PERSPECTIVE CRESTINE

Efeseni 2:8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Cititorilor lui Pavel nu le-a fost uşor să înţeleagă acest verset.  Ei veneau dintr-o religie a meritelor, în care cu cât mai mult respectai şi ascultai Legea, cu atât mai vrednic erai în faţa lui Dumnezeu, dar şi a oamenilor.  Cei ce predică şi astăzi posibilitatea de a lucra pentru merite produc o mare stricăciune a principiilor lui Dumnezeu şi strică gândirea şi practica creştină.  Fapta devine un mijloc de atingere a meritelor, nu o expresie a salvării, a mântuirii.  Postim să câştigăm ceva de la Domnul, ne rugăm să-I răsucim mâna, mergem la biserică ca El să ne vadă şi să nu uite de noi, dăm bani ca să căpătăm înapoi însutit, poate în bani sau poate în alte valori.  Când ni se întâmplă să ni se pară că Domnul este departe de noi, atunci începem să-I reproşăm toate câte le-am făcut şi acum, iată că Domnul nu-i recunoscător!

Cultura aceasta în care munceşti pentru ca să fii plătit, în care poţi privi la cele dobândite prin muncă şi-ţi poţi scoate pieptul cu mândrie şi satisfacţie nu ne ajută nici ea să înţelegem harul.  Mai ales în capitalism, nu primeşti ceva pentru nimic.

Harul este oferit gratuit de către Dumnezeu.  Nu-i meritat, nu este condiţionat, nu poţi lucra pentru el, nu-l poţi cumpăra, nu-l poţi câştiga în schimbul la altceva ce-ai da pentru el.  Este un dar, nu o răsplată.  Nu-i o medalie pentru merite deosebite.  Dimpotrivă, nu spune absolut nimic despre tine, ci spune totul despre Dumnezeu!  Într-o religie creştină umanistă, aşa cum vedem prin 99% dintre biserici, întreaga viaţă religioasă se învârte în jurul individului.  În credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna, Totul se mişcă de la Dumnezeu, către Dumnezeu, El fiind în centru; totul curge de la Dumnezeu, spre Dumnezeu.  Din El, prin El şi pentu El sunt toate lucrurile.  Şi omul este „căpetenia” acestor „lucruri”; dintre toate, omul este chemat să îl înalţe pe Dumnezeu cel mai mult.  Aşa a fost viaţa lui Isus la care El ne-a invitat s-o privim şi s-o învăţăm de la El.

Astfel, noi trebuie să ne supunem la o operaţie chirurgicală pe creierul omului lăuntric şi acolo să despărţim pentru totdeauna siamezii „merit-har.”  Siamezi în gândirea noastră, că-n realitate, harul şi meritele sunt distanţaţi de infinit.  Harul spune cât de mult iubeşte Dumnezeu un păcătos spurcat şi abject.  Harul măsoară şi dragostea lui Dumnezeu şi adâncimea căderii noastre.  E gratis.  Nemeritat.  Prin har Dumnezeu te-a acceptat aşa cum eşti.

Nu tu descoperi harul ci harul te descoperă pe tine.  Nu tu păstrezi harul ci harul te păstrează.  Ba mai mult, din cauza harului nici nu trebuie să pretinzi că ai fi altceva decât ceea ce eşti!  Nu trebuie să te dai drept altul, nu trebuie să joci teatru!  Am fost învăţaţi de la primii paşi în credinţă să purtăm măşti.  Masca religioasă şi teatrul creştin sunt practici atât de răspândite!  Mlţi dintre păstori nu-s altceva decât nişte regizori care supraveghează piesa de teatru.  Ba ei mai sunt şi profesori într-ale prefăcătoriei!  Şi dacă ţie ţi se face scârbă să vezi atâta prefăcătorie, atunci imaginează-ţi ce simte Dumnezeu la vederea atâtor sfântoci merituoşi!

Nu mă crezi că aşa se consideră unii?  Păi, auzeam un păstor că a fost salutat de un om, care i-a spus, „ai dat mâna cu un sfânt!”  „Cum aşa?” a întrebat păstorul?  „Eu am 12 copii!”  Merite.  Muncă. Nu că a munci nu duce la o anumită „neprihănire.”  Duce.  Pavel a avut o astfel de neprihănire dată de Lege.  Dar dacă era bună, nu ar fi schimbat neprihănirea proprie cu neprihănirea lui Dumnezeu.

Vorbind despre teatru creştin şi purtarea de măşti, astea se practică după un scenariu.  Cu timpul depistezi actorul pentru că cunoşti piesa pe care o joacă.  Dar tocmai de aceea, harul nu se dă după nici un scenariu repetabil.  Fiecare act de revărsare de har este unic.  Nu-l poţi copia, nu-l poţi repeta.  Ca să nu fie pervertit de oameni.  Ca să nu poată fi contrafăcut.  Ca să nu-i poţi crea o atmosferă în care să anticipezi harul.  Harul te ia mereu prin surprindere.  Ca să nu-l poţi ritualiza.

Trece adesea cu vederea pe cei pe care i-ai crede mai aproape de Împărăţie, pentru a se opri lângă cei mai păcătoşi.  Apare în cele mai incredibile locuri, cum ar fi o iesle, sau lângă o femeie preacurvă, ce trebuie omorâtă cu pietre, sau lângă unul care tocmai s-a lepădat de Dumnezeu!  Între timp, l-a ignorat pe Ana şi pe Caiafa şi pe majoritatea fariseilor.

Încă ceva: când vine harul, deşi-i gratis şi oferit în mod liber, te ia rob!  Este irezistibil.  Dumnezeu (autorul şi posesorul harului, Cel ce-l oferă, şi singurul care-l poate oferi) se uită la oameni şi-i ia robi pe cei pe care-i doreşte.  Îl vede pe Pavel mergând nervos către Damasc, şi-l capturează.  Într-o fracţiune de secundă, Pavel îi zice lui Isus „Domn” şi este gata să asculte.  Aşa procedează un rob, unul capturat de harul lui Dumnezeu.  Domnul trece pe lângă nişte pescari, îi cheamă după El şi aceştia „îndată” îşi lasă meseria şi ustensilele acesteia şi pleacă după Isus.  Mai târziu, Domnul le vorbeşte despre mâncare trupului Său… şi mulţi îl părăsesc pe Isus.  Ucenicii nu.  De ce?  Au fost luaţi robi de harul Domnului!

Ştiu că pentru unii viaţa creştină este ca o competiţie în care ei ţin un capăt al frânghiei şi Domnul pe celălalt.  Şi apoi, o viaţă întreagă o lălăie când Domnul trăgând mai cu putere, când ei trăgându-L pe Domnul după ei…  Dar viaţa creştină adevărată, este mai degrabă un pescuit.  Pescarul şi cel ce ţine undiţa este Dumnezeu.  El ne trage în continuu către El.  Da, câteodată peştele se împotriveşte.  Şi poate că pescarul mai lasă din sfoară, şi peştele crede că e liber… doar pentru a descoperi că lăsarea de libertate a fost aparentă, şi a avut rolul de a-l obosi pe peşte.  Apoi pescarul apropie peştele mai mult de Sine.  Obosela peştelui este cu privire la el însuşi.  Pentru că de câte ori mi se pare că Pescarul a lăsat mai liber sfoara, cu atât mai obosit sunt de mine şi de ceea ce pot face eu.  Sunt mai fericit când sunt tras mereu către Dumnezeu decât lăsat liber să bat câmpii cu graţie!

* **

Matei 22:11-14 Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.  „Prietene” i-a zis el „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit.  Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor.  Căci mulţi Sunt chemaţi, dar puţini Sunt aleşi.”

Nu ni se spune de ce nu avea omul acesta haină de nuntă.  Nu a avut timp să-şi schimbe hainele?  A ajuns prea târziu?  De ce să se fi făcut efortul pentru a-l invita, ca apoi să fie scos afară!?

Unii spun că hainele erau oferite nuntaşilor la intrarea în sala ceremoniei.  Adică, nu puteai veni cu hainele tale, ci trebuia să ai neaparat hainele puse la dispoziţie de cel ce a făcut invitaţia.  Cumva asta se potriveşte cu mântuirea: nu poţi veni la mântuire cu faptele tale, ci trebuie să îmbraci faptele lui Christos pentru tine: moartea şi învierea Sa.  Tu poţi doar crede, altceva nu poţi face pentru mântuirea ta.  Neprihănirea lui Christos îţi este imputată, iar păcatele tale împreună cu faptele tale cele mai frumoase şi mai bune sunt puse asupra Lui, şi răstignite în trupul Său.

Dacă e adevărat că omului i s-a oferit o haină şi el nu a vurt s-o îmbrace, atunci înţelegem că refuzul său este deosebit de grav.  Privită prin prisma „justiţiei” omeneşti (nu ştiu de unde s-au mai scos şi părerile că oamenii ar avea… dreptate!  Dar, mă rog, să mergem înainte cu gândul acesta!) pedeapsa pentru refuzul de a îmbrăca haina oferită de gazdă pare disproportionat de crudă.  Darea afară pentru atâta lucru?  Pentru nerespectarea unui cod al îmbrăcămintei?  (Aici unii cititori în special pentecostali ciulesc urechile pentru ascultarea unei evanghelii textile, cu care ei sunt atât de obişnuiţi încă prin bisericile lor!).  Domnilor şi doamnelor, nu-i vorba de fuste şi bluze, ci-i vorba de neprihănire.

Unii încă se mai luptă, prin mai toate bisericile creştine să producă o neprihănire proprie salvatoare.  De ce nu se satură ei de încercarea fără rost?  Nu au aflat încă că e imposibilă găsirea unei poţiuni care să ducă la tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte?  Nu ştiu că perpetuum mobile e imposibil?  Şi că nu se ajunge la Dumnezeu prin neprihănirea proprie?  Lăsaţi la uşă propriile haine şi îmbrăcaţi-vă în Christos!  Altfel, va fi vai de voi!  Şi de noi, desigur, dacă facem la fel!

Unii au refuzat invitaţia şi şi-au bătut joc de cel ce a făcut-o, stând la treburile lor.  Omul acesta îşi bătea joc de invitaţie făcând de capul lui în sala de banchet.  Paradoxal: să vii, să participi, şi totuşi să-i dai cu tifla lui Dumnezeu!  Să participi în termenii tăi!

De la Dietrich Bonhoeffer ne-a rămas celebrul adevăr că harul e gratuit dar nu-i ieftin.  (Un alt adevăr descoperit de Bonhoeffer în SUA, la şcolile teologice de aici, dar care cred că între timp s-a schimbat, a fost că „aici nu există teologie!”  Desigur, în comparaţie cu şcoala germană de teologie…).  Cei ce-s afară îl desconsideră pe Dumnezeu refuzându-L. Cei ce-s înăuntru îl desconsideră nebăgându-I în seamă regulile.  „Hai aşa cum eşti” li s-a spus… dar nu au fost învăţaţi că nu pot rămâne aşa cum sunt!  Dacă te-ai aşezat deja la masa Domnului (nu la Cina Domnului mă gândesc), nu poţi sta aici aşa cum vrei.  Dacă ai început să îmbuci din harul lui Dumnezeu, vezi să nu-ţi rămână între dinţi când e vorba de ascultarea de care trebuie să dai dovadă!

Neam de neamul meu au fost credincioşi.    Adică, atât cât pot pătrunde cu memoria în trecut.  Bunicii şi tata au fost păstori.  Şi de aceea m-am obişnuit să cred că mântuirea şi chemarea lui Dumnezeu sunt nişte drepturi, nu nişte privilegii extraordinare, privilegii de care peste 95% din omenire nu au parte şi se duc în iad.  Mi-a trebuit un timp să înţeleg că nu pot trata cu uşurinţă chemarea lui Dumnezeu.  Că El m-a ales din veşnicie, că a făcut un plan cu privire la mine, ca Isus să moară pentru mine şi să mă mântuiască, pentru a putea sta cu Dumnezeu şi cu Avraam, Isaac şi Iacov la masă.

De aceea nu-mi pot permite să rămân aşa cum sunt.  Îmbrăcarea neprihănirii lui Isus trebuie să ducă prin aceeaşi lucrare constantă a Domnului, împreună cu Duhul şi Cuvântul, la sfinţire.  Şi trebuie să fie harnic în acceptarea în continuu a ceea ce-mi oferă Dumnezeu.

Când văd blazaţii de prin adunările noastre mi se face greaţă!  Ei se comportă ca şi cum i-ar face un serviciu lui Dumnezeu că-s acolo.  Ca şi cum Dumnezeu nu ar putea fără ei!  Lipsiţi de bucuria mântuirii, plini de acreala religiozităţii, fără viaţă şi fără vibraţia Duhului în ei.  Între timp, prin alte continente, invitaţia lui Dumnezeu e acceptată cu bucurie şi oamenii vin şi umplu sala banchetului.  În curând se va închise uşa şi gazda îşi va cerceta petrecăreţii.  A cui haină o porţi?  Eşti ales?

* **

Matei 22:3 A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină.

O invitaţie.  Ca atâtea altele.  „Veniţi la nuntă!” O invitaţie intersectându-se cu programele şi agendele noastre.  Programe supra-încărcate!  Asta avem cu toţii!  Atât de multe oferte şi atât de puţin timp!  Atâtea oferte şi aşa de puţină pricepere de-a alege ceea ce este important!

În paleta de invitaţii, o invitaţie la nuntă nu este chiar atât de importantă.  Desigur, părinţii mirilor îşi împărtăşesc bucuria cu rudeniile şi prietenii.  Cei invitaţi anticipează şi ei întâlnirea unor prieteni sau rudenii pe care nu i-au văzut de mult.  Va fi nu doar întâlnirea, dar va fi voie bună, petrecere, muzică, mâncare, şi la unii… băutură!  Prea multă băutură!  Dar în comparaţie cu un examen, cu o operaţie chirurgicală, cu o nevoie proprie stringentă, cu o înmormântare, o invitaţie la nuntă…

Că să mergi la o nuntă nu-ţi trebuie decât.. să vrei!  Şi desigur, un cadou!  În alegerea oricărui lucru, controlul este la noi.  Păstrăm ce ne convine şi abandonăm ce nu ne convine.  Alegerea este a noastră. Dar ce uşor este cu programele noastre încărcate şi lipsa de discernământ să trecem cu vederea invitaţii importante!  Într-o lume în care ni se spune mereu câte drepturi avem dar mai puţin despre privilegii şi responsabilităţi, noi alegem lucruri care să se potrivească cu interesele noastre.  Dumnezeu ne spune „pune-mă pe mine pe locul unu!” dar noi am ales deja locul unu pentru noi.  Dumnezeu este mereu împins la periferia intereselor noastre.  Îl vom aminti în treacăt la nevoie…  Dumnezeu are la dispoziţia Sa întreaga veşnicie… El poate să aştepte!  Viaţa noastră este limitată, de aceea, noi mai întâi!

Problema cea mai dificilă a alegerii nu constă în faptul că noi am avea de ales într bine şi rău, între alb şi negru.  Problema este mult mai complicată.  Alegerea o facem între ceea ce este bine şi ceea ce este BINE.  Bine este berechet, BINE este doar Unul, şi acela este o persoană!   Adesea „binele” devine cel mai redutabil duşman al „foarte bine”-lui.  La noi răul este echivalent cu comiterea unui păcat, da probabil că ar trebui să privim dintr-o cu totul altă perspectivă la rău: răul este trăirea unui bine sub binele maxim.

„Merge şi astfel!” nu este rău neaparat, deoarece… merge! Deocamdată!   Şi nu o dată am văzut oameni care, mulţumindu-se cu superficialul, au ajuns la o poziţie neutră.  Şi într-o lume în continuă mişcare, dacă nu înaintezi dai înapoi cu siguranţă!

Invitaţia lui Dumnezeu nu poate fi trecută la capitolul „diverse”, unde trecem lucrurile la care dacă ajungem bine, dacă nu, nici o pierdere.  Dacă Dumnezeu nu este  mai întâi, s-ar putea ca să nu fie niciodată!

* **

Biblia vorbeşte despre Meşec şi unii cercetători au identificat „Meşecul” cu Moscova (Ezechiel 38:2  „Fiul omului, întoarce-te cu faţa spre Gog, din ţara lui Magog, spre domnul Roşului, Meşecului şi Tubalului, şi prooroceşte împotriva lui!).   De asemenea Apocalipsa vorbeşte despre „împăraţii răsăritului” (Apocalipsa 16:12  Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, care au să vină din Răsărit).  Un articol din Pravda vorbeşte despre tratate în domeniul militar, economic şi tehnologic semnate recent între Rusia şi China.  Interesant!

* **

De un timp am folosit siteul digibook (http://80.69.83.61/digibook/index.php?dir=) pentru a citi materiale în limba română.  ID-ul era digibook, şi parola era cartionline.  Acum de câteva zile bune nu mă mai pot loga.  Ştie cineva de ce?  S-a schimbat ID-ul?  Parola?

* **

Aşa cum spuneam, vineri am fost la un târg.  Nu am avut mult timp, dar după ce am mâncat cina, am mai avut câteva minute de lumină şi am ieşit în faţa hotelului Bellagio şi am tras pozele de mai joc.  Nu-s grozave, dar vă dau o idee despre ce am văzut.  Desigur, dacă interesează pe cineva!

Hotelul Bellagio

Buticuri de lux

Hotelul Ballys

S-a înoptat! Bellagio noaptea

Hotelul Flamingo

Vegasul are şi el Eiffelul său! În complexul Paris

Seara peste... Paris!

Complexul Planet Hollywood

Parisul din Las Vegas

Tot Paris...

Sper să vă placă!

* **

Una dintre piesele cântate la conferința a:live a bisericii Agape din Portland.  A fost fain!

* **

Munca mă duce din când în când în oraşul păcatelor (sau cum altcumva s-ar putea traduce „Sin City”).  Ieri a fost cam gol şi târgul la care am participat cam sărăcuţ… Puţini participanţi, atmosferă de stupoare; economia proastă şi-a pus amprenta pretutindeni.  O activitate ce-mi lua de obicei trei zile s-a sfârşit în câteva ore.  Aşa că, înainte de a mă întoarce acasă m-am oprit să mănânc la Bellagio, unde era vineri şi era peşte şi alte preparate din animale marine.  Apoi mi-am luat aparatul de fotografiat ieftin cu care se poate şi filma şi am filmat jocul de apă şi lumini care are loc din jumătate în jumătate de oră în lacul artificial din faţa hotelului Bellagio.  Filmul e slăbuţ, sunetul şi mai, dar….  Enjoy.

* **

Socialismul înaintează cu paşi repezi în SUA.  Ieri Casa Albă a dat dispoziţie ca celor din conducerea acelor firme care au beneficiat de ajutor de la guvern să le se taie salariile şi alte compensaţii.  Liderii organizaţiilor ajutate (Bank of America, AIG, GM, Chrysler, GMAC şi Citigroup) vor pierde până la 90% din salariile şi compensaţiile lor.  De asemenea, mare parte din ceea ce vor primi va fi în acţiuni la firmele conduse de ei, pentru a fi astfel cointeresaţi în performanţa acestora.

Firmele de mai sus sunt privite cu ochi răi de către americanul obişnuit.  Ele au fost acuzate de situaţia economică jalnică a SUA.  Astfel, nimeni nu va murmura împotriva măsurii de tăiere a salariilor, deoarece omul de pe stardă gândeşte că aşa le trebuie, o merită!    Dar oamenii nu-şi dau seama că acesta este doar începutul.  După ce se va crea precedentul, cât va mai dura până când guvernul va stabili cât poate fi plătit orice angajat al oricărei firme?

În altă ordine de idei, sunt şi eu d acord cu tăierea salariilor acestor şefi: aşa le trebuie!  De ce s-au lăsat ajutaţi de guvern?  Ce-au crezut ei, că există ceva ce poţi primi degeaba de la guvern?  Nici vorbă!  Orice guvern îţi dă cu o mână doar pentru ca mai apoi să-ţi poată lua cu 10!  Într-o economie de piaţă, guvernul nu are ce să se bage în afaceri.

Şi, am o întrebare: dacă un individ care să zicem câştiga 7 milioane pe an şi plătea taxe după ei, va câştiga numai 700 mii pe an, de unde va recupera guvernul diferenţa de taxe?  La 7 milioane taxele plătite ar fi fost de peste 1 milion, la 700 de mii vor fi doar de mai puţin de 100 de mii.  Deci să-i pedepsim pe directori!  Dar cine va plăti diferenţa de 900 de mii lipsă de la buget?

Unde nu este cap, vai de săracul popor!

* **

Noi am alcătuit cu toţii liste de cumpărături.  De câteva ori pe săptămână, soţia mă sună la birou şi mă întreabă dacă nu aş avea timp să mă opresc să cumpăr câte ceva pentru casă.  Întotdeauna scriu pe-un carneţel lucrurile de care are nevoie, ca să nule uit.  Nu de alta, dar de uit, tot eu trebuie să merg înapoi să le cumpăr!

Zilele trecute vorbeam cu cineva despre listele de rugăciune.  Scriem mereu nume şi probleme pe care să nu uităm să le aducem înaintea lui Dumnezeu.  Fără ajutorul lor am uita să ne rugăm pentru cei cărora le-am promis c-o vom face, şi ar fi păcat să uităm!  Listele acestea devin cu timpul un exerciţiu în credincioşia, bunătatea şi promisiunile lui Dumnezeu: în timp ce adăugăm nume şi probleme noi, le ştergem pe cele care au primit bunăvoinţa lui Dumnezeu şi-au fost ascultate.  Eu le şterg cu o linie, ca să pot citi sub ea numele ce odinioară mi-au fost tovarăşe de rugă.  Aşa  pot urmări în timp cât de mare este bunătatea lui Dumnezeu!

Apoi îmi trimit aproape în fiecare seară liste de lucruri ce trebuie să le fac în ziua următoare la birou, sau în afara serviciului.  Listele acestea mă ajută să fiu focalizat la ceea ce trebuie făcut zilnic.  Şi cu toate acestea, sunt mereu lucruri ce uit să le fac.  Sau decid în timpul zilei că mai pot aştepta.  Interesant că scrierea unor scrisori sau răspunsul la emailuri sunt cel mai adesea considerate ca putând să aştepte.

Apoi sunt listele cu lucruri şi activităţi cu tentă spirituală: citirea unor cărţi, pregătirea unor mesaje, vizite pastorale, consiliere sau pur şi simplu întâlnirea cu unul sau altul pentru o cafea.  Apare mereu câte o însemnare de felul „să mă rog mai mult”, sau „de aprofundat”.  Dar nu-mi amintesc să fi scris niciodată pe lista mea „să iubesc mai mult.”  Sau, „să am mai multă pace.”  Nici „să iert pe cutare sau cutare.”

Iertarea mai ales, deşi ar avea potenţial de a apare într-o listă, este din punctul meu de vedere un proces.  Ca şi sfinţirea.  Nu poţi să pui iertarea pe-o listă, apoi să faci un seamn lângă ea că ai iertat, şi să mergi mai departe, la alte cele.  Iertarea necesită timp.  Din cauza durerii produse de cel ce ne-a insultat sau jignit sau nedreptăţit, iertarea trebuie să rezolve problema durerii.  Şi o astfel de durere, am constatat eu că e ca un fel de… reumatism!  E extrem de persistentă şi trece foarte greu!

Iertarea este mai degrabă ca acea nevoie de rugăciune pe care ai pus-o pe lista ta şi apoi te rogi pentru ea luni de zile.  Câteodată te gândeşti dacă mai merită să te rogi sau nu.  Dacă mai ascultă Dumnezeu sau nu.  Apoi încet, încep să se vadă semne de rezultate.  Şi vine ziua când ai şters numele; Dumnezeu a ascultat.  Aşa mi se pare iertarea.  Trebuie stăruit asupra ei pentru ca să funcţioneze.  Trebuie insistat.  Trebuie verificat mereu şi mereu.  Chiar dacă nu va apare niciodată pe nici o listă, poţi pune pe listă lucruri precum, „să zâmbesc celui ce m-a nedreptăţit,” sau „să dau mâna cu ea,” sau să n-o ocollesc data viitoare,” sau să faci vreun bine.  Astea toate ajută procesul iertării.

* **

Dacă absenţa nu ţi-ar fi simţită, să ştii că nici prezenţa ta nu contează.

* **

1 Petru 2:9 Voi însă Sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam Sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui…

Un Popor care nu trăieşte între nişte graniţe, sau într-o anumită zonă geografică.  Şeful statului este Regele regilor şi Domnul domnilor.  Regele este bun, înţelept şi iubitor.  El este generos şi paşnic.  Poporul acesta nu votează, nu-şi alege Regele, ci aşa cum se cuvine, Regele îşi alege cetăţenii.

Congresul este format din 2 apostoli şi 12 patriarhi.  Personalităţi marcante ale acetui popor au trăit dea lungul anilor în diferite zone.  Dar nici Regele, nici Congresul şi nici personalităţile acestui Popor nu sunt recunoscuţi decât ocazional, de convenienţă, ici-colo, la nevoie: când trebuie ca impostori să câştige niscaiva alegeri, când mânia Regelui lasă să se abată tragedii asupra altor popoare, la caz de boală sau cu ocazia unei rugăciuni care trebuie să sune corect.

Acum se adună popoarele lumii şi împăraţii acestora, dar Regele nu este invitat niciodată.  Dimpotrivă, împăraţii conspiră să rupă orice legătură cu Regele şi vor chiar să formeze un Babel nou, care să ajungă până la cer, dar independent de Rege.

Cetăţenii acestui Popor sunt răspândiţi prin tot felul de împărăţii; ei se cheamă între ei „fraţi şi surori.”  Sunt înrudiţi unii cu ceilalţi, pentru că au fost înfiaţi de Tatăl Regelui.  Acum El este şi Tatăl lor.

Tatăl le oferă copiilor Săi beneficii inimaginabile: este de mirare cum de restul lumii nu doreşte să aparţină acestui Popor.  ŞcoalaRegelui se face dintr-un volm de 66 de cărţi, care mai de care mai frumoase.  Învăţătorul este Duhul Sfânt, un consilier şi avocat suprem care mijloceşte între Tatăl şi copiii Săi.  Metodele Duhului sunt blânde dar pline de putere; ocazional se folosesc şi metode practice pentru învăţare.  Sistemul medical al acestui Popr este perfect: Regele poate vindeca orice boală, poate şterge orice lacrimă, alunga orice suferinţă.  În marele final al istoriei, Regele va alunga până şi moartea din împărăţia Sa.

Poporul acesta trăieşte într-o pace incredibilă.  Au aflat secretul unei păci veşnice: au început prin a dobândi pace cu Tatăl, apoi cu Regele, apoi cu ceilalţi oameni, apoi cu ei înşişi.  Cu toate acestea, Poporul este sub un atac susţinut din partea multora.  Mai ales Prinţul Întunericului a pornit un război vechi de când lumea.  El foloseşte şiretenia sa, păcăleli, lovituri pe la spate, atacuri la vreme de neatenţie, săgeţi otrăvite, sabia limbii bârfitoare, poftele ochilor, lumea cu tot ce are ea de oferit.  Poporul este însă bine înarmat: se apără cu mântuirea, cu credinţa, cu pacea şi cu neprihănirea.  Atacă în luptele corp-la-corp cu sabia Duhului care este Cuvântul Tatălui, iar la distanţă cu rugăciuni.  Rugăciunile sunt arme formidabile: pătrund prin spitale, în adâncul închisorilor, în mijlocul deşertului, funcţionează la frig sau căldură, la foame sau îndestulare.

Regele însuşi luptă zilnic de partea Poporului şi pentru Popor.  Când vine în luptă purtând medaliile biruinţelor de odinioară, îmbrăcat în lumină, cu ochii ca para focului, cufaţa ca lumina soarelui şi călărind pe un cal alb, însoţit de îngerii de dincolo de ceruri, este înfricoşător.  Întreg iadul se cutremură!  Şi Regele câştigă biruinţa prin Cuvântul Său.  Întreg Poporul luptă alături de Regele său.  Ei sunt cu toţii luptărori de excepţie.  Îşi dispreţuiesc viaţa, nesocotesc moartea dar îşi iubesc Regele.  Fiecare soldat poate bate demoni din iad şi draci din adânc căci Cel ce este în ei şi cu ei, este mai mare decât toţi!

Poporul are o situaţie economică de excepţie.  Nu doar că Regele are toate vitele pământului, tot aurul din lume şi tot argintul, dar poporul îşi cinsteşte Regele cu averea.  Fiecare consideră că tot ce are aparţine Regelui!  O asemenea economie nu va suferi de nici o criză, niciodată.  Nu există datorie naţională, nu există buget, totul este al tuturor şi toţi aparţin unii altora.

Poporul acesta este cel mai bogat, cel mai sănătos, cel mai înţelept, cel mai puternic, cel mai curat din tot universul.  Poporul acesta nu va pieri niciodată.  Acesta este Poporul lui Dumnezeu, este poporul creştin.

* **

* **

Duminica trecută Franklin Graham a predicat Evangheliaîntr-o biserică chinezească considerată ca a doua ca mărime.  AICI aveţi articolul în engleză.

* **

* **

Lordul Christopher Monckton, fost consilier ştiinţific al lui Margaret Thatcher a ţinut o prelegere la Minesota Freemarket Institute Conference.  Mai jos este textul în engleză.  În articol Lordul Monckton vorbeşte despre semnificaţia Conferinţei de la Copenhaga pentru Schimbare a Climei, conferinţă ce va avea loc în Decembrie curent.  Printre altele, se stipulează crearea unui guvern mondial unic, care să urmărească aplicarea condiţiilor acestui acord, şi care să supravegheze tranferul de bani de către Occident către ţările lumii a treia (re-distribuirea averilor) sub motivul că Occidentul, care arde CO2, datorează bani acestor ţări care nu ard CO2.

Lordul Mockton presupune că Obama va semna acordul, acesta va deveni o lege mai presus de Constituţia SUA şi din el nu se va mai putea evada de viitoare guverne americane, deoarece ieşirea de sub obligaţiile contractuale nu se poate face decât cu aprobarea celorlalţi semnatari.  Şi, cine va lăsa America, cel mai valoros contribuabil monetar, să scape din contract?  Aici ai tot articolul, precum şi alte comentarii pertinente.

At [the 2009 United Nations Climate Change Conference in] Copenhagen, this December, weeks away, a treaty will be signed. Your president will sign it. Most of the third world countries will sign it, because they think they’re going to get money out of it. Most of the left-wing regime from the European Union will rubber stamp it. Virtually nobody won’t sign it.

I read that treaty. And what it says is this, that a world government is going to be created. The word “government” actually appears as the first of three purposes of the new entity. The second purpose is the transfer of wealth from the countries of the West to third world countries, in satisfication of what is called, coyly, “climate debt” – because we’ve been burning CO2 and they haven’t. We’ve been screwing up the climate and they haven’t. And the third purpose of this new entity, this government, is enforcement.

How many of you think that the word “election” or “democracy” or “vote” or “ballot” occurs anywhere in the 200 pages of that treaty? Quite right, it doesn’t appear once. So, at last, the communists who piled out of the Berlin Wall and into the environmental movement, who took over Greenpeace so that my friends who funded it left within a year, because [the communists] captured it – Now the apotheosis as at hand. They are about to impose a communist world government on the world. You have a president who has very strong sympathies with that point of view. He’s going to sign it. He’ll sign anything. He’s a Nobel Peace Prize [winner]; of course he’ll sign it.

[laughter]

And the trouble is this; if that treaty is signed, if your Constitution says that it takes precedence over your Constitution (sic), and you can’t resign from that treaty unless you get agreement from all the other state parties – And because you’ll be the biggest paying country, they’re not going to let you out of it.

So, thank you, America. You were the beacon of freedom to the world. It is a privilege merely to stand on this soil of freedom while it is still free. But, in the next few weeks, unless you stop it, your president will sign your freedom, your democracy, and your prosparity away forever. And neither you nor any subsequent government you may elect will have any power whatsoever to take it back. That is how serious it is. I’ve read the treaty. I’ve seen this stuff about [world] government and climate debt and enforcement. They are going to do this to you whether you like it or not.

But I think it is here, here in your great nation, which I so love and I so admire – it is here that perhaps, at this eleventh hour, at the fifty-ninth minute and fifty-ninth second, you will rise up and you will stop your president from signing that dreadful treaty, that purposeless treaty. For there is no problem with climate and, even if there were, an economic treaty does nothing to [help] it.

So I end by saying to you the words that Winston Churchill addressed to your president in the darkest hour before the dawn of freedom in the Second World War. He quoted from your great poet Longfellow:

Sail on, O Ship of State!
Sail on, O Union, strong and great!
Humanity with all its fears,
With all the hopes of future years,
Is hanging breathless on thy fate!

* **

M-am urcat pe un cântar de acesta, super automatizat, ce-l găseşti prin unele benzinării.  Abia am păşit pe el, şi o voce robotică, mă anunţă: „nu aveţi voie doi deodată!  Nu aveţi voie doi deodată!”

* **

Luni seara şi te-ai relaxat după o zi de mncă.  Ai urmărit un film.  În film, femei sumar îmbrăcate, colegi la locul de muncă flirtând între ei, un vecin se culcă cu nevasta celuilalt, unul altul consumă droguri, altul ia numele Domnului în deşert, altul înjură la tot pasul, violenţă, sex, copii neascultători…

Urmăreşti ştirile, şi aceleaşi lucruri şi pe canalele de ştiri: viaţa copiază filmul.

Eşti absorbit de muncă, trebuie să termini proiectul acesta care a apărut ca din senin marţi, şi o să munceşti 2-3 ore peste program în fiecare zi.  Ajuns acasă serile, soţia te trimite iarăşi la cumpărături, du gunoiul, mătură în garaj, taie iarba, vezi de streaşină că la prognoza meteo s-au anunţat ploi torenţiale.  Copiii călare pe tine: tată, ajută-mi la problema asta, tată, de ce are elefantul trompa groasă şi lungă iar coada subţire şi scurtă, tată, tată, tată…

Uf, a trecut şi săptămâna asta!  E sâmbătă azi!  O să mergem la mall, să cumpărăm ceva haine mai goase copiilor.  Nu vom sta mult… doar intrăm în 2-3 magazine şi ieşim!  Glumeşti?  La mall cu trei copii şi.. o soţie în 2-3 magazine?  S-a dus şi ziua de azi!  Las’ că vine duminica!

E duminică.  Mergi la adunare.  Tinerii din trupa de laudă şi închinare conduc adunarea cu o cântare lentă, de adorare a Numelui lui Dumnezeu.  Unii rifică mâinile.  Tu?  Tu eşti gol, uscat, secat pe dinăuntru.  Filmul, ştirile, viaţa, familia, munca te-au supt de orice vlagă.  Dumnezeu a fost neglijat întreaga săptămână: Cuvântul Lui nu l-ai citi, de rugat nu te-ai rugat!  Te gândeşti că e ceva rău cu tinerii aceia: poate ei nu-s într-o stare bună!  De ce nu simţi nici un fior în inimă?  De ce sloiul de gheaţă?  De ce rămân buzele împietrite, inima nemişcată?  Poate că totuşi tu eşti de vină!  Că uite, alţii par a se bucura!  Sora de acolo are lacrimi pe faţă!  Fratele acela cântă şi stă cu ochii închişi, cu faţa spre cer, şi pe faţă e senin, e zâmbet de fericire.

Mda.  Poate că tu eşti de vină!  Dar, nu-i nimic: vine luni, şi o nouă săptămână!  „O să fiu atent să nu uit iarăşi de Dumnezeu.”  Dar săptămâna aceasta, aprcă mai rea decât cealaltă!  Şi iarăşi vine duminica…  Aşa trec lunile, anii.  Tu eşti tot mai de piatră.  Ba ai devenit expert în „programe” religioase.  Nu te rogi, dar ceri mai multă rugăciune în adunare.  De cântat nu mai cânţi, dar de vină-s cântările astea noi.  „Să se cânte din Harfele negre!” propui la adunarea generală.  Doi sau trei tovarăşi de gheţar te susţin.  „Să facem o evanghelizare!” îţi mai aducei aminte.  Cineva trebuie să vestească şi Evanghelia, nu-i aşa?  S-o facă păstorul că de-aia îl plătim.  „De ce nu se ocupă cineva de copiii mei la şcoala duminicală?” întrebi neliniştit.  Copii ţi-au crescut şi nu te mai ascultă.  Nu stau de vorbă cu tine.  Când vrei să le spui ceva, se duc în camera lor şi-ţi trântesc uşa-n nas.  Soţia e tot mai distantă şi ea.  Bine că măcar asistenta de la birou este drăguţă cu tine.  Cineva trebuie să ţină şi la tine, nu-i aşa?

Când o să te trezeşti din moarte?  Când o să înţelegi că trăieşti o mare păcăleală?  Când o să te întorci la Domnul cu adevărat?  E duminică!  A câta de gheaţă?  De nepărtăşie?  De necântare?  De nerugăciune?  De nerelaţie cu Domnul?  Hei!  Cu tine vorbesc!

* **

- Recepţia?
- Da vă rog!  Ce doriţi?
- Puteţi să-mi trimiteţi micul dejun în cameră?
- Desigur.  Ce să vă trimitem?
- Două ochiuri de ouă arse, şuncă neîncălzită, gris cu lapte rămas de ieri şi o cafeluţă cât se poate de slabă!
- Dar de ce doriţi un astfel de mic dejun?  Pare a fi extrem de prost!
- Îmi e dor de micul dejun pregătit de nevastă-mea acasă…

* **

There’s a good reason some people can’t seem to mind their own business.  Usually, it’s because they have either (1) no mind or (2), no business.

* **