15 Mai – Meditația zilei

Marcu 10:52 Şi Isus i-a zis: „Du-te, credinţa ta te-a mântuit.” Îndată orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers pe drum după Isus
Marcu 9:24 Îndată tatăl copilului a strigat cu lacrămi: „Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!”

De câtă credință avem nevoie pentru a fi ascultate rugăciunile noastre de Isus? Versetele zilei sunt luate din două cazuri de vindecări făcute de Domnul. Primul caz este cel al lui Bartimeu. Orbul cerșea pe un drum din Ierihon când Isus a trecut pe acolo. Orbul a început să strige după Isus solicitându-I atenția: „Isuse Fiul lui David, ai milă de mine!” Insistența sa și strigătul său nu au putut fi potolite nici de ucenicii protectori din jurul lui Isus nici de alți oameni. În cele din urmă Isus poruncește ca Bartimeu să fie adus la El, îl întreabă ce dorește, orbul zice că vrea să-și primească vederea, Isus îi ascultă dorința și declară că ceea ce l-a vindeact a fost credința lui Bartimeu.

Paragraful cu Bartimeu a fost (și este) folosit de predicatori pentru a explica ascultătorilor lor că e nevoie de credință când cerem ceva de la Domnul. Și noi ascultăm mesajul lor și ne întrebăm, cum putem avea suficient de multă credință, atâta cât a avut și Bartimeu, pentru a căpăta ascultarea rugăciunilor noastre ce de multă vreme bat la porțile cerului fără să fi primit răspuns? Ascultând pe unii predicatori de la TV care ne arată ce fel de rezultate au ei prin credința lor, ne simțim adesea niște pigmei în manifestarea credinței noastre și suntem mereu în căutarea secretului înmulțirii credinței. Vrem și noi să fim ascultați, nu-i așa?

Celălalt verset al zilei e dintr-o altă întâmplare. Isus era pe munte cu 3 ucenici când un om și-a adus copilul chinuit de demoni la ceilalți ucenici ca să fie exorcizat. Ei s-au tot chinuit dar nu au reușit să scoată demonul. Tocmai la timp, coboară Domnul de pe munte cu Petru, Ioan și Iacov ca să întrebe de ce atâta gălăgie în ceata celor rămași la poalele muntelui. Omul îi relatează ce s-a întâmplat, cu rugămintea afectată de neputința ucenicilor: „dacă poți, ajută-mă!” Adică, cei pe care tu i-ai învățat cum se face chestia asta nu au reușit… dar dacă tu ca maestru al lor poți, ajută-mă tu. Isus îi răspunde că totul e cu putință celui ce crede, și tatăl disperat exclamă „cred… ajută necredinței mele!”

El realizează că entuziasmul cu care a venit inițial acum este marcat de îndoială. Credința a făcut loc necredinței. Cele două de fapt se luptă în inima lui de tată nevoit. Totul e cu putință celui ce crede? El crede… dar și ne-crede în același timp. Ar putea Domnul să-l asculte pentru credința sa parțial credință, parțial necredință? Și chiar în clipa aceea copilul e atacat de demon iar Isus îl eliberează.

Deci, de câtă credință avem nevoie pentru a fi ascultați de Isus? Nu de multă, ne spune Domnul. Doar cât un grăunte de muștar. Nu știm cum de a reușit Isus să facă echivalentul între credință, care nu e o categorie materială și bobul de muștar care e material, dar ne arată și astăzi o mică sămânță și ne zice, „atâta credință e suficientă!” De-am putea noi cântări sau măsura credința ca pe un bob de muștar! Cum am cântări ingredientele unei rețete culinare! De ce? Pentru că nouă ne plac rețetele! Ele dau rezultate predictibile. Și nouă ne place asta. Rețete ne face să nu greșim. Legile fizice fac universul nostru foarte predictibil și asta ar fi bine să fie la fel și-n domeniul credinței.

Dar nu putem măsura credința. Și-atunci? Eu m-am rugat pentru bolnavi cu privire la care nu am avut nici un pic de credință că se vor vindeca… și s-au vindecat. O să zici, da, pentru că au crezut ei! Dar m-am rugat pentru bolnavi despre care am crezut că se vor vindeca și așa au crezut și ei, și nu s-au vindecat. Atunci, care e regula?

Regula este că credința trebuie să te împingă către Dumnezeu. Apoi credința este venirea la Domnul cu umilința convingerii că la masa Lui noi nu aducem absolut nimic decât o dorință puternică de a fi ascultați împreună cu o mare doză de stăruință. Da, stăruință. Pentru că probabil că stăruința este un bun indiciu nu atât al disperării, cât al faptului că noi ne ținem cu credință de Domnul și continuăm s-o facem chiar și atunci când cerul continuă să fie de aramă și când tăcere este tot ce primim din partea Domnului.

Doamne, mărește-ne credința!

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.