23 Ianuarie – Meditația zilei

Ioan 20:15 „Femeie” i-a zis Isus „de ce plângi? Pe cine cauţi?” Ea a crezut că este grădinarul, şi I-a zis: „Domnule, dacă L-ai luat, spune-mi unde L-ai pus, şi mă voi duce să-L iau.”

Ai iubit cu adevărat pe cineva vreodată? Nu te întreb dacă ai fost îndrăgostit, ci dacă ai iubit. Probabil că răspunsul tău este „da!” Și te cred. Un aspect al unei astfel de iubiri profunde se vede când ești, de exemplu, lângă patul celui/celei pe care îl/o iubești astfel. Persoana iubită e doar bolnavă și tu nu știi ce să faci să-i iei alini suferința. Ai lua-o asupra ta dacă ar fi posibil, dar nu se poate. Sau, să stai la patul de moarte al aceleiaș persoane. Să vezi cum se scurge viața din ea clipă de clipă și să știi că sfârșitul e aproape. Iubirea va mai continua un timp și te va durea despărțirea. Apoi încet durerea se transformă în amintiri și amintirile se vor pierde și ele în ceață.

În funcție de ce anume a însemnat pentru tine cel ce a murit, durerea despărțirii îmbracă tot felul de forme. Uite la Maria Magdalena, femeia din versetul zilei. Se pare că ea a fost o femeie ușoară, proate o prostituată. Unii presupun că ar fi fost frumoasă și probabil că și asta este adevărat. În chestiile acestea suntem pe un teritoriu al presupunerilor dar pe acestea le facem din observații asupra unor lucruri asemănătoare ale vieții.

Maria Magdalena s-a întâlnit cu Isus. Biblia ne spune că Domnul a scos din ea șapte duhuri necurate (Luca 8:2). Astfel ea a început să îl însoțească pe Domnul în călătoriile Sale. Împreună cu alte femei, Maria ajuta și ea cu ce se putea. Cu o cazie ea chiar s-a strecurat la o cină oferită în cinstea lui Isus. Acolo s-a pus la picioarele Domnului și i-a spălat picioarele cu lacrimile ei, le-a șters cu părul capului ei, le-a sărutat și apoi le-a uns cu un parfum prețios. Aceste gesturi erau expresia iubirii ei care izvorea din recunoștința pentru ceea ce a făcut Isus cu păcatele ei: le-a iertat.

Maria Magdalena, ca și ucenicii de altfel, și-au bazat întreaga viață pe Isus Cristos. El a devenit obiectul iubirii lor, a devenit Dumnezeul lor, Mântuitorul, Învățătorul, Apărătorul și Mângăietorul, a devenit totul pentru ei. Așa că moartea Domnului, deși prevestită adesea, i-a lăsat fără nici un viitor. Ce se va întâmpla cu ei acum că Domnul lor nu mai este?

Maria a așteptat nerăbdătoare să treacă Sabatul acela, pentru a se putea duce la mormântul lui Isus. Știm povestirea: acesta era gol. Maria a fugit repede să spună lui Petru apoi s-a întors la mormânt. Petru și Ioan aleargă la mormânt, văd că acesta este gol și se duc înapoi la ceilalți ucenici. Maria rămâne însă afară, lângă mormânt. Nu doar că iubirea ei a murit, dar acum cineva a venit și i-a furat corpul și ea este devastată. Nu mai are altceva ce să facă decât să plângă. Și da, să se uite din când în când în mormânt să mai vadă încă o dată dacă e adevărat că trupul Domnului nu este acolo.

La una din aceste uitări Maria vede o vedenie cu doi oameni îmbrăcați în alb: erau doi îngeri. Ei o întreabă de ce plânge și ea răspunde că plânge din cauza absenței Domnului. Cineva „l-a luat” și ea nu știa unde i-au pus trupul. Apoi Maria se întoarce și vede iarăși ceva: un alt om care o întreabă și el, de ce plânge? De data aceasta Maria crede că stă de vorbă cu păzitorul grădinii în care era mormântul, așa că ea întreabă dacă nu cumva el a luat trupul lui Isus; dacă da, unde l-a pus?

În clipa aceasta Maria este copleșită de durerea despărțirii de Isus. Este și mai bulversată din cauză că mormântul este gol și se pare că cineva a luat și mutat corpul Domnului: cine și unde? Apoi vedeniile cu bărbați care o întreabă de ce plânge nu o ajută nici atât; cum adică „de ce plângi!?” Dar ce i-a mai răams, decât să plângă? Ce speranță are? Ar vrea să-L aibă pe Isus… și mort! Să știe că el este „acolo.”

Ea se oferă voluntar să meargă și să-L ia. Dacă nu este loc pentru el într-un mormânt într-un cimitir, ea îl va lua… Ce va face cu un cadavru, acum nu o preocupă. În durere noi nu mai raționăm corect, și gândurile ne umblă aiurea, cuvintele ne trădează dezorientarea.

Deci, ce faci când nu ai decât lacrimi, ești deznădăjduit, în fața unei probleme parcă fără ieșire și nu ai nici un semnal de la Domnul? Când deschizi Biblia la întâmplare dar nu primești nici un verset care să te încurajeze. Când nu te încurajează nimeni decât cu cuvintele „o să mă rog pentru tine” (nu că aceasta nu e bine, dar știu din experiență că multe asemenea promisiuni de rugăciune se uită repede). Când ar fi de ajutor să știi și că Domnul e acolo, lângă tine, chiar dacă tace ca un mort. Dar e acolo! Ori acum, ție ți se pare că lui nici nu-i pasă de tine, că te-a uitat! Ai face orice să ai puțină lumină la capătul tunelului, dar nu se vede nimic.

Așteaptă. Da, asta nu-i cine știe ce sfat! Oricine-l poate da! Nu trebuie psihologie sau teologie pentru aceasta! E de fapt logic să aștepți… Dar de ce să aștepți? Versetul următor ne spune de ce. Domnul nu e departe. Chiar dacă tace, El e acolo. El nu este mort, nici nesimțitor, nici nepăsător față de tine! Cum spun cuvintele unei cântări din engleză: „el nu te-a adus atât de departe ca să te abandoneze aici!” El este viu și este interesat în tine și va veni ziua când îți va vorbi, când te va chema pe nume cum numai el știe s-o facă! Atunci nu vei mai avea nici un dubiu cu privire la el și îți vei uita durerea și lacrimile.

În timp ce tu aștepți, nu uita că și Isus așteaptă: Isaia 30:18-20 „Totuşi Domnul aşteaptă să Se milostivească de voi, şi Se va scula să vă dea îndurare, căci Domnul este un Dumnezeu drept: ferice de toţi cei ce nădăjduiesc în El! Da, popor al Sionului, locuitor al Ierusalimului, nu vei mai plânge! El Se va îndura de tine, când vei striga; cum va auzi, te va asculta. Domnul vă va da pâine în necaz, şi apă în strîmtorare.

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.