 de ani care nu este conservator, nu are creier!

În drum spre casă, în maşină, dacă este între 4 şi 7 după-masa mai acordez radioul la un post local să mai văd despre ce vorbesc oamenii. Vocea ce am auzit-o prin difuzor era necunoscută: cu un puternic accent (pe care nu l-am identificat dar puteam jura că ar fi african), vorbea cu putere, patos şi convingere; era vocea unui bărbat pe care nu l-am mai auzit niciodată. După câteva fraze, am auzit şi vocea cunoscută a comentatorului programului. Am înţeles că el lua interviu unui om pe nume Emmanuel Ziga. Apoi, captivat de discuţie dar în special de “focul” şi patosul cu care Emmanuel Ziga vorbea despre Domnul, despre importanţa postului şi rugăciunii în viaţa sa, despre necesitatea ca Biserica lui Christos de pretutindeni să se întoarcă la Domnul cu toată inima, am venit acasă şi m-am gândit la lucruri pe care le citisem în ultima vreme şi la vremea respectivă nu le-am acordat suficientă importanţă.

Ce-l făcea pe acest om din Africa (am înţeles că este din Ghana?) să se mute aici în America şi să-l intereseze starea bisericilor de aici? Nu ştie câţi colegi de-ai lui au ajuns aici şi şi-au cumpărat taxiuri pe care lucrează zi-şi-nopate de ani de zile pentru a se îmbogăţi? De ce nu şi-a cumpărat o staţie de benzină, sau un magazin de mărunţişuri, sau un atelier de reparaţii auto sau o staţie de schimbare a uleiului!? Nu ştie câţi români au venit aici şi au declarat la plecare că pleacă pentru a-L sluji mai bine şi mai în libertate pe Domnul, sau pentru a-şi creşte copiii într-o “ţară creştină” (asta e chiar o glumă bună de tot, doar că nu e de râs…), dar după ce au ajuns aici au uitat imediat de ce au plecat şi s-au apucat ca nebunii de făcut bani sau şi mai tragic, şi-au pierdut copiii? Deci, nu ştie Emmanuel Ziga că aici e ţara tuturor posibilităţilor materiale (mai bine ca aici am auzit că este doar în Rusia şi România) de-l mai interesează lucrurile spirituale? I-auzi la el: “trezire, post, rugăciune, viziune, scop, etc… Între 8 şi 10 Iunie a închiriat o sală de conferinţe la un hotel scump din centrul oraşului Seattle şi invita gratis pe oricine era interesat să participe la un cuclu de învăţături şi rugăciuni pentru trezire spirituală! Wow!

Continue Reading »

Un pasager aflat pe puntea unui vas văzu cum un om cu barbă mare, gesticulă violent şi strigă cu putere de pe o mică insulă pe lângă care trecu vaporul pe care se afla.

“Cine e tipul acela?” întrebă pasagerul pe căpitan

“Nu ştiu!” Eu trec pe lângă insula aceasta de douăzeci de ani, şi în fiecare an, de fiecare dată când trec pe-aici, el face la fel: strigă, dă din mâini şi e din ce în ce mai dezbrăcat! răspunse căpitanul.

Cred că automobilul a fost inventat pentru ca să avem un loc comod în care să şedem în mijlocul aglomeraţiei.

Deschizând poșta astăzi, am observat un plic de la guvern. Astea au o culoare specială și le cunoști de la mare distanță. De câte ori apare un asemenea plic, mă trece un fior pe șira spinării. Nu! Nu cunoscsă fiu vinovat de nimic. Imi plătescs taxele la timp, încerc să nu calc regulile de circulație, îmi mențin în ordine asigurările de toate felurile, actele de identitate, etc. Dar chestia asta cu fiorul pe șira spinării mi se trage de la cei peste 30 de ani trăiți în România!

Pe când eram acolo, am experimentat viața ținută sub lupă și microscop. Eram cu toții urmăriți de apropae. Simțeam în ceafă respirația supravegherii acerbe. Câteodată îi miroseam duhoarea de cavou. Asta ne-a făcut să privim mereu peste umăr și de jur-împejur. Să vorbim în șoaptă. Să ascultăm radioul în surdină, și dacă nu ascultam “Europa Liberă” sau “Vocea Americii”.

Îmi amintesc când am plecat din România către America. Am plecat cu trenul de la Timișoara, prin Stamora-Moravița către Belgrad. Acolo am așteptat trenul ce ne ducea în Italia, la Roma. Așteptarea a fost de vreo 5 ore. Stăteam pe o bancă de pe peron cu soția și povesteam în șoaptă. Ne uitam mereu în jur dacă nu ne spionează cineva, dacă nu ascultă cineva la discuția noastră invidioasă pe cele câteva magazine de lângă gară, la care ne-am dus ca să mai omorâm timpul, și care aveau vitrinele pline de lucruri la care românii nici nu visau! Așa că chestia asta cu corespondența de la guvern e o deformație dobândită în comunism, un reflex condiționat de împrejurările în care am trăit atâția ani.

Am deschis deci plicul cu pricina, și am văzut că trebuia să plătesc o taxă suplimentară pentru luna trecută. Taxele se majoraseră și eu nu am știut: crescuseră cu 0,001%. Mare scofală, or zice unii, care probabil văd prețurile sau taxele crescând cu 50-100% peste noapte! Dar pe mine m-a deranjat și fracțiunea aceea de un procent, și faptul că au crescut și faptul că eu nu am știut de chestia asta.

Fiind trimis spre educare la o pagină de web a guvernului local, m-am dus și m-am edificat: fondurile acumulate din taxa asta se vor folosi pentru sănătatea mintală a americanilor! Am aflat astfel că tot mai mulți americani au boli mintale. Și că acestea, conform guvernului, se manifestă prin folosirea drogurilor. Ori, aceasta va duce în cele din urmă la o și mai accentuată pierdere a minții. Un cerc vicios, ce mai! Eu mai am o șansă! Nu-s american pur-sânge! Și nu comsum nici droguri!

Dar nu-i așa ce ușor știm să găsim țapul ispășitor? Responsabilitatea personală pentru deciziile luate este tot mai des aruncată în seama unor deficiențe de tot felul: boli mintale, pierderea temporală a facultăților mintale, enervarea și pierderea controlului, acționarea sub un impuls necontrolat, acționarea sub imboldul fricii, etc. Ca și cum toți acești factori nu ar fi intrinsec și ontologic aparținând ființei umane. Ca și când aceștia ar fi niște extratereștri care ne invadează la discreția lor și noi nu avem nici o responsabilitate pentru acțiunile noastre.

Apoi, nu doar că noi nu suntem repsonsabili pentru ceea ce facem dar mai apelăm și la clemența și înțelegerea celor ce ne judecă și cântăresc faptele. La judecătorie una dintre cele mai folosite scuze pentru justificarea crimelor este nebunia! Temporală, desigur, că cine ar vrea să fie nebun permanent?

Și nu în ultimul rând, așa cum am văzut acum din scrisoarea de la guvern, nu doar că nu suntem vinovați, nu doar că cerem clemență dar mai și facem pe alții responsabili de vindecarea noastră! Să plătească alții pentru nebunia noastră! Scriind aceste rânduri, stau să mă gândesc că nu știu cine e mai nebun: cel “bolnav mintal” care face ceea ce face că nu vrea să se controleze, guvernul, care e de acord să preia nota de plată, sau eu, care iată o să-mi plătesc și taxa aceasta, ca să nu mă pun rău cu guvernul!

In timp ce la Bucureşti unii mărşăluiesc pentru homosexualism şi alţii contra acestuia, eu departe de toate acestea (dar având şi pe-aici problemele mele), mă gândesc la lucrurile acestea. Şi cred că mi-a venit o idee! Vreau să propun un nou subiect de disputa: problema animalelor (de casă, de fermă, câini vagabonzi, şobolani urbani, şoareci de câmp şi de casă, căprioare, urşi, lupi, cu un cuvânt toate animalele) trebuie pusă pe tapet în mod serios, domnilor şi doamenlor! Lăsaţi-vă de chestia asta cu homosexualismul (când eram copil, doi oameni mai în vârstă vorbeau între ei, în limba maghiară ca să nu ştim noi copiii despre ce e vorba, despre un alt vecin; ziceau în ungureşte că vecinul este “homokos”. Iar noi copiii, ne miram în mintea noastră de ce o fi nenea din vecini… nisipos? Că “homokos” din ungureşte se traducea în româneşte “nisipos”)! De ce vreţi să vă ocupaţi de… nisipoşi!

Uite, vreau să vin eu în ajutorul vostru! Apucaţi-vă de drepturile animalelor! Femeile au fost eliberate (până acum erau prizonierele craţiţei şi a maşinii de spălat haine, acum nu mai sunt! Adică nu mai sunt doar prizonierele acestora, ci ŞI al locului de muncă, oriunde-o fi acela). Cu morala care apăra popoul unora de alţii am pus-o de mămăligă, acum să ne apucăm de ceva serios! Drepturile animalelor! Eliberarea lor!

Ştiţi dumneavoastră câte animale sunt încă abuzate? Câţi cai trag încă în ham? Câte mâţe sunt trase de coadă? Câţi câini au coada scurtată? Câte căprioare sunt călcate de maşini? Câţi porci tăiaţi (chiar dacă România e în Europa, porcii nu ştiu încă şi se lasă taiaţi pe la crăciun) şi viţei de asemenea? Trebuie luat măsuri pentru animale! Asta este!

Ştiţi că nu doar aici în America ci mai ales în Europa, acolo în ograda românească, industrii întregi sunt transformate astfel încât să se evite testarea pe animale, sau folosirea în laborator a lor? De ce? Pentru că animalele sunt egale cu noi, oamenii! Darwin a spus asta acum câteva zeci de ani şi încetul cu încetul ideea asta a prins rădăcini. Ba chair sunt mereu cereri pentru voluntari umani! Pe oameni e ok să se testeze! Kavorkian îşi paoate testa pe ei maşina morţii, Hitler şi-a testat pe ei gazele şi experimentele medicale, aşa că există precedent!

Ce este încurajator este faptul că milioane de oameni îşi donează timpul şi banii, în vederea sprijinirii mişcării de eliberare a animalelor. Alte milioane îşi schimbă regimurile alimentare. Eu de exemplu m-am decis de când cu chestia asta să mănânc mai mult somon şi cod şi păstrăv… că aştia sunt muţi, nu pot face “behehe” şi nu aud vecinii. Adică, dintr-un carnivor înrăit 100% am devenit înrăit doar parţial! Dar alţii au mers muuuuuult mai departe! Au devenit vegani! Nu ovo-lacto-vegetarieni. Nu. Vegetarieni 100%. Şi vor face asta până când cineva va decide că şi vegetalele sunt egale cu oamenii şi cu animalele! Dar despre asta, altădată.

Ştiu că sunt probleme încă în masele largi de oameni. Domnii de la oraş, filozofii şi politicienilor au prins din zbor chestia cu drepturile animalelor. Fac şedinţe şi simpozioane pe chestia asta! Dar oamenii de rând…. altă poveste! Chiar şi eu m-am descoperit într-o zi când m-am dus să duc gunoiul afară la tomberon şi când m-am împiedicat de o pisică, că am dat cu picioru´ în ea! Apoi, deşi era beznă afară, m-am uitat speriat de jur-împrejur să văd dacă nu ma- văzut cineva! Că mă puea raporta la poliţie! Ştiţi că acum nu de mult, o nevastă de păstor şi-o împuşcat bărbatul şi o primit doar 3 luni de puşcărie? Dar un om de-aici din oraş care o “uitat” în parc doi pui de pisică nedoriţi, a primit doi ani de puşcărie? Aproape că e mai profitabil să omori un om dacă tot vrei să-ţi mai răcoreşti nervii, decât să calci din greşeală un câine!

Da am luat-o razna; să mă întorc la subiect. Animalele trebuie protejate, indiferent de specia din care provin. Aşa cum aminteam Darwin neagă că oamenii sunt creiaţi după chipul lui Dumnezeu; atunci oamenii sunt egali cu animalele. Problema este că pentru unii, animalele sunt mai egale decât oamenii! Cât de departe poate merge o societate fără Dumnezeu! Va veni oare vremea când va trebui să renunţ la peşte? Vom deveni cu toţii vegetarieni? Vom renunţa la “demnitatea umană” şi la “sacralitatea vieţii omului” şi vom cinsti animalele?

Zicea Solomon odinioară: Eclesiastul 10:7 Am văzut robi călări, şi voievozi mergând pe jos ca nişte robi. Pe când locuiam în Oregon, pe vremea lui Clinton, s-a dat un edict în vederea salvării bufniţei cu pete. Animalul trăia în nişte păduri de conifere, care erau folosite pentru tăierea lemnului pentru industria de cherestea. O industrie întreagă s-a nimict într-un an! Am văzut familii de muncitori urcându-şi familiile şi bruma de boarfe în camionete şi plecând aiurea prin ţară, dislocaţi din satele lor de munte din cauza unei bufniţe!

Am însă o dilemă: cum să facem că unele animale, neştiind să citească că toate-s egale între ele, continuă să se hrănească pe seama altora! Urmăream deunăzi la mine pe verandă, în timp ce-mi savuram grătarul (de peşte, desigur! Da ce-aţi crezut!?) cum un păianjen ce-şi întinde pânza prinse în ea o muscă şi tocmai se repezise asupra ei! Am strigat la el, am gesticulat, am încercat să-l fac să înţeleagă că el şi musca şi cu mine, suntem egali! Că nu se cuvine să o mănânce! Să mănânce şi el… peşte, că peştele e sănătos! Cine ştie pe unde-o fi umblat musca asta! Chiar i-am aruncat în plasă bucăţele de peşte! Dar, degeaba! Nu m-a înţeles. De fapt, preocupat cu musca, nici nu m-a băgat în seamă!

Şi-apoi încă ceva: acum nu de mult, am urmărit un documentar: Deep Blue. Despre ocean şi animalele sale! Păi acolo, animalele marine se sfâşiau unele pe altele de nu se vedeau! Şi habar nu aveau că politica lumii s-a schimbat şi că acum animalele sunt protejate!

Hmm. Na ziceţi voi dacă nu-i mai bine să ne ocupăm de chestia asta decât de homosexuali?! Sau măcar să spunem şi altora, că dacă nebunia cu homosexualismul nu-i de-ajuns, se poate şi mai rău! Ne putem ocupa de protecţia animalelor!

În sfârşit! M-am prostit destul! Intr-o notă serioasă acum, cred că ceea ce putem şi trebuie să facem ca şi creştini adevăraţi, este ne apropiem de Domnul şi să ne rugăm ca niciodată pentru noi, şi familiile noastre şi pentru naţiunile în care trăim! Să fim cât se poate de serioşi, să nu ne compromitem cu păcatul. Să-L cunoaştem pe Domnul şi să ne închinăm Lui cu adevărat! John Piper zicea undeva că dacă biserica L-ar lăuda pe Domnul aşa cum se cuvine, nu ar mai fi nevoie de nici un misionar în lume! Şi probabil nici de marşuri, aş adăuga eu.

Când un om bea ca să uite, ajunge să uite să se mai oprească.

Noaptea târziu, trecând pe lângă un zgârie nori care adăpostea mai multe birouri, Paula văzu lângă poarta de la intrare bine luminată butonul soneriei lângă care scria: Apasă pentru paznicul de noapte. Paula se opri din drum, şi apăsă pe sonerie, apoi aşteptă. După câteva minute, văzu prin sticla de la uşă cum paznicul, străbătând holul imens al clădirii, se apropia de uşi, punându-şi chipiul şi încheindu-se la uniformă.

Paznicul anulă alarma din clădire, apoi deschide uşa de la intrare. Apoi, mai anulă o alarmă şi deschise porţile; uitându-se cu ochi somnoroşi la Paula, întrebă:

Ei bine, ce doreşti la ora asta din noapte?

Am vrut doar să văd de ce nu poţi să apeşi tu însuţi soneria, de ce trebuie ca altcineva să o apese pentru tine!