Ce contează?

La câteva zile după lansarea unui nou cântec (aici), Chester Bennington, solistul formației Linkin Park s-a sinucis. Trupa era în culmea gloriei cu milioane de fani. TMZ a considerat-o ca fiind cea mai bună a treia formație în mileniul acesta.

Bennington s-a luptat cu alcoolismul și cu drogurile toată viața, după ce pe când era copil un prieten mai în vârstă ca el l-a molestat sexual iar când avea doar 11 ani părinții săi au divorțat.

Aveți mai jos un vers din „Shadow of the day”, un cântec din 2010.

I close both locks below the window
I close both blinds and turn away
Sometimes solutions aren’t so simple
Sometimes goodbye’s the only way

Dar de ce contează? Nu mor atâția oameni în fiecare zi? Cu ce e mai important Bennington decât alții? Este el mai valoros doar pentru că a cântat și a avut succes și era idolatrizat de milioane de oameni? Nu. Doar că privită în întregime, dincolo de succes și glorie el a avut o viață cu lupte și probleme, cu amintirea unei copilării nefericite.

Problema divorțului este trecută cu vederea prea ușor nu doar în societatea largă ci deja și-n mediul creștin evanghelic. Văd mai mulți „prieteni” de Facebook care au divorțat cu nonșalanță și acum își „refac viața” cu o nouă „dragoste a vieții lor”. Între timp, pozele cu fosta soție, fostul soț au fost șterse și nu au mai rămas din ele decât acelea unde apar copiii fostului cuplu.

Ce e în inima copilului cu părinții divorțați? Am cunoștință de astfel de lupte. Cunosc mame care la vârsta adolescenței băieților lor au dus lupte serioase cu aceștia. Lipsa tatălui a provocat în copiii irascibilitate, rebeliune, răbufniri de violență față de mame, frați sau colegi și prieteni. Sfătuiesc mereu pe părinții care contemplează posibilitatea divorțului să nu o facă. Nu doar de dragul copiilor (deși aspectul acesta e deosebit de important) ci și de dragul lor, al soților.

Când Dumnezeu spune în Biblie că El urăște divorțul și necredincioșia în căsnicie (Maleahi 2:16) o face cu seriozitate, nu într-o doară. În inima soților ce ajung să se urască sau să se disprețuiască până acolo încât divorțul devine unica posibilitate viabilă se rupe ceva ce nu va mai fi niciodată la fel, indiferent de ce mari iubiri vor apare în viitor.

Al doilea aspect trecut cu vederea este cel al abuzării copiilor. Într-o lume hipersexualizată în care imaginile s-au mutat de pe ecranul argintiu pe stradă și lângă noi, există o mulțime de băieți și fetițe a căror copilărie e întreruptă violent de abuzul sexual. Adesea cei mai vinovați de abuzarea fetelor sunt tații (incest) sau vreo rudenie a familiei. Băieții cad și ei pradă abuzului de către tați sau vreun unchi dar ei sunt abuzați și de către prieteni din afara cercului familiei.

Indiferent unde, când și cine molestează copiii, aceștia vor purta stigma și urmările violului întreaga lor viață. Lupta cu alcoolul și drogurile va fi o consecință aproape sigură, dacă nu cumva la maturitate foștii hărțuiți sexual vor deveni ei înșiși molestatorii altora. Suicidul este și el o consecință a violului în copilărie. Victima ajunge să nu se mai suporte pe sine, să nu mai poată trăi cu ea însăși, așa că, în cuvintele lui Bennington, „I’m just talking to myself” (din piesa „Talking to myself” lansată cu câteva zile înainte de a se sinucide – vezi mai sus).

Suicidul a ajuns la cea mai înaltă rată din ultimii 30 de ani. Cei mai afectați sunt adolescenții și tinerii adulți. Trebuie să ne educăm și să fim mai atenți cu cei din jurul nostru pentru a depista devreme semne ale depresiei și tendinței de sinucidere. Creștinii au o soluție, de fapt unica soluție: Dumnezeu. De asemenea ei au la discreția lor puterea rugăciunii, a sfătuirii spirituale, a puterii Duhului Sfânt și a Cuvântului lui Dumnezeu. Sună ieftin și ușor dar nu este. E o luptă pe viață și pe moarte. Dar merită luptată pentru fiecare suflet salvat.

Warning:

Biserica Anglicană spune un DA sonor homosexualilor și celor din LGBT.

the Right Reverend Paul Bayes, declared: “As the world listens to us, the world needs to hear us say that LGBT orientation and identity is not a crime. LGBT orientation and identity is not a sickness. And LGBT orientation and identity is not a sin,”.

Și-n Malta s-au produs schimbări majore. Cuplurile a doi bărbați care până acum erau într-o “uniune civilă” de acum sunt considerați căsătoriți. Le fel cuplurile de femei. Copiii nu mai au tată și mamă ci doar termenul generic de părinte. Se scot de asemenea din limbajul legal termenii de bărbat/femeie și se înlocuiesc cu un termen ce nu sugerează genul celor doi: spouse (în engleză spouse nu are gen; se poate traduce prin ‘partener’).

Cu privire la relația dintre biserici și LGBT e posibil ca homosexualismul să fie ‘urâciunea pustirii’ care intră în ‘locul preasfânt’ (în cazul nostru biserica). Dacă e așa, atunci trăim vremurile sfârșitului.

Warning:

Femeile înrolate în armata SUA trebuie să accepte transgenderii la dușurile lor.

Programul început sub Obama va continua deși noua administrație a dat ceva semne cam încurcate cu ce anume va face în această privință. Dacă nu va face nimc, tăvălugul acesta al unor politici începute de Obama va continua să macine încet dar sigur tot ceea ce până acum era “normal”. Femeile din armată vor trebui să accepte la dușurile lor bărbații care se cred… femei. Astfel, unuii dintre transgenderii de la bărbat la femeie care nu au avut încă operație pentru eliminarea organelor sexuale masculine vor arăta ca bărbați, indiferent ce vor crede ei despre ei înșiși.

Ce se va întâmpla dacă un bărbat-bărbat va voi să intre la dușurile fetelor? E permisă confuzia cu privire la sex pentru o singură vizită? Ca să se elimine orice confuzie eu aș aproba plătirea din taxele contribuabililor a operațiilor de schimbare a sexului și aceasta neîntârziat. Așa cel puțin se împiedică dute-vinoul dela bărbat la femeie și înapoi, când hăbăucul care se crede femeie se va crede din nou bărbat în viitor.

Ministrul Apărării James Mattis a amânat implementarea prevederii cu 6 luni și urmează să vedem ce va face după termenul amânării. Oricum, Mattis e mai preocupat de pregătirea SUA pentru război și starea echipamentului militar de apărare și atac decât de cine cu cine face duș la barăcile militarilor.

 

 

 

Warning:

Thank you Planned Parenthood for Georgia win!

Karen Handel, reprezentanta republicanilor a câștigat în alegerile speciale din districtul #6 din Georgia scaunul congresional disponibil. Oponentul ei, democratul Jon Ossoff a pierdut și specialiștii spun că victoria republicanilor se datorează și opoziției doamnei Handel față de organizația ucigătoare de copii. PP a donat peste 1 milion de dollari lui Ossoff, în afară de zeci de milioane de dollari primiți de democrat din întreaga Americă.

Warning:

De unde știe o fetiță de 12 ani că ea este… lesbiană?

Savannah are 12 ani, locuiește cu familia ei în Utah și recent și-a adus „mărturia” în fața congregației mormone din care face parte familia ei. În mărturia fetiței ea recunoaște că este lesbiană, că așa a făcut-o „dumnezeu” și că ea nu a ales aceasta, după cum nu și-a ales culoarea ochilor sau alte trăsături fizice.

În videoclip un conducător al congregației mormone îi spune să stea jos și cineva îi taie sunetul la microfon.

Clipul a făcut furori pe internet și a deschis din nou subiectul opoziției mormonilor la problema minusculei minorități LBGTQ. Mormonii sunt o sectă și dacă ar sprijini comunitatea gay-lor nu m-ar interesa nici cât negru sub unghie: ei au mult mai multe probleme teologice care ar trebui să-i îngrijoreze. Dar când vorbim despre denominații creștine care până nu de mult au îmbrățișat poziții teologice ortodoxe, acceptarea, afirmarea sau orice alt termen folosesc ei vizavi de gay mă îngrijorează. Parafrazând un verset din Apocalipsa, dacă-ți merge vestea că trăiești dar ești mort, treaba ta; dar dacă trăiești și te sinucizi sub ochii noștri atunci avem o problemă.

Revenind la fetița de 12 ani: ea știe despre gay și despre faptul că mormonii nu-i acceptă de la mama ei, Heather care în 2015 a decis să sprijine homosexualii și ca protest împotriva poziției mormone oficiale a decis să părăsească cultul. Sunt convins că declarația lui Savannah că ea e lesbiană e doar un gest de sfidare la adresa mormonilor și cred că gestul este instigat de mama ei sau făcut în solidaritate cu mama ei.

Aceasta ne aduce la o discuție importantă: cine este responsabil cu educația copiilor noștri? Cei mai mulți creștini cred (teoretic, cel puțin) că educația religioasă și etică a copiilor noștri se face în familie. Mai devreme sau mai târziu atitudinea laxă a părinților față de Dumnezeu, biserică, societate și problemele morale curente se va reflecta în copiii lor. Suntem atacați cu un baraj de murdărie și întreaga societate se alătură cauzei LGBLQ fără discernământ și fără să-i pese de consecințele pe durată lungă. Sunt chiar convins că unii se decalră gay numai pentru că e la modă și nu vor să fie mai prejos decât ceilalți. E „cool” să fii la modă.

De exemplu, Mattel, compania care produce păpușile de tip Barbie a intrudus recent un nou tip de păpuși numite Ken Dolls. Motivată de profit, Mattel produce păpuși în asemănarea unor personalități ale televiziunilor americane care sunt gay: Rachel Maddow, Anderson Cooper, Don Lemon, Harvey Levin ș.a.m.d. Conform unui oficial de la Mattel, noile păpuși vor permite fetițelor care se vor juca cu ele să-și folosească imaginația și să le îmbrace așa cum își închipuie ele.

Imaginație? În cazul acesta imaginația se mulează pe proiecția a ceea ce e popular în lumea de astăzi. Și dacă o fetiță care azi are 3-4 ani începe să-și îmbrace păpușa băiețește, că așa se îmbracă nu știu ce lesbiană la modă, și dacă părinții nu supraveghează și canalizează influențele asupra fetiței lor ci dimpotrivă, o încurajează să fie contemporană și la modă, atunci când fetița va avea 12 ani va ieși la scenă deschisă declarând că ea e lesbiană, adică promovând un stil de viață și o atitudine pe care (probabil că încă) nu a experimentat-o și nu știe exact ce înseamnă. Sau știe?

Warning:

Statul Oregon din nou în prima linie a liberalismului progresist.

Până acum carnetul de conducere eliberat de Statul Oregon putea descrie sexul posesorului de carnet ca fiind F(feminin) sau M(masculin). Oregonul însă va inaugura o nouă descriere a sexului. Aceasta este X (sau nespecificat). Persoana posesoare de carnet de conducere care nu vrea să aparțină sistemului binar de definire sexuală feminin/masculin o face fie pentru că e împotriva acestei limitări, fie pentru că încă nu s-a decis ce este sau pentru că dorește să-și păstreze libertatea de a fi ce dorește ea, în funcție de împrejurări. De exemplu, o astfel de persoană poate folosi băile femeilor în cazul în care se simte femeie, sau invers, ale bărbaților dacă conducătoarea auto este X și se consideră bărbat.

Se spune că cel mai fericit om din cauza acestei legi (care vă asigur eu că se va răspândi în toate statele Americii cât ai zice „pește”) este Jamie Shupe care a fost unul dintre primii americani ce s-au definit ca fiind „X” și care s-a luptat pentru „dreptul” de a fi recunoscut ca „X” în carnetul de conducere – care alături de pașaport, certificat de naștere și numărul de identificare primit de la administrația „Social Security” sunt cele mai importante acte de identificare ale unui american.

Vorbind despre Shupe, acesta a tremurat de frică la posibilitatea că dorința sa nu va deveni lege iar când a auzit că a trecut cu brio, a plâns de bucurie până când a rămas fără lacrimi! Ce mare realizare! Să devină „X”. Și aceasta va fi înscrisă cu litere de culoare neagră pe carnetul lui de conducere. Dar ia stai un pic: de ce de culoare neagră? Că și negrul…. nu ar fi mai bine să fie scrise cu litere de culoare tot „X” ca să nu se supere nici negrul, nici albul.

Și ca să nu fie o singură bucurie, și nevasta lui Shupe a decis să devină „X”. Nu că ar fi lipsă de nebuni, că nu este. Mai sunt și alții răspândiți prin întreaga Americă care deja au prins de veste că bate vântul schimbării și și-au ridicat toate pânzele sus.

Uite așa, pe tăcute și pe nebăgate de seamă ridicolul se răspândește chiar în ograda noastră. Astfel se crează precedente legale care vor avea un cuvânt greu de spus în chestiuni juridice.

Rămân totuși nedumerit: dacă Shupe masculul se duce la magazin, funcționarul de acolo cum îi zice? Că „domnule” sau „doamnă” definesc ceva ce Shupe nu vrea să fie. Și de unde mă rog se va ști care dintre muritori este F, care e M și care e X?

Hai să închei cu o poveste adevărată. Merg într-o zi la un magazin de birotică. Mă întâmpină un bărbat mai înalt decât mine, mai solid, dar cu părul lung, îmbrăcat ca femeie dar cu pantofi bărbătești mărimea 48 sau mai mare, cu semne că-i apar sânii dar vorbind încă cu voce baritonală, și mă întreabă dacă mă poate ajuta. L-am privit scurt și am zis da, mă poate ajuta: să-mi spună cum să mă adresez lui, domnule sau doamnă? S-a uitat la mine, a zâmbit și a zis că deocamdată „domnule” e OK. Nu de alta dar cu confuzia acestor indivizi, suntem și noi încurcați și vă spun eu că e rost de ceva intentări de procese pentru obținerea de daune materiale din cauza lezării identității sexuale ale unor astfel de X.

Warning:

Poate decide o persoană în vârstă de 12 ani dacă e băiat sau fată?

O fată din Alabama în vârstă de 13 s-a sinucis recent. Ea s-a născut Jane Marie Georgia dar acum un an a decis că „ea” este „el” și a început să se prezinte și să trăiască ca băiat. Și-a schimbat numele în Jay Griffin Georgia.

La scurt timp după tranziția de la fată la băiat „Jay” (cum îi zic părinții, care au acceptat transgenderismul fiicei lor) a început să sufere de probleme psihice precum depresie, tristețe și anxietate. Toate acestea au necesitat tratament psihologic asigurat de către un medic. Apoi au urmat sesiuni de terapie de grup pentru transgenderi. Perioadele de tulburări și de lipsă de echilibru psihologic au continuat. Într-una din zilele ultimei săptămâni din luna mai părinții și-au găsit copilul mort în camera sa. Se sinucisese.

Desigur acum se caută țapul ispășitor. Nu vreau să minimalizez durerea unui părinte al cărui copil a sfârșit din viață atât de prematur; departe de mine gândul acesta. Acum vreo 40 de ani încercam să consolez un prieten a cărui fetiță de 14 ani a murit de cancer. Îi ziceam eu că înțeleg prin ce trece deoarece și eu îmi pierdusem recent tatăl. La care prietenul meu mi-a spus că și lui îi muriseră ambii părinți, dar că nici o durere nu se compară cu aceea pe care o simte un părinte când îi moare copilul.

Totuși, părinții lui „Jay” nu au nici o vină în cele întâmplate? Numai societatea e vinovată pentru că nu a fost total pregătită să accepte un transgender? Doar ceilalți copii de la școală dintre care unii nu înțelegeau de ce o fată aflată la vârsta la care în general fetele încep să se gândească la băieți vrea să fie… băiat? Doar bisericile frecventate în zonă care încă nu erau gata să accepte pe cineva așa cum este sunt vinovate?

Ce zice Erin, mama lui „Jay”? Păi ea zice că decizia fiicei ei de a deveni băiat a fost o decizie proprie ei cu privire la care ea, mama ei nu i-a zis nimic. Erin doar s-a pregătit să-și iubească copilul indiferent dacă acesta alegea să trăiască ca fată sau ca băiat. „Noi (Erin și soțul ei) ne-am iubit și acceptat copiii așa cum erau ei. Eu sunt o creștină care spun ceea ce gândesc fără frică sau rușine, port tatuaje și am o credință foarte puternică. Așa că l-am încurajat pe Jay și i-am spus că eu ca mamă sunt aici și-s gata să vorbesc cu el despre orice vrea el să vorbească cu mine”. Erin a mai spus că, deoarece ea și-a dorit să aibă un băiat, transformarea lui Jane în Jay a fost ca un fel de răspuns la dorința ei.

Înainte de a continua trebuie să spun că eu nu am avut copii și de aceea opiniile mele exprimate aici se bazează pe observare generală nu pe experiență.

Jane/Jay la vârsta de 12 ani se afla într-un moment al vieții copilului în care de la părinți se aștepta mai mult decât încurajare de a face ce vrea, de a-și alege sexul preferat.

Copilul la 12 ani încolo este la pubertate, se petrec în el tot felul de schimbări care necesită o navigare atentă și continuă din partea părinților. Transformări fizice, emoționale și cognitive. Sexul copilului i-a fost determinat prin naștere. Părintele trebuie să-l ajute să înțeleagă ceea ce este din punct de vedere sexual și să-l pregătească să trăiască ca ceea ce este, nu ca ceea ce dorește să fie.

O simplă curiozitate exprimată printr-un motor de căutare pe internet ar fi arătat că peste 40% dintre transgenderi au tendințe sinucigașe și o mare parte dintre aceștia vor comite suicid în cele din urmă. Acest lucru este adevărat chiar și-n cazul în care transgenderii sunt acceptați, iubiți și apreciați ca atare. Luptele cele mai teribile ale acestor pesoane nu sunt vizavi de percepția celor din jur ci de confruntarea cu ei înșiși. Îmi imaginez că nu e ușor să te convingi că ești de alt sex decât acela cu care te-ai născut, mai ales că deosebirile psihosomatice între cele două sexe sunt mari. O fată e tot fată și dacă se comportă ca un „băiețoi” și se joacă cu jucării de-ale băieților și dorește când se va face mare să sape șanțuri pe șantier sau să muncească în mină.

Eu cred că un copil de 12 ani are trebuință de mult mai multă preocupare și ghidare decât a fi lăsat a-și alege singur identitatea sexuală. Dacă nu e niciodată potrivit ca un om să-și schimbe sexul, cu siguranță nu e potrivit s-o facă la o vârstă când încă nici nu știe precis ce vrea. Eu sunt de părere că Erin, mama lui „Jay” a greșit enorm în felul în care a lăsat lucrurile să decurgă cu copilul ei. Mai ales că Erin se pregătește să slujitor ordinat în biserica metodistă. Un creștin ne se lasă bătut încoace și-ncolo de orice vânt de preferință contemporană la modă și nu se compromite în numele toleranței și a corectitudinii politice. Mai ales când e vorba de copiii acelui creștin. Noi putem schimba standardele cum voim noi, dar realitatea nu va fi de acord cu noi: vitriolul rămâne tot vitriol chiar dacă-l numim sirop de vișine.

Warning:

Molohul LGBT continuă să facă victime

Liberalii din Ontario, Canada au votat înainte de vacanța de vară o lege – Bill 89 – care dă putere excesive guvernului local pentru a lua copiii acelor familii care se opun agendei LGBTQI. Votul a fost de 63 la 23 pentru legea 89. Se consideră că astfel de copii au nevoie de protecție din partea statului și vor fi dați fie spre adoptare, fie vor fi îngrijiți de către stat în sistemul de „foster care” – adică sistem în care copiii sunt plasați cu familii însărcinate ci creșterea și îngrijirea lor până la vârsta independenței copiilor respectivi.

Până de curând legea permitea părinților să-și crească copiii în religia îmbrățișată de familie. Acum preferința religioasă nu mai contează și este înlocuită cu nevoia de a permite copiilor să înțeleagă probleme legate de „identitatea sexuală” și de „exprimarea sexului” precum și să le ofere libertatea de a se exprima în acest sens.

Legea este considerată de către lideri ai Coaliției pentru Familie ca fiind totalitară. Canada se îndreaptă cu pași repezi către un sistem de „protecție a copilului” în care copii din familii bune sunt sechestrați de către guvern pentru a fi preluați de către stat și a fi spălați pe creier. „Bun venit” la fenomenul groaznic experimentat de unele familii de români în Norvegia.

 

Warning:

Despre teologia lui Wm Paul Young – autorul cărții BARACA

Lies we believe about God.

Wm Paul Young, autorul cărții „The Shack” (Baraca – va apare curând și-n limba română) are păreri eretice despre Dumnezeu. Acestea sunt expuse în cartea sa, „minciuni pe care le credem despre Dumnezeu” apărută recent în SUA.

Am văzut că „Baraca” a fost deja recomandată și de către creștini pe Facebook. Merită ea citită? Nu, dacă luăm în considerare ceea ce crede despre Dumnezeu și despre noi Wm Paul Young.

Iată câteva dintre titlurile capitolelor,

1. Dumnezeu ne iubește dar El nu ne place.

Young pornește de la povestiri și experiențe avute ca apoi să facă enunțuri teologice. Teologia aleasă pe baza sentimentelor și a dorinței de a fi corect din punct de vedere politic și de a nu supăra pe nimeni și de a ne simți noi bine nu este o bună teologie. Dacă „teologie” înseamnă știință sau vorbire despre Dumnezeu, atunci e corect ca să ne ancorăm crezurile în Biblie, cartea care e o revelație de sine a lui Dumnezeu.

Young face o vizită la o închisoare pentru femei unde prezintă cartea sa „Baraca”. În cele din urmă dă autografe și îmbrățișează deținutele în semn de salut. Una dintre acestea plânge cu hohote în brațele lui Young și-l întreabă daca „Papa” (numele lui Dumnezeu din carte, întruchipat printr-o femeie de culoare) o iubește și dacă lui Papa îi place de ea (does she like me). Young o încredințează ca da, Papa o iubește și-i place de ea. Femeia mulțumește și consolată se duce-n treaba ei.

Dumnezeu ne iubește. Din această cauză a jertfit pe Fiul Său, ca să ne mântuiască. Dar își găsește plăcerea Dumnezeu în oricine, indiferent de ce fel de viață duc oamenii? Biblia nu ne spune aceasta. Iată ce spune Biblia:

Psalmi 149:4 Căci Domnul are plăcere de poporul Său, şi slăveşte pe cei nenorociţi, mântuindu-i.
Isaia 42:1 „Iată Robul Meu, pe care-L sprijinesc, Alesul Meu, în care Îşi găseşte plăcere sufletul Meu. Am pus Duhul Meu peste El; El va vesti neamurilor judecata.
Ieremia 14:10 Iată ce spune Domnul despre poporul acesta: „Le place să alerge încoace şi încolo. Nu-şi cruţă picioarele; de aceea Domnul n-are plăcere de ei; acum îşi aduce aminte de nelegiuirile lor, şi le pedepseşte păcatele!”
Maleahi 2:17 Voi obosiţi pe Domnul prin cuvintele voastre, şi mai întrebaţi: „Cu ce L-am obosit?” -„Prin faptul că ziceţi: „Oricine face rău este bun înaintea Domnului, şi de el are plăcere!”

2. Dumnezeu este bun, noi nu suntem buni.

Young începe prin a menționa că o astfel de credință despre Dumnezeu are consecințe devastatoare pentru viața noastră. El spune printre altele că suntem doar orbi dar nu depravați. Dovada? Dumnezeu a devenit om și deoarece Dumnezeu este sfânt, El nu putea să se întrupeze într-o ființă care este rea în esență. Noi purtăm imaginea lui Dumnezeu, deci nu putem fi răi și stricați.

Sunt prea multe citatele care spun despre cum este omul fără de Dumnezeu ca să le amintesc aici. Dacă noi suntem buni, de ce a venit Isus? De ce a murit? Ce a dorit să schimbe? Ce nevoie este de religie, în ultima instanță?

3. Dumnezeu este în control (suveran).

Young nu crede că aducem nici o onoare Domnului dacă noi credem că El este suveran și omnipotent. Una dintre probleme atacate aici este problema crucii. Young vede crucea ca un obiect de tortură și afirmă că nici măcar mântuirea întregului univers nu ar fi justificat ca Tatăl să supună pe Fiul unei asemenea torturi ca cea de pe cruce. Young continuă prin a spune că „controlul” nici măcar nu face parte din vocabularul lui Dumnezeu deoarece în relație și iubire nu există loc de control, ori Dumnezeu ne iubește și dorește să aibă o relație cu noi.

4. Dumnezeu nu se supune.

Young pornește atacul asupra părerii că Dumnezeu nu se supune la nimic și la nimeni (din nou atacă suveranitatea lui Dumnezeu) de la regula de aur pe care o citează din Marei 7:12 „tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel”. Întrebarea sa este dacă Dumnezeu care ne-a cerut nouă aceasta se supune la ceea ce ne-a cerut nouă sau nu. Adică, tratează Dumnezeu pe alții așa cum i-ar place să fie tratat el însuși? Și concluzia trasă de Young este că dacă Dumnezeu ne cere ceva, atunci El cel dintâi trebuie să se supună la ceea ce ne cere.

Astfel, Dumnezeu mă tratează pe mine exact așa cum ar dori ca eu să-l tratez pe el. Din cauză că Dumnezeu e o ființă relațională El se supune nou așa cum așteaptă ca noi să ne supunem Lui.

Mai târziu, Young afirmă că deoarece ne lasă libertatea de a alege, Dumnezeu intră în alegerile noastre greșite și încearcă să răscumepere și să repare ceea ce se poate repara. Întrebarea este, dacă Dumnezeu se supune nouă, de ce nu ne lasă în pace cu alegerile noastre greșite? Încercarea de a salva ceva din greșelile noastre, un este oare o exercitare a suveranității sale? De ce nu ne poate lăsa în pace?

La urmă Young vorbește despre supunerea reciprocă dintre Dumnezeu și noi aducând exemplul supunerii reciproce a doi soți în cadrul căsătoriei lor. Aceasta ar fi frumos numai dacă Dumnezue ar fi din aceeași categorie cu noi și dacă nu ar fi aparte și singur într-o categorie în care nu mai există nici o altă ființă în univers. El este creator, eu nu sunt.

6. Dumnezeu vrea să mă folosească.

Dumnezeu nu folosește pe nimeni, niciodată, deoarece aceasta ar însemna că noi am devenit obiecte – numai obiectele sunt folosite ori noi nu putem avea o relație cu obiectele. Dumnezeu are o relație cu noi și astfel el ne invită la un dans cu el, la un parteneriat, la o participare comună.

8. Dumnezeu vrea să fie prioritar.

Nu am cum să-l pun pe Dumnezeu pe primul loc. Viața întrerupe adesea „prioritățile” noastre – se bolnăvește un copil, trebuie să dorm, etc. Idea că Dumnezeu dorește să fie primul, zice Young nu se găsește în Biblie.

13. Tu ai nevoie de mântuire.

Young susține că Evanghelia (vestea bună) nu constă în faptul că Isus a deschis o cale pentru ca mântuirea să fie posibilă ci în faptul că Isus deja ne-a inclus pe toți în viața sa, că deja noi suntem într-o relație cu el. El a făcut aceasta fără să ne ceară părerea (în timp ce idea e aberantă, cum stăm aici cu suveranitatea lui Dumnezeu? Adică, cum a putut Dumnezeu să-mi facă una ca asta, să mă includă fără să mă întrebe, ca într-o relație, ce părere am?).

Actul mântuirii a fost unilateral împlinit de către Dumnezeu și a fost aplicat întregii omeniri. La întrebarea presupusă „sugerezi că toți oamenii sunt mântuiți? Crezi în mântuirea universală?” Young răspunde cu fermitate „da, exact asta spun!” Aici perdeaua universalismului (idea că toți oamenii sunt mântuiți) este dată la o parte. Young e universalist.

Urmează un atac asupra iadului (15 – Iadul nu este o separare de Dumnezeu – în care Young face o gimnastică logică arătând că întrucât Dumnezeu e un foc mistuitor și iadul fiind ceva creat, care nu ne poate separa de Dumnezue, iadul este de fapt… Dumnezeu, care ne consumă în El însuși), apoi un capitol despre faptul că nu Dumnezeu a avut idea crucii (17 – Crucea nu a fost idea lui Dumnezeu).

Mai amintesc aici capitolul 24 (în care încearcă să dovedească că toți oamenii fără deosebire sunt copiii lui Dumnezeu, nu în sensul că au fost cu toții creați de către Dumnezeu ci în sensul că nimeni nu trebuie să facă nimic special, cum ar fi să creadă în Dumnezeu pentru a fi un copil al lui Dumnezeu). Apoi amintesc capitolul 27 (în care atacă concepția că păcatul ne desparte de Dumnezeu).

Din cauza celor expuse sumar mai sus, NU RECOMAND NICI UNUI CREȘTIN SĂ CITEASCĂ BARACA LUI WILLIAM PAUL YOUNG.

Warning:

Arhiepiscopia Mexicului și zidul lui Trump

Arhiepiscopia orașului Mexico City a condamnat recent companiile mexicane care ar munci la înălțarea unui zid dintre SUA și Mexico ca fiind „trădătoare” și a încurajat populația și investitorii să le boicoteze. Se vede că sentimentul naționalist este la fel de bine mersi și-n statul de la sud ca și la noi.

În timp ce înțeleg supărarea prelaților catolici și dorința lor de a-și susține concetățenii, eu nu cred că ei se achită cum trebuie cu privire la acest rol asumat.

Milioane de mexicani au sosit în SUA în mod ilegal. Nu doar că ei au plătit sume mari de bani pentru a fi aduși peste graniță de către coyotes dar mulți dintre ei nici nu au mai ajuns aici, fie murind pe drum din cauza bolilor, frigului, setei sau foamei, fie au fost omorâți pentru bani. Multe dintre femeile care au au venit aici au plătit prețul scump de a fi violate de către răufăcători, de către tovarășii de imigrație sau de către cei ce le conduceau spre America. O dată sosiți în SUA, mulți dintre imigranți, neavând drept de muncă aici lucrează pentru salarii cash de nimic. Adesea frica de deportare îi face să nu se declare nicăieri pentru obținerea de servicii umanitare și astfel locuiesc în condiții mizerabile și suferă de boli ce ar putea fi tratate dacă ar merge la un medic.

Abuzul intra-imigrație este de notorietate. Cine o să declare la poliție că a fost tâlhărit sau violat? Nimeni, pentru că riscă să fie deportat. Trăind adesea în comunitatea lor închisă imigranții nu învață limba engleză, copiii lor nu se duc la școală. Tinerii se angajează în tot felul de ganguri și recurg la crime. Consumul de alcool este proverbial între imigranții mexicani. Așa, puținii bani câștigați se duc pe băutură și viața lor nu se îmbunătățește aici și nici „cei de acasă” nu sunt ajutați cu nimic.

Nu ar fi fost mai bine ca arhiepiscopia să denunțe cartelurile care controlează regiunea graniței cu SUA? Acestea beneficiază de traficul ilegal de droguri dar și de persaone. Până și coyotes care transportă persoane de la sud la nord aparțin adesea cartelurilor sau unor sindicate ale crimei. În domeniul acesta sumele de bani sunt atât de mari încât nu se permite nici o intrepreindere personală sau individuală. Mi-a spus cineva nu de mult că a plătit 5 mii de dolari pentru a fi adusă peste graniță. În plus, a fost în mod repetat violată în timpul călătoriei.

Imigranților li se cere nu o dată să aducă droguri peste graniță. Una dintre cele mai profitabile intreprinderi de când există lumea este aceea a sexului. Sunt statistici care arată că anual sute și mii de femei sunt aduse peste graniță pentru a fi folosite în SUA ca obiecte pentru satisfacerea sexului. Multe dintre femei provin din țări sărace ale Asiei.

Poate că dacă biserica catolică din Mexico vrea să se implice în politică ar fi util dacă ar deveni o voce pentru schimbări interne în Mexico. Pentru apărarea vieții și condiției de viață a celor ce din cauza sărăciei sunt obligați să-și asume atâtea riscuri pentru o viață ce se dorește mai bună. De ce nu cere arhiepiscopia companiilor să angajeze pe cei ce pot munci dar nu au unde? De ce nu militează pentru condiții mai bune de viață în țara lor? De ce nu devine o voce împotriva puținilor bogați care dețin averile și terenurile mexicane? Este oare pentru că beneficiază de sprijinul material al celor bogați? Și de ce pretinde arhiepiscopia că zidul ar fi inuman? Nu este mai degarbă inuman ceea ce li se întâmplă mexicanilor care încearcă să treacă fraudulos granița sau deja au trecut-o?

Cum ziceam mai la început, naționalismul s-a trezit dintr-o dată de ambele părți ale graniței SUA de la sud. Pardon, nu doar acolo ci în lumea întreagă. Se pare că conceptul de „new world order” și cel al unității întregii lumi într-o lume fără granițe naționale nu este posibil. Dacă se va realiza vreodată, va fi doar cu forța. Adică, cu diferite forțe, cum ar fi o necesitate economică mondială, o criză nemaipomenită, sau chiar o serie de evenimente catastrofale care ve face ca inamicii de altă dată să caute confort în realizarea unității.

 

Warning:
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...