11 Iunie – Meditația zilei

1 Petru 5:6 Smeriţi-vă, deci, sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalţe.

Dumnezeu are o vreme a Lui! Nu se potrivește întotdeauna cu „vremea mea” dar vremea lui nici nu se grăbește nici nu întârzie. Da, eu am nevoie ACUM ca Dumnezeu să intervină sau să răspundă. Să-și potrivească vremea Sa cu a mea! Dar nu o face întotdeauna, ba nu o face de cele mai multe ori! De ce nu?

Pentru câteva motive dintre care discut aici unul. Când eu am o nevoie și-o aduc în fața lui Dumnezeu o fac ca o persoană care sunt în același timp și un sfânt copil al Lui, dar și un păcătos. Când spun că sunt păcătos mă refer nu neaparat la un anume păcat comis, ci la acele păcate care se strecoară pe nevăzute în fiecare dintre noi: mândria, egoismul, invidia, fariseismul (fățărnicia). Acestea pot fi disimulate cu ușurință în spatele unor acțiuni sau sentimente nobile. Mândria se poate ascunde de exemplu în spatele respectului față de sine care este ceva sănătos și necesar în viață. Fățărnicia se poate ascunde în spatele dorinței de a prezenta o imagine corectă cu privire la Cristos, de exemplu, în timp ce adevărata față a lucrurilor este alta, dar aceasta o ascundem ca să nu dăunăm imaginii lui Cristos.

Astfel, unele intervenții divine pe care eu le aștept ar avea potențialul de a alimenta păcatele acestea subtile și ascunse. Pe de o parte ascultarea rugăciunii mele de exemplu, ar fi „spre slava lui Dumnezeu”; aș putea aduce în fața bisericii o mulțumire, un motiv de laudă la adresa lui Dumnezeu. Pe de altă parte efectele negative ale răspunsului divin ar dăuna mult mai mult persoanei mele decât m-ar ajuta, așa că Dumnezeu alege ceea ce este spre binele meu.

Eu nu trebuie să uit niciodată când cer ceva de la Domnul și-I cer să-și acorde vremea Sa cu a mea spre a răspunde ACUM, că în mine există acest dualism, al sfântului și al păcătosului.

Iată încă un motiv pentru care Dumnezeu nu-și acordează vremea cu a noastră. De exemplu, doi creștini buni, dar care nu se cunosc, fac cerere pentru a fi angajați în același loc de muncă. La spital s-a deschis o poziție de asistent medical și doi creștini vor postul. Amândoi se roagă la Dumnezeu ca să-i ajute. Pe care dintre cei doi îl va asculta Domnul? Sau, va interveni El în avantajul unuia spre detrimentul celuilalt? Sau va „lăsa” Domnul lucrurile să fie decise de alți factori calificativi, cum ar fi experiența candidaților, pregătirea profesională, etc? Și încă ceva aici: Dumnezeu este de partea celor necăjiți, asupriți, triști. Dacă unul dintre cei doi creștini a obținut poziția la spital și atribuie lui Dumnezeu succesul său, celălalt care rămâne cu buzele umflate, oare nu poate și el pretinde în lumina faptului că Domnul este cu cei triști și nedreptățiți că Domnul e de partea lui?

Am spus acestea ca să nu uităm niciodată un lucru despre noi și despre Dumnezeu: noi suntem ființe extrem de limitate, Dumnezeu este dincolo de orice posibilitate de imaginație a noastră. Să nu uităm niciodată imensitatea prăpastiei dintre noi și Dumnezeu, în absolut orice domeniu ne-am putea imagina, printre care putere, înțelepciune, bunătate, milă, dragoste, scop, cunoaștere și miliarde de alte paliere.

De aceea sfatul lui Petru e perfect: smeriți-vă sub Dumnezeu. Rugați-vă cu smerenie și cu credință, apoi lăsați rezultatul în mâna lui Dumnezeu. La vremea Sa, El va răspunde după puterea Sa, după înțelepciunea Sa și după scopurile Sale.

Copyright © 2015 PERSPECTIVE CRESTINE. All Rights Reserved.