Three Square Market, o companie din statul Wisconsin oferă angajaților ei posibilitatea de a primi un implant de microcip. Angajații care acceptă microcip-ul vor fi remunerați pentru aceasta.
Deja 50 de angajați au manifestat dorința de a primi implantul. Rolul aparatului va fi de a permite cumpărarea de băuturi răcoritoare, cafea sau sandwișuri în timpul pauzei, de a se loga pe computerele firmei sau de a deschide ușile care necesită o parolă sau un card magnetic.
Cum s-a mai spus și altă dată în altă parte, mărimea microcipului este asemănătoare unui bob de orez și se implantează în țesutul moale dintre degetul mare și arătătorul mâinii.
Compania presupune că un asemenea aparat va deveni strandard de identificare la aeroporturi, alte locații unde e nevoie de un act de identitate precum și pentru cei ce doresc să plătească cumpărăturile lor fără a mai scoate din portmoneu cardul sau banii lichizi. Cipul va fi scanat și el va fi legat de întregile date de identificare a purtătorului precum și de conturile sale bancare sau de credit.
S-a precizat că cipul nu conține un dispozitiv de urmărire prin GPS al purtătorului.
Unii creștini cred că un astfel de dispozitiv se aseamănă cu acel „semn al fiarei” din Apocalipsa 13. E clar din anumite rapoarte financiare că economia preferă banii digitali în locul celor lichizi. Taxarea, urmărirea tranzacțiilor și legalitatea acestora, urmărirea surselor de venit și alte asemenea acțiuni sunt facilitate mult de către folosirea banilor digitali. „Big Brother” (vezi 1984 al lui Orwell) va putea controla mai bine pe cetățenii țării.
Eu cred că „semnul fiarei” va avea o legătură nu cu identitatea sau cu capacitatea de a plăti digital, de a deschide uși sub parolă sau alte astfel de uzanțe ale unui microcip ci cu acceptarea a ceva demonic fie ca crez sau ideologie fie ca practică sau poziție politico-religioasă.
Cine are cipul dar nu are bani, tot nu poate cumpăra nimic. În general cine nu are bani nici nu produce nimic, deci nu are nimic de vânzare. Și, marea majoritate a pământenilor nu au ce cumpăra chiar de ar avea cipul. Dar manifestarea fidelității și a credinței nu necesită posedarea banilor și eu cred că semnul fiarei are de-a face cu fidelitatea și credința față de cineva sau față de o ideologie. Cipul va conferi avantaje precum un carnet de (sau calitatea de) comunist de odinioară oferea avantaje purtătorului.
Mai precis, cred că „semnul fiarei” va avea legătură cu ecologia, mișcarea LGBTQ, sincretismul religios, o religie unică, cedarea libertăților individuale, socialismul în masă, creștinismul liberal și alte asemenea lucruri.