19 Mai – Meditația zilei

Matei 6:9 Tatăl nostru care ești în ceruri….

1. Prioritățile rugăciunii sunt de fapt prioritățile lui Dumnezeu. Glorificarea Numelui Său, extinderea Împărăției Sale la toate nivelele și facerea voii Sale pretutindeni.

O rugăciune ca sare direct la problemele percepute de subiect, fără a ține de cont de persoana și dorințele celui căruia ne rugăm este cel puțin lipsită de sensibilitate și curtoazie. Dumnezeu este persoana cea mai mare și mai importantă din Univers, EL este Creator și susținător al tuturor lucrurilor. Când ne apropiem de El, trebuie să ne intereseze de ce anume îi pasă lui Dumnezeu în primul și-n primul rând. Problemele noastre contează într-un fel în contextul Împărăției lui Dumnezeu și-n alt fel în afara acestei împărății.

2. Când cerem lui Dumnezeu ceva pentru noi trebuie să avem în vedere nevoile noastre de bază: acestea sunt materiale și spirituale, în principal. Isus amintește două, pâinea de fiecare zi și iertarea păcatelor. Aici putem insera nevoi de protecție, de sănătate, de înțelepciune, etc.

Observați că dacă am început rugăciunea prin a recunoaște că Dumnezeu este „Tatăl nostru”, și pâinea și iertarea este tot a noastră. Interesul nostru nu este atât individualist cât comunitar. Altfel spus, dacă eu nu iert nu pot avea pretenția să mi se ierte. Iar dacă eu am pâine, atunci aceasta nu este doar a mea ci și a prietenului care ar veni la miezul nopții să mă deranjeze pentru pâine, sau a săracului Lazăr care este afară, la porțile mele.

3. Apoi noi venim la Dumnezeu ca făpturi care au căzut și sund predispuse la cădere. Cel mai des cădem în ispitele care ne dau târcoale „ca un leu”. Dumnezeu este „mai mare” decât cel ce este în lume. El ne poate proteja și păstra. De fapt, dacă rămânem în picioare este numai din El și pentru El. Așa că următoarea cerere este protecția de cădere în ispite.

4. În ultimul rând noi încheiem cum am început: Dumnezeu este Stăpân și în control. Slava și mărirea și gloria și puterea sunt ale Lui și NUMAI ale Lui. El nu le împarte cu nimeni și nici un om care atentează la aceste lucruri nu va rămâne nepedepsit.

De aceea încheiem ruga cu recunoașterea suveranității lui Dumnezeu.

Acesta este un model. El poate fi rafinat, răsucit, adaptat de către fiecare individ. Dar schema de bază nu poate fi schimbată fără a dăuna radical temeliei rugăciunii.

Acum, recunoaștem că există momente în care nu mai avem timp decât să zbierăm, „Doamne, scapă-ne că pierim!” Dar până și acest strigăt disperat conține elementele rugăciunii domnești.

Un lucru ce nu avem voie să-l face, este să luăm „Tatăl nostru” și să-l repetăm ca un papagal. Asta nu doar că nu folosește la nimic dar este și o bătaie de joc cu privire la Dumnezeu, la rugăciune, la Cristos și la Biserica Sa căreia i-a fost dat acest model.

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.