Archived in the category:
Scurte
Pescuiesc, de aceea minţesc.
* 
**
Word Count:4
Privind împrejurările vieţii, ne urmăreşte mereu gândul că nu mai există nimic dincolo de ceea ce se vede. Nu că nu ar exista „cerul” după viaţa aceasta, ci că viaţa aceasta nu ne mai oferă nimic! O astfel de perspectivă ne ţine închişi în cuşca disperării, a cinismului şi a deprimării. Ne secătuieşte de energie şi de entuziasm. Nu mai anticipezi nimic. Nu poţi repeta împreună cu psalmistul, Mă bucur când mi se zice, haidem la Casa Domnului!” Picioarele tale se opresc mereu în faţa unui zid. Negru. Înalt. Eşti în închisoare. Eşti plin de amărăciune, şi nu mai crezi că există nici un viitor.
Isus a trăit cu o perspectivă diferită de cea a oamenilor din vremea Sa, şi din orice vreme, de altfel! Evanghelia adusă de El ne îndeamnă mereu să ne vedem pe noi şi pe ceilalţi prin perspectiva iubirii lui Dumnezeu, a dreptăţii şi puterii Sale. Isus a fost în stare să vadă dincolo de ceea ce se vedea cu ochiul liber, dincolo de posibilităţile evidente doar muritorilor. Dincolo de crucea Sa vedea învierea, dincolo de ruşine vedea slava, dincolo de suferinţă, bucuria. Dincolo de un ticălos care se leapădă de El a văzut pe un curajos ce va vesti fără frică, dincolo de doi ce se certau pentru putere pe doi care se vor iubi cu putere, dincolo de doi deznădăjduiţi pe doi cu inimile aprinse. El a văzut mereu în oameni potenţialul, ceea ce puteau deveni şi ceea ce vor deveni în mâinile lui Dumnezeu. Un vameş a devenit prieten, ucenic şi scriitor de evanghelie. Un fariseu plin de ură şi de mânie devine mesagerul lui Isus către neamuri. Cel mort înviază, cel orb vede, cel mut vorbeşte, cel olog sare de bucurie, cel demonizat şade liniştit şi ascultă Evanghelia.
Cea mai mică sămânţă devine un copac, grăuntele moare pentru a nu rămâne singur, un om fără importanţă lumească devine lumina lumii şi unul ce s-ar fi stricat fără doar şi poate în el însuşi, devine sarea pământului, metoda lui Dumnezeu de prezervare a lumii. Prin toate acestea, Domnul ne invită să privim la noi, la posibilităţi, la lume şi la ceilalţi oameni prin perspectiva Sa. Avem nevoie nu doar de o nouă privire a aceloraşi ochi, ci avem nevoie de ochi noi: ochii lui Isus. Deoarece, dacă Isus îşi trăieşte viaţa în noi, nu ar fi normal ca şi ochii Săi să privească printr-ai noştri?
Cum este Isus? Ce face El? Risipeşte mereu sămânţa. Nu unde cade sămânţa contează, ci risipirea acesteia cu orice preţ! Da, e adevărat: unele boabe vor ajunge pe stâncă, altele pe-o potecă bătătorită de obiceiuri şi datini, poate chiar religioase, alte seminţe vor nimeri printre gânduri şi îngrijorări unde se vor stinge de dor după viaţă. Dar cu certitudine vor fi şi semniţe ce vor ateriza într-un pământ bun. Şi acestea vor rodi! Din ele va răsări Împărăţia lui Dumnezeu!
Asta este ceea ce caută cu insistenţă şi optimism ochii lui Dumnezeu. Semnele unor noi vlăstare, noile produse ale seminţei din cer. Primele semne ale Împărăţiei în viaţa cuiva. Acel regret care te face să-ţi vii în fire, acea sculare hotărâtă de a te duce înapoi la Tata, acele lacrimi de căinţă ce-s inconfundabile şi nu seamănă cu nici un plâns din lumea asta…
Când eşti un astfel de optimist, de tip divin, nu renunţi nici la biserică, nici la fraţi, nici la slujire. Nu vei înlătura ceea ce pare mic şi nesimnificativ cum ai da la o parte o scamă. Dimpotrivă, vei crede în posibilităţi. Adică, în posibilităţile lui Dumnezeu, desigur!
* **
Word Count:589
Archived in the category:
Scurte
Clientul: „Ş izici că câinele acesta pe care mi-l vinzi este un animal fidel?”
Vânzătorul: „Absolut! De cinci ori l-am vândut şi de fiecare dată s-a întors la mine!”
* **
Word Count:28
** John Bisagno, păstorul Bisericii de la First Baptist Church of Houston spunea cum cu mulţi ani în urmă a mers pentru a depune cererea de a deveni membrul acestei biserici. În sanctuar era lumină puţină, şi a fost întâmpinat de un grup mic de credincioşi, care erau împrăştiaţi dezinteresat prin sanctuar. El spune că atmosfera era grea, ca de cimitir. După ce a predicat şi s-a sfârşit serviciul, a mers prin oraş să se plimbe să vadă cum e oraşul. A ajuns la o bijuterie care avea „gran-opening” sărbătoarea de deschidere. Din magazin se auzea muzică veselă. L-au apucat de mână şi l-au tras aproape cu forţa în magazin. Toţi îi zâmbeau şi i-au oferit să bea băuturi răcoritoare şi l-au servit cu fursecuri. El s-a gândit în clipa aceea că dacă magazinul ar fi avut un loc de muncă pentru el… ar fi preferat să se angajeze acolo!
Se mai vede pasiune în dragostea ta pentru Dumnezeu? Sau rugăciunea de acasă, citirea Cuvântului, sunt doar o corvoadă pe care te simţi obligat să o faci ca să nu te pui rău cu Domnul. Vance Havner a spus că unele biserici trăiesc atât de sub nivelul adevăratei bucurii creştine, încât ca cineva să fie la nivelul lor, ar trebui să cadă din har!
* **
Word Count:213
Profesoara: Cât a durat războiul de 100 de ani?
Elevul: Nu ştiu!
Profesoara: Gândeşte-te cu atenţie! Câţio ani are un copil de 5 ani?
Elevul: 5 ani!
Profesoara: Exact! Acum, cât a durat războiul de 100 de ani?
Elevul: Aha! Acum înţeleg! Cinci ani!
* **
Word Count:39
Modalitatea cea mai uşoară de a scoate afară dragostea lucrurilor rele din viaţa noastră este aceea de a iubi lucrurile bune; prin iubirea a ceea ce este bun izgonim iubirea a ceea ce este rău – Thomas Chalmers – Discursul IX
* **
Word Count:41
- Noi nu am avea istorie fără greci. Grecii au inventat şi miturile şi coloanele. Unul dintre mituri spune că mama lui Achile l-a scufundat în apa râului Stynx până când Achile a devenit intolerabil. Achile apare apoi în Iliada de Homer. Homer a mai scris şi Oditatea, carte în care Penelope a fost ultima încercare îndurată de Ulise în călătoria sa. De fapt, Homer nu a scris el însuşi Oditatea, ci u alt om cu acelaşi nume
- Socrate a fost un vestit învăţător grec, care umbla din loc în loc dând diverse sfaturi oamenilor. Aceştia l-au omorât. Socrate a murit din cauza unei supra doze de cocaină.
- Grecii au inventat şi jocurile olimpice. În aceste jocuri, grecii alergau, săreau peste garduri şi aruncau cu parul. Răsplata învingătorului era o cunună de verdeţuri.
- În Grecia nu au prea existat războaie, deoarece munţii Greciei sunt atât de înalţi încât războinicii nu-i puteau urca pentrua vedea ce fac vecinii lor din cealaltă parte.
- Când s-au luptat cu persanii, grecii au fost mai puţini deoarece persanii erau mai mulţi. Greci
* **
Word Count:172
Psalmi 12:5 „Pentru că cei nenorociţi Sunt asupriţi şi pentru că săracii gem, acum” zice Domnul „Mă scol, şi aduc mântuire celor obijduiţi.”
Trăim într-un ritm extrem de trepidant. Invenţiile tehnice nu ne-au uşurat viaţa ci ne-au complicat-o! Computerul care era menit să grăbească facerea unor calcule şi să înmagazineze electronic unele informaţii a deschis atâtea posibilităţi, încât astăzi petrecem o medie de 5 ână la 8 ore la computer în fiecare zi. Celularul menit să ne faciliteze comunicaţia ne-a prins şi fie că textăm, fie că vorbim la el, suntem prinşi de el. Automobilul ne-a pus în posibilitatea de a călători tot mai departe, tot mai mult. Viteza vieţii este de aşa natură că nu mai avem noţiunea lui ACUM şi nici cea a lui AICI. Unde este AICI? Dar ACUM?
Conversaţiile noastre ne poartă gândurile mereu către lucrul următor. Serialul următor, îmbrăcămintea următoare, maşina următoare, biserica următoare, căsătoria următoare… Nimic nu mai este stabil, dar nici sacru. Suntem predispuşi la o viaţă dictată de evenimente, nu de relaţii. Primele se schimbă mereu, cele din urmă presupun permanenţa. Până şi bisericile au cele mai mari mulţimi la prelegerile despre ce se va întâmpla în viitor, ce va face Domnul mâine! Când am început o serie de predeici din mesajul lui Christos adresat bisericilor (pe baza primelor trei capitole din Apocalipsa) şi am încheiat seria, mai mulţi membrii ai bisericii noastre au venit să mă roage să continui cu celelalte capitole din Apocalipsa. Nu că nu ar fi important să citim şi să studiem Apocalipsa: mai ales că autorul ei spune că e ferice de cel ce citeşte şi face cuvintele cărţii sale!
Preocuparea cu viitorul ne văduveşte de savurarea momentului. Trecem cu vederea ceea ce face Domnul ACUM de dragul a ceea ce (ar putea) face mâine. Dumnezeu lucrează în ACUM, El nu risipeşte clipa, n-o trece cu vederea din cauza micimii e: Isaia 33:10 „Acum Mă voi scula, zice Domnul, acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica.
Rugăciunea mea către Tatăl este ca să ne ajute să ne oprim din iureşul vieţii şi să încaepem să savurăm tot mai mult clipa, lucrările lui Dumnezeu ACUM şi AICI. Pentru că, dacă nu vom reuşi să facem asta, nu doar că vom trăi o viaţă plină de frustrări, neîmpliniri şi tristeţe, dar ne va lipsi şi viitorul pe care-l aşteptăm mereu să fie mai bun decât prezentul. Pentru că, viitorul e alcătuit din clipele preznte, este zidit pe prezent.
* **
Word Count:408
- Dacă mănânci ceva şi nu te vede nimeni, ei bine, caloriile acelea nu contează!
- Dacă bei un pahar de apă plată şi mănânci o ciocolată, caloriile ciocolatei sunt anulate de lipsa de calorii a apei.
- Când mănânci cu altcineva, caloriile tale nu contează, dacă mănânci la fel de mult ca celălalt
- Dacă mănânci biscuiţi rupţi în două, nu te îngraşi: ruperea biscuiţilor face ca aceştia să-şi piardă caloriile
- „Ciocolată” este o culoare răspândită şi astfel când mănânci o ciocolată, consumi o culoare… pe cine ai văzut îngrăşându-se mâncând culori?
- Dacă pregăteşti mâncarea, lucrurile pe care le lingi de pe ustensilele întrebuinţate nu contează la număratul caloriilor
- Ceea ce consumi la cinema – ciocolată, pufuleţi, seminţe, Coke, bomboane, etc., – nu contează, deoarece sunt consumate la întuneric
- Prăjiturile, ciocolata, şi alte dulciuri consumate pentru a verifica efectul acestora asupra zahărului din sânge şi asupra greutăţii, nu contează, deoarece acestea sunt bunuri consumate în cercetarea ştiinţifică.
- Bucatele mâncate de pe farfuria soţului sau soţiei nu contează, deoarece de drept, acele calorii aparţin soţului sau soţiei
- Bucatele mâncate când stai în picioare nu contează, deoarece ele cad drept în picioare şi o să le consumi oricum la primii paşi
- Bunătăţile mâncate la Crăciun nu contează, prin bunăvoinţa lui Moş Crăciun
- Dacă, după ce ai mâncate te atingi de o persoană slabă, toate caloriile tale sunt transferate prin acea atingere…
- Cu cât eşti mai în vârstă, cu atât mai greu este să slîbeşti, deoarece grăsimea ta şi cu tine au devenit prieteni buni, greu de despărţit..
- Dacă chiar nu reuşeşti să slăbeşti, schimbă-ţi perspective: nu eşti prea gras(ă) ci doar nu suficient de înalt(ă)!
- Dacă nu reuşeşti să slăbeşti, schimbăţi scara de referinţă: în loc de „de la 1kg la 150kg” la „de la 1 la 10”. Gândeşte-te cu cât mai bine sună 9.75 faţă de 145kg!
- Dacă vrei să faci exerciţii fizice, fă-o dis-de-dimineaţă, înainte ca să ţi se trezească creierul şi să îşi dea seama ce faci!
- Nu neglija niciodată posibilităţile unor plimbări îndelungate – mai ales când acestea-s făcute de prietenii care te plictisesc
- Avantajul de a face exerciţii fizice zilnice este că o să fii mai în formă când vei muri
- Aminteşte-ţi că e mai bine să mănânci echilibrat decât să faci cură de slăbire; de aceea, când mănânci, să ţii câte o prăjitură în fiecare mână
- Dacă ai încercat să slăbeşti şi nu ai reuşit, schimbă perspective: de câte ori te urci pe cântar, imaginează-ţi că cifra văzută este IQ-ul tău
- Pentru rezultate mai încurajatoare, nu uita să dereglezi cântarul astfel încât să arate mai puţin cu 10 kg.
- Începe întotdeauna cura de slăbire prin a reduce caloriile puţin câte puţin: de exemplu, mănâncă îngheţata şi lasă cireaşa de pe ea nemâncată
- Dacă ai încercat să slăbeşti fără succes, încearcă să îngraşi pe cei din jurul tău: o să areţi mai slab!
* **
Word Count:451
Noi nu suportăm invizibilul. Înrădăcinaţi în cele văzute şi pipăite, în lumea materială, avem mereu tendinţa de a materializa spiritualul. Moise e pe munte şi au trecut mare parte din cele 40 de azile. Nu s-a mai auzit despre Moise de mult… oare mai este în viaţă? Nu au trecut de la minunile acelea care, dacă nu au înmuiat inima lui Faraon, cu siguranţă au zdrobit-o pe marginea cadavrului celui dintâi născut, doar câteva luni. Apoi au văzut despicarea Mării Roşii şi ei au trecut pe uscat, în timp ce sute de egipteni ce-i urmăreau au pierit între valuri.
Moise a fost în tot acest timp un punct de sprijin, de nădejde şi de siguranţă. Era partea materială, vizibilă, a interacţiunii cu un Dumnezeu invizibil, pe care-l chema „Eu sunt Cel ce sunt:” Dar acum Moise nu mai este, iudeii nu ştiu dacă Moise va va mai veni vreodată, şi aşa că decid că-l materializeze pe Dumnezeu (sau mă rog, un dumnezeu oarecare) şi cer facerea unui viţel de aur.
Oamenii au vrut întotdeauna să se închine la ceva pipăibil. În timp ce Dumnezeu este duh şi cine se închină Lui trebuie s-o facă în duh şi în adevăr, oamenii au căutat locuri sfinte, înălţimi, oameni sfinţi şi speciali. Ce repede legăm ceea ce este spiritual de ceva ce e material! Şi nu orice material! Din „aur!” Uită-te la mausoleele de fier-beton şi cărămidă zidite de români în ultimele douăzeci de ani! Dacă acelaşi efort şi aceeaşi bani ar fi fost investiţi în suflete, bisericile ar avea de câteva ori mai mulţi membri. Şi de adunat, nu ar fi fost problemă. Se pot face servicii multiple, se pot închiria spaţii, se pot găsi soluţii. Dar noi am găsit scuze!
Nu ne mai învăţăm copiii acasă frica de Domnul şi ni-i dăm învăţătorilor de Şcoală duminicală, aşa că am avut nevoie de „săli de clasă”. Păstorii nu mai fac vizite în familii şi au avut nevoie de birouri somptuoase, în care să aştepte să pice cineva la vre-o consiliere. Între timp, se joacă jocuri pe computere, şi în ultima clipă copiază o predică de pe net ca să aibă ce predica duminica. Idolii aceştia noi au fost construiţi „spre slava Domnului” uitând că Domnul nu locuieşte în case impunătoare cu turnuri şi cruci ci în unitatea credincioşilor, în inimile noastre.
Mersul la adunare a înlocuit nevoia de rugăciune şi închinare, predica nevoia de citire personală şi meditare asupra Cuvântului. Perindarea câtor mai mulţi pe la amvoane au înlocuit nevoia de a evangheliza pe cei pierduţi
Toate acestea sunt surogate ale adevăratelor valori. Ale valorilor spirituale. Dar acestea-s mult mai valabile pentru noi, deoarece le putem pipăi! Sunt materiale, fac parte din lumea noastră, din sistemul nostru de referinţă. Viţei de aur! Uită aurul, un viţel e tot viţel indiferent din ce material e făcut. Un idol e un idol. O icoană e tot o icoană. Un fals e un fals, indiferent cât de perfect ar fi. Şi problema pe care o văd cu falsul, este că generaţii întregi de creştini nu au cunoscut adevărul, ci doar falsul! Şi continuă să se închine la un viţel. Sau şi mai rău, la un dumnezeu făurit de minţile unora şi altora, nu la Dumnezeul Bibliei.
Şi eu sunt vinovat de aspecte înfierate mai sus. Mi-am turnat şi eu viţeii mei de aur. Acum e timpul să ni-i ardem în foc şi să ne întoarcem la adevăratul Dumnezeu, să ne închinăm lui în duh şi adevăr. Biblia spune că lumea spirituală a mai „reală” şi mai durabilă decât lumea materială. Doar că pentru a opera cu spiritualul ai nevoie de credinţă. Acum ştii, acum poţi începe să ai credinţă.
* **
Word Count:608
Un tânăr zbura pentru prima oară cu avionul. Ca să se adauge la emoţiile primului zbor, se trezi aşezat între două doamne tinere. El habar nu avea ce să dicute cu două femei, când îşi aminti de spusele bunicului său: „băiete, dacă trebuie să dicuţi vreodată cu vreo femeie, şi nu ştii despre ce să vorbeşti, ai la dispoziţie două întrebări: dacă au copii, sau dacă-s măritate. Întreabă-le astea şi ele vor vorbi de nu va mai trebui să spui nimic!”
Tânărul nostru îşi făcu curaj, se întoarse către doamna din stânga şi-o întrebă: „Aveţi copii?” „O, da!” – răspunse ea! „Am o frumuseţe de fetiţă de 4 anişori, o cheamă Heather. Stai să-ţi arăt poza ei!” Şi doamna deschise poşeta, când tânărul se trezi întrebând, „sunteţi măritată?” La care doamna din dreapta îi aruncă o privire ucigătoare şi-i întoarse spatele, atât cât îi permitea scaunul de avion.
Nevoid să se dea bătut, tânărul se întoarse spre doamna din stânga: „Sunteţi măritată?” „Nu!” răspunde doamna de acolo. „Dar de ce mă întrebi?” zise doamna cu suspiciune. „Aveţi copii?” se auzi tânărul punând a doua întrebare care ar fi trebuit să-l ajute….
* **
Word Count:190
3 Ioan 1:11 Prea iubitule, nu urma răul, ci binele.
Ce uşor ar fi să alegem mereu binele dacă nu am avea altceva de ales decât binele! Dar, de partea aceasta a veşniciei, există răul. Şi viaţa nu ne oferă situaţii în alb şi negru, ci există şi mult gri. Desigur că idela şi recomandabil este să deosebim nuanţele de gri, să le catalogăm la categoria „negru” şi să facem doar binele, adică ceea ce este imaculat.
Dar dacă ar fi numai bine şi nu ar exista şi rău, cât de morală ar fi alegerea binelui? Care ar fi efectul asupra voinţei? Şi, care ar fi efectul inexistenţei răului asupra binelui, adică, dacă nu ar exista răul, cât de bun ar fi binele acela? Răul există. Şi ştii ceva? Este foarte atrăgător şi frumos! Dacă nu ar fi, cine l-ar mai alege de bună-voie? Promite satisfacţii imense; dacă nu ar promite, cine şi-ar mai pierde vremea cu el? Dar răul, în zonele sale „gri”, arată nespous de frumos şi promiţător! Nu sunt oare mulţi care vor să dovedească că sunt buni, prin arătarea că ei nu au ucis pe nimeni, nu au furat nevasta nimănui, cu alte cuvinet nu au făcut relele cu adevărat repulsive? Dar relele atrăgătoare? Relele care-s dovedite ca atare prin sfinţenia lui Dumnezeu? Prin puritatea Sa?
Aducerea lui Dumnezeu în ecuaţia aceasta va aduce soluţia la problema răului şi a binelui. Dumnezeu trebuie să copleşească inima, raţiunea şi sentimentele noastre pentru ca noi să putem alege binele. Ba mai mult, până nu suntem aduşi la viaţă împreună cu Christos, nici măcar nu are valoare eternă alegerea binelui! După ce însă l-am cunoscut pe Dumnezeu, alegerea binelui devine o căutare din dragoste de Dumnezeu a ceea ce-L satisface pe Domnul. Nu de frica pedepsei alegem binele, ci de dragul Domnului. Nu ca să părem buni, ci pentru că am fost făcuţi buni.
Deci, avem posibilitatea de a alege răul sau binele. Dumnezeu ne spune să alegem binele. Şi alegerea binelui este adesea însoţită de biruirea răului. Alegerea binelui este o faţă a monedei creştine. Biruirea răului este cealaltă faţă a monedei creştine. Şi acestea merg mână în mână. Ba mai mult, s-ar putea ca răul să se îmbie cel dintâi, şi să nu vezi ce bine poţi alege decât după ce ai dat la o parte oferta răului!
* **
Word Count:388
Femeia aceasta fără mâini face cu picioarele lucruri absolut uluitoare!
* **
Word Count:10
„Este mai mult har în Christos decât este păcat în noi!” – Richard Sibbes, The Bruised Reed, pag. 13.
* **
Word Count:19
Ştiu că te poţi gândi la situaţii ipotetice până-ţi fierb creierii. Iar imaginaţia unor producători de filme te ajută mereu la găsirea de scenarii. Oricum, să ştii că viaţa bate filmul în multe situaţii! Dar, măcar pentru un exerciţiu de „etică creştină” merită să ne gândim la întrebările acestea:
1. un creştin nu are voie să minţească în nici o situaţie
2. un creştin nu are voie să ucidă niciodată
Cu prima întrebare ne-am întâlnit pe vremuri, în România comunistă. Aveam portbagajul pe jumătate plin de Biblii, deasupra erau gogoşari. M-a oprit miliţianul de la postul de control de pe dumul naţional XZY. „Ce ai în portbagaj?” „Gogoşari, tovarăşe, gogoşari!” „Deschide să văd.” Am deschis, s-a uitat şi m-a lăsat să plec. Minciună? Nu pe de-a-ntregul. Adevăr pe jumătate spus. Am fost la o evanghelizare. Maşina nu avea număr potrivit pentru duminica aceea, m-a dus cineva din biserică. Peste câteva zile, vestea participării mele au ajuns la urechile unui securist. „Cu cine ai fost?” „Singur.” „Cu ce te-ai deplasat?” „Cu autobuzul!” Desigur, că minciuna aceasta a fost premeditată, deoarece mă interesasem în prealabil de mersul autobuzelor. Ar fi fost culmea ca din oraşul meu către localitatea aceea să nu existe nici un autobuz… Minciuna ar fi fost cusută cu aţă albă!
Vezi, în astfel de situaţii ar fi trebui să „dai în gât” pe un altul, sau pe tine însuţi! E permis să minţi în astfel de situaţii? Trece Dumnezeu cu vederea o astfel de minciună „din oficiu”, sau trebuie să-ţi ceri iertare în mod special „cu post şi rugăciune” cum ar fi zis cineva cunoscut? Pentru că este clar că-n confruntarea cu regimuri opresive, creştinii au fost strânşi cu uşa şi au folosit neadevărul pentru a scăpa din situaţie. Trebuie să recunoasc că am fost şi în situaţii când nu am avut nici o scăpare, ar fi trebuit să spun adevărul. Şi atunci am descoperit că am primit credinţa de a mă ruga pentru ca Dumnezeu să intervină şi să mă scape din confruntarea în care aş fi spus adevărul şi aş fi produs rău cuiva. Şi, cred că nu îmi amintesc nici o dată în care Dumnezeu să nu fi intervenit cu credincioşie.
Soţia lui Billy Graham (Ruth) a primit în casa ei nişte reporteri TV care au venit pe neaşteptate să le ia soţilor Graham un interviu. În pregătirea acestuia, Ruth i-a poftit pe reporteri în camera de zi să servească o cafea. Aceştia au întrebat-o dacă e permis unui creştin să mintă. ea a răspuns că, da, un creştin poate spune minciuni „albe.” „Ce sunte acelea, minciuni albe?” întrebă un reporter. „Ei, a fost vorba aceea pe care v-am spus-o când v-am văzut la uşă şi am spus că-mi pare bine să vă văd!” a răspuns Ruth.
Dar cu ucisul cum rămâne? Umblu (de câteva luni) să-mi cumpăr un pistol. „Pentru protecţie” mă conving mereu. Dar, m-am gândit nu odată, dacă aş fi în casă şi un hoţ ar veni noaptea, dacă aş folosi pistolul să-l speriu (numai) sau să speriu viaţa din el!? Sau dacă ţara ta este atacată şi trebuie să mergi la luptă? Ce faci dacă eşti faţă-n faţă cu ianmicul? Dacă nu-l omori tu pe el, vei fi cu siguranţă ucis. Şi pentru că tu nu l-ai ucis, alte zeci de oameni poate, femei şi copii, sau rudenii de-ale tale pot fi ucise de acel individ. Deci, ce faci? Hai să zicem că nu-ţi pasă de viaţa ta, şi te poţi lăsa ucis. Dar, dacă prin omorârea unuia ai salva viaţa mai multora, e justificată uciderea? Sau este permis să iei viaţa unui criminal ce ameninţă familia ta, pentru a-ţi salva familia?
Situaţiile-s ipotetice, dar întrebările-s valide. Ce zici?
* **
Word Count:610
Archived in the category:
Scurte
Doctorul mi-a spus că trebuie să slăbesc şi mi-a recomandat înotul. Mi-a spus că apa mă va ajuta… Nu m-am putut abţine, şi l-am întrebat dacă poate explica existenţa balenelor?!
* **
Word Count:30
Archived in the category:
Scurte
Elevii despre muzică:
- Bach a fost cel mai faimos compozitor din lume; la fel a fost şi Handel.
- Handel a fost pe jumătate german, pe jumătate Italian şi pe jumătate englez. El a fost un om foarte gras.
- Bach a murit între 1750 şi prezent.
- Beethoven a continuat să scrie muzică şi după ce a surzit. El era atât de surd, încât a trebuit să scrie muzică foarte zgomotoasă.
- Beethoven şi-a dat duhul la 1827, iar mai târziu a murit din cauza asta.
* **
Word Count:83
Şoferul din maşina de lângă mine coborâ geamul şi strigă către mine:
- „Eu vreau să ajung la Bulevardul Sanders! Ştii cum se ajunge acolo?”
L-am privit cu milă. Era la numai două străzi de strada căutată, şi el habar n-avea! Era atât de pierdut! Apoi, i-am privit maşina. Nu mi-a plăcut. I-am răspuns:
- „Nu poţi ajunge la Bulevardul Sanders cu maşina aceea! Trebuie să foloseşti maşina mea! Ţi-o vând cu plăcere, mai am altele!”
- ”Nu-mi trebuie maşina ta! O am pe a mea! Nu vreau să ştiu decât cum se ajunge la Bulevardul Sanders!”
Mi-a fost şi mai milă de el. Nici nu ştia că este într-o maşină nepotrivită! Era atât de pierdut! Şi dus în eroare! Cum nu-şi dădea oare seama că eu eram singura sa scăpare? Că-n afară de mine, nu avea cum găsi destinaţia? Şi maşina! Să fie atât de orb încât să nu vadă deosebirea dintre maşina mea şi a lui? Am clătinat din cap cu părere de rău, mi-am închis geamul şi am plecat în drumul meu. Treaba lui! Era un caz irecuperabil!
Suntem înconjuraţi de oameni „pierduţi”. Ne este milă de ei. Le oferim biserica noastră, avem sfaturi berechet, ştim cum trebuie să arate, ce schimbări trebuie să facă înainte de a veni la Isus, pentru a fi „potriviţi” imaginii „creştine”. Cei pierduţi sunt confuzi, neliniştiţi. Adesea se deschide pentru mântuirea lor doar o mică fereastră, o uşă crăpată abia puţin. Cu teamă şi mânaţi de curiozitatea bolnavului de a încerca un nou leac.
Cei pierduţi au nevoie de Isus. Au nevoie de milă, dar nu de judecată. Nu au nevoie de predicuţele noastre despre cât de pierduţi sunt, ce înseamnă să fii pierdut, pericolele de a fi pierdut, care biserică e mai bună, dacă Cina Domnului se face cu un pahar sau cu mai multe pahare, cu pâine dospită sau azimă, cu vin sau suc de struguri… despre răpirea pre-tribulaţională sau mid-tribulaţională. Mai jalnic decât scenariul de mai sus este acela în care noi cerem celor pierduţi să se schimbe înainte de a veni la Isus. Trebuie să fie tunşi corespunzător, să lase pantalonii şi să vină în fustă, să cumpere repede acetonă şă-şi dea jos oja de pe unghii… Şi mai jalnic, este scenariul în care penticostalii vorbesc de rău pe baptişti, iar baptiştii pe creştinii după Evanghelie.
Şi aşa, privim de sus cu superioritate pe cei pierduţi, ne pare rău de ei, regretăm orbirea şi neştiinţa, şi-n mijlocul tuturor acestor lucruri, ei pleacă mai departe în drumul lor, la fel de pierduţi. Apoi noi mergem la biserică să ne rugăm dumnezeului nostru, să-i cântăm două imnuri din harfele negre şi la sfârşit să mulţumim Domnului că noi nu suntem ca cel ce l-am lăsat pierdut pe stradă…
* **
Word Count:451
Cum poate fi timpul un aşa bun vindecător, şi-un aşa de prost estetician?
* **
Word Count:13
on 
on 
on 
