Escatologie pe nisipuri mișcătoare

Cuvântul de ordine a fost „unitatea”. Mulți au văzut în Uniunea europeană semnul refacerii „imperiului roman” care conform unor explicații ar fi trebuit să fie platforma pe care se vor ridica Anticristul și prorocul mincinos. Unii au încercat să calculeze scenarii de ieșire a unor state din Uniune pentru că fiara din Apocalipsa 13 avea doar 7 capete și 10 coarne, ori Uniunea avea 27 de state.
Au apărut problemele economice ale Ciprului și ale Greciei, apoi și starea precară a economiilor Spaniei, Portugaliei și Italiei, ca să amintim doar unele economii slabe. Cei ce răspundeau de departamentul „scenarii și calcule” au presupus că ieșirea acestor state ar aduce numărul de state necesare mai aproape de 17 (10 coarne plus 7 capete), doar că Italia (unde se află și Roma, sediul mondial al Bisericii Catolice de Roma care ar trebui, tot după unele scenarii, să unească sub aripile ei toate celelalte religii într-o singură religie mondială – ca să nu mai vorbim că unii îl consideră pe Papa de la Roma ca fiind Anticristul…) nu are cum să iasă.
Iată că așa din senin a apărut Brexitul și a Anglia a ieșit din uniune. Alte țări, nu neapărat din cele ce ar fi „trebuit” să iasă vorbesc de referendumuri naționale care să ducă eventual la abandonarea Uniunii Europene. Cine ar fi crezut că țara care a dat „limba leului” (Apoc 13:2, unde „gura de leu” presupunea limba engleză, pentru că „leul” din Daniel 7:4 este Anglia; aripile leului au fost smulse și au zburat în SUA, aducând aici „limba leului”) va ieși prima din Uniunea Europeană?
Ursul din Daniel 7 e Rusia, Leopardul e Germania (cele 4 capete sunt cele 4 „reich”uri, unul al lui Carol Magnul, al doilea de sub von Bismarck, al treilea al lui Hitler și acum al patrulea, scenariu în care Germania devine liderul Uniunii Europene și al celei de-a patra fiare…) iar „cornul mic” e Anticrist.
Acest scenariu ar fi dus la un singur guvern mondial (și nici nu am amintit aici ONU!). Dar acum nu uniunea e cuvântul de ordine ci naționalismul. Acesta distruge uniunile. Naționalism în Ungaria, în Austria, în creștere și-n Germania (unde chiar dorința de metisizare a populației predominant albe prin acceptarea excesivă de imigranți de culoare a dus la creșterea naționalismului), în Anglia, în Rusia și-n China și nu în ultimă instanță creșterea naționalismului în America.
Așa că scenariile escatologice de până acum se clatină și trebuie făcute alte calcule. Așteptăm noi… perspective profetice!
Între timp, e posibil ca tocmai creșterea naționalismului american să ducă la câștigarea președinției de la Casa Albă de către Donald Trump.
Warning:
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Comments are closed.