Nu e pierdut totul (încă)

O școală in Dallas Texas a solicitat prin pagina de Facebook prezența a 50 de bărbați-voluntari care să fie vină pentru a înlocui tații acelor copii de vârste între 11-13 ani care erau absenți din viața copiilor lor. Oragnizatorii evenimentului „micul dejun cu tata” nu au sperat să se înscrie prea mulți voluntari. Cine s-ar duce să fie un fel de tată-surogat sau mentor pentru copilul cine-știe-cui cu cine-știe-ce-probleme dintr-o școală oarecare? Cauza părea pierdută din start.

Surpriza a fost când peste 600 de bărbați au venit ca voluntari. Erau mai mulți „tați” decât copiii fără tată. Bărbați de toate culorile și rasele, de toate meseriile, militari, muncitori, etc. au venit să fie… tați!

O să zică cineva „nu-i greu să fii tată pentru o zi sau nici măcar pentru o zi ci pentru un… mic dejun! Dacă-i bună omleta mă înscriu și eu!” Și probabil că un mic procentaj din „tații” care au voluntariat s-au oferit fără să se gândească prea mult. Dar sunt convins că mulți dintre voluntari au luat în serios semnificația prezenței lor și implicațiile viitoare ale interacțiunii fie și numai pentru două ore cu niște băieți al căror tată lipsește din viața lor. O astfel de ocazie se poate transforma într-o prietenie de o viață dintre un mentor și un tânăr.

Fiecare dintre noi poate căuta astfel de ocazii. Există tineri fără mentori sau fără exemple pozitive în viața lor chiar în adunările noastre. Îmi amintesc cînd cu câțiva ani în urmă am invitat o nouă generație de tineri să vină la mine acasă pentru un program de mentorizare. Unul dintre băieți a venit în „bârlogul” meu (am acolo biblioteca și e o cameră-birou dar fără pretenții, cu tot felul de „gadgets” în jur, instrumente muzicale, etc) și s-a așezat pe o canapea după care nu a zis nimic preț de cam un minut. L-am întrebat dacă îl deranjează ceva, dacă se simte bine și el mi-a răspuns că se simte bine doar că a crescut în adunare și a umblat la adunare întreaga viață dar până acum la circa 30 de ani de viață nu a stat de vorbă niciodată cu un păstor, adică nu așa, de la om la om și cu perspectiva de a petrece atâta timp cu el.

Dacă ne luăm în serios rolul de a influența măcar o persoană spre ceva pozitiv și bine, nu e pierdut încă totul!

Warning:
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *