28 Februarie – Meditația zilnică

Efeseni 2:8 Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. (partea 1)

Cititorilor lui Pavel nu le-a fost uşor să înţeleagă acest verset. Ei veneau dintr-o religie a meritelor, în care cu cât mai mult respectai şi ascultai Legea, cu atât mai vrednic erai în faţa lui Dumnezeu, dar şi a oamenilor. Cei ce predică şi astăzi posibilitatea de a lucra pentru merite produc o mare stricăciune a principiilor lui Dumnezeu şi strică gândirea şi practica creştină. Fapta devine un mijloc de atingere a meritelor, nu o expresie a salvării, a mântuirii. Postim să câştigăm ceva de la Domnul, ne rugăm să-I răsucim mâna, mergem la biserică ca El să ne vadă şi să nu uite de noi, dăm bani ca să căpătăm înapoi însutit, poate în bani sau poate în alte valori. Când ni se întâmplă să ni se pară că Domnul este departe de noi, atunci începem să-I reproşăm toate câte le-am făcut şi acum, iată că Domnul nu-i recunoscător!

Cultura aceasta în care munceşti pentru ca să fii plătit, în care poţi privi la cele dobândite prin muncă şi-ţi poţi scoate pieptul cu mândrie şi satisfacţie nu ne ajută nici ea să înţelegem harul. Mai ales în capitalism, nu primeşti ceva pentru nimic.

Harul este oferit gratuit de către Dumnezeu. Nu-i meritat, nu este condiţionat, nu poţi lucra pentru el, nu-l poţi cumpăra, nu-l poţi câştiga în schimbul la altceva ce-ai da pentru el. Este un dar, nu o răsplată. Nu-i o medalie pentru merite deosebite. Dimpotrivă, nu spune absolut nimic despre tine, ci spune totul despre Dumnezeu! Într-o religie creştină umanistă, aşa cum vedem prin 99% dintre biserici, întreaga viaţă religioasă se învârte în jurul individului. În credinţa dată sfinţilor o dată pentru totdeauna, Totul se mişcă de la Dumnezeu, către Dumnezeu, El fiind în centru; totul curge de la Dumnezeu, spre Dumnezeu. Din El, prin El şi pentu El sunt toate lucrurile. Şi omul este „căpetenia” acestor „lucruri”; dintre toate, omul este chemat să îl înalţe pe Dumnezeu cel mai mult. Aşa a fost viaţa lui Isus la care El ne-a invitat s-o privim şi s-o învăţăm de la El.

Astfel, noi trebuie să ne supunem la o operaţie chirurgicală pe creierul omului lăuntric şi acolo să despărţim pentru totdeauna siamezii „merit-har.” Siamezi în gândirea noastră, că-n realitate, harul şi meritele sunt distanţaţi de infinit. Harul spune cât de mult iubeşte Dumnezeu un păcătos spurcat şi abject. Harul măsoară şi dragostea lui Dumnezeu şi adâncimea căderii noastre. E gratis. Nemeritat. Prin har Dumnezeu te-a acceptat aşa cum eşti.

Nu tu descoperi harul ci harul te descoperă pe tine. Nu tu păstrezi harul ci harul te păstrează. Ba mai mult, din cauza harului nici nu trebuie să pretinzi că ai fi altceva decât ceea ce eşti! Nu trebuie să te dai drept altul, nu trebuie să joci teatru! Am fost învăţaţi de la primii paşi în credinţă să purtăm măşti. Masca religioasă şi teatrul creştin sunt practici atât de răspândite! Mlţi dintre păstori nu-s altceva decât nişte regizori care supraveghează piesa de teatru. Ba ei mai sunt şi profesori într-ale prefăcătoriei! Şi dacă ţie ţi se face scârbă să vezi atâta prefăcătorie, atunci imaginează-ţi ce simte Dumnezeu la vederea atâtor sfântoci merituoşi!

Nu mă crezi că aşa se consideră unii? Păi, auzeam un păstor că a fost salutat de un om, care i-a spus, „ai dat mâna cu un sfânt!” „Cum aşa?” a întrebat păstorul? „Eu am 12 copii!” Merite. Muncă. Nu că a munci nu duce la o anumită „neprihănire.” Duce. Pavel a avut o astfel de neprihănire dată de Lege. Dar dacă era bună, nu ar fi schimbat neprihănirea proprie cu neprihănirea lui Dumnezeu.

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.