„Dacă mi-aş vinde întreaga avere şi aş da banii bisericii şi săracilor, aş ajunge în cer pentru asta”? am întrebat eu copiii de la şcoala duminicală.

„Nu”! mi-au răspuns ei în cor.

„Dar dacă îmi iubesc soţia şi copiii, dacă lucrez ca să le pun pâine pe masă şi să-i îmbrac şi să le plătesc educaţia, dacă îmi tund iarba regulat, şi ajut în casă, aş ajunge în cer pentru asta”? am întrebat în continuare.

„NU”! avenit din nou răspunsul lor.

„Dar dacă aş curăţa zilnic biserica, dacă aş fi mereu prezent la toate serviciile de aici, apoi dacă aş merge în vizită la spital, dacă aş cerceta pe văduve şi pe orfani, aş ajunge în cer pentru asta”? am continuat eu.

Din nou răspunsul a fost „nu”!

„Atunci, ce ar trebui să fac ca să ajung în cer”? am continuat eu?

„Ar trebui să mori”! a răspuns un băieţel în vârstă de 5 ani.

Viewed 14 times by 10 viewers

1 Tesaloniceni 5:16 Bucuraţi-vă întotdeauna.

Iată o poruncă interesantă şi greu de îndeplinit, din punct de vedere omenesc, firesc! Pavel privea din perspectiva vremurilor sale spre vremurile mele şi afirma că în vremurile în care voi trăi eu, vor fi vremuri grele: 2 Timotei 3:1 Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Nu ştiu ce a văzut Pavel în Duhul, sau ce fel de inspiraţie a avut el, şi dacă a avut el dimensiunea totală a răului din vremurile acestea.

Citeam azi că mai nou, homosexuali din Mexic se refugiază în SUA şi cer azil politic pentru că la ei în ţară ar fi persecutaţi pentru orientarea lor sexuală şi păcatul lor. Dacă se dă câştig cauzei unora ca ei, mâine-poimâine America va deveni un refugiu căutat al homosexualilor din lumea întreagă. Ca şi când nu am avea destui printre noi şi nu ne-ar fi destulă scârbă de păcatul acesta! Acesta este doar un aspect al răului. El reflectă vremurile grele produse de existenţa şi multiplicarea păcatului în lumea noastră. Destrăbălarea este la culme şi este propagată pe toate canalele de telviziune şi-n mai toate publicaţiile. Lumea aleargă la cei răi şi păcatul este consumat ca apa, ca ceva necesar. Absolutul moral a fost dat laoparte şi acum ceea ce devine acceptat de cei mai mulţi devine norma de comportament.

Apoi avem de-a face cu boala şi moartea. Pe de o parte, omul trăieşte mai mult decât acum 50 de ani. Văzând tot mai mulţi octagenari şi peste, uităm că pe de altă parte, mor mulţi tineri. Accidentele auto, consumul de alcool, de droguri şi violenţa îşi pretind victimele. Apoi, boli necruţătoare pe toate continentele seceră vieţile multora. În clipa aceasta, în fiecare 24 de ore, în Africa mor din cauza AIDS (SIDA) 6,600 de oameni, alte 8 mii sunt infectate cu virusul şi se nasc 1,400 copii cu virusul HIV. 38.8% din populaţia Botswanei este infectată de AIDS. 33,7% din populaţia Zimbabwe-ului de asemenea! Nu intru în amănunte că sunt înspăimântătoare. Apoi, cancerul şi alte boli incurabile îşi seceră victimele. Ca să nu mai amintesc boli de inimă, diabetul, colesterolul şi altele.

Apoi, avem dezastrele naturale: furtuni, uragane, tsunami, cutrenmure de pământ şi explozii ale vulcanilor. Lângă ele, ploi torenţiale şi în ultimele 3-4 săptămâni, chiar aici în America, zăpezi şi friguri care au luat zeci de vieţi. Toate aceste lucruri le vedem cu ochii fie lângă noi, fie prin imaginile transmise pe canalele televiziunilor.

Dacă viaţa altora este afectată astfel de durere, păcat, moarte şi nenorocire, nici noi nu suntem feriţi de porţia noastră câteodată zilnică de probleme: îngrijorări, angoasă, suferinţă, neînţelegeri, moarte, boală, păcat. Mai ales păcatul… când ne ia prin surprindere, şi îi cădem victime. Plânsul lui Petru după lepădarea de Domnul ne năpădeşte inimile şi sufletul!

Şi atunci, cum să te mai bucuri? Adică, înţeleg bucurie când ai parte de o zi senină, sau de câte o zi în care problemele te-au ocolit şi au lovit pe altcineva, departe de tine! Dar, ÎNTOTDEAUNA? Espe posibil asta, sau este o exagerare scăpată de Pavel printre alte lucruri bune spuse de el?
Să nu uităm că scopul nostru nu este de a deveni fiinţe care trăim prin vedere, ci prin credinţă (2 Corinteni 5:7 pentru că umblăm prin credinţă, nu prin vedere). Lucrurile care se văd, sunt trecătoare (2 Corinteni 4:18 Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd, sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd, sunt veşnice): trece şi plăcerea, şi tinereţea, cum trece şi suferinţa şi necazul. Dar există plantată în noi o viaţă nouă, care nu trece niciodată! Există în noi o nădejde care nu va dispare! Este viaţa Domnului Isus Christos şi nădejdea veşniciei!
Noi trebuie să privim toate lucrurile ca o oportunitate de a ne îndrăgosti mai tare de Dumnezeu; noi avem un Tată iubitor, care face ca toate lucrurile să lucreze în folosul nostru (Romani 8:28 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său). Noi trebuie să privim mereu DE CEALALTĂ PARTE! Partea din care priveşte lumea, nu este destul de bună pentru noi! Noi nu suntem din lume, ci din Dumnezeu!
Vezi, ce prieten bun a fost Isus cu Lazăr şi surorile sale, Maria şi Marta! Când Lazăr s-a îmbolnăvit, Isus putea să-l vindece de la distanţă. Surorile şi-au privit fratele stingându-se puţin câte puţin. Sunt convins că au trimis vorbă lui Isus, dar acesta nu a venit la timp… şi Lazăr a murit! Ce durere şi tristeţe! Însăşi Isus varsă lacrimi la mormântul lui Lazăr! Dar clipe mai târziu, Lazăr este înviat, surorile îşi primesc fratele înapoi viu, numele lu Dumnezeu este slăvit, şi toate lucrurile au lucrat împreună spre binele lor şi spre slava lui Dumnezeu.
Pavel şi Sila erau apostoli şi iubiţii lui Dumnezeu. În Filipi, au predicat Evanghelia cu putere şi au vindecat bolnavii. Apoi, se părea că cu o anumită ocazie, Dumnezeu i-a lăsat pe cei doi apostoli în mâna unor necredincioşi mânioşi. Chiar au fost bătuţi şi apoi închişi în închisoarea locală. Acolo Pavel şi Sila au continuat sp facă ceea ce ştiau ei mai bine: să cânte lui Dumnezeu. Şi Dumnezeu i-a scos din temniţă printr-o minune, ca apoi să se pocăiască o întreagă familie şi numele lui Dumnezeu să se slăvească. Pavel ştia despre ce vorbeşte când ne cerea să ne bucurăm întotdeauna!
Lucrurile care vin în viaţa noastră nu sunt scăpate de sub controlul lui Dumnezeu. El nu a scăpat controlul asupra lumii. Totul se desfăşoară după planul lui Dumnezeu. Şi totul are ca sfârşit binele nostru şi slava lui Dumnezeu. Aşa că, haideţi să ne bucurăm! ÎNTOTDEAUNA!

Viewed 13 times by 10 viewers

Este “Valentine’s Day” şi vă urez tuturor să aveţi “Happy Valentine’s Day”! Ziua aceasta este după înţelegerea mea, ziua persoanelor iubite! Şi ce multe sunt acestea, dacă stăm să ne gândim adânc la fenomenul acesta al dragostei!

Dumnezeu ne-a dat capacitatea de a iubi, dar nu de a iubi cum iubeşte lumea, ci cum iubeşte El. Dumnezeu este dragoste şi El ne-a ales înainte de a ne iubi. Deci dragostea Sa este voluntară şi aşa trebuie să fie şi dragostea noastră. Noi trebuie SĂ VREM să iubim şi SĂ ALEGEM pe cine vrem să iubim. Iubirea nu trebuie lăsată la discreţia sentimentelor sau preferinţelor noastre, deoarece acestea sunt capricioase şi astăzi îţi place de cineva, deci poţi iubi persoana respectivă, iar mâine nu-ţi mai place şi abandonezi iubirea.

Dragostea de tipul celei cu care ne iubeşte Dumnezeu este un lucru bun care uşurează poverile grele, care face dulci lucrurile amare. Ea te determină să faci lucruri măreţe, să doreşti mereu perfecţiunea şi să creşti mereu în bunătate şi în har faţă de alţii. Dragostea aceasta oferă mai mult decât doreşte; ea nu vede imposibilul, nu cade de oboseală, nu are restricţii şi de aceea se oferă liber, fără rezerve şi fără margini.

Dar unde să încep să exercit forţa aceasta uriaşă tunată în inima mea prin Duhul Sfânt care mi-a fost dat?

Vă propun să începem să iubim mai mult ACASĂ pe cei apropiaţi nouă. Am descoperit în viaţă că adesea este mult mai uşor să iubeşti pe cei din Africa decât pe ai tăi. Este mai uşor să dai din dragoste o bucată de pâine ca să saturi foamea cuiva decât să saturi foamea după apartenenţă, apreciere şi părtăşie a cuiva din casa ta. Dar haideţi ca măcar începând cu această zi specială să ne rotim privirile în jurul nostru: la soţul nostru, la soţie, la copii, părinţi, fraţi, surori, nepoţi, veri, cumnaţi şi cumnate… şi să alegem ca să îi iubim. Apoi după ce vom determina lista celor iubiţi în cercul restrâns al familiei, haideţi să trecem în biserică, apoi în societate, şi să nu ne oprim aici ci să revărsăm dragostea din inima noastră către toţi oamenii.

Sună imposibil? Chiar dacă ţi se pare imposibil, nu este, deoarece dragostea are aceasta capacitate de a te umple cu atât mai mult cu cât mai mult o oferi altora. Dacă vrem, vom putea!

În încheiere vreau să vă spun tuturor că mă bucur de dragostea pe care mi-o arătaţi mie şi familiei mele şi vă iubesc şi eu la rândul meu din inimă!

Încă o dată, HAPPY VALENTINE’S DAY TUTUROR!

Viewed 14 times by 11 viewers

Din când în când, vineri seara mă uit la câte un film închiriat de la un magazin de-aici din loc. Aseară m-am uitat la filmul The Guardian. Pe româneşte, gardianul, păzitorul. Este un film despre nişte înotători din Coast Guard-ul Statelor Unite. Militarii aceştia au datoria şi menirea de a salva naufragiaţii din apele oceanelor şi mărilor. Raza lor de acţiune este locală, prin preajma oraşelor unde sunt arondaţi; uneori ei pleacă detaşaţi sau voluntari în zone de catastrofe naturale, cum a fost cea de acum doi ani când tsunami-ul a măturat localităţi întregi de pe coasta indoneziei şi s-au pierdut peste 200 de mii de vieţi.

Nu are rost aici să vă povestesc filmul; dacă doriţi, îl puteţi vedea, este interesant şi captivant. Un film despre sacrificiu personal, despre dăruire şi dragoste. Am rămas şi din filmul acesta, ca din aproape toate filmele ce le-am văzut vreodată, cu un gând sau două. Despre unul dintre ele scriu acum.

Eroul acţiunii filmului este înotătorul Ben Randall. O legendă a Coast Guard-ului din Alaska. Despre el circulau legende că ar fi salvat până la 300 de vieţi. Era deţinătorul celor mai multe recorduri, cum ar fi la rezistenţă sub apă, la viteză, etc. Trecut de vârsta de 40 de ani, deşi ar fi putut să muncească de-acum în spatele unui birou, Randall continuă să înoate şi să salveze naufragiaţi, chiar cu preţul propriei sale căsnicii. Ultima dintre încercările acestea duce la pierderea helicopterului din care se lansau înotătorii şi cu care salvau naufragiaţii. Împreună cu helicopterul se pierd vieţile întregului echipaj, printre care şi viaţa celui mai bun prieten a lui Randall.

Înotătorul este trimis pentru un timp de recuperera fizică şi psihică pe uscat, la un centru de antrnare şi educare a noilor candidaţi la Coast Guard. Acolo devine principalul antrenor pentru un sezon. Printre noii candidaţi, un băiat care era foarte bun înotător, şi care are obiectivul declarat de a doborî recordurile lui Randall. Ceea ce şi reuşeşte. Cei doi se dovedeşte că au ceva în comun în ceea ce priveşte trecutul lor, se împrietenesc şi ajung să muncească împreună la aceeaşi unitate din care venise la centrul de antrenare Randall. Acolo înoată împreună pentru a salva naufragiaţii.

Randall se decide să se retragă, după o tentativă de salvare în care, hăituit de coşmaruri din noaptea în care îşi pierduse echipajul, l-au făcut să rateze o salvare şi apropae să-şi piardă viaţa. Ahtiat după doborârea tuturor recordurilor lui Randall, tânărul prieten şi discipol îl întreabă în clipa despărţirii care este recodul să de vieţi salvate. Randall răspunde… 22. Tânărul e surprins; 22 nu-s 200-300 cum se spunea! La care randall precizează: 22 de vieţi nu a putut salva. El a ţinut doar recodul vieţilor pe care nu le-a putut salva, nu ale celor salvate!

Asta m-a impresionat mult din film. Îmi amintesc cum, după ce am început să vestesc Evanghelia prin ţară, prin anii ´70, prin biserici desigur, şi am început să fac chemări la mântuire după predică, veneau oamenii în faţă ca să-şi predea viaţa Domnului Isus. Mă bucuram dacă erau 2-3, şi am început să ţin un fel de evidenţă mintală a celor ce se predau. O dată, la Timişoara am fost 41 de oameni! Ce m-am mai bucurat! Recordul l-am pierdut dealungul anilor.. nu m-a mai preocupat. Dar nu m-am gândit niciodată câţi oameni am pierdut! La câţi le-aş fi putut salva viaţa, dacă le-aş fi propovăduit pe Christos, şi nu am făcut-o!

Domnul Isus spunea într-o pildă despre cei ce aduc rod: unii 30, alţii 60, alţii 100. Nu intru aici în explicarea pildei, doar fac un comentariu: pentru fiecare 30 de boabe produse (să zicem boabe), se pierd 70 (dacă 100 este 100%). Pentru fiecare 60 produse, se pierd 40. Cine ţine evidenţa celor ce se pierd? Cine ţine evidenţa ocaziilor pierdute? Suntem traşi oare la răspundere şi pentru păcatele de omitere, nu doar pentru cele de comitere?

Asta mi-a dat de gândit, şi ar trebui să-ţi dea de gândit şi ţie cititorule! Tragedia vieţilor pierdute! Păstorul oilor din povestirea Domnului Isus se interesa de o oaie pierdută, nu de 99 de oi salvate! Gospodina căuta banul pierdut! Tatăl aştepta fiul risipitor! Este ceva despre cel pierdut care e foarte apropae de inima lui Dumnezeu, chiar în centrul acesteia. O iubire, un patos şi un tânjet după cel pierdut pe care, dacă nu-l înţelegem, nu vom putea fi niciodată buni salvatori de suflete!

Aceasta este menirea noastră. Noi toţi care am venit la Christos am devenit salvatori de suflete! Câte vieţi am pierdut? Câţi am neglijat să salvez? Pe lângă câte ocazii am trecut indiferent? Vom afla vreodată răspunsul la aceste întrebări?

Nu ştiu… dar ştiu că am fost motivat să fiu mai atent cu viaţa naufragiaşilor din jurul meu. Fii şi tu! Şi hai să devenim împreună, gardianul! Păzitorul vieţii fraşilor noştri!

Viewed 15 times by 12 viewers

La o întîlnire evenghelistică, evanghelistul îndemna pe oameni să se lase de tot felul de rele pe care le făceau.

A ajuns la o femeie pe care a întrebat-o de ce anume vrea să se lase? Femeia i-a raspuns: eu nu fac nimic şi nu vreau să mă las de asta!

Viewed 15 times by 11 viewers

Nu, nu o să scriu despre moartea lui Anna Nicole Smith… deşi despre ea se scrie şi se vorbeşte pretutindeni în zilele astea. mai întâi, se spunea că despre ANS se va vorbi doar în trecere… ea nefiind o celebritate decât prin scandalurile în care a fost implicată. Dar apoi toată media a sucombat şi acum doar despre ea se vorbeşte.

Vreau însă să amintesc pe scurt un alt eveniment, care ne-a preocupat săptămâna trecută. Un eveniment destul de bizar. Lisa Nowak, un astronaut de la NASA a fost acuzată de tentativă de răpire şi omor contra unei aşa-zise rivale de-a ei într-ale inimii. Nu intru în amănunte, acestea sunt de găsit pretutindeni! Doresc să mă refer la un alt aspect. Dar, să pornesc din altă parte.

Când eram copii şi am început să mergem la şcoală, ne-a întâlnit cu nişte oameni (unii cu bărbaţi dar cei mai mulţi dintre noi cu femei) care au devenit ca nişte modele pentru noi: învăţătorii şi învăţătoarele noastre. Apoi, de la şcoala primară încolo, prin liceu, facultate şi chiar după, la studii de masterat sau doctotorale, profesorii şi profesoarele noastre. Toţi aceştia implicaţi în pregătirea şi educarea noastră au devenit pentru unii dintre noi mai mult decât modele: ei au fost idolii noştri. Mulţi am dorit să fim ca ei „când vom creşte mari”.

Ei nu erau singurele noastre modele: erau doctorii, erau inginerii, erau… tot felul de oameni! Apoi au fost atleţii, şi sportivii la diverse discipline, şi cântăreţii şi actorii, şi poeţii, şi… Şi, undeva acolo sus, de tot, erau astronauţii! Mulţi dintre noi am crescut în România, şi a fi astronaut, era un vis îndepărtat! Deşi, a fost în tinereţea noastră un astronaut român, Dumitru Prunaru.

În ultimii 20 de ani de America, am văzut cum toţi „idolii” şi modelele noastre dispar unul după altul. Învăţători şi învăţătoare care-şi violează copiii încredinţaţi spre educare, sportivi dedaţi drogurilor şi curviei, cântăreţi şi artişti ce-şi distrug viaţa într-o trăire nebună şi fără nici un discernământ, avocaţi, ingineri şi medici dedaţi pornografiei, preoţi pedofili, biserici care admit homosexualismul ca o practică nepăcătoasă şi care angajează oameni ai sutanei de orientare homosexuală.

Lisa Nowak a aparţinut unei categorii de oameni de la care se aştepta un echilibru şi o statură deosebită. Nu că astronauţii ar fi fost păziţi de păcate, nu, nici pe departe! Dar în ultimii 40 de ani, de când omul zboară în spaţiu, ei au fost urcaţi pe un piedestal destul de înalt în opinia publică şi a noastră a fiecăruia.

Verificaţi multiplu din punct de vedere medical şi psihologic, social şi al vieţii personale, astronauţii erau o categorie aparte printre noi. Până săptămâna trecută. Nu mă miră de acum să vedem tot mai multe lacune şi în acest grup de modele. Cum a fost şi cu profesoarele, dacă vă amintiţi: mai întâi a fost o Mary Kay Letourneau în 1996, pe când avea 33 de ani şi „iubitul” ei, elevul de 13 ani… apoi totul a mers în jos. Astăzi avem zeci de învăţătoare şi profesoare care trăiesc cu adolescenţii lor elevi.

Îmi pare rău că trebuie să scriu aceste rânduri, dar sunt foarte trist. Lumea în care trăim s-a stricat mult de tot, şi nu dă semne să se oprească curând. Vorba lui Pavel: 2 Tim 3:1-5 Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, vânzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia. Va mai fi oare ceva bun rămas pe pământ când va veni Fiul Omului? Eu şi cu tine cititorule, avem datoria de a fi luminile lui Isus Christos! Modelele lumii acesteia, că toate celelalte modele, dispar încet-încet.

Viewed 13 times by 10 viewers

Miza era foarte mare: dacă pierdea procesul, acuzatul urma să plătească pârâşului 11 milioane de dolari.
- Dacă pierd, voi fi ruinat! se plânse el avocatului său, în aşteptarea verdictului judecătorului, care se retrase pentru deliberare în apartamentul său. Oare nu ar fi bine să îl influenţăm pe judecător, trimiţându-i un pachet de trabucuri de Cuba? continuă acuzatul să vorbească parcă de unul singur…
-Nici prin cap să nu-ţi treacă una ca asta! sări ca ars avocatul. Judecătorul acesta este unul dintre cei mai înverşunaţi duşmani ai mitei! O să pierzi garantat dacă faci asta!

Trecură vreo două trei ore de aşteptare, când funcţionarul tribunalului ieşi din apartamentul judecătorului şi adună pe totă lumea în sala de judecată, spunând că judecătorul a ajuns la o concluzie şi va da verdictul.

Acuzatul fu declarat nevinovat. Îmbrăţişându-şi avocatul, îi şopti în ureche: Mulţumesc pentru pontul cu mita… A funcţionat perfect!
- Doar nu ai făcut nebunia de a-i trimite trabucuri judecătorului?!
- Ba da! Şi încă le-am dat personal funcţionarului tribunalului să i le dea! Şi am pus lângă pachetul de trabucuri cartea de vizită a pârâşului meu….

Viewed 19 times by 15 viewers

Nici nu au ajuns de mult majoritari în cele două camere ale Congresului American, că democraţii au şi început să-şi arate colţii şi adevăratele culori. Mă refer în special la iniţiativa lui Nacy Pelosi de a propune legislaţie care chipurile este menită să reformeze metodele de solicitare în vederea influenţării politicienilor (lobbying). Reforma ar afecta biserici, persoane particulare, organizaţii non-profit, asociaţii creştie, pastori, etc, şi cu un cuvânt pe oricine ar plăti radioul, televiziunea sau presa scrisă pentru transmiterea unui mesaj politic care ar putea influenţa în vreun fel publicul. Astfel, biserici sau organizaţii care au staţii de radio, televiziune sau publicaţii de masă vor trebui să se înregistreze ca firme de lobying. Ne-înregistrarea ar duce la pedepse materiale sau intentarea de procese criminale împotriva călcătorilor legii.

Citind asta în presă, m-am gândit la o mulţime de lucruri. M-am gândit că numai creştinilor li se cere să fie mai moderaţi în transmiterea mesajului lor. Creştinilor li se cere să renunţe la unele lucruri la care ţin prea tare, cum ar fi exclusivitatea deţinerii adevărului cu privire la mântuire, la Isus Christos, la Dumnezeu şi la viaţa veşnică, şi asta de dragul unei păci cu celelalte religii. Domnul Lee Camp de la Lipscomb University este unul dintre cei mai aprigi susţinători ai acestei propuneri. El susţine că noi, creştinii mai bine ne-am aminti de sângele vărsat în timpul cruciadelor de odinioară, de istoria noastră anti-semită, de imperialismul creştin şi nu am arăta cu degetul atât de acuzator la păcatele altor religii, că şi noi, creştinii avem mâinile pline de sângele vărsat.

Noi nu avem de ce să promovăm creştinismul nostru în lumea întreagă, căci suntem vinovaţi de trecutul nostru. Idea este că musulmanii care omoară pe păgâni (adică pe cei ce nu cred ca ei), nu-s mai vinovaţi decât creştinii.

Alţii susţin că şi creştinii, şi evreii şi musulmanii se închină la acelaşi Dumnezeu. Adică, Iehova al evreilor cu Dumnezeul creştinilor şi cu Alah sunt unul şi acelaşi dumnezeu. Alţii susţin că şi coranul conţine istoria lui Maria şi a lui Isus! Da, numai că musulmanii nu-l recunosc pe Domnul Isus ca Mântuitor şi Domn! Nici evreii de fapt, numai că creştinii şi evreii se închină aceluiaş Dumnezeu, Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov, dătătorul Legii. Evreii şi creştinii nu se închină lui Alah.

Eu ca şi creştin nu pot împăca credinţa mea că Isus Christos este Domnul nici cu credinţa evreilor, nici cu a musulmanilor. Însăşi faptul că-L recunosc pe Isus ca fiind Domnul mă obligă să merg în toată lumea să duc vestea despre El la toţi oamenii! Este porunca Lui: „mergeţi în toată lumea…”! Doar că liberalii şi ateii zilelor noastre vrea să ne bage pumnul în gură, să strângă laţul în jurul gâtului nostru, să ne reducă la tăcere.

Oricine, de orice culoare şi orice religie, mai ales musulmană, poate să-şi practice religia cu oricâtă fervoare, până chiar la a omorâ pe cei ce nu îmbrăţişează religia lor! Numai creştinii trebuie să fie mai moderaţi! Ei nu au voie să se roage la jocurile sportive, la activităţi festive ale şcolilor lor. Crucile trebuiesc date jos de pe munţi şi clădiri, scenele de crăciun din faţa caselor trebuie demontate, nici nu-i mai voie să ne salutăm cu „un crăciun fericit”, orice semn care aminteşte de creştini, de Christos şi de Dumnezeul Scripturilor trebuie îndepărtat. Crăciunul a devenit „sărbătoare de iarnă”, paştele este „sărbătoarea iepuraşului” şi Ziua Mulţumirii a devenit „ziua curcanului”. De pe banii americanilor trebuie îndepărtată incripţia „ne încredem în Dumnezeu” (in God we trust), din constituţia americană îndepărtată fraza „un popor sub Dumnezeu” (one nation under God), ş.a.m.d.

Ce-i de făcut? Păi, oricum nu trebuie să ascultăm de oameni mai mult decât ascultăm de Dumnezeu! Era argumentul apostolilor de odinioară (Fapte 4:19) şi trebuie să fie şi argumentul meu şi al tău! Noi avem o veste bună de transmis, şi este mandatul nostru, primit direct de la Domnul Isus Christos de ni-l împlini! Chiar cu preţul vieţii! Aşa să ne ajute Dumnezeu! Laţul se strânge… dar biserica a dus-o cel mai bine în timpul persecuţiilor! Din sângele martirilor s-a hrănit şi a crescut Trupul lui Christos, şi aşa va fi şi cu noi şi-n vremurile noastre, dacă va trebui!

Şi oricum, libertatea de exprimare şi libertatea cuvântului este garantată încă, şi eu trebuie să folosesc la maxim libertăţile garantate. La lucru fraţi, pentru Christos!

Viewed 17 times by 13 viewers

Congresul american a dat de curând „peste mână” instituţiei The Smithsonian din cauză că a impus teste de religie savanţilor care lucrează acolo. Unul dintre ei, Dr. Richard Sternberg a fost de curând mustrat, apoi avertizat şi în sfârşit, concediat, pentru că deţine altfel de vederi decât cele darwiniste cu privire la originea oamenilor. Mai precis, Dr. Sternberg crede în ceea ce de curând, a primit numele de „design inteligent”. Adică, omul nu a evoluat dintr-o supă cosmică ci este creiat de un Creiator Inteligent, care i-a dăruit un scop. Atitudinea de astupare a gurii celor ce cred altfel este discriminare şi îngrădirea libertăţii de exprimare şi de conştiinţă.

Discriminarea împotriva savanţilor care nu susţin teoria evoluţiei după Darwin este mult mai răspândită decât se crede. 18 oameni de ştiinţă care susţin şi ei „designul inteligent” au fost de curând intervievaţi de postul naţional de radio NPR dar ei au refuzat să vorbească public despre credinţa lor, de teama repercursiunilor la instituţiile la care lucrează.

În Universităţi, şi de fapt în toate şcolile americane este interzisă orice altă învăţătură decât cea despre teoria lui Darwin. Asta cu atât mai ciudat cu cât ceea ce a propus Darwin ca posibilitate a originii speciilor este doar o teorie, şi nimic mai mult. Nu este „ştiinţă” ci este pe nedrept numită astfel, cum zicea şi apostolul Pavel (1 Timotei 6:20 Timotee, păzeşte ce ţi s-a încredinţat; fereşte-te de flecăriile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel). Orice abatere de la teoria lui Darwin este calificată ca fiind… erezie! Şi când stai să te gândeşti, unii oameni de ştiinţă recunosc că „designul inteligent” explică mai bine decât darwinismul originea materialului genetic din noile forme de viaţă.

Faptele de mai sus, puse alături de alte lucruri asemănătoare, dovedesc că a fi „creştin” în zilele noastre devine din ce în ce mai nepopular în Statele Unite ale Americii. Coroborată cu dispariţia treptată a creştinismului autentic, cu necunoaşterea Scripturii şi cu dihotomia dintre valori (ceea ce crezi în particular, credinţe religioase, morală) şi actual (ceea ce practici în societate, cum te comporţi, ce este acceptabil), morala societăţii americane se îndepărtează tot mai mult de la principiile pe care a fost stabilită de părinţii naţiunii şi se avântă tot mai adânc în secularism. Lucrul acesta ar trebui să ne dea de gândit creştinilor care trăim în America şi să ne determine la acţiune. Ce fel de acţiune? De două feluuri:

1. pe genunchi, la rugăciune. Rugăciunea încă este ascultată de Dumnezeu şi Dumnezeu are puterea să facă minuni. Trebuie să mijlocim zilnic fierbinte înaintea Domnului ca să pună piedici în calea secularizării Americii.
2. cu trăirea noastră. Să ne aliniem tot mai mult trăirea la Cuvântul lui Dumnezeu. Ştiu, sună a lozincă şi slogan, dar nu cunosc nici o necesitate mai mare şi nici un fel mai bun de exprimare a ei, decât aceasta!

Viewed 16 times by 13 viewers

Femeia fusese chemată la tribunal pentru o încălcare a legii circulaţiei: trecuse pe roşu la semafor.
- Domnule judecător spuse ea, vă rog să-mi daţi pedeapsa repede, deoarece sunt profesoară şi am ore la şcoală.
- De când aştept să-mi pice o profesoară în mână! spuse judecătorul. Treci acolo la tabla aceea şi scrie ded 500 de ori pe ea ‘am trecut pe roşu’.

Viewed 21 times by 15 viewers

MOSHE CITEŞTE UN ZIAR PALESTINIAN

Un evreu, Moshe, călătorea cu tramvaiul, citind un ziar palestinian. Un prieten de-al lui, care din întâmplare călătorea cu acelşi tramvai, văzându-l ce citeşte, exclamă surptins:
- Moshe, ţi-ai pierdut minţile? De ce citeşti un ziar palestinian?

Moshe a răspuns:
- Obişnuiam să citesc un ziar evreiesc, dar ce găseam în el? „Evreii sunt persecutaţi!” „Israelul din nou sub atac!” „Rasa evreiască dispare din cauza căsătoriilor cu păgânii şi din cauza asimilării!” „Evreii trăiesc în sărăcie!”

Aşa că am început să citesc ziarul acesta palestinian. Ce scrie în el? „Evreii sunt proprietarii tuturor băncilor!” „Evreii îşi extind controlul asupra radioului, televiziunii şi ziarelor!” „Evreii sunt bogaţi şi puternici!” „Evreii domină lumea!” Prietene, veştile din ziarul palestinian sunt mult mai bune!

Viewed 21 times by 16 viewers

Ioan 1:21 Şi ei l-au întrebat: „Dar cine eşti? Eşti Ilie?” Şi el a zis: „Nu Sunt!” „Eşti proorocul?” Şi el a răspuns: „Nu!”

Avem tendinţa de a gândi că ceea ce facem noi, adică ceea ce muncim ne defineşte. Ziarele şi paginile de web şi discuţiile din metrou, şi tot ce aud şi văd în jurul meu, este: „dacă ai mai bună educaţie, vei avea mai mulţi bani”! „Cine vrea să fie un milionar”!?

Am văzut de nenumărate ori doi străini, discutând unul cu altul; după ce s-au prezentat unul celuilalt, s-au întrebat reciproc: „ce faci”? Cu ce te ocupi este sinonim cu cine eşti, câţi bani faci, ce valoare ai, ce reprezinţi în societate. Dacă nu ajungi la standardele la care trăiesc vecinii tăi, începi să trăieşti cu impresia că eşti un nereuşit. Te uiţi la ce au ei, la ceea ce etalează: maşini, case frumoase, toalete, excursii, petreceri… Şi tu nu ai luat un concediu adevărat de 10 ani! Lucrezi la fabrică ca un rob, abia primind câte o ridicare de salar ici-colo! Halal viaţă! - te gândeşti, şi eşti gata să-ţi plângi de milă.

Cine eşti tu? Un tâmplar, funcţionar, inginer, medic, păstor sufletesc, soră medicală, contabilă, casnică? Nu, tu nu eşti asta! Asta este ceea ce faci, cu asta te ocupi, în meseria asta îţi câştigi existenţa. Ceea ce eşti e mai mult, mai sus, mai important decât ceea ce faci!

Amos spunea împăratului Amaţia: Amos 7:14-15 Amos a răspuns lui Amaţia: „Eu nu Sunt nici prooroc, nici fiu de prooroc; ci Sunt păstor, şi strângător de smochine de Egipt.
Dar Domnul m-a luat de la oi, şi Domnul mi-a zis: „Du-te şi prooroceşte poporului Meu Israel!” Un împărat şi un cioban! Ce-l face pe împărat să nu-l strivească pe cioban? De ce nu porunceşte să fie prins şi decapitat pe loc, pentru îndrăzneala de a fi vorbit împotriva casei împăratului la Betel?

Ceea ce-l face deosebit pe Amos sunt două cuvinte: DAR DOMNUL! Când te priveşti prin prisma a ceea ce te vede Dumnezeu, atunci ai o privire clară şi adevărată a ceea ce eşti.

Eşti UN OM. Dumnezeu te-a creiat după chipul şi asemănarea Sa. Dumnezeu te iubeşte: pentru ca să te aducă înapoi din starea de alenare în care eşti, şi-n care este întreaga lume, fără absolut nici o deosebire, Dumnezeu a dat pe singurul Său Fiu, Domnul Isus Christos să moară pentru tine, în locul tău. Dumnezeu „îţi face curte” dacă vrei, te atrage şi-ţi iese înainte, aleargă după tine şi te ajunge din urmă, şi vrea cu orice chip să crezi în dragostea Sa pentru tine şi-n sacrificiul Fiului Său. De ce? Deoarece, dacă faci asta, atunci nu eşti doar UN OM, ci eşti UN OM MÂNTUIT, UN FIUL AL LUI DUMNEZEU!

Vezi cum schimbă intervenţia Domnului în viaţa oricui ceea ce este el? Cel care l-a lăsat pe Domnul să lucreze în viaţa sa, nu se mai priveşte prin prisma a ceea ce face, a ceea ce are, a educaţiei, a standardelor lumii. El nu se mai simte forţat, obligat să urce pe scara prosperităţii, a reuşitei, pentru a îşi trage de acolo valoarea, aprecierea. El ştie că are parte de aprecierea lui Dumnezeu. El are un ospăţ necurmat în viaţa sa (Proverbe 15:15 Toate zilele celui nenorocit Sunt rele, dar cel cu inima mulţumită are un ospăţ necurmat). El are permanent în casa sa Sfânta Treime (Ioan 14:23 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el). Dumnezeu însuşi îngrijeşte de toate necesităţile vieţii sale (Filipeni 4:19 Şi Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuinţele voastre, după bogăţia Sa, în slavă, în Isus Hristos).

Când ai aceste convingeri despre tine, nu eşti încrezut, îngâmfat, inabordabil! Dimpotrivă, te simţi umil pentru că ţi s-a făcut un aşa mare har (Luca 1:28 Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune, ţie, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei!”; Luca 1:46-48 Şi Maria a zis: „Sufletul meu măreşte pe Domnul, şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, mântuitorul meu, pentru că a privit spre starea smerită a roabei Sale).

Când ai aceste convingeri, scopul tău nu este să alergi după meseria cea mai bine plătită, după bani, după distracţii. Nu te uiţi cu jind la cei răi, cărora poate le merge bine, deoarece tu ai alte obiective în viaţă. Ştii de acum că viaţa este scurtă şi trecătoare: dorinţa ta este să găseşti scopul, planul lui Dumnezeu pentru tine şi să împlineşti astfel voia Lui. Satisfacţia ta vine din ceea ce venea şi a psalmistului: Psalmi 73:23-24 Însă eu Sunt totdeauna cu Tine, Tu m-ai apucat de mâna dreaptă; mă vei călăuzi cu sfatul Tău, apoi mă vei primi în slavă.

Cine eşti tu? Ce poţi răspunde cu certitudine la această întrebare? Să dea Domnul să poţi spune ca psalmistul, în citatul de mai sus!

Viewed 17 times by 14 viewers

Filipeni 1:6 Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.

A început un nou an… Viaţa noastră se desfăşoară aproape fără să ne dăm seama între sfârşituri şi începuturi. Până vom ajunge la Marele Sfârşit, moartea. Ei bine: moartea e doar un sfârşit al unei etape, de partea aceasta a veşniciei; dincolo de moarte, de uşa aceasta dacă vreţi, începe adevărata viaţă! Sau, poate până va reveni Christos mai înainte de moarte, (desigur, pentru cei ce-L aşteaptă pe El! Că zic unii că El a revenit în anul 70, când cu căderea Ierusalimului), atunci El va fi cauza şi mijlocul ”mutării” noastre de partea cealaltă a veşniciei.

Sfârşitul unui an mă duce întotdeauna cu gândul la un bilanţ a ceea ce a fost în perioada precedentă de timp; începutul anului, mă duce cu gândul la cum a început această extraordinară aventură cu Isus, care este mântuirea, viaţa creştină! La început, am fost plin de avânt! Credeam că totul e posibil (cu Isus desigur, şi asta mai cred şi astăzi!). Apoi am descoperit în mine însumi cel mai aprig duşman al meu. Neînfricat de felul meu, netemându-mă de nimic, a început să-mi fie frică doar de mine! Că pot face ceva, că pot spune ceva, că pot… care să dea cu piciorul în tot ce s-a construit până atunci cu ajutorul Domnului.

Dar cu toate deficienţele mele, Domnul a fost credincios. Nu m-a lăsat, nici măcar atunci când m-am făcut de ruşine, atrâgând şi Numele Lui preasfânt după mine… Mi-a vorbit întotdeauna potrivit cu starea mea, ca să mă aducă înapoi la Sine. Câteodată era duios, când mă durea tare lăuntrul meu şi mi se frământa în mine. Altă dată, când eram mai încăpăţânat, mi-a vorbit mai aspru ca să zdrobească cerbicia mea. Şi din nou altă dată, m-a lăsat în nebunia mea, până m-am săturat de mine însumi şi mi s-a făcut scârbă de ce sunt şi ce pot! Toate acestea, pentru că ceea ce a început în mine, nu eu am început, ci EL A ÎNCEPUT!

Lucrarea de mântuire în care eşti astăzi, este lucrarea Lui! Colaborarea ta, este doar cea a lutului muiat în apă şi aflat pe roata olarului: să te laşi prelucrat de Mâna Maestrului Divin. Lucrarea este BUNĂ nu pentru că iată, acum suntem buni! Ce mare scofală! Lucrarea este bună, deoarece El a început-o, El o continuă, El o duce la îndeplinire.

Lumea din jurul tău, nu dă bani mulţi pe tine. Tu nu prea contezi în economia lumii acesteia. Dar nu te lăsa descurajat de lume. Nu te lăsa descurajat de scăderile şi neajunsurile tale! Cel ce a început această BUNĂ lucrare în tine, o va sfârşi! poate nu astăzi, nici mâine… dar, până în ziua lui Christos!

Concentrează-ţi privirea asupra Lui în anul 2007. Uită-te cu atenţie şi vezi ce va face El în viaţa ta în anul acesta, ca să de aducă mai apropae de clipa în care se poate uita la tine, şi poate exclama: Bine, rob bun şi credincios! … intră în bucuria Stăpânului tău!

Viewed 20 times by 15 viewers

Vă doresc tuturor celor ce vizitaţi blogul meu un din inimă LA MULŢI ANI! Domnul să vă binecuvinteze cu toate darurile Sale de sus şi de jos din belşug! Să aveţi parte de o mai mare apropiere de Domnul, prin Cuvântul Său, prin rugăciune şi printr-o viaţă care să reflecte tot mai mult sfinţenia caracterului modelat de Christos.

După o scurtă întrerupere (de sărbători :-)), o să încep din nou să postez mai frecvent săptămâna viitoare.

Între timp, nu uitaţi să vizitaţi noul meu blog de Întrebări şi Răspunsuri (www.raspunsuri.blogspot.com) .

Cu bine, pe data viitoare.

Viewed 23 times by 16 viewers

Un ginere cumpără ca şi cadou de Crăciun pentru soacra sa un loc de mormânt într-un cimitir select al oraşului. Se întâmplă însă că anul următor el veni la petrecerea de Crăciun a soacrei cu mâinile goale, fără nici un cadou.
- Adică, anul acesta nu mi-ai cumpărat chiar nici un cadou? reproşă soacra!
- Păi, nu! Încă nu l-ai folosit pe cel de anul trecut! răspunse ginerele!

Viewed 24 times by 17 viewers

1. Crezi în Moş Crăciun
2. Nu crezi în Moş Crăciun
3. Tu eşti Moş Crăciun.

Viewed 23 times by 15 viewers

Luca 1:68 „Binecuvântat este Domnul, Dumnezeul lui Israel, pentru că a cercetat şi a răscumpărat pe poporul Său.

Mă gândeam zilele acestea la copii. Eşti cu ei în camera de zi, şi te joci cu ei. EI sar pe tine, se tăvălesc pe jos împreună cu tine. Tu îi porţi în spate ca un căluţ, îi îmbrăţişezi, vă îmbrânciţi unii pe alţii, râdeţi fericiţi! Tată împreună cu copiii!

Apoi, interesul copiilor în joaca cu tine scade; au maşinuţe teleghidate şi trenuleţ electric, cadouri noi nouţe primite de crăciun. Şi copiii uită de tine şi se concentreză asupra jucăriilor lor ca şi când tu nu ai fi prezent! Dar faptul că ei nu „percep” prezenţa ta, sau faptul că ei nu îţi acordă interes te face absent? Nicidecum!

Dumnezeu nu a părăsit pe poporul Său niciodată! Nu i-a mai vorbit poporului vreo 400 de ani pentru că poporul a prefrat să se „joace cu focul” când a uitat de Dumnezeu şi s-a concentrat asupra idolilor mai noi sau mai vechi aduşi de civilizaţiile de primprejur. A lăsat poporul să vadă cum e când îţi vezi de treburile tale şi uiţi total de Domnul. Şi astfel, poporul s-a cufundat nu doar într-o tăcere tulburător de înspăimântătoare din partea lui Dumnezeu, ci şi într-o aşteptare (unii cel puţin) care părea să nu le mai aducă niciodată lumina de la capătul tunelului!

Dar Dumnezeu era prezent acolo, în „camera de zi” a poporului, locul în care-şi duceau ei existenţa. Prezent la activităţile zilnice, prezent la gândurile lor, la simţămintele inimilor lor. Luîn act şi notă de tot ce se întâmpla. De aceea cântarea lui Zaharia nu vorbeşte despre venirea lui Dumnezeu la poporul Său, ci despre cercetarea pe care i-o face Dumnezeu. În Ioan Botezătorul, venit în puterea şi Duhul lui Ilie, Dumnezeu cerceta pe poporul Său. În paralel cu cercetarea prin Ioan Botezătorul, Dumnezeu pregătea la numai 6 luni distanţă, o cercetare atât de măreaţă, de puternică şi completă, încât ar fi zburat minţile şi celui mai îndrăzneţ şi avangard dintre muritori: Dumnezeu SE NĂŞTEA între oameni, IDENTIC cu un om, pentru a fi CU, ÎN şi PRINTRE noi.

Astfel cântarea lui Zaharia din versetul de mai sus are cele două dimensiuni dacă vreţi a faptelor lui Dumnezeu vizavi de poporul Său:
- îi cercetează prin Ioan, şi
- îi răsumpără prin Christos.

Eu mă bucur de cercetarea lui Dumnezeu! Când Duhul Sfânt îţi încălzeşte inima şi simţi că iubeşti şi eşti iubit, că Domnul e aproape, că te călăuzeşte, te mângăie, îţi vorbeşte. ”Simţi„ că rugăciunile ţi-s ascultate şi este o stare de forfotă divină în adunare… Ai vrea ca cercetarea lui Dumnezeu să nu mai plece niciodată!

O, dar răscumpărarea este mult mai profundă decât cercetarea! Prin răscumpărare, tu ai şansa unei vieţi total noi şi schimbate! Răscumpărarea te scapă de ceea ce eşti tu în realitate şi te face o fiinţă nouă. Cercetarea te încălzeşte, răscumpărarea te transformă. Din starea de cercetare poţi cade înapoi în starea de… ne-cercetare! De răscumpărare nu poţi scăpa, că te face o fiinţă nouă! Te scote din întunericul în care obişnuiai să trăieşti pentru a te pune în lumina vieţii. Te face o făptură nouă. Răscumpărarea este de preferat cercetării.

Aş dori la acest Crăciun ca Domnul să răscumpere pe cât mai mulţi oameni! Şi măcar unii dintre să fie cercetaţi (deocamdată) prin viaţa noastră!

Viewed 17 times by 12 viewers

Matei 1:23 „Iată, fecioara va fi însărcinată, va naşte un fiu, şi-i vor pune numele Emanuil” care, tălmăcit, înseamnă: „Dumnezeu este cu noi”.

Aşa de multe aşteptări de la un copil care încă nici nu se născuse! Cum ne uităm noi la pântecele mereu crescând al soţiilor noastre însărcinate, şi cum visăm ce va fi fetiţa sau băiatul care se va naşte! Şi cum visăm la cum vor arăta ei, copiii noştri: vor fi înalţi sau scunzi, slabi sau dolofani, bruneţi sau blonzi, vor avea ochi albaştri ca mama loc sau negri ca ai tatălui, vor moşteni ceva din bunicii lor, etc. etc. Şi oare ce vor face ei în viaţă? Cu ce se vor ocupa? Ce vor fi ei? Medici sau muncitori, ingineri sau agricultori? Cercetători sau cântăreţi, scriitori sau mecanici?

Niciodată în istoria omenirii nu a stat o responsabilitate atât de mare pe umerii unui copil, şi niciodată nu au fost făcute astfel de promisiuni cum s-au făcut despre acesta, născut la Betleem. Îngerul îi spune tatălui adoptiv, lui Iosif că atunci când va fi mare copilul va fi un mântuitor de păcater pentru poporul său! Gândeşte-te la asta! Să se nască un copil despre care Dumnezeu să afirme că El va aduce scăparea de păcate a unui întreg popor!

Isaia adaugă la responsabilităţile acestui copil: în cap. 9 Isaia afirmă că în copilul acesta poporul va vedea o mare lumină. Că în El poporul va găsi adevărata bucurie, şi că în El jugul şi toiagul care îl înrobea va fi dat laoparte. Că în copilul acesta, va veni în sfârşit pacea peste lume.

Şi apoi, Isaia explodează într-o serie de nume care-i vor aparţine copilului: Minunat, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, etc.

Toate acestea sunt extraordinare. Dintre toate aceste apelative, cel din textul de mai sus din Matei mi se pare cel mai frumos şi este cel mai drag inimii mele: Dumnezeu este cu noi, sau personalizat, Dumnezeu este cu mine! Cel ce a creiat cerurile, cel ce a făcut totul în univers ex nihilo, este cu mine în fiecare zi, în Christos. Să nu uit asta niciodată. Nici când nu mă simt prea bine, nici când am greutăţi financiare, nici când sunt părăsit de oameni, nici când pleacă în veşnicie cineva drag, dar nici când toate-s în regulă şi toate bine! El este cu mine!

Mâna Lui mă mângăie şi stă pe umărul meu în semn de îmbărbătare, glasul său mă călăuzeşte şi mă mustră cu gingăşie când am dat greş, Duhul Său cel Sfânt mă umple de putere şi mă învaţă ce să răspund când sunt la înghesuială, sau mă învaţă să mă rog, atunci când nu ştiu nici ce şi nici cum să cer!

Cred că aceasta este cea mai mare promisiune ce s-a făcut vreodată omului: în Christos, Dumnezeu este cu noi! Emanuel!

Viewed 15 times by 12 viewers

Plictiseală la predică.

Băiatul în vârstă de 5 ani al păstorului şi-a însoţit părinţii la o conferinţă. Acolo, a început să se plictisească în timpul predicii de bază. Mama sa i-a dat o hârtie şi i-a spus ca să fie atent şi să noteze de câte ori va rosti predicatorul cuvântul ˝şi˝. Copilul a notat ce a notat, apoi s-a plictisit din nou.

Mama l-a întrebat dacă vrea să urmărească un alt cuvânt. Băiatul a spus că da, că ar dori să urmărească când spune vorbitorul „amin”.

Viewed 18 times by 12 viewers

1 Corinteni 3:6 Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească.

Eu m-am născut la oraş şi am crescut la oraş. Am fost rar de tot la ţară, la unchi sau mătuşe. Bunicii mi-au murit când eram prea copil să-mi amintesc multe despre ei. Şi când mergeam la ţară, eram mai interesat de jocuri, decât de munca de acolo. Era două-trei săptămâni vara. Desigur că verii mei aveau de lucru şi astfel primeam şi eu sarcini corespunzătoare cu capacitatea mea. Părerea mea era că eram menajat de la muncile mai serioase… Aveam de dat de mâncare la păsările de curte, de dus vitele la păscut, de îngrijit porcii pe marginea şanţului. Rar de tot ajutam la alte munci agricole, aşa că nu-mi amintesc să fi participat vreodată în operaţia semănatului, a prăşitului, a seceratului sau a culesului roadelor.

Nu vreau să spun că nu aveam idee despre semănat şi secerat, dar nu realizm câţi factori sunt implicaţi în culegerea recoltelor. Şi oricum, mă gândeam că responsabilitatea semănătorului este mult mai mare decât era de fapt. Adică, el trebuia aleagă terenul de semănat în funcţie de cultura propusă, trebuia să-l pregătescă, să aleagă momentul semănatului, să aleagă ce alte forme de întreţinere sunt necesare în timp (udat, prăşit, plivit, etc), apoi să decidă când trebuie culese roadele, în ce mod se va proceda la cules (secerat, smuls, cules) şi apoi să vadă ce va face cu roadele în timp (le va conserva, le va vinde, le va consuma, etc).

Apoi, nu credeam că eu voi fi implicat vreodată în operaţia semănatului. Oricum, aveam eu o idee că nu în semănatul natural. Dar, iată că Domnul mi-a atins inima pe la 12 ani şi de atunci m-a chemat să fiu un semănător al Cuvântului Său. Şi câteodată, am simţit că în câte o viaţă, sămânţa a fost deja plantată, şi eu trebuie doar s-o ud!

Şi apoi am descoperit că nu sunt singur: toţi copiii Domnului sunt chemaţi să lucreze ceva pentru Domnul! Nu este nici unul dintre noi să nu fi fost chemat să lucreze ceva pentru şi împreună cu Domnul.

Problema mea a fost însă că eram nerăbdător. La început, vesteam Evanghelia cuiva (plantam sămânţa) şi apoi aşteptam ca să văd rezultate immediate. Şi dacă nu se întâmpla nici o „rodire” peste noapte, nu mă simţeam bine. Credeam că am dat greş, că am eşuat în lucrarea de semănare a Cuvântului. Încercam să modific metodele, să mă pregătesc mai bine, să am argumente mai puternice. Încercam să câştig orice confruntare pe teme religioase, şi chiar să „zdrobesc” adversarii.

Apoi, am început să învăţ ceva despre plantare. Eram cam de 17 ani, când am călătorit în vacanţa de iarnă la Timişoara. La venirea spre casă, în compartimentul trenului mi-am pus husa cu chitara în portbagaj şi m-am aşezat liniştit, cu ochii închişi, rumegând la proaspetele amintiri din Timişoara. A intrat un cetăţean, puţin cam turmentat, după cum mi s-a părut. Am continuat să satu cu ochii închişi, voind să spun astfel noului venit că nu sunt dornic de conversaţie. Dar lui, ce-i păsă? Mă întrebă dacă am o chitară acolo sus, în husă. Am mormăit ca da. M-a întrebat dacă ştiu să cânt la ea. Am mormait aprobator din nou. Apoi a trecut direct să mă roage să îi cânt ceva. I-am explicat că eu sunt pocăit şi că singurele cântece ce le ştiu sunt de la adunare. Mi-a spus că e bine şi aşa, să-i cânt ceva. Deranjat, obosit, cu lehamite, am scos chitara, şi am cântat câteva cântări de la adunare. Cetăţeanul le-a ascultat, mi s-a părut chiar că a vărsat o lacrimă, şi apoi, după ce am terminat, mi-a cerut dacă nu cumva am o Biblie să-i dau.

Mă gândeam eu că vreuna dintre cântările mele a atins o coardă sensibilă a unui bărbat pe jumătate beat! Dar să-i dau o Biblie? Să risipesc o carte care se găsea atât de rar pe vremea aceea? Şi apoi, singura mea Biblie era cea dată mie cadou de tata, o Biblie îmbrăcată în piele, cu dedicaţie de la tata, un mare predicator şi umil slujitor al lui Dumnezeu!

Bărbatul acesta era insistent… şi i-am dat Biblia mea, aceea primită de la tata. El a coborât undeva pe la Simeria cred, eu am continuat spre casă, la Târgu Mureş. Mă durea inima după Biblia mea. Acasă am găsit o altă Biblie… dar nu era parcă acelaşi lucru. Aveam sentimentul că am risipit un lucru rar, că am dat orzul la gâşte.

Au trecut peste zece ani de la acest eveniment. Într-o seară am fost invitat să predic la o evanghelizare la Sibiu. După ce am vestit Cuvântul, am stat la intrarea în sanctuar pentru a da mâna cu participanţii la serviciu. Am observat un bărbat, care parcă aştepta să rămână ultimul pentru a da mâna cu mine. Mă gândeam că o fi vreun „deştept” dintre cei care se găsesc prin adunări, care au găsit vreo greşeală în predica mea şi acum aşteaptă să mă termine cu o lovitură de graţie! Oricum, eram tânăr şi urma să mă obişnuiesc să mulţumesc Domnului şi pentru cei ce mă criticau, ca şi pentru cei ce mă lăudau! Şi să nu iau prea în serios nici o laudă, dar să fiu foarte atent la orice critică!

A venit vremea să dau mâna cu omul acela. Mai eram doar eu cu păstorul acolo. B După ce mi-a strâns mâna, a continuat să mi-o ţină, să se uite ţintă la mine, şi să mă întrebe cu ochii scăldaţi în lacrimi: „mă mai cunoşti? Îţi mai aduci aminte de mine?” De unde să-l cunosc? Predicasem Evanghelia la zeci de mii de oameni…. Apoi, am observat că îşi aduce în faţă mâna ce până atunci o ţinea ascunsă la spate. În ea era o Biblie, îmbrăcată în piele. „Asta o mai cunoşti?” m-a întrebat bărbatul. Nu, nu o cunoşteam, aşa pe dinafară. Era o carte îmbrăcată în piele, cu marginile roşii, deci, era o Biblie! Apoi a deschis Biblia la coperta interioară, şi acolo era dedicaţia în scrisul de mână al tatei… Am recunoscut-o! Era Biblia de care mă despărţisem cam îndărătnic cu peste 10 ani în urmă! Tata plecase la Domnul în primăvara aceea. A urmat să-mi dea mie lacrimile. Am luat Biblia şi am strâns-o la piept cu drag.

Bărbatul mi-a spus că el a fost cel căruia i-am cântat câteva cântece în trenul acela şi că lui i-am dat Biblia aceea. A plecat acasă la ai lui, s-a trezit din beţie şi nu a mai băut niciodată! S-a pus pe citi Biblia, s-a pocăit şi acum era membrul unei adunări. Ştia că sunt de la Târgu Mureş şi că mă cheamă „Doru” (tata începuse dedicaţia sa cu „dragă Doru”). Spunea el că a urmat din auzite evoluţia mea, şi că a venit special aici la adunare să se întâlnească cu mine, să-mi spună despre el şi să-mi dea înapoi Biblia.

Am condus spre Târgu Mureş în noaptea aceea gândit. O sămânţă semănată cu sentimentul că sunt deranjat, într-un pământ pe care nu l-am ales eu, pe care nu l-am pregătit (dimpotrivă, am făcut tot ce am putut să-l „împietresc” - bine că a fost beat omul acela că nu şi-a dat seama de ifosele mele!) şi pe care nu l-am udat, rodise atât de minunat! Dumnezeu se îngrijise de ce s-a întâmplat cu sămânţa după ce eu am plantat-o.

Ce rost ar avea ca după ce a semănat sămânţa, semănătorul să meargă s-o sape afară ca să vadă ce s-a întâmplat cu ea? Dacă a încoţit deja? Deranjată, sămânţa ar renunţa a mai aduce rod! Nu este treaba semănătorului să se îngrijoreze. Treaba lui este să samene sămânţa, sau s-o ude, după cum este cazul. Domnul seminţelor este Dumnezeu. E treaba Lui să se ocupe de ce se întâmplă mai departe cu sămânţa plantată. Eu mă pot ruga, îi pot aminti Domnului despre sămânţă, dar e treaba Lui să se îngrijoreze!

Crezi că Dumnezeu se îngrijorează de ceva? Nu cred! Cu atât mai mult, El nu se îngrijorează de sămânţa Sa. El a spus: Isaia 55:10-11 Căci dupăcum ploaia şi zăpada se pogoară din ceruri, şi nu se mai întorc înapoi, ci udă pământul şi-l fac să rodească şi să odrăslească, ca să dea sămânţă semănătorului şi pâine celui ce mănâncă, tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.

Datoria noastră este să plantăm sămânţa. Aceasta poate fi sub forma unei cântări, a unei vorbe spuse la timp şi în mod corespunzător, a unui gest făcut în Numele Domnului, a unui sfat, a unei mângăieri, încurajări, îndemnări. Nu ne ajunge timpul şi nu ne ajută nici memoria să enumerăm multiplele feluri în care se poate planta o sămânţă divină, puternică! Singurul discernământ cred că trebuie să fie de natura de a nu arunca mărgăritare la porci… În rest, nu cred că trebuie să ne gândim prea intens la unde plantăm sămânţa. Doar s-o plantăm. Domnul secerişului se va îngriji de restul.

Viewed 16 times by 12 viewers