01 Aprilie – Meditația zilei

Luca 19:41 Când S-a apropiat de cetate şi a văzut-o, Isus a plâns pentru ea.

Cineva a spus că noi ar trebui să ținem o evidență a tuturor ocaziilor în care am plâns: fie din cauza întristării, fie din cauza bucuriei. Câteodată aud pe cineva spunând: „ne-am bucurat atât de tare la adunare, eram cu toții în lacrimi!”. Ce bucurie există în lacrimi? Omul ce nu s-a bucura până la lacrimi nu înțelege.

Plânsul este ca o deschizătură în sufletul nostru când Dumnezeu folosește ceva anume ca să-și întindă mâna și să ne răscolească pe dinăuntru. Numai că noi, mai ales bărbații, considerăm lacrimile a fi un semn de slăbiciune sau de sensibilitate neavenită. Mă rog, un artist mai își permite să plângă pentru că el este sensibil prin natura talentului său… Dar un boxer? Un CEO de intreprindere? Unul ce este „self-made millionaire?” Acela nu!

Lui Isus nu i-a fost nici jenă nici frică să-și arate lacrimile. Ba unul dintre scriitorii de epistole ne spune că Evrei 5:7 El este Acela care, în zilele vieţii Sale pământeşti, aducând rugăciuni şi cereri cu strigăte mari şi cu lacrămi către Cel ce putea să-L izbăvească de la moarte… Pavel își amintește de la crimile lui Timotei: 2 Timotei 1:4 Căci mi-aduc aminte de lacrămile tale, şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie. Pavel a slujit cu lacrimi ()Fapte 20:19)Nici Isus, nici Pavel și nici Timotei nu au fost plângoce din slăbiciune de suflet. Dimpotrivă, inima lor era sensibilizată de Dumnezeu și ei simțeau cum simțea Domnul.

Numai că lacrimile nu înseamnă prea mult dacă imediat după ce le-am vărsat ne închidem iarăși sufletul și ne facem fața din nou de cremene. Lacrimile nu au nici un rost dacă nu ne determină la acțiune. Doar că uneori ești în prezența morții iminente și nu-ți mai rămâne nimic de făcut decât să aștepți cu tristețe și durere desfășurarea finalului vieții.

Isus privea Ierusalimul. Era pe moarte. Orice intervenție din partea sa a fost zadarnică. Și Isus nu vorbea doar de încercările Sale din cei 3 ani trecuți ci El privește din perspectiva lui Dumnezeu la ultimele sute de ani în care Ierusalimul a fost chemat la pocăință și a refuzat. Acum nu mai rămân decât lacrimi… În câțiva ani îl vor călca în picioare străinii și apoi va fi în dezolare sute de ani.

Ce rost are să plângi de durere pentru cineva dacă ai putut face ceva și nu ai făcut nimic pentru el. Avem atâtea ocazii de a ne manifesta mila față de alții altfel decât prin lacrimi. Putem da o mână de ajutor, face rugăciuni, da un ban, vesti Evanghelia. Dacă am făcut tot ce se putea face, da, mai rămân numai lacrimile. Dar vărsarea de lacrimi când nu am făcut nimic mă face să cred că ele sunt lacrimi… de mila noastră! De regret!

Săptămâna aceasta „a Patimilor” vor fi ocazii de vărsat lacrimi. Ele vor fi de bucurie cred eu. Că Dumnezeu a dat pe singurul său fiu să moară pentru noi și că am primit în dar credința și prin har mântuirea. Unele lacrimi vor fi de durere și de solidaritate cu gândul la suferința Domnului Isus. Alții vor vărsa lacrimi în mijlocul unor probleme personale ce nu au legătură cu săptămâna mare. Oricum ar fi ele, să fim mulțumitori că nu ne este de piatră inima și că mai avem sensibilitatea să le vărsăm. Domnul a vărsat și El multe lacrimi în zile ca acestea…

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.