04 Martie – Meditația zilei

(2) Tit 2:2 Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătaţi, sănătoşi în credinţă, în dragoste, în răbdare.

Următoarea cerere este spre cumpătarea celor în vârstă. Deoarece cumpătarea în anumite domenii este impusă de către vârstă, oare despre ce să fie vorba aici? Cred că Pavel se referă la echilibru în toate lucrurile, şi mai ales la discreţie. Am observat că în special celor în vârstă le place să vânture veştile şi poveştile. Doar, ce altceva să facă decât să răspândeacă ceea ce pare nou şi scandalos? Cunosc femei în vârstă care stau la telefon câte 8 ore zilnic, şi-şi sună prietenele cu care vorbesc mereu şi mereu aceleaşi poveşti! „Ai auzit tu…?” Şi aşa începe tăvălirea unor noi bârfuţile, până acestea se transformă în munţi de minciună. Cumpătarea.

Sănătatea în credinţă este următorul aspect atins de Pavel. Dar de ce să ceri sănătate în credinţă unuia care a fost la credinţă… 40-50 de ani sau mai mulţi? Dar ce, s-a schimbat credinţa alaltăieri? Că invenţii am mai auzit noi, dar acestea au trecut aşa cum au şi venit! Şi iată că astfel, cei bătrâni au tendinţa de a păstra o credinţă ce şi-a pierdut prospeţimea, flexibilitatea, anticipaţia. O credinţă ca a fiului cel mare, care nu se putea bucura de belşugul casei părinteşti. O astfel de credinţă se umple de… neîncredere. Cum spunea cineva, persoana devine cinică!

Îl priveşte pe David înaintând pe câmpul de luptă pentru confruntarea cu Goliat şi bătrânul „ştie” că ceva nu-i în regulă, ceva nu-i la locul lui: lipseşte uniforma, lipsesc armele, astfel de bătălii se câştigă cu antrenament intens, cu pricepere, de către soldaţi căliţi în luptă, de alţi… bătrâni! Şi bătrânii clatină din cap a neîncredere. De aceea, nici când Goliat este la pământ cinicul nu se poate bucura. Nu Domnul a dat biruinţa ci a fost o problemă de… noroc că piatra a lovit tocmai acolo unde trebuia! Parcă-l aud pe bătrân gândind „ia să vedem dacă mai reuşeşte încă o dată!”

Urmează sănătatea în dragoste. Nu o dată am văzut bătrâni care cred că ei sunt buricul pământului. Adică, toată cinstea pentru viaţa lor, experienţele lor, suferinţele lor, realizările lor! Dar viaţa merge înainte şi bătrânii ar trebui să fie cei ce oferă tot ceea ce au acumulat noii generaţii, ca pe umerii lor, alţii să ajungă şi mai departe. Ori acest sacrificiu este un sacrificiu de sine. Şi nu-i posibil fără o iubire puternică pentru celălalt. Când eram copil mai megeam la ţară la o mătuşă. Socrul ei era de peste 80 de ani şi-i plăceau bomboanele. Mătuşa avea nepoţi, dar moşul ţinea bomboanele ascunse pe unde putea, pentru ca să nu le găsească nepoţii să i le mănânce! Ceva era rău în tabloul acesta! Dacă moşul putea merge la magazinul sătesc şi avea cu ce să cumpere bomboane, nu era normal să le cumpere pentru copii? Eu cred că da!

Păi, aşa-s unii bătrâni! Deşi le-a apus de mult steaua, ei încă mai au pretenţii la a fi în centrul lucrurilor. Sănătatea în iubire va sacrifica şi prin sacrificiu, bătrânul va continua să trăiască prin cei tineri pentru care s-a sacrificat la mulţi ani după ce viermii îi vor fi mâncat carnea în mormânt!

Şi-n ultimul rând, sănătate în răbdare. Ştiu, bătrânii nu au răbdare până ajung la baie, până se pot aşeza undeva, la rând la ceva, şi cam nicăieri. Nici nu-i de mirare că nu au răbdare, că doar au avut destule probleme ca să mai aibă răbdare. Mai ales nu au răbdare cu alţii. Am auzit un bătrân, „destul am răbdat în viaţă, să mai rabde şi alţii acum!” Şi bătrânii zic cu toţii-n cor, „corect!” Nu au ei suferinţele lor, nu au ei junghiurile lor pe care trebuie să le poarte cu răbdare zilnic? Ba da! Şi atunci? Să mai rabde şi altora?

Pavel zice că, ori câte boli şi junghiuri ai avea, răbdarea să-ţi fie… sănătoasă! Doamne, dă-ne astfel de bătrâni! Ajută-ne dacă ne vei da zile, să îmbătrânim frumos, elegant şi cu demnitate. Şi dacă eşti bătrân astăzi, Domnul să-ţi facă citirea versetului de mai sus uşoară, cu apreciere şi ascultare.

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.