PERSPECTIVE CRESTINE

David şi Connie sunt misionari în Malawi.  Aveţi mai jos o prezentare a lor.  Dacă vreţi să-i aveţi şi pe ei în rugăciunile voastre, cred că ar aprecia (şi ei şi Domnul!).

* **

„Dacă ceva devine mai important pentru fericirea ta, identitatea ta şi semnificaţia ta în viaţă decât Dumnezeu, atunci acel ceva este un idol.” Tim Keller – Counterfeit Gods – intro (xix)

* **

Învăţătorul de şcoală duminicală: „copii, vi-l imaginaţi pe Noe, stând atâtea zile în corabie, şi pescuind mai tot timpul în apele mari pe care plutea corabia?”

Un băiat: „Nu cred că a pescuit prea mult… avea numai două râme în corabie!”

* **

Roman Abramovich şi cinci prieteni a consumat asta la un restaurant.  Cum ţi-ar fi plăcut să fii chelnerul şi să iei un bacşiş de peste $7,000?

* **

* **

* **

Un astronaut sfârşi şcoala de zbor interplanetar pe ultimul loc.  În prima sa misiune spaţială astronautul a primit un coleg de cabină ciudat: un orangutan care participă şi el în mod experimental la şcoala de zbor şi care luă note foarte bune.  La urcarea pe nava spaţială, cei doi piloţi primiră fiecare câte un plic sigilat, cu specificaţia ca să nu-l deschidă decât la 5 minute după lansarea rachetei.

La cinci minute după ce rachetă porni, orangutanul deschise plicul său, şi după ce privi la hârtia din plic, începu să lucreze la comenzile cabinei de control, învârtind butoane şi acţionând întrerupătoare.

Astronautul nostru deschise şi el plicul, şi scoţând hârtia din el, citi instrucţiunile de zbor: „hrăneşte orangutanul!”

* **

„Ce este un idol?  Este orice lucru care este mai important pentru tine decât Dumnezeu, orice îţi abssoarbe imaginaţia şi inima mai mult decât Dumnezeu, orice lucru de la care aştepţi să primeşti numai ceea ce Dumnezeu poate să-ţi dea.” – Tim Keller – Counterfeit Gods – intro (xvii)

* **

Noi credem că idolii sunt lucruri rele, dar asta nu-i adevărat aproape niciodată.  Cu cât mai mare este binele, cu atât mai mult ne aşteptăm ca acesta să ne satisfacă cele mai adânci nevoi şi speranţe.  Orice poate sluji ca un dumnezeu fals, şi mai ales cele mai bune lucruri din viaţă.  Tim Keller – Counterfeit Gods – intro

* **

Romani 8:30 Şi pe aceia pe care i-a Hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.

De la numărul celor hotărâţi mai dinainte (predestinaţi) până la numărul celor chemaţi, nu s-a pierdut nimeni.  De le numărul celor chemaţi până la numărul celor socotiţi neprihăniţi, nu s-a pierdut nimeni.  Numărul celor neprihăniţi este acelaşi cu numărul celor glorificaţi.  Iată un Dumnezeu şi o lucrare a Sa în care ne putem pune toată încrederea şi nădejdea!

* **

Less and Less!
The Century of ‘LESS’.  It is true… in the 21st Century:

Our communication – Wireless
Our phones – Cordless
Our cooking – Fireless
Our food – Fatless
Our Sweets – Sugarless
Our labor – Effortless
Our relations – Fruitless
Our attitude – Careless
Our feelings – Heartless
Our politics – Shameless
Our education – worthless
Our Mistakes – Countless
Our arguments – Baseless
Our youth – Jobless
Our Ladies – Topless
Our Boss – Brainless
Our Jobs – Thankless
Our Needs – Endless
Our situation – Hopeless
Our Salaries – Less and less

* **

Duminică pe la amiază ne-am dus în Queen’s Park.  Era însorit parţial, dar în atmosferă plutea ceaţa.  Am făcut câteva poze, nu prea reuşite…  Totuşi, iată o selecţie pentru cei cărora le place să călătorească prin obiectivul aparatului fotografic.  Dacă faceţi click pe poze, se măresc.

01 Queens Park

02 Queens Park - o floare singuratică

03 Queens Park

04 Queens Park

05 Queens Park

06 Queens Park

07 Queens Park

08 Queens Park - vedere spre Vancouver

09 Queens Park - vedere spre Vancouver

10 Queens Park - Bloedel Conservatory

* **

O biserică presbiteriană din zona Los Angelesului a creat un serviciu de 30 de minute pentru cei ce au animale de casă şi vor să meargă cu ele la biserică.  Păstorul speră că măsura acesta să atragă noi membri.  Personal, cred că va funcţiona, deoarece am observat că cei ce au animale cheltuiesc pentru ele mai mult decât ar cheltui pentru un copil!  Iată ştirea mai jos:

* **

Era sâmbătă seara şi sorele era deja spre asfinţit când am luat telefericul spre vârful muntelui.  Am crezut că vom fi singurii, sau ultimii, dar nu era adevărat.  Cabina era plină de oameni.  Sus pe munte era foarte frig.  Prima zăpadă deja căzuse şi parţial, se topise.  Ce mai rămăsese din ea era adunat în mormane ce-şi aşteptau dispariţia.  Nu am luat cu mine aparatul profesional de poze… doar un Panasonic Lumix.  Pentru amintiri, face poze ok, dar nu grozave.  Iată câteva imagini din teleferic, din cabana de pe vârful muntelui şi unele făcute noaptea.

01 Grouse Mountain

02 Grouse Mountain

03 Grouse Mountain - Canada Place

05 Grouse Mountain - Lake Capilano

06 Grouse Mountain

07 Grouse Mountain

08 Grouse Mountain

12 Grouse Mountain

09 Grouse Mountain

10 Grouse Mountain - Cabana

13 Grouse Mountain - Canada Place

* **

Sâmbătă şi duminică ne-am dus cu soţia şi o familie de prieteni în Canada.  Am vizitat parcul Vandusen.  Frumos de minune în vară, are farmecul său şi-n culorile toamnei.  Iată câteva poze din parc.  Noi, cei ce am vizitat lipsim din acestea.

01 Vandusen Park

02 Vandusen Park

03 Vandusen Park

04 Vandusen Park

06 Vandusen Park

08 Vandusen Park

14 Vandusen Park

112 Vandusen Park

11 Vandusen Park

* **

Judecătorul: Ai tâlhărit vreodată vreun tren?
Acuzatul: da, când şi când
Judecătorul: Şi unde anume ai atacat trenurile?
Acuzatul: Ici-colo
Judecătorul: Şi ce fel de lucruri ai luat de la pasageri?
Acuzatul: ei, una-alta
Judecătorul: Şerifule, bagă la închisoare pe omul acesta!
Acuzatul: Hei!  Dar când voi fi eliberat!?
Judecătorul: Mai devreme sau mai târziu!

* **

Bătrânul doctor îşi luă ca partener pe fiul său, după ce acesta îşi luase diploma de medic.  Apoi bătrânul doctor plecă într0-un concediu de două săptămâni, primul de felul acesta după mulţi ani de muncă.

La întoarcerea sa, bătrânul doctor îşi întrebă fiul dacă în absenţa sa au fost probleme la ccabinetul lor.  Fiul i-a comunicat că toate-s în regulă.  De fapt, zise fiul, „îţi aminteşti de văduva aceea bogată, doamna Ferguson?  Am vindecat-o de indigestia de care suferea de peste zece ani!”

„E în regulă, răspunse tatăl.  Indigestia doamnei Ferguson ţi-a plătit facultatea de medicină.  Acum, să fie sănătoasă!”

* **

Efeseni 2:8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.

Cititorilor lui Pavel nu le-a fost uşor să înţeleagă acest verset.  Ei veneau dintr-o religie a meritelor, în care cu cât mai mult respectai şi ascultai Legea, cu atât mai vrednic erai în faţa lui Dumnezeu, dar şi a oamenilor.  Cei ce predică şi astăzi posibilitatea de a lucra pentru merite produc o mare stricăciune a principiilor lui Dumnezeu şi strică gândirea şi practica creştină.  Fapta devine un mijloc de atingere a meritelor, nu o expresie a salvării, a mântuirii.  Postim să câştigăm ceva de la Domnul, ne rugăm să-I răsucim mâna, mergem la biserică ca El să ne vadă şi să nu uite de noi, dăm bani ca să căpătăm înapoi însutit, poate în bani sau poate în alte valori.  Când ni se întâmplă să ni se pară că Domnul este departe de noi, atunci începem să-I reproşăm toate câte le-am făcut şi acum, iată că Domnul nu-i recunoscător!

Cultura aceasta în care munceşti pentru ca să fii plătit, în care poţi privi la cele dobândite prin muncă şi-ţi poţi scoate pieptul cu mândrie şi satisfacţie nu ne ajută nici ea să înţelegem harul.  Mai ales în capitalism, nu primeşti ceva pentru nimic.

Harul este oferit gratuit de către Dumnezeu.  Nu-i meritat, nu este condiţionat, nu poţi lucra pentru el, nu-l poţi cumpăra, nu-l poţi câştiga în schimbul la altceva ce-ai da pentru el.  Este un dar, nu o răsplată.  Nu-i o medalie pentru merite deosebite.  Dimpotrivă, nu spune absolut nimic despre tine, ci spune totul despre Dumnezeu!  Într-o religie creştină umanistă, aşa cum vedem prin 99% dintre biserici, întreaga viaţă religioasă se învârte în jurul individului.  În credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna, Totul se mişcă de la Dumnezeu, către Dumnezeu, El fiind în centru; totul curge de la Dumnezeu, spre Dumnezeu.  Din El, prin El şi pentu El sunt toate lucrurile.  Şi omul este „căpetenia” acestor „lucruri”; dintre toate, omul este chemat să îl înalţe pe Dumnezeu cel mai mult.  Aşa a fost viaţa lui Isus la care El ne-a invitat s-o privim şi s-o învăţăm de la El.

Astfel, noi trebuie să ne supunem la o operaţie chirurgicală pe creierul omului lăuntric şi acolo să despărţim pentru totdeauna siamezii „merit-har.”  Siamezi în gândirea noastră, că-n realitate, harul şi meritele sunt distanţaţi de infinit.  Harul spune cât de mult iubeşte Dumnezeu un păcătos spurcat şi abject.  Harul măsoară şi dragostea lui Dumnezeu şi adâncimea căderii noastre.  E gratis.  Nemeritat.  Prin har Dumnezeu te-a acceptat aşa cum eşti.

Nu tu descoperi harul ci harul te descoperă pe tine.  Nu tu păstrezi harul ci harul te păstrează.  Ba mai mult, din cauza harului nici nu trebuie să pretinzi că ai fi altceva decât ceea ce eşti!  Nu trebuie să te dai drept altul, nu trebuie să joci teatru!  Am fost învăţaţi de la primii paşi în credinţă să purtăm măşti.  Masca religioasă şi teatrul creştin sunt practici atât de răspândite!  Mlţi dintre păstori nu-s altceva decât nişte regizori care supraveghează piesa de teatru.  Ba ei mai sunt şi profesori într-ale prefăcătoriei!  Şi dacă ţie ţi se face scârbă să vezi atâta prefăcătorie, atunci imaginează-ţi ce simte Dumnezeu la vederea atâtor sfântoci merituoşi!

Nu mă crezi că aşa se consideră unii?  Păi, auzeam un păstor că a fost salutat de un om, care i-a spus, „ai dat mâna cu un sfânt!”  „Cum aşa?” a întrebat păstorul?  „Eu am 12 copii!”  Merite.  Muncă. Nu că a munci nu duce la o anumită „neprihănire.”  Duce.  Pavel a avut o astfel de neprihănire dată de Lege.  Dar dacă era bună, nu ar fi schimbat neprihănirea proprie cu neprihănirea lui Dumnezeu.

Vorbind despre teatru creştin şi purtarea de măşti, astea se practică după un scenariu.  Cu timpul depistezi actorul pentru că cunoşti piesa pe care o joacă.  Dar tocmai de aceea, harul nu se dă după nici un scenariu repetabil.  Fiecare act de revărsare de har este unic.  Nu-l poţi copia, nu-l poţi repeta.  Ca să nu fie pervertit de oameni.  Ca să nu poată fi contrafăcut.  Ca să nu-i poţi crea o atmosferă în care să anticipezi harul.  Harul te ia mereu prin surprindere.  Ca să nu-l poţi ritualiza.

Trece adesea cu vederea pe cei pe care i-ai crede mai aproape de Împărăţie, pentru a se opri lângă cei mai păcătoşi.  Apare în cele mai incredibile locuri, cum ar fi o iesle, sau lângă o femeie preacurvă, ce trebuie omorâtă cu pietre, sau lângă unul care tocmai s-a lepădat de Dumnezeu!  Între timp, l-a ignorat pe Ana şi pe Caiafa şi pe majoritatea fariseilor.

Încă ceva: când vine harul, deşi-i gratis şi oferit în mod liber, te ia rob!  Este irezistibil.  Dumnezeu (autorul şi posesorul harului, Cel ce-l oferă, şi singurul care-l poate oferi) se uită la oameni şi-i ia robi pe cei pe care-i doreşte.  Îl vede pe Pavel mergând nervos către Damasc, şi-l capturează.  Într-o fracţiune de secundă, Pavel îi zice lui Isus „Domn” şi este gata să asculte.  Aşa procedează un rob, unul capturat de harul lui Dumnezeu.  Domnul trece pe lângă nişte pescari, îi cheamă după El şi aceştia „îndată” îşi lasă meseria şi ustensilele acesteia şi pleacă după Isus.  Mai târziu, Domnul le vorbeşte despre mâncare trupului Său… şi mulţi îl părăsesc pe Isus.  Ucenicii nu.  De ce?  Au fost luaţi robi de harul Domnului!

Ştiu că pentru unii viaţa creştină este ca o competiţie în care ei ţin un capăt al frânghiei şi Domnul pe celălalt.  Şi apoi, o viaţă întreagă o lălăie când Domnul trăgând mai cu putere, când ei trăgându-L pe Domnul după ei…  Dar viaţa creştină adevărată, este mai degrabă un pescuit.  Pescarul şi cel ce ţine undiţa este Dumnezeu.  El ne trage în continuu către El.  Da, câteodată peştele se împotriveşte.  Şi poate că pescarul mai lasă din sfoară, şi peştele crede că e liber… doar pentru a descoperi că lăsarea de libertate a fost aparentă, şi a avut rolul de a-l obosi pe peşte.  Apoi pescarul apropie peştele mai mult de Sine.  Obosela peştelui este cu privire la el însuşi.  Pentru că de câte ori mi se pare că Pescarul a lăsat mai liber sfoara, cu atât mai obosit sunt de mine şi de ceea ce pot face eu.  Sunt mai fericit când sunt tras mereu către Dumnezeu decât lăsat liber să bat câmpii cu graţie!

* **

Matei 22:11-14 Împăratul a intrat să-şi vadă oaspeţii; şi a zărit acolo pe un om, care nu era îmbrăcat în haina de nuntă.  „Prietene” i-a zis el „cum ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?” Omul acela a amuţit.  Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legaţi-i mâinile şi picioarele, şi luaţi-l şi aruncaţi-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrîşnirea dinţilor.  Căci mulţi Sunt chemaţi, dar puţini Sunt aleşi.”

Nu ni se spune de ce nu avea omul acesta haină de nuntă.  Nu a avut timp să-şi schimbe hainele?  A ajuns prea târziu?  De ce să se fi făcut efortul pentru a-l invita, ca apoi să fie scos afară!?

Unii spun că hainele erau oferite nuntaşilor la intrarea în sala ceremoniei.  Adică, nu puteai veni cu hainele tale, ci trebuia să ai neaparat hainele puse la dispoziţie de cel ce a făcut invitaţia.  Cumva asta se potriveşte cu mântuirea: nu poţi veni la mântuire cu faptele tale, ci trebuie să îmbraci faptele lui Christos pentru tine: moartea şi învierea Sa.  Tu poţi doar crede, altceva nu poţi face pentru mântuirea ta.  Neprihănirea lui Christos îţi este imputată, iar păcatele tale împreună cu faptele tale cele mai frumoase şi mai bune sunt puse asupra Lui, şi răstignite în trupul Său.

Dacă e adevărat că omului i s-a oferit o haină şi el nu a vurt s-o îmbrace, atunci înţelegem că refuzul său este deosebit de grav.  Privită prin prisma „justiţiei” omeneşti (nu ştiu de unde s-au mai scos şi părerile că oamenii ar avea… dreptate!  Dar, mă rog, să mergem înainte cu gândul acesta!) pedeapsa pentru refuzul de a îmbrăca haina oferită de gazdă pare disproportionat de crudă.  Darea afară pentru atâta lucru?  Pentru nerespectarea unui cod al îmbrăcămintei?  (Aici unii cititori în special pentecostali ciulesc urechile pentru ascultarea unei evanghelii textile, cu care ei sunt atât de obişnuiţi încă prin bisericile lor!).  Domnilor şi doamnelor, nu-i vorba de fuste şi bluze, ci-i vorba de neprihănire.

Unii încă se mai luptă, prin mai toate bisericile creştine să producă o neprihănire proprie salvatoare.  De ce nu se satură ei de încercarea fără rost?  Nu au aflat încă că e imposibilă găsirea unei poţiuni care să ducă la tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte?  Nu ştiu că perpetuum mobile e imposibil?  Şi că nu se ajunge la Dumnezeu prin neprihănirea proprie?  Lăsaţi la uşă propriile haine şi îmbrăcaţi-vă în Christos!  Altfel, va fi vai de voi!  Şi de noi, desigur, dacă facem la fel!

Unii au refuzat invitaţia şi şi-au bătut joc de cel ce a făcut-o, stând la treburile lor.  Omul acesta îşi bătea joc de invitaţie făcând de capul lui în sala de banchet.  Paradoxal: să vii, să participi, şi totuşi să-i dai cu tifla lui Dumnezeu!  Să participi în termenii tăi!

De la Dietrich Bonhoeffer ne-a rămas celebrul adevăr că harul e gratuit dar nu-i ieftin.  (Un alt adevăr descoperit de Bonhoeffer în SUA, la şcolile teologice de aici, dar care cred că între timp s-a schimbat, a fost că „aici nu există teologie!”  Desigur, în comparaţie cu şcoala germană de teologie…).  Cei ce-s afară îl desconsideră pe Dumnezeu refuzându-L. Cei ce-s înăuntru îl desconsideră nebăgându-I în seamă regulile.  „Hai aşa cum eşti” li s-a spus… dar nu au fost învăţaţi că nu pot rămâne aşa cum sunt!  Dacă te-ai aşezat deja la masa Domnului (nu la Cina Domnului mă gândesc), nu poţi sta aici aşa cum vrei.  Dacă ai început să îmbuci din harul lui Dumnezeu, vezi să nu-ţi rămână între dinţi când e vorba de ascultarea de care trebuie să dai dovadă!

Neam de neamul meu au fost credincioşi.    Adică, atât cât pot pătrunde cu memoria în trecut.  Bunicii şi tata au fost păstori.  Şi de aceea m-am obişnuit să cred că mântuirea şi chemarea lui Dumnezeu sunt nişte drepturi, nu nişte privilegii extraordinare, privilegii de care peste 95% din omenire nu au parte şi se duc în iad.  Mi-a trebuit un timp să înţeleg că nu pot trata cu uşurinţă chemarea lui Dumnezeu.  Că El m-a ales din veşnicie, că a făcut un plan cu privire la mine, ca Isus să moară pentru mine şi să mă mântuiască, pentru a putea sta cu Dumnezeu şi cu Avraam, Isaac şi Iacov la masă.

De aceea nu-mi pot permite să rămân aşa cum sunt.  Îmbrăcarea neprihănirii lui Isus trebuie să ducă prin aceeaşi lucrare constantă a Domnului, împreună cu Duhul şi Cuvântul, la sfinţire.  Şi trebuie să fie harnic în acceptarea în continuu a ceea ce-mi oferă Dumnezeu.

Când văd blazaţii de prin adunările noastre mi se face greaţă!  Ei se comportă ca şi cum i-ar face un serviciu lui Dumnezeu că-s acolo.  Ca şi cum Dumnezeu nu ar putea fără ei!  Lipsiţi de bucuria mântuirii, plini de acreala religiozităţii, fără viaţă şi fără vibraţia Duhului în ei.  Între timp, prin alte continente, invitaţia lui Dumnezeu e acceptată cu bucurie şi oamenii vin şi umplu sala banchetului.  În curând se va închise uşa şi gazda îşi va cerceta petrecăreţii.  A cui haină o porţi?  Eşti ales?

* **

Matei 22:3 A trimis pe robii săi să cheme pe cei poftiţi la nuntă; dar ei n-au vrut să vină.

O invitaţie.  Ca atâtea altele.  „Veniţi la nuntă!” O invitaţie intersectându-se cu programele şi agendele noastre.  Programe supra-încărcate!  Asta avem cu toţii!  Atât de multe oferte şi atât de puţin timp!  Atâtea oferte şi aşa de puţină pricepere de-a alege ceea ce este important!

În paleta de invitaţii, o invitaţie la nuntă nu este chiar atât de importantă.  Desigur, părinţii mirilor îşi împărtăşesc bucuria cu rudeniile şi prietenii.  Cei invitaţi anticipează şi ei întâlnirea unor prieteni sau rudenii pe care nu i-au văzut de mult.  Va fi nu doar întâlnirea, dar va fi voie bună, petrecere, muzică, mâncare, şi la unii… băutură!  Prea multă băutură!  Dar în comparaţie cu un examen, cu o operaţie chirurgicală, cu o nevoie proprie stringentă, cu o înmormântare, o invitaţie la nuntă…

Că să mergi la o nuntă nu-ţi trebuie decât.. să vrei!  Şi desigur, un cadou!  În alegerea oricărui lucru, controlul este la noi.  Păstrăm ce ne convine şi abandonăm ce nu ne convine.  Alegerea este a noastră. Dar ce uşor este cu programele noastre încărcate şi lipsa de discernământ să trecem cu vederea invitaţii importante!  Într-o lume în care ni se spune mereu câte drepturi avem dar mai puţin despre privilegii şi responsabilităţi, noi alegem lucruri care să se potrivească cu interesele noastre.  Dumnezeu ne spune „pune-mă pe mine pe locul unu!” dar noi am ales deja locul unu pentru noi.  Dumnezeu este mereu împins la periferia intereselor noastre.  Îl vom aminti în treacăt la nevoie…  Dumnezeu are la dispoziţia Sa întreaga veşnicie… El poate să aştepte!  Viaţa noastră este limitată, de aceea, noi mai întâi!

Problema cea mai dificilă a alegerii nu constă în faptul că noi am avea de ales într bine şi rău, între alb şi negru.  Problema este mult mai complicată.  Alegerea o facem între ceea ce este bine şi ceea ce este BINE.  Bine este berechet, BINE este doar Unul, şi acela este o persoană!   Adesea „binele” devine cel mai redutabil duşman al „foarte bine”-lui.  La noi răul este echivalent cu comiterea unui păcat, da probabil că ar trebui să privim dintr-o cu totul altă perspectivă la rău: răul este trăirea unui bine sub binele maxim.

„Merge şi astfel!” nu este rău neaparat, deoarece… merge! Deocamdată!   Şi nu o dată am văzut oameni care, mulţumindu-se cu superficialul, au ajuns la o poziţie neutră.  Şi într-o lume în continuă mişcare, dacă nu înaintezi dai înapoi cu siguranţă!

Invitaţia lui Dumnezeu nu poate fi trecută la capitolul „diverse”, unde trecem lucrurile la care dacă ajungem bine, dacă nu, nici o pierdere.  Dacă Dumnezeu nu este  mai întâi, s-ar putea ca să nu fie niciodată!

* **