10 Februarie – Meditația zilei

Psalmi 5:1-2 Pleacă-Ţi urechea la cuvintele mele, Doamne! Ascultă suspinurile mele! Ia aminte la strigătele mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine mă rog!

Exprimările noastre verbale sunt aduse în prim plan de către David: cuvinte, suspine, strigăte. De dincolo de ele percepem tot felul de stări emoționale.

Mai întâi vin cuvintele. Este forma cea mai comună de adresare a rugăciunii către Dumnezeu. „Învață-ne să ne rugăm! Au cerut ucenicii și Isus le-a dat în cuvinte conținutul a ceea ce ar trebui să conțină rugăciunea unor copii ai lui Dumnezeu. Cuvintele vin mai greu sau mai ușor, unele-s obișnuite, alții muncesc la frumosul rugăciunilor lor, alții sunt mai neglijenți crezând că spontaneitatea e semnul unei rugăciuni veritabile și sincere. Cuvintele sunt prima fază de rugăciune.

Câteodată cuvintele nu-s mai de ajuns. Ana (mama de mai târziu a lui Samuel) doar își mișca buzele în fața lui Dumnezeu. Eli a urmărit-o și a conchis că femeia e beată, dar ea nu era decât amărâtă. Nu rareori ajungem într-un loc în care nu mai știm ce să spunem, nu mai avem cuvinte, Ce e de făcut? Păi, mai avem suspine! Unele suspine sună a mirare, ca acela al lui Isus în fața necredinței unora (Marcu 8:12). Altele sună a neputință. Altele vor să zică că am abandonat lupta și ne resemnăm. Dar sunt suspine care apar după terminarea cuvintelor rugăciunii. Când cuvintele parcă nu și-au atins ținta și nu ne mai rămân decât suspinele. Când ni se uscă limba-n gură de atâtea cuvinte și apelăm la suspine.

Pentru suspine nu ai nevoie de mare efort. Ca să rostești cuvinte trebuie să te gândești, să formulezi și să faci un oarecare efort. Dar suspinele? Doar tragi aer în piept și-i dai drumul afară însoțit de un suntet, o vibrație a corzilor vocale. Suspinul e o formă rudimentară de exprimare a rugăciunii, ar zice cineva. Dar eu cred că e profundă. Mai ales că pentru suspine e nevoie de o ureche formată în a le înțelege, cum ar fi exemplu urechea unuia care și el folosește suspine în cererile sale.

Despre cine vorbesc? Despre Duhul Sfânt desigur! Pavel ne spune: Romani 8:26-27 Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, ştie care este năzuinţa Duhului; pentru că El mijloceşte pentru sfinţi după voia lui Dumnezeu.

Dar ce faci câmnd nici cuvintele și nici suspinele nu au ajuns (parcă) la urechea lui Dumnezeu? Strigi! Ridici glasul ca un semn că ai vrea să fii ascultat, auzit măcar! Un semn că Dumnezeu te-a auzit. Poate va răspunde mai târziu, dar a auzit. Poate va răspunde altădată dar te-a auzit. Unele rugăciuni le simțim ca pe o cerere trimisă undeva despre care habar n-avem dacă a ajuns la destinatar, dacă acesta a citit-o, dacă a contat pentru el cele cerute. În email se mai folosește un program care te anunță dacă destinatarul nesajului tău a deschis mesajul. Cel puțin știi că a ajuns la destinație.

Ce bine ar fi ca să fie un astfel de program pentru rugăciunile noastre! Dar nu este și de aceea apelăm la strigăte. Neputința noastră, disperarea, durerea ne face să strigăm. Ca femeia cananeancă: Matei 15:22 Şi iată că o femeie cananeancă, a venit din ţinuturile acelea, şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.”

Avem la dispoziție atâtea forme de exprimare a rugăciunii. Nu ne mai trebuie decât un singur lucru: să ne rugăm! Doamne ajută-ne!

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.