22 Februarie – Meditația zilei

Exod 1:17 Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului: ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască.

Am fost cu toții în situații cărora le zicem „între ciocan și nicovală.” Ori cum am face, există șansă să fim acuzați de a nu fi făcut bine. În astfel de cazuri, putem alege să facem răul cel mai mic, presupunând că acuzația (și pedeapsa cuvenită) este și ea mai… mică! Sau, putem alege dacă încălcăm ordinele autorității mai mici presupunând ca și-n cazul anterior că acuzația (și pedeapsa cuvenită) este mai mică.

Dar putem alege și să facem ceea ce este bine și moral, indiferent de ce ale cui ordine și dispoziții le încălcăm. Când vorbim despre moralitate și nu credem în Dumnezeu, atunci trebuie neaparat să susținem, cum o fac „noii atei” (Dawkins, Harris, Dennett & Co.) că morala este un produs social și nu are nimic de-a face cu Dumnezeu. Apostolul Pavel cu două mii de ani în urmă susținea că puși în fața unor decizii care presupun o alegere morală, gândurile noastre cântăresc situația și se justifică sau acuză în funcție de „lucrarea legii” care zice Pavel, este înscrisă în conștiința noastră (Romani 2:15). Pavel spune că oamenii fac „din fire” (din natura lor) ceea ce cere Legea.

Acum, când introducem ideea de Dumnezeu, atunci pentru creștin El este autoritatea supremă. El este autorul Legii și aceasta începe cu porunci legate de recunoașterea lui Dumnezeu și respectarea Sa. Apoi din această respectare a lui Dumnezeu decurge respectarea aproapelui nostru. Pe respectul față de Dumnezeu (respectul acesta poartă numele de „frică de Dumnezeu” prin Sfintele Scripturi) se bazează o mulțime de acțiuni în domenii mai mult sau mai puțin creionate în Biblie.

Moașele evreilor au avut de făcut o asemenea alegere: vor asculta de faraon sau vor asculta de Dumnezeu. Faraon spunea că viața unui băiat evreu nu contează prea mult. Dumnezeu spusese omului să crească și să se înmulțească și să stăpânească pământul. Prin deducție, nașterea făcea parte din secvențele poruncilor lui Dumnezeu. De cine vor asculta moașele?

În fața la probabil zeci sau sute de băieți, fiecare dintre moașe au trebuit să decidă din nou și din nou ce vor face: faraon sau Dumnezeu? Și deciziile ca acestea stau zilnic și-n fața noastră. Noi nu putem să ne impunem moralitatea noastră asupra altora. Putem vorbi despre ce credem noi că este moral, putem trăi ceea ce credem noi că e moral dar fiecare are de decis personal moralitatea căreia i se supune și pe care o practică. Ne putem învăța copiii, putem predica în bisericile noastre dar nu cred că putem sau că trebuie să facem neaparat o chestie de politică sau de platformă politică-socială din aceasta.

Nu ne poate opri nimeni să fim „lumină și sare” și să trăim în frica de Domnul în societate sau în particular. Frica mea este că cei mai mulți dintre creștini sunt atei practicanți (trăiesc ca fără Dumnezeu) în timpul săptămânii și „slujesc Domnului” numai 2-3 ore în timpul duminicii, când se duc la biserică. Mă tem că trăim ca restul lumii zi de zi cu excepția duminicii când încercăm să trăim ca sfinți. Și ceea ce ne face să recurgem la acest dualism în cafre slujim și lui faraon și lui Dumnezeu este frica de … faraon!

Frica de a fi ridiculizați, frica de a fi tratați ca obtuzi, ca înapoiați. Frica de a nu putea răspunde la întrebări, de a nu ne putea apăra credința fără a apărea bigoți. Cred că trebuie să ajungem la un punct în care să recunoaștem că oricât de culți am fi, oricât de contemporani ne-am strădui să fim, dacă nu îmbrățișăm ceea ce îmbrățișează lumea, tot vom fi considerați în fel și chip. Astfel, în timp ce ne educăm citim și ne ținem la curent cu mai de toate, să nu uităm că noi reprezentăm o altă realitate care nu este din această lume; că noi reprezentăm un Dumnezeu și-o Împărăția care are să vină și care în cele din urmă, va umple tot pământul. Și când e vorba de a fi lumină, nu putem fi fără frica de Dumnezeu.

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.