24 Mai – Meditația zilei

Exod 4:1  Moise a răspuns şi a zis: „Iată că n-au să mă creadă, nici n-au să asculte de glasul meu. Ci vor zice: „Nu ţi s-a arătat Domnul!”

Scuze. Câte scuze nu avem pentru a nu face ceea ce ne trimite Domnul să facem? Și de cele mai multe ori nu facem nimic deoarece nu știm ce ne-a chemat Domnul să facem. Dar dacă (sau mai bine zic când) ni se descopere Domnul și ne arată ce trebuie să facem, găsim scuze.

De ce? Pentru că altfel ne-am imaginat întâlnirea cu Domnul. Am crezut că va fi mai devreme în viață, când am fost mai tineri și mai plini de energie. Am crezut că va fi altfel decât este: cu mai puțin dramatism, sau de ce nu, cu mai mult dramatism. Adică, de ce mie să-mi vorbească Domnul cu glasul Lui mic și gingaș când ar fi putut veni la mine cu vântul acela puternic care a crăpat stâncile! Așa, ca să am ce povesti la cei ce mă vor întreba despre dramatismul întâlnirii mele cu Domnul!

Apoi, altfel ne-am imaginat unde ne va trimite Domnul și ce ne va trimite să facem. Pe doi i-a trimis să dezlege un măgar și să-l aducă la Isus. Aia-i trimitere? Ce fel de specializare se cere pentru așa ceva? Pe alții i-a trimis cu coșuri de pâine și bucățele de pești să dea de mâncare la un picnic în aer liber. Aceia nu a trebuit decât să fie puternici că pentru a oferi de mâncare la flămânzi nu cere doctorat.

Da, lui Moise i-a dat o treabă serioasă. Dar nu te-ai gândit niciodată când ai văzut pe cineva făcând ceva sau inventând ceva anume că și tu ai fi putut face chestia aceea? Sau cum de nu ți-a venit ție în minte? Ca apoi imediat să te gândești că tot ce se putea inventa s-a inventat deja și că ție nu ți-a mai rămas nimic de inventat…

Nu o dată am întrebat în adunare cine se oferă voluntar să facă ceva și nu a ridicat nimeni mâna. Apoi într-un sfârșit cineva s-a oferit. După o săptămână-două mă întâlneam cu câte cineva care-mi zice că și ei ar fi putut face chestia aia….

Deci iudei de eliberat nu mai sunt, Goliați de ucis nu mia există, Ninive de predicat nu mai trebuie… Ce e de făcut?

Domnul mai lucrează încă și astăzi. El caută cu cine să lucreze. Poate că tu ești omul pe care-l caută ca să stea într-o mijlocire pentru cineva sau pentru ceva. Mijlocirea e o treabă în care mijlocitorul rămâne destul de invizibil. Nu știe nimeni despre el, decât Dumnezeu care l-a căutat și care l-a trimis la treabă. Dar în schema lui Dumnezeu eu consider că mijlocirea e o treabă foarte necesară și importantă. Mijlocitorul lucrează la definirea istoriei alături de Dumnezeu. El ajută la definirea unor vieți. La transformări și schimbări majore. La salvare de vieți, la revărsare de treziri.

Așa că lasă orice scuze și ocupă-te de ceea ce te-a chemat/trimis Domnul să faci. Lasă scuzele deoparte. Și așa nu-ți dă nimeni dreptate. Iar dacă ai nevoie ca să fii convins, spune-i Domnului. Dacă ai nevoie de un șarpe fugind după tine sau de o mână plină de lepră, sau de un Aaron lângă tine…

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.