27 Mai – Meditația zilei

Exod 34:3  Nimeni să nu se suie cu tine şi nimeni să nu se arate pe tot muntele.

Sunt locuri în care nu te poți duce decât singur. Chiar dacă ar fi cine să te însoțească în drumul tău, chiar dacă ai putea chema pe cineva să te încurajeze, să-ți țină de urât, nu poți merge decât singur. Crede-mă, am fost acolo și știu că ai fost și tu. Ciudat este că uneori ești înconjurat de mulțime dar tot singur te urci spre stările și locurile întâlnirii cu Dumnezeu. Cum a fost cu Pavel când i s-a arătat Isus: Fapte 9:7  Oamenii care-l însoţeau, au rămas încremeniţi; auzeau într-adevăr glasul, dar nu vedeau pe nimeni. Sau tot cu el, în altă ocazie: 2 Timotei 4:16  La întâiul meu răspuns de apărare, nimeni n-a fost cu mine, ci toţi m-au părăsit.

În astfel de locuri și de stări nu te poate însoți nici șoția nici soțul; nu poți duce copiii cu tine. Frații din biserică sau prietenii îi lași în urmă. Tu te duci spre întâlnirea cu Dumnezeu, aceea dintre care-s atât de puține în această viață! Eu știu că există mulți oameni care toată ziua vorbesc despre cum le-a vorbit Domnul, cum au avut părtășie, ce-au simțit. Uneori mă uit la ei și mă întreb dacă e ceva greșit cu mine.

Nu că nu vorbește Domnul prin Cuvântul Său în fiecare zi, nu că nu am părtășie cu El în rugăciune și cântare, nu că nu-L întâlnesc în părtășia frățească a trupului lui Cristos. Nu astea. Dar nu am întâlniri istorice ca aceea despre care scrie Moise în Exod 34 sau ca acelea descrise de super-creștinii zilelor noastre. Că uneori mă rog și mi se pare că nu aude nimeni rugăciunea. Uneori citesc și nu înțeleg. Alteori ascult în tăcere cu atenție și nu-mi aud nici măcar gândurile sau imaginația. Doar cum zvâcnește sângele în tâmple.

Dar câteodată, și cuvântul cheie este câteodată, am parte de urcarea pe munte unde se schibă fețele, unde nici vulturii nu ajung, unde se prezintă heruvimii înaripați și unde văd o slavă care mă copleșete așa de mult încât îmi vine să dispar, să mă spulber. Oricum, sunt un vierme nu un om, oricum sunt doar un fir de praf… iar singura realitate veșnică este Dumnezeu.

În asemenea momente nu pot să rostesc nici măcar „vai de mine”. Aștept doar atingerea sângelui Mielului și o nouă trimitere în viață, cu o nouă putere și o încredințare inedită.

Poate știi și tu care citești despre ce vorbesc. Așa că, dacă te afli într-un moment de astfel de singurătate, dacă te urci gâfâind de unul singur pe munte, așteaptă-te să fii uimit, să fii curățit și să fii umplut (Exod 34:5-8 Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo lângă el şi a rostit Numele Domnului. Şi Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat: „Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioşie, care Îşi ţine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socoteşte pe cel vinovat drept nevinovat, şi pedepseşte fărădelegea părinţilor în copii şi în copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!” Îndată Moise s-a plecat până la pământ şi s-a închinat).

Moise a prins atâta curaj după această întâlnire cu Dumnezeu încât îi spune Domnului ”știi ce, te rog să vii cu noi!” Că acolo pe munte descoperi că viața și umblarea și călătoria și somneul și mâncarea fără Dumnezeu nu înseamnă nimic. Că părtășia este faină doar pentru că El există în frați și-n surori. Că până și Cina Domnului este semnificativă doar din cauza lui. Că sacramentele nu sunt nimic fără El. Că viața fără El nu are nici un rost, nici un scop.

Și în acest sentiment că fără Domnul tu nu ești nimic și nu ai nimic stă viața creștină adevărată. Dar acest sentiment te copleșește numai după întâlniri adevărate cu Domnul. Și despre astfel de întâlniri nu vorbești cu ușurință nici cu nebăgare de seamă. Nu oferi cu dezinvoltură tuturor și pretutindeni elementele acestor întâlniri. Ele sunt atât de sacre încât ele nu se povestesc ci doar se trăiesc, se lasă ca efectul lor să vorbească prin tine despre ele.

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.