15 Aprilie – Meditația zilei

Numeri 14:26-30 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron şi a zis: „Până când voi lăsa această rea adunare să cîrtească împotriva Mea? Am auzit cîrtirile copiilor lui Israel, care cîrteau împotriva Mea. Spune-le: „Pe viaţa Mea!” zice Domnul „că vă voi face întocmai cum aţi vorbit în auzul urechilor Mele. Trupurile voastre moarte vor cădea în pustia aceasta. Voi toţi, a căror numărătoare s-a făcut, numărându-vă de la vârsta de douăzeci de ani în sus, şi care aţi cîrtit împotriva Mea, nu veţi intra în ţara pe care jurasem că vă voi da-o s-o locuiţi, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, şi Iosua, fiul lui Nun.

Iosua şi Caleb au făcut tot ce trebuia să se facă: au adus un raport corect, au privit lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu. Ţara spionată era exact aşa cum li se spusese, şi chiar mai mult decât se aşteptau. Curgea „lapte şi miere”. Dar, ca orice binecuvântare în viaţă, venea cu obstacole … uriaşe! Giganţii ţării erau de speriat. Numai din cuvintele spionilor şi iudeii s-au speriat total. Au început să se vaiete, să acuze pe Moise şi pe Aron, să fie nemulţumiţi de Dumnezeu şi de drumul pe care Domnul i-a călăuzit, să fie nemulţumiţi de ţara făgăduită. Degeaba au încercat Iosua şi Caleb să-i îmbuneze, să le amintească de minunile lui Dumnezeu. Nu demult trecuseră Marea Roşie! Au avut de mâncare şi apă în pustie, ei, un popor de peste un milion de suflete.

Erau aproape de ţintă. Se vor sfârşi în curând împachetarea zilnică a corturilor, căratul bagajelor, căutarea unui loc de adăpost în fiecare seară şi întinderea din nou a corturilor. Vor putea să-şi construiască case, să aibă grădini cu legume şi zarzavaturi proaspete. Să intre într-o rutină posibilă şi acceptabilă… Dar nu! Ei nu mai vor! Şi tot poporul dă înapoi. Iosua şi Caleb încearcă cu disperare să împiedice dezastrul ce mijeşte la orizont. Dar nu au nici un succes. Şi vine verdictul lui Dumnezeu: toată naţiunea de necredincioşi se vor învârti în jurul unui munte timp de 40 de ani… până când vor pieri toţi cei ce nu au crezut.

Iosua şi Caleb nu vor pieri cu necredincioşii, ci vor trăi pentru a intra în ţara promisiunii. Dar de ce să călătorească cu necredincioşii ei, care au fost credincioşi? De ce să fie pedepsiţi alături de neascultători cei ce au ascultat? De ce să sufere alături de păcătoşi cei neprihăniţi?

Istoria aceasta se repetă de atâtea ori! Faci parte dintr-o adunare, te sileşti să fii „sfânt pe mai departe” în timp ce altora nici nu le pasă de sfinţenie… şi vine verdictul Domnului: adunarea va trece printr-o perioadă de secetă spirituală, va fi dezolare, lipsă de viziune, va fi învârtirea într-un cerc vicios. Se vor pierde ocazii, va fi stress, oboseală, nervozitate. Oamenii se vor preocupa de nimicuri, se vor mânca unii pe alţii, unii vor cade victeme. Şi tu, care te-ai străduit să fii diferit, să fii alături de Domnul, aparţii aici şi suferi alături de cei ce au adus asupra lor această pedeapsă, această stare!

De ce nu pleci? De ce nu iei o pauză? De ce nu renunţi? Pentru că aparţii. Aceast este adunarea ta! Aici sunt prietenii tăi! Şi deşi mântuirea este individuală, nu vrei să ajungi în cer singur! Ar fi mare plictiseală! Aşa că aştepţi, suferi, aştepţi, te rogi, aştepţi, te lupţi, aştepţi… Ciudată asociere! Aparţii şi iubeşti mai mult decât ai prefera să-ţi salvezi pielea!

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.