Isaia 46:3-4 Ascultaţi-Mă, casa lui Iacov, şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi pe care v-am luat în spinare de la obîrşia voastră pe care v-am purtat pe umăr de la naşterea voastră: până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Acelaş, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mântuiesc.
Venim în lume dependenți de alții. Cei de lângă noi ne hrănesc, ne îngrijesc, ne îmbăiază, ne schimbă scutecele, ne apără. Creștem și vrem să ne rupem de cei de care am depins, dacă se poate. Dar intrăm în alte relații de dependență. De fapt, nu vom scăpa de nevoia de a depinde niciodată. Suntem făcuți să depindem de alții, să ne potrivim ca o șuviță într-o împletitură, ca un fir într-o țesătură. Și ce interesant că pentru mulți dintre cei ce trăiesc o viață până la adânci bătrânețe, dependența din copilăria lor poate deveni încă o dată atât de reală! Ei s-au întors acolo de unde au plecat…
În timp ce dependența este bună și necesară pentru individ și societate, câteodată noi devenim prea dependenți de unul sau de altul sau de ceva anume. Încet, lucrul sau persoana respectivă devine un idol. Un dumnezeu. Nu putem fără el. Ținem mult de tot la idolul nostru! Laban nu era atât de supărat că Iacov a plecat pe furiș, că i-a luat nepoții și și-a luat nevestele: de ce i-a luat însă și idolii? Geneza 31:28-30 Nu mi-ai îngăduit nici măcar să-mi sărut nepoţii şi fetele! Ca un nebun ai lucrat. Mâna mea este destul de tare ca să vă fac rău; dar Dumnezeul tatălui vostru mi-a zis în noaptea trecută: „Fereşte-te să spui o vorbă rea lui Iacov!” Dar acum, odată ce ai plecat, pentru că te topeşti de dor după casa tatălui tău, de ce mi-ai furat dumnezeii mei?” Ce spune Laban? „Fără fetele mele mai pot, trăiesc și cu gândul că nu-mi mai văd nepoții, dar ce mă fac fără dumnezeii mei?”
Noi avem cu toții ceva ce concurează mereu în viața noastră cu Dumnezeu cel viu și adevărat. Și câteodată idolii ni se nimicesc, sau își dovedesc neputință, precum Dagon în fața chivotului, pe vremea lui Israel (1 Samuel 5:3). Textul te face să zâmbești: Dagon este căzut, oamenii își iau dumnezeul, îl așează la locul lui, (poate se și închină în fața acestuia) apoi pleacă. Mâine idolul este căzut din nou….
În versetele de astăzi iudeii privesc la idolii Babilonului. Cetatea este cucerită de armatele persane ale lui Cir. Idolii Babilonului (Bel și Nebo) sunt dărâmați ca să facă loc idolilor cuceritorilor. Cândva babilonienii priviseră la Dumnezeul lui Israel și își bătuseră joc de El: nu a putut să-și scape poporul de puterea idolilor babilonieni! Dar acum idolii babilonieni erau dărâmați și erau puși în care trase de boi, sau erau duși pe umeri ca să fie depozitați undeva sau arși în foc. Venise vremea ca cel ce și-a bătut joc de Dumnezeu să fie de batjocură.
Iudeii priveau la aceste scene neștiind ce să mai creadă și erau dezorientați și deznădăjduiți. Unde a fost Dumnezeu când i-au cucerit și dus în robie babilonienii? Tot acolo unde era și acum când alți idoli iau locul idolilor Babilonului. Adică pe scaunul său de domnie în ceruri, mai presus de alți dumnezei sau orice idol ce se poate imagina sau numi.
Și Dumnezeu vorbește iudeilor: „vedeți voi idolii aceia? Ei trebuie să fie purtți de oameni! Eu nu-s ca ei! Eu nu sunt purtat de nimeni! Eu port oameni! De fapt, de când am chemat pe părintele vostru Avraam, eu v-am purtat pe umerii Mei. Eu v-am dus pe spatele Meu (imaginea unui copil dus de tatăl său pe după cap). Chiar și aici, în robie, unde v-am lăsat ca pedeapsă pentru păcatele voastre, Eu sunt cu voi. Eu conduc destinele voastre și istoria popoarelor. Și să știți că Eu am de gând să nu vă las: vă voi mai purta în spinare și când veți fi bătrâni, nu vă las niciodată, și vă mântuiesc!”
Dacă poți depinde de cineva cu adevărat în viața aceasta, apoi acela este Dumnezeu. El nu se schimbă. Dragostea Lui și mila lui rămân aceleași. E adevărat că tot la fel sunt și dreptatea și mânia Sa.
Unii își poartă religia, pe alții religia îi poartă! Unii-și poartă dumnezeii, Dumnezeu însă îi poartă pe cei ce-s ai Săi! Unii fac efort pentru religie, Dumnezeu face efort și sacrifică pentru ai Lui. Idolii cer iubire de la credincioși, Dumnezeu iubește El mai întâi pe credincioși! „Vedeți ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” (1 Ioan 3:1).
Dar cere și Dumnezeu iubire și efort? Da, dar numai pentru că El ne-a iubit mai întâi! Dar apoi, ce poate face un om ca să „răsplătească” Domnului toate binefacerile Sale? Psalmistul se gândește la asta: „Cum voi răsplăti Domnului toate binefacerile lui?” (Psalmul 116:12). Chiar, ce poți face? Deoarece până și ceea ce faci tu, Dumnezeu face pentru tine! Isaia 26:12 Dar nouă, Doamne, Tu ne dai pace, căci tot ce facem noi, Tu împlineşti pentru noi.
Nu-ți rămâne decât să-L lauzi și să-i mulțumești. Să spui și altora cât de bun este Domnul. Gândește-te la aceasta și nu uita nici una din binefacerile Lui! El te-a purtat și te va mai purta încă. Și atunci când vei avea perii capului albi, El tot va fi cu tine. El este neschimbat în El însuși și neschimbat față de tine. El te poartă prin ape și prin foc. Gândește-te la aceasta.
Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.