În Septembrie 1990 un grup de tineri din Texas se întruneau pentru o rugăciune. Activitatea a adoptat numele „See you at the pole” (Să ne vedem la catargul drapelului – fiecare şcoală sau universitate având de obicei într-un scuar din faţa intrării principale un catarg pe care de obicei flutură drapelul instituţiei sau al SUA). Acum zece ani, la 15 Septembrie 1999 întrunirea de rugăciune s-a ţinut la biserica Wedgewood Baptis Church din Forth Worth, TX. Atunci un bărbat înarmat a intrat în biserică şi a împuşcat mortal 7 oameni dintre care 4 adolescenţi. Anul acesta se este comemorarea acelei tragedii.
Întrunirea de rugăciune speră să atragă peste 3 miliane de tineri din întreaga lume, care în 23 Septembrie să se roage pentru şcolile lor, pentru profesori, guvernele ţărilor lor, şi naţiunile lor, pentru a-i cere lui Dumnezeu să aducă o trezire spirituală în ţările lor şi pe campusurile universităţilor la care învaţă ei.
Mişcarea nu este politică, nu este o demonstraţie şi nu se opune nici unui partid politic, personalităţi politice sau guvern. Este doar un prilej oferit elevilor şi studenţilor de a se aduna în vederea rugăciunii şi a unităţii şi trecând cu vederea etichetele lor religioase.
Bisericile de provenienţă a tinerilor îi vor sprijini rugându-se pentru copii şi pentru reuşita evenimentului. Textul pentru încurajare este din 2 Regi 22:13 “Duceţi-vă şi întrebaţi pe Domnul pentru mine, pentru popor şi pentru Iuda, unde unele traduceri spun „duceţi-vă şi rugaţi-vă Domnului pentru mine…”. AICI aveţi mai multe informaţii.
2 Cronici 7:14 dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara. Asta spune Biblia.
Acum, pe un trotuar din New York un designer a plasat o cabină de rugăciune. Telefonul celular a făcut inutilă cabina telefonică. Poluarea face ca-n anumite metropole să se instaleze cabine de oxigen, unde poţi inspira o gură de aer proaspăt. Popularele magazine de inchiriat DVD-uri încep să fie înlocuite de cabine de închiriere, care oferă un DVD pentru $1/noapte! În comparaţie cu $3.99/noapte, cerut de Blockbuster şi alţii… Apoi, pentru oameni fascinaţi de imaginea proprie, întâlnim tot mai des automate care-ţi fac fotografia la minut.
Toate aceste aparate, şi altele ca ele, costă bani. Singura care nu costă bani este cabina de rugăciune. Dar te costă altceva: umilinţă. Să te pleci pe genunchi între oameni. Să recunoşti că ai o problemă care te depăşeşte şi-n care doar Dumnezeu te poate ajuta. Să recunoşti că ai o credinţă în existenţa lui Dumnezeu.
O gură de oxigen îţi face bine. Un film te distrează pentru două ore. O fotografie poate prelungi păstrarea unei amintiri. Dar o rugăciune… are o bătaie atât de lungă! Unele rugăciuni sunt ascultate la zeci de ani după lansarea lor! Am stat pe marginea unui mormânt şi un fiu de 60 de ani se întorcea „acasă” la Tatăl în timp ce-şi îngropa tatăl biologic. Fiul recunoştea că tatăl său s-a rugat pentru el de peste 40 de ani!
Sunt şi rugăciuni care nu vor fi ascultate niciodată. Nu ştim de ce, dar ştim că este spre binele nostru. Mi se pare că-ţi trebuie mai multă încredere într-un Dumnezeu care nu ascultă o rugăciune spre binele tău, decât într-un Dumnezeu care ascultă toate rugăciunile! Dar, orice fel de rugăciune, şi ascultată şi neascultată, te transformă. Orice timp petrecut în apropierea lui Dumnezeu are efect asupra ta!
Aşa că, bun venit cabinelor de rugăciune! Sperăm ca experimentul să se întindă. Acum când sute de nudişti au protestat împotriva maşinilor mergând pe biciclete în pielea goală prin centrul Portlandului, când căsătoria între gay este acceptată, câînd un preşedinte pro-avort este alesul poporului, poate se vor găsi tot mai mulţi americani care să-şi plece genunchii în faţa lui Dumnezeu pentru a se întoarce la El. Trebuie să ni se ierte păcatul de a-L fi uitat pe Dumnezeu de atâta vreme!
Astăzi e 1 Mai şi-n SUA este Ziua Naţională de Rugăciune. Subiectul rugăciunilor este… rugăciunea! Una dintre cele mai uitate discipline spirituale, o activitate despre care s-a scris pe larg, despre care s-au făcut afirmaţii mari, dar care ne scapă mereu şi mereu. Read more »
Westminster Chapel va găzdui mâine (vineri) sfârşitul maratonului de rugăciune pentru Marea Britanie, şi începutul activităţii „Global Day of Prayer London 2008″. După site-ul Christian Today, în fiecare zi a anului 2007 mii de creştini din toate denominaţiunile s-au adunat pentru a se ruga pentru Londra. Global Day of Prayer (GDOP) va înălţa şi ea ca şi maratonul de rugăciune din anul trecut cererea ca Dumnzezeu să interevină şi să schimbe oameni şi oraşe ale Angliei.
GDOP va întruni la 11 Mai 2008, după cum se aşteaptă organizatorii, peste 30 de mii de creştini. Întrunirea va avea loc pe Milwall Stadium. Anul trecut, întâlnirea omonimă a avut loc pe West Ham Stadium şi a adunat în duminica Cincizecimii 2007 peste 20 de mii de creştini.
Unul dintre organizatori, Pastorul Jonathan Oloyede de la biserica londoneză Glory House a spus: „Istoria Bisericii este istoria rugăciunii. Când se roagă creştinii într-o rugăciune unită, încep să se întâmple lucrurile: se mişcă continentele, încep mişcări (spirituale) şi se scrie istoria. Eu cred cu adevărat că acum este timpul ca să se producă transformarea Angliei. Speranţa noastră este ca sute de biserici să se unească, ca mii de creştini să se mobilizeze, pentru a putea vedea inima lui Dumnezeu care bate pentru reconciliere, înoire spirituală şi tranformarea comunităţii.”
Se spune că GDOP a fost începută de către Graham Power în Africa de Sud şi că în 2007 a atras participarea a peste 200 de milioane de creştini din lumea întreagă.
Mă întreb dacă România a participat la activitate şi dacă nu, de ce nu? Când vom putea vedea pastorii români interesaţi măcar în egală măsură în rugăciune şi umilinţă înaintea Domnului, cum sunt de interesaţi în desconspirarea colaboratorilor cu securitatea? Interesaţi în Cuvântul lui Dumnezeu (nu doar pentru pregătirea unei predici în ultima clip) pe care să-l studieze constant şi cu râvnă cel puţin la fel cât studiază blogurile? Desigur că cei ce se roagă şi mănâncă Cuvântul, nu vor fi deranjaţi de presupunerile mele!