PERSPECTIVE CRESTINE

Dacă ai putea avea cerul fără boli, cu toţi prietenii ce i-ai avut pe pământ, şi cu mâncarurile ce ţi-au plăcut, şi cu toate activităţile recreative ce ţi-au produs plăcere, şi cu toate frumuseţile naturii pe care le-ai văzut vreodată, şi cu toate plăcerile fizice pe care le-ai gustat vreodată, şi fără conflicte omeneşti sau dezastre naturale, ai fi satisfăcut cu cerul, dacă Christos nu ar fi acolo?  John Piper – God is the Gospel, p. 15

* **

1. Mi-am făcut-o dar am lăsat-o în buzunarul de la cămaşă, iar mama mi-a aruncat cămaşa în maşina de spălat…
2. Mi-am făcut-o dar soră-mea a pus-o pe fundul cuştii iepuraşului…
3. O aveam în mână în drum spre şcoală, dar o rafală de vând mi-a smuls-o din mână şi deşi am alergat după ea, nu am ami ajuns-o…
4. Mi-am făcut-o dar am rămas fără lemne de foc şi era gata-gata să îngheţăm, aşa că am aruncat-o pe foc pentru a ne salva viaţa
5. Nu mi-am făcut-o pentru a nu-mi pune colegii într-o lumină proastă
6. Nu mi-am făcut-o ca să  nu vă încarc programul de muncă şi aşa foarte ocupat

* **

Cum e Tata aşa e şi fiul

Efeseni 5:1 Urmaţi, deci, pilda lui Dumnezeu ca nişte copii prea iubiţi.

Rupt din context, versetul acesta poate înseamna o mulţime de lucruri.  Dar pus în contextul a ceea ce s-a spus în Efeseni 4:32 (Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos), porunca capătă dintr-o dată claritate.  Termenul „urmaţi” este „mimetes” în greacă, de unde avem cuvântul „imitare, a imita”.  Adică, imitaţi-l pe Dumnezeu.  Dar sunt atâtea domenii în care nu avem cum să-l imităm pe Dumnezeu.  Nu mai rămâne decât să-L imităm pe Domnul în ceea ce priveşte iertarea celorlalţi.

Aducerea copiilor în imagine dă şi mai multă viaţă poruncii acesteia.  Copiii imită pe părinţii lor.  Mă surprind adesea făcând gesturi pe care le făcea tatăl meu.  Tatăl meu a trecut la Domnul acum 30 de ani… şi eu tot îl mai imit!  Copiii ne urmăresc cu atenţie şi apoi, vor face ceea ce ne-au văzut făcând.  Copiii ne studiază cu atenţie.

Mulţi doresc să-L imite pe Dumnezeu, dar fără să-L cunoască!  O mare parte dintre creştini slujesc un dumnezeu care nu apare în Scripturi!  Este fabricat de mintea lor, după cum li se pare lor că ar fi corect, echitabil.  Fabricat după tradiţiile învăţate.  Nu de mult vorbeam cu cineva şi la o afirmaţie despre Dumnezeu m-a privit şi mi-a zis„ eu nu aşa am ştiut şi-s la credinţă de 30 de ani!  Ceea ce-mi spui acum îmi răstoarnă lumea pe dos şi eu nu pot accepta asta!”  Am întrebat-o dacă ceea ce a ştiut a confirmat cu Biblia.  Răspunsul a fost „nu”.

Ce crezi tu despre Dumnezeu?  „Ceea ce crede şi biserica mea!”  Şi ce crede biserica ta?  „Biserica mea crede ca şi mine!”  Şi ce credeţi tu şi biserica ta?  „Biserica mea şi cu mine credem la fel!”  Deci, ce fel de Dumnezeu imiţi?  Ce fel de Dumnezeu urmezi?

Unii văd numai mânia lui Dumnezeu, de aceea sunt nervoşi şi indispuşi tot timpul.  Alţii văd un Dumnezeu răzbunător, că de ce alceva caută mereu să se răzbune?  Unii văd un Dumnezeu al Legii, care taie şi spânzură mereu, că, de ce altceva ar tăia ei şi-ar spânzura în stânga şi-n dreapta?  Alţii au un Dumnezeu captricios şi încruntat, de aceea sunt şi ei la fel.  Iar alţii văd cum i-a iertat Dumnezeu pe ei, şi ei iartă la fel.

Acum, ştiu că am dori să-L imităm pe Dumnezeu în atâtea alte aspecte.  Dar ce-ar fi să începem prin a-L imita în iertarea celorlalţi?  De ce?  Deoarece s-ar prea putea ca iertarea pe care o dau sau nu o dau altora să fie un  semn nu doar a sănătăţii mele spirituale, ci şi a locului în care-mi voi petrece veşnicia.  Uite ce spune Domnul Isus: Matei 6:14-15 Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.  Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.

Cum ai vrea să mergi înaintea Domnului împovorat cu povoara greşelilor altora ce nu le-ai putut ierta?  Gândeşte-te la asta!

* **

Pe blogul biografistului au apărut fragmente dintr-o carte de şi despre Ferenc Visky, pastor reformat din România, şi condamnat de comunişti la ani mulţi de închisoare.  Cartea se întitulează  Prizonierii Speranţei. Iată AICI articolul pe care vi-l recomand.

* **

Nici nu le trece prin cap tinerilor că-ntr-o bună zi, vor şti la fel de puţin ca şi părinţii lor.

* **

Un judecător din nordul statului Alaska se întoarce spre martor şi-l întreabă:

- unde zici că ai fost în noaptea dintre Octombrie 2007 şi Aprilie 2008?

* **

În Septembrie 1990 un grup de tineri din Texas se întruneau pentru o rugăciune.  Activitatea a adoptat numele „See you at the  pole” (Să ne vedem la catargul drapelului – fiecare şcoală sau universitate având de obicei într-un scuar din faţa intrării principale un catarg pe care de obicei flutură drapelul instituţiei sau al SUA).  Acum zece ani, la 15 Septembrie 1999 întrunirea de rugăciune s-a ţinut la biserica Wedgewood Baptis Church din Forth Worth, TX.  Atunci un bărbat înarmat a intrat în biserică şi a împuşcat mortal 7 oameni dintre care 4 adolescenţi.  Anul acesta se este comemorarea acelei tragedii.

Întrunirea de rugăciune speră să atragă peste 3 miliane de tineri din întreaga lume, care în 23 Septembrie să se roage pentru şcolile lor, pentru profesori, guvernele ţărilor lor, şi naţiunile lor, pentru a-i cere lui Dumnezeu să aducă o trezire spirituală în ţările lor şi pe campusurile universităţilor la care învaţă ei.

Mişcarea nu este politică, nu este o demonstraţie şi nu se opune nici unui partid politic, personalităţi politice sau guvern.  Este doar un prilej oferit elevilor şi studenţilor de a se aduna în vederea rugăciunii şi a unităţii şi trecând cu vederea etichetele lor religioase.

Bisericile de provenienţă a tinerilor îi vor sprijini rugându-se pentru copii şi pentru reuşita evenimentului.  Textul pentru încurajare este din 2 Regi 22:13  “Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine, pentru popor şi pentru Iuda, unde unele traduceri spun „duceţi-vă şi rugaţi-vă Domnului pentru mine…”.  AICI aveţi mai multe informaţii.

* **

Fapte şi relaţii, nu vorbe şi speculaţii

Iacov 3:13 Cine dintre voi este înţelept şi priceput? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii!

Înţelepciune şi pricepere!  Două idealuri ale oamenilor lui Dumnezeu şi nu numai!  Pentru dobândirea acestor două surori ne şcolim, citim, ne pregătim şi acumulăm experienţe o viaţă întreagă!  Cartea proverbelor vorbeşte în mai multe locuri în mod elogios despre înţelepciune:  Proverbe 3:13-18  Ferice de omul care găseşte înţelepciunea, şi de omul care capătă pricepere!  Căci câştigul pe care-l aduce ea este mai bun decât al argintului, şi venitul adus de ea este mai de preţ decât aurul; ea este mai de preţ decât mărgăritarele, şi toate comorile tale nu se pot asemui cu ea.  În dreapta ei este o viaţă lungă; în stânga ei, bogăţie şi slavă.  Căile ei Sunt nişte căi plăcute, şi toate cărările ei Sunt nişte cărări pacinice.  Ea este un pom de viaţă pentru cei ce o apucă, şi cei ce o au Sunt fericiţi.

Când citeşti cele de mai sus, eşti gata să te dedici căutării înţelepciunii.  Eşti motivat!  Şi-atunci?  De ce aşa de puţini o avem?  Şi asta se vede nu din câte lucruri ştim (cineva spunea că a fi înţelept nu înseamnă a şti multe, ci a şti ceea ce trebuie) ci din felul în care ne comportăm, din ce fel de relaţii avem şi cum ne comportăm vizavi de ceilalţi.  Mai precis, din atitudinile noastre.  Când între noi există invidie şi ceartă, atunci se vede lipsa de înţelepciune (v 14).  Dacă din invidie faci ceva pentru a fi mai bun sau mai presus de celălalt, şi asta printr-o „găselniţă”, este şi asta o înţelepciune, dar este pământească, din suflet (şi nu din spirit) şi de origine demonică!  La fel cu certurile şi dorinţa de a câştiga cu orice preţ orise ceartă şi toate certurile.  Dorinţa de a avea ultimul cuvânt.

Înţelepciunea de origine divină (care vine de sus), etse curată.  Lipsită de invidie, de spiritul de concurenţă.   Singura concurenţă este cu sine însuşi.  Faţă de ceilalţi, înţelepciunea lui Dumnezeu (sau de sus) este paşnică, blândă, ş.a.m.d. (v. 17).

Domnul Isus a fost făcut de Dumnezeu pentru noi înţelepciune (1 Cor. 1:30).  El a fost întruparea înţelepciunii lui Dumnezeu.  El nu a strigat, nu a fost arogant (deşi a fost ferm şi răspicat în pronunţarea adevărului), nu a fost plin de mândrie.  Când Pavel zice că acum după ce a fost răstignit împreună cu Christos şi că Christos trăieşte în el, printre alte lucruri, vrea să spună şi că, tot ceea ce a fost Isus în umblarea Sa pe pământ, vrea să fie acum prin Pavel.  Cuvântul să se facă trup în noi.

Deci, îndemnul Cuvântului Domnului pentru noi în această zi este, dacă avem înţelepciunea de sus (pe Isus trăind în noi), să nu ne apucăm la speculaţii verbale şi la tirade care să dovedească cât şi ce ştim.  Să nu ne căutăm dreptatea prin cuvinte şi câştigarea certurilor.  Dimpotrivă.  Să fim blânzi cu ceilalţi, înţelegători, suportivi, să ne comportăm frumos.

* **

Un ziar a publicat un articol critic la adresa primarului local şi al cabinetului acestuia, încheiind cu constatarea: „Noi credem că jumătate din membri consiliului primarului sunt nişte hoţi!”  A doua zi, direcţiunea ziarului primi sute de telefoane şi emailuri care cereau cu toate ca ziarul să-şi ceară scuze şi să publice o dezminţire.  Aşa că, ziua următoare apărea peprima pagină a ziarului, cu litere de-o şchioapă:

- Ne cerem scuze pentru cele publicate deunăzi şi acum noi credem că jumătate din membri consiliului primarului nu sunt nişte hoţi.

* **

Într-o dimineaţă pe la ora 4, un om sună la vecinul său, şi-i spune:
- Câinele tău latră şi nu mă lasă să dorm!  Apoi, închide telefonul.
A doua dimineaţaă, la ora 4, vecinul îl sună înapoi pe om, şi când acesta ridică receptorul, îi spune:
- Eu nu am câine!  Şi închide telefonul

* **

Un fapt teologic devine un adevăr spiritual numai când este primit cu o minte umilită.  Mintea mândră, indiferent cât de ortodoxă ar fi, nu poate cunoaşte niciodată adevărul spiritual.  Lumina nu înseamnă nimic pentru omul orb. – A. W. Tozer, în eseul Snobismul Evanghelic

* **

Dragostea lui Dumnezeu.

1 Ioan 4:16 Şi noi am cunoscut şi am crezut dragostea pe care o are Dumnezeu faţă de noi. Dumnezeu este dragoste; şi cine rămâne în dragoste, rămâne în Dumnezeu, şi Dumnezeu rămâne în el.

Nu putem spune că nu se vorbeşte destul despre dragoste în zilele noastre.  De-abia l-am cunoscut (am cunoscut-o) şi deja „iubim!”  Deşi în româneşte nu folosim atât de des termenul de dragoste (love) ca-n engleză (unde este obişnuit să auzi „I love my car – îmi iubesc maşina”, „I love ice-cream – iubesc îngheţata”, „I love football – iubesc forbalul”), cu siguranţă ne iubim maşinile, mâncarea şi sportul preferat!  Pentru acestea, jertfim atâtea lucruri, şi dintre acestea, cele mai importante sunt Dumnezeu, familia şi destinul nostru veşnic!

Dumnezeu a venit la noi iibind diferit.  Dumnezeu este Creatorul naturii, a universului întreg, al îngerilor.  Dar din atâtea lucruri minunate create de EDl, Dumnezeu nu a iubit nimic mai mult decât pe noi!  De aceea spunea Ioan mai devreme „vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim copii ai lui Dumnezeu!”  Este un imperative să vedem dragostea lui Dumnezeu pentru noi!  Dar nu doar pentru noi, ci şipentru alţi semeni ai noştri.

Când cunoşti dragostea lui Dumnezeu, (şi în cele spirituale cunoaşterea este aplicată, practică, nu doar informativă, teoretică; dacă cunoaşterea rămâne teoretică, va duce la condamnare, dacă se transformă în practică, aplicată, duce la viaţă), ţi se deschid posibilităţile aceeptării acesteia, adică a credinţei.  Aceasta este esenţa mântuirii: dragostea lui Dumnezeu cunoscută şi crezută = mântuire.  Aceasta este esenţa lui Dumnezeu: Dumnezeu este dragoste.  Dar considerarea faptului că Dumnezeu este dragoste nu va ajuta pe nimeni cu nimic, dacă nu există cunoaşterea iubirii lui Dumnezeu, primirea acesteia prin credinţă şi apoi rămânerea în dragoste, sau în Dumnezeu.

Lumea e plină de oameni care şi-au făcut o chemare din răspândirea dragostei lui Dumnezeu faţă de ceilalţi: faţă de flămânzi, săraci, oropsiţi, şi alte categorii asemnătoare.  Dar este doar încercarea de a aplica dragostea lui Dumnezeu fără Dumnezeu.  Fără a-L avea pe Dumnezeu în viaţa lor sau fără a-L oferi pe Dumnezeu celor pe care îi iubesc.  Adevărul este că nu poţi oferi dragostea lui Dumnezeu fără Dumnezeu: o astfel de iubire fără Dumnezeu nu este dragostea lui Dumnezeu!  Isus i-a iubit pe păcătoşi, pe vameşi, pe stricaţi, pe totţi.  I-a vindecat, i-a hrănit, le-a purtat de grijă.  Dar din gura lui Isus s-a auzit mereu cuvintele mânturii.  Dacă vindeci, hrăneşti, ajuţi, şi nu mântuieşti, în definitiv omul rămâne tot păcătos, tot în moarte.

Pavel ne îndeamnă să ne încercăm pe noi înşine dacă (mai) sunem în credinţă (2 Cor 13:5).  Poate ne verificăm convingerile şi cunoştinţa şi zicem, „Da!  Suntem în creidnţă!”  Dar, a fi în credinţă înseamnă a fi în Dumnezeu!  Şi a-L avea pe Dumnezeu în tine.  Să ne verificăm în lumina aceasta şi să ne găsim buni!

* **

Cândva clasele la şcolile publice începeau cu citirea unui pasaj din Scripturi.  Apoi sfârşeau cu o rugăciune, de obicei „Tatăl Nostru”.  Citirea şi rugăciunea era făcute de învăţători sau profesori, dar ajutau şi copiii.  Apoi mai exista jurământul faţă de steagul Americii.  Aceste două lucruri cred eu, au făcut America să crească la ceea ce am cunoscut acum câţiva ani, când veneam aici: devotamentul faţă de Dumnezeu şi devotamentul faţă de ţară (în această ordine!).

Pe vremea aceea mai era un avantaj să-ţi declari credinţa.  Cu cât erai mai „fundamentalist” cu atât se ştia că eşti mai serios, mai sâguincios, mai de bază.  Îţi vei face treaba încredinţată. Dedicarea faţă de Domnul producea dedicare la locul de muncă şi-n societate.  Te ofereai voluntar la biserică, la cantina săracilor, şi în orice altă parte.  era o datorie să faci asta.  Apoi, s-au scos din şcoli citirea Bibliei şi rugăciunea.  Odată cu dispariţia devotamentului faţă de Dumnezeu, a dispărut şi devotamentul faţă de patrie.  Şi acum culegem roadele acestor fapte.

Ştiu că ceea ce ofer aici este o explicaţie foarte simplistă, dar oferiţi-mi una mai complexă.  Ştiu că se pot aduce obiecţii, cum că devotamentul faţă de Dumnezeu nu a dispărut din vieţile oamenilor, dacă a dispărut din şcoli.  Că mai există oameni cu frică de Dumnezeu, oameni buni, morali, care fac bine.  Şi nu neg că aceştia există.  Dar numărul lor este pe cale de dispariţie.  Şi până şi aceştia au început să chestioneze nu atât existenţa lui Dumnezeu, cât Biblia ca standard de viaţă, de credinţă şi de morală.  Adică, unii dintre ei cred că putem trăi cu porţiuni din Biblie, în timp ce altele mai problematice le putem elimina.  Putem trăi cu ceea ce a făcut şi spus Isus, făr nevoia de a aminti mântuirea, păcatul şi pedeapsa.  Putem trăi şi fără o credinţă cretşină la care să aderi până la moarte sau cu preţul vieţii, în schimbul unei credinţe care tolerează, acceptă şi nu se mai „crede” chiar atât de sigură pe sine.  Adică, dacă nu este singura cale la „Dumnezeu?”  Şi, dacă nu există rai, nici iad, ci ambele se întâmplă aici, pe pământ, şi dacă noi producem iadul sau raiul, în funcţie de cum tratăm mediul, animalele (că suntem şi noi o specie de animale) şi pe celelalte „animale” evoluate la nivelul nostru, adică ceilalţi oameni?

Dacă devotamentul faţă de Biblie şi Dumnezeu a început să lipsească din şcoli, cu siguranţă a început să lipsească din familiile noastre, din vieţile noastre, ale fiecăruia.  De asta decade America!  Şi din această cauză vor decade împreună cu ea şi celelalte naţiuni.  Până vom deveni toţi „o apă şi-un pământ”.  One world.  New World.  New Age world.

* **

Un Trup

Filipeni 2:1-2 Deci, dacă este vreo îndemnare în Hristos, dacă este vreo mângîiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului, dacă este vreo milostivire şi vreo îndurare, faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.

„Dacă!”  „Dacă?”  Mai este vreo îndoială?  Mai există ceva ce să nu avem în Christos?  Dacă avem totul deplin în El, dacă Christos este înţelepciune, răscumpărare, neprihănire şi sfinţire pentru noi, atunci de ce mai există întrebarea „dacă?”

Întrebarea nu este retorică, nu izvoreşte nici din îndoială.  Este menită să te facă să te gândeşti la tot ce ai dobândit în Christos şi să vezi dacă împărtăşeşti acestea cu trupul Domnului:
- Îndemnarea (încurajarea) în Christos.
- Mângăierea în dragoste
- Legătura Duhului
- Milă şi îndurare.

Trebuie să recunoaştem că viaţa în trupul lui Christos îşi are piedicile ei.  Adică, fiecare dintre noi devenim o piedică, când ambiţile noastre, eul nostru, mândria, obiectivele, păcatele şi schimbările de dispoziţie intervin între noi şi ceilalţi.  Dacă după mântuire am fi fost plasaţi într-un vârf de munte, şi lăsaţi acolo să ne trăim pocăinţa de capul nostru.  Dar suntem plasaţi ca membre ale unui trup.  Şi nu ne convine întotdeauna cine-i pus lângă noi.  Ba se pare că Dumnezeu are un simţ al umorului, sau al sarcasmului dacă vreţi, când ne aşează parcă lângă cei mai nepotriviţi tovarăşi de… trup!

Aşezarea aceasta nu este la întâmplare, ci Domnul are un plan.  El care ne cunoaşte, şi ne ştie calităţile şi defectele, ne aranjează în trup în aşa fel încât să poată lucra la noi prin cei de lângă noi.  Ei ne vor ajuta să ne eliberăm de defecte şi să ne îmbunătăţim calităţile.  Ba mai mult, folosirea resurselor puse la dispoziţia noastră în Christos va ajuta procesul catartic.

Când ai îndemnat ultima oară pe cineva?  Când ai mângăiat cu dragoste, când ai avut milă şi îndurare, ca să dovedeşti şi să întăreşti legătura Duhului?  Cheia folosirii acestor resurse se găseşte numai „în Christos”.  În afară de Christos, suntem nişte lupi, nişte „animale” care se luptă numai pentru ei.  Dar „în Christos” suntem transformaţi după chipul lui Christos.  El trăieşte în noi, şi îşi trăieşte viaţa prin noi.  Viaţa aceasta duce la o simţire, la o dragoste, un suflet şi un gând.  La unitate.

* **

1. plătesc taxe, pentru că înseamnă că am de lucru.
2. hainele cu care sunt îmbrăcat mă cam strâng, pentru că înseamnă că am de mâncare
3. am o umbră ce mă urmăreşte când lucrez, pentru că înseamnă că mă bucur de soare
4. trebuie să tai iarba, să curăţ pereţii şi să curăţ jgheaburile, pentru că înseamnă că am o casă
5. de locul de parcare la capătul îndepărtat al garajului, pentru că înseamnă că pot să umblu
6. de factura scumpă a încălzirii, pentru că înseamnă că am căldură
7. de toate plângerile împotriva guvernului pentru că înseamnă că am libertate de exprimare
8. că mă trezeşte deşteptătorul dimineaţa, pentru că înseamnă că sunt viu

* **

Mulțumesc IT!

* **

Îţi aminteşti de ea?  Stătea pe o masă de obicei într-o poziţie mai proeminentă, undeva în camera de zi.  Alte Biblii mai mici erau folosite la citirea zilnică a sripturilor, sau pentru uz personal.  Dar Biblia familiei era cumpărată expres să fie cât mai voluminoasî, copertată cu carton vopsit în negru sau alte culori, air pentru cei cu dare de mână, îmbrăcată în piele.  Avea marginile foilor roşii sau îarăşi la cei mai avuţi, în auriu.

Nu aveai voie să pui nimic pe ea!  O altă carte aşezată deasupra ar fi însemnat că există o caret mai importantă, şi asta era de neconceput.  Nu puteai pune cana de cafea sau ceai pe ea, sau o vază cu flori, sau o cratiţă aburindă.  O şetrgeai de praf când ştergeai bibeloruile de porţelan sau vasele de cristal, când ştergeai tablourile.  Cum care tablouri!  Acelea care spuneau răspicat „eu şi casa mea vom sluji Domnului!”  Sau, „Lăudaţi pe Domnul!”  Sau acelea conţinând un album fotografic al familiei, sau doar chipurile tatălui şi-a mamei într-un tablou de nuntă în alb şi negru spălăcit sau sepia.

Din câte am observat, Biblia Familiei este un obicei al trecutului.  Avem alte cele pe mesele noastre.  Acolo ne ţinem revistele Vogue, Newsweek, Daily Mail, şi altele.  Acolo avem cele ‘nsprezece remote controls pentru televizor, compact disc player, DVD player, tape player, VHS player, Blu Ray player, satellite dish, cable box, game boy, şi altele.  Pompos stă în mijlocul mesei un vas compartimentat pentru alune, biscuiţi, mizilicuri cu care să ne servim prietenii aflaţi în vizită.

Nu-i de mirare că, atunci când a venit păstorul în vizită la această familie, şi la sfârşit a propus să se citească un verset din Biblie şi apoi să se roage, nefiind nici o Biblie la îndemână, tata a strigat la fiu-so aflat într-o altă cameră, „fiule, adă cartea!”  „Ce carte?” a răspuns fiul.  „Aceea pe care tata o citeşte în fiecare seară!”  După un timp, fiul veni în camera de zi cu Ghidul Programelor TV în mână…..

Cât de proeminentă este Biblia în viaţa ta?  E mai uşor să citeşti o carte despre Biblie decât Biblia?  Prefri o carte de meditaţii sau preferi Biblia?  Cât timp o citeşti în fiecare zi?

E duminică.  Mergem la adunare.  Ne căutăm Bibliile să le ducem cu noi.  Urmărim citirea.  Mergem acasă, punem Biblia bine, până data viitoare,când vine iarăşi duminica….

* **

Obama a numit pe Van Jones caonsilier al său pe probleme de energie „verde” şi locuri de muncă în acest domeniu.  Mai târziu s-a dovedit că Van Jones a afirmat în 2005 că este comunist, şi s-au descoperit video clipuri cu spiciuri inflamante ale consilierului.  În cele din urmă, Van Jones a demisionat.  Uite o caricatură a evenimentului:

* **

Bagaj de Sfaturi Bune

1 Petru 3:8 Încolo, toţi să fiţi cu aceleaşi gânduri, simţind cu alţii, iubind ca fraţii, miloşi, smeriţi.

Este clar pentru oricine că noi suntem extrem de diferiţi unii de ceilalţi.  Asta se vede în familiile cu doi sau mai mulţi copii: fiecare are felul său de a fi.  Diferiţi în atâtea feluri şi aspecte… şi mai ales în gândire şi simţire (sentimente).  M-am mirat întotdeauna umblând prin magazinele de haine (mai des împreună cu soţia mea!) cine cumpără anumite produse?  Bluze cu nişte culori execrabile, fuste şi rochii cu franjuri, lenjerie în culori ţipătoare, încălţăminte diformă, etc.  Dar, dacă stai suficient de mult (şi cu soţiile noastre la cumpărături, STĂM destul de mult) vezi cum unii şi alţii probează produsele apoi le pun în coş şi se îndreaptă spre registrul de casă pentru a le plăti.

Eu chiar am afirmat că am gusturi diferite, că gândesc diferit despre modă, sau îmbrăcăminte, sau culori, de exemplu.  Noi suntem deosebiţi.  Aşa că, cum poate veni Petru la noi să ne ceară să avem aceleaşi „gânduri şi sentimente”?  Sentimente se traduce cel mai bine prin compasiune, milă (gr. sumpathes).  Dar şi când e vorba de milă şi compasiune, suntem diferiţi!  Avem diferite grade de percepere a problemei celuilalt, şi reacţionăm diferit.  Chiar am fost azi la o înmormântare: mama a 11 copii, femeie de 34 de ani a murit de cancer.  Vă imaginaţi după vârsta mamei că cel mai mare dintre copii are cam 15-16 ani şi cel mai mic probabil 2.  Unii participanţi plângeau, alţii clătinau din cap, unii păreau şocaţi, alţii indiferenţi (deşi nu erau, doar păreau).

Sf. Ioan Gură de Aur spunea că pentru a gândi şi simţi la fel, trebuie să ne punem în circumstanţele celuilalt.  Dar asta este imposibil, tocmai pentru că la aceleaşi situaţii reacţionăm diferit.  Asta nu va duce la aceleaşi gânduri şi simţiri.  Asta presupune uniformitate, ori nouă nu ni se distrug personalităţile când venim la Domnul.  Domnul cere unitate, nu uniformitate!

Eu cred că ceea ce vrea Petru să ne spună aici, este să urmărim aceleaşi lucruri unii pentru alţii, să dorim aceleaşi lucruri, să căutăm aceleaşi lucruri.  Ce-mi doresc mie (apropiere de Domnul, sfinţire, mai multă iubire, etc) să-ţi doresc şi ţie.  Atunci, când tu nu reuşeşti să atingi aceleaşi idealuri care la caut şi eu, atunci pot să am milă faţă de tine într-un mod corespunzător, pentru că şi eu ştiu ce-nseamnă a eşua în aceeaşi căutare ca a ta.

Următoarecea cerinţă, de a iubi ca fraţii subliniază această înţelegere.  Un proverb spune că sângele nu se face apă.  Afirmam mai sus că fraţii (copiii aceloraşi părinţi) sunt deosebiţi.  Dar aceasta nu-i împiedică să se iubească!  Apartenenţa la aceeaşi familie, întrepătrunderea vieţilor lor, participarea la comunitatea familiei, trecerea prin experienţe comune, împărtăşirea meselor împreună, şi altele fac ca cei dintr-o familie să „ţină” unii la alţii, să se iubească şi să stea împreună în faţa oricărui atac, să se sprijinească, să alerge unul (sau mai mulţi) în ajutorul celuilalt.  Problema noatră este că noi ne considerăm fraţi în anumite limite.  Dar dacă păcătuieşti, nu mai eşti fratele meu!  Dacă ai datorii, nu mai este problema mea!  Dacă ai necazuri, descurcă-te!

Ori Petru ne spune să fim „miloşi”.  Termenul se traduce mai bine „unul cu inima gingaşă, milos” (gr. eusplagchnos).  Încă din vechime Dumnezeu promitea că El va schimba inima de piatră cu una de carne (Ezechiel 11:19  Le voi da o altă inimă, şi voi pune un duh nou în voi. Voi lua din trupul lor inima din piatră, şi le voi da o inimă de carne). Inima de piatră nu are „gingăşie”, cea de carne este foarte sensibilă.  Aceleaşi simţăminte (cerute mai sus) şi mila cerută aici nu se poate realiză fără o inimă de carne, o inimă sensibilă.

Şi-n ultimul rând, Petru ne spune să fim smeriţi.  Nu înţeleg de ce a tradus Cornilescu termenul de „philophron” cu „smerit”, deoarece el înseamnă mai degarbă a fi curtenitor, politicos.  Alte traduceri englezeşti l-au tradus cu „humbleminded” (ASV), „without pride” (BBE – 1965), „courteous” (KJV).  În definitiv, nu poţi fi curtenitor şi politicos, dacă nu eşti smerit!  Dacă nu-l vezi pe celălalt mai presus decât pe tine.  Dacă crezi că TU ai întâietatea şi nu EL.

Iată deci nişte bune sfaturi pentru această zi.  Foarte bune şi necesare.  Deci, la lucru!

* **

Un ţăran privea pentru prima dată în viaţa sa la Marele Canyon.  După câteva clipe de uimire, exclamă:

„No, de aici ar fi tare greu să-mi recuperez vacile rătăcite!”

De unde se vede că fiecare priveşte şi percepe totul prin prisma propriilor experienţe.

* **