16 Mai – Meditația zilei

Galateni 5:13  Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai, nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.

Dumnezeu ne-a chemat. Acesta este primul lucru care trebuie să-l știm. Noi nu am venit din propria noastră inițiativă la Dumnezeu ci pentru că Dumnezeu ne-a chemat la El, la mântuire. Apoi mântuirea este o stare de libertate. Din cătușele viciilor, a păcatelor particulare și al păcatului ca stare generală și principiu am fost aduși la Împărăția lui Dumnezeu, la libertate. Adevărul ne-a făcut liberi. Dar libertatea aceasta… obligă! Nu este o libertate de a face orice, ci este libertatea de a face ce trebuie. Și ce anume trebuie? Ceea ce am fost chemați să facem.

Această datorie a libertății în Cristos este altfel numită „scopul vieții creștine”. Toți suntem chemați cu un scop. Dumnezeu are un plan cu viața noastră. Noi devenim împreună lucrători cu Dumnezeu pentru extinderea Împărăției Sale, pentru evanghelizarea lumii, pentru viața comunității creștine și a comunității umane în general. Îmi vine să cred că de nu ar fi existat un scop al chemării noastre noi am fi fost duși la ceruri îndată după ce am primit mântuirea. Dar faptul că suntem aici ne spune că încă nu am terminat de împlinit scopul și încă nu am dus sfințirea noastră până la capăt.

Porunci precum „faceți bine la toți oamenii dar mai ales fraților în credință” ne obligă. Pavel ne spune în versetul zilei să ne slujim unii pe alții în dragoste. Dragostea ocupă locul central în două porunci a lui Isus: să îl iubim pe El (și aceasta se vede prin ascultarea de poruncile Lui) și să ne iubim unii pe alții cum ne-a iubit El pe noi. Acestea două șine ale unei căi ferate spirituale va duce trenul vieții noastre pe cale sfințeniei tot mai aproape de Domnul.

Apoi avem datoria de a propaga vestea bună despre Cristos, Evanghelia. Activitatea aceasta se numește a fi martori ai lui Isus. Perimetrul mărturiei noastre este la fel ca-n Fapte 1: Ierusalim, Iudeea, Samaria, marginile pământului. Noi avem cu toții un cunoscut care e plecat ca misionar prin locuri nemaiauzite: India, Bangladeș, Filipine, Madagascar, Africa, etc. Noi poate gândim că a misiona înseamnă a pleca în astfel de locuri și de aceea neglijăm mărturia „în Ierusalim”, adică în cartierul nostru. „Voi veți primi o putere și… veți vorbi în limbi” pare a fi tradusă în biserici penticostale porunca Domnului Isus. Dar Isus nu asta a spus: puterea e pentru mărturie. Duhul Sfânt te va călăuzi ca să mărturisești. Dacă Duhul Sfânt ce l-ai primit nu te călăuzește spre mărturie, am întrebări cu privire la ce fel de duh ai primit.

Apoi avem de slujit în trupul Domnului și-n societate. De la datul de bani, la contribuții voluntare de timp, resurse, energie, know how, rugăciune, telefoane, vizite acasă, la spital și la închisoare, etc. Gama slujirii este infinită, numai să vrei să te ridici de pe fundul tău și să faci ceva pentru Domnul!

Imaginea ucenicilor strânși pentru cină e vie în mintea noastră. În unele biserici în care se practică spălarea picioarelor chestia aceasta ar trebui să vorbească la fiecare cină volume întregi: „înțelegeți voi ce v-am făcut Eu? Voi Mă numiţi „Învăţătorul şi Domnul” şi bine ziceţi, căci Sunt. Deci, dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul vostru, v-am spălat picioarele, şi voi Sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Adevărat, adevărat, vă spun, că robul nu este mai mare decât domnul său, nici apostolul mai mare decât cel ce l-a trimis. Dacă ştiţi aceste lucruri, ferice de voi, dacă le faceţi.”

Eu cred că spălarea a fost un exemplu spre un alt fel de slujire. Dacă speli picioarele altui creștin la cină, nu faci rău. Dar dacă nu slujești și alt fel celorlalți, atunci spălarea picioarelor nu-ți folosește la nimic. E doar un ritual gol. De aceea a întrebat Isus dacă înțelegem ce a făcut El. Nu a întrebat dacă am văzut ce a făcut, și acum hai să facem și noi la fel, ci să înțelegem că El, Domnul și Învățătorul s-a smerit de dragul nostru. Dragostea de aproape nu e posibilă fără o astfel de smerenie în fața lui.

Este timpul să ne întrebăm de ce trăim pe pământ ca creștini. Facem noi ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să facem? Sau numai… trăim. Dacă nu facem ce trebuie, tot facem ceva – stare de neutralitate nu există; facem ceea ce nu trebuie. Dar o astfel de viață este degeaba și este contrară voiei Domnului Isus pentru noi.

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.